Wiener Festwochen/ WF (17 mai – 23 iunie), festivalul austriac de artele spectacolului, a marcat în acest an o schimbare substanțială de viziune odată cu preluarea poziției de curator de către Milo Rau. Regizor mainstream al scenei europene, cunoscut pentru spectacolele și filmele intens politice, provocatoare ca perspective și nu de puține ori inconfortabile prin redarea naturalistă a violenței, Milo Rau a câștigat anul trecut concursul de proiecte pentru conceptul curatorial al festivalului vienez și era de așteptat ca prima sa ediție să genereze controverse, să deranjeze sensibilități și obiceiuri, să scrijelească conservatorismul local, cu alte cuvinte, să revigoreze festivalul, nu neapărat pentru că acesta anchilozase conceptual, ci pentru că se complăcuse să se învârtească între niște limite acceptate de publicul și finanțatorii locali.
Bugetul festivalului este suficient de mare – dar nu este și public –, chiar și pentru un eveniment de o asemenea amploare, încât dorința curatorilor de a provoca publicul local, riscând să-l irite și să atragă penalizări financiare, să rămână la niște cote cuminți. Dar Milo Rau nu se lasă constrâns de astfel de considerente, deși spiritul lui contestatar se conjugă destul de bine cu diplomația culturală. Regizorul elvețian forțează limitele conformismului și provoacă mentalitățile, dar dublează spiritul incisiv de o strategie de captatio benevolentiae, atât față de public, cât și față de finanțatorii WF.
Odată cu plasarea formațiunii de extremă dreaptă anti-imigranți Partidul Libertății din Austria (Freiheitliche Partei Österreichs / FPÖ) pe primul loc la alegerile europarlamentare din 9 iunie, cu peste 25% din voturi, conceptul curatorial al lui Milo Rau, care se bazează pe libertatea de expresie, diversitatea opiniilor și abordarea unor teme sensibile în formule provocatoare ce pot stârni disconfortul publicului – oare nu este (și) acesta sensul teatrului, de a scoate spectatorul din confortul și certitudinea propriilor opinii? – își pierde patina epatantă și devine un format practic de chestionare a realității politice în contextul ascensiunii vizibile a fascismului. Căci conceptul de Freie Republik (Republica liberă) instalat de Rau presupune libertatea totală de expresie într-un cadru în care diversitatea pe toate planurile, rasială, sexuală, etnică, politică, socială, este garantată și protejată. O „revoluție instituțională”, proclamă Rau. O revoluție a iubirii, după cum arată uriașele afișe răspândite prin toată Viena, cu cele două persoane cu cagule colorate sărutându-se (conceptul WF nu ignoră luna LGBT, iunie, așa că afișul trimite și la asta).
Milo Rau vorbește despre un nou modernism, altul decât cel clasic austriac, cu Freud și Klimt, care a făcut celebră Viena, însă „predominant elitist, pur european și covârșitor masculin”. Este timpul pentru o altă modernitate, pentru reinterpretarea vechilor concepte, pentru diversitate și feminism. Aici se înșurubează Academy of Second Modernism, care este o secțiune a WF destinată compozitoarelor (femei / trans, persoane intersexuale sau nonbinare din întreaga lume) de muzică cultă (domeniu dominat de bărbați) care sunt invitate, câte zece pe an, în fiecare an până în 2028, când se încheie mandatul lui Rau, să își prezinte lucrările în FW.
Referințele la FPÖ ca fundal al conceptului WF de la această ediție – crearea unui spațiu liber de constrângeri denumit Freie Republik (care rămâne cadrul general al WF pentru toți cei cinci ani de mandat al lui Rau) ca o formă de rezistență la fascism – sunt multe în comunicarea publică a festivalului, iar rezultatul alegerilor europarlamentare arată că Rau a intuit corect cochetarea societății austriece cu extrema dreaptă. Cât de bine a funcționat acest concept la WF, care este încă în derulare până în 23 iunie, se va putea analiza abia la finalul festivalului, dar am văzut că publicul vienez a fost, într-un fel sau altul, zguduit de ceea ce a văzut. Festivalul a atras la această ediție mai mulți tineri decât în alți ani, care au văzut aici o platformă culturală care îi implică și care discută problemele concrete ale lumii de astăzi, departe de orice elitism conservator cu risc de muzeificare.
Nu știu dacă și cât de mult public matur și în vârstă a pierdut WF, dar l-a provocat, uneori chiar l-a deranjat (deschiderea a fost controversată, cu Proclamarea Republicii Libere și un spectacol cu Pussy Riot, Bipolar Feminin, Voodoo Jürgens & Die Ansa Panier etc., dar și cu Elfriede Jelinek și Sibylle Berg, departe de formalismul ceremoniei din trecut, stârnind numeroase reacții, atât de apreciere, cât și de contestare).
Ca orice republică, și Freie Republick are un steag, un imn, un sediu, un consiliu al republicii cu membri de onoare, cetățeni vienezi și personalități locale, o proclamație și o constituție, dar mai are și procese. De-a lungul festivalului, au loc trei procese (The Vienna Trials), cu avocați, procurori, judecători și politicieni reali. Formate performative la intersecția dintre dezbateri și sculpturi sociale, procesele sunt parțial înscenate, parțial improvizate. The Wounded Society investighează pandemia și influențele ei asupra democrației. Attacks On Democracy analizează ascensiunea Partidului Libertății din Austria (ce coincidență!). The Hipocrisy of Do-Gooders investighează activismul și arta în relație cu crizele vieții de zi cu zi, de la schimbările climatice la cancel culture.
Pandemie, extremism și cancel culture. Procesele sunt o continuare a programului lui Milo Rau în care a produs deja The Zurich Trials, The Moscow Trials și The Congo Tribunal, și sunt configurate ca spații de dezbatere, argument și contraargument, fără texte prestabilite de echipa creativă (procurorii își fac singuri rechizitoriile). Acuzații sunt abstracțiuni, chiar dacă au o interfață concretă: Republica Austria, acuzată de proasta gestionare a pandemiei; Partidul Libertății / FPÖ, acuzat de promovarea discursului fascist și anti-imigranți, câștigător acum al alegerilor europarlamentare și favorit în cursa pentru alegerile parlamentare din septembrie; Milo Rau însuși, ca reprezentant al „sistemului elitist al artei”. Controversele au apărut și aici, susținâdu-se că demersul amintește de procesele staliniste (acuza de „propagandă comunistă” la adresa lui Rau a tot fost fluturată în timpul WF).
Pe lângă procese, două dezbateri care deja au avut loc au atacat teme profund inconfortabile, inechitatea financiară în domeniul artelor – unde întrebările legate de bugetul festivalului și onorariile echipei au fost însă eludate, așa că pare mai ușor de vorbit decât de pus în practică ideile Freie Republik – și limitele libertății.
A doua dezbatere ar fi trebuit să ridice multe întrebări sensibile (poate a făcut-o) despre cum negociem limitele libertății în contextul mișcărilor #metoo și #blacklivesmatter, asociate tot mai des cu cancel culture ca o formă de cenzură, dar și a conflictelor din Ucraina și Gaza, care generează cenzură și autocenzură în lumea occidentală. Cum configurăm libertatea la întersecția atâtor limite? De altfel, un prim conflict pe această temă a izbucnit înainte de începerea festivalului, când dirijoarea ucraineană Oksana Lyniv a anunțat că se retrage după ce a fost invitat și dirijorul greco-rus Teodor Currentzis, care a refuzat, ca și în alte contexte, să își clarifice poziția față de războiul din Ucraina. Medierea încercată de Milo Rau și conducerea WF a eșuat, iar decizia lor a fost să retragă invitația lui Currentzis și să mențină invitația pentru Lyniv, care a prezentat împreună cu Kyiv Symphony Orchestra, Kaddish Requiem „Babyn Jar”.
Alt conflict a fost legat de discursul în Judenplatz (Piața evreilor) al filozofului israeliano – german Omri Boehm, un susținător al ideii de stat binațional pentru evrei și arabi. Acuzațiile de anti-semitism au curs, influențate și de invitarea fostului ministru de finanțate grec Yanis Varoufakis și a scriitoarei Annie Ernaux, ambii cunoscuți drept critici ai Israelului pentru conflictul din Gaza. Milo Rau insistă însă să asculte și cealaltă parte, căci „războiul începe cu imposibilitatea ascultării celuilalt”. Elvețian, deci cu un exercițiu al neutralității, Rau a condus în ultimii șapte ani Teatrul Neerlandez din Gent (NTGent, Belgia) și acum Wiener Festwochen din Austria, ceea ce l-a făcut să declare că își petrece timpul între o țară pro-Palestina și una pro-Israel sau între vina colonialismului în Belgia și cea a genocidului în Austria, patria natală a lui Hitler.
„Care sunt limitele libertății?” rămâne o întrebare valabilă, mai ales în noul context politic european de după alegerile din 9 iunie.
(va urma)
Deplasarea la Wiener Festwochen a fost susținută de Forumul Cultural Austriac și Oficiul Național de Turism al Austriei.
Fotografia din deschidere este realizată de Franzi Kreis.
