„Watchmen”, noul serial HBO, lansat ieri, pe 20 octombrie, e o meditație asupra Americii de azi. Dar o să aibă, oare, priză la public și în afara Statelor Unite?
La început de octombrie, am zburat la New York pentru o serie de mese rotunde cu producătorul principal și actorii din serialul pe care HBO încearcă să-l poziționeze ca următorul Game of Thrones. Acel serial e Watchmen, o continuare, plasată într-un prezent alternativ, a celebrului roman grafic cu supereroi al lui Alan Moore și Dave Gibbons. Încolonat alături de un veritabil caleidoscop cultural de reporteri din toată lumea, într-o cameră de hotel new-yorkez somptuoasă, parcă desprinsă din The Shining, am vorbit cu producătorul Damon Lindelof și echipa Watchmen, despre ambițiile serialului care vrea să preia tronul de la Khaleesi.
Romanul grafic Watchmen e o poveste care reflectă anxietatea distopică a occidentului anilor ’80, perioada în care a fost scris și ilustrat. Într-un 1984 în care eroii mascați fac parte din cotidian și „supraomul există, și este american”, războiul nuclear între URSS și SUA e aproape o certitudine. Teama de conflagrație atomică, colapsul încet dar sigur al liantului social - toate se regăseau pe paginile migăloase ale lui Moore și Gibbons. În lumea serialului Watchmen, pământul a scăpat ca prin urechile acului de apocalipsă și, treizeci și cinci de ani mai târziu, e un loc mai bun (oare?), dar bântuit încă de greșelile trecutului. Lindelof a plecat fix de la această premisă a greșelilor trecutului față-n față cu anxietățile prezentului.
„Cele 12 volume originale, deși plasate într-o lume alternativă, erau despre momentul acela cultural, mijlocului anilor ’80 în America, despre ce se întâmpla din punct de vedere emoțional, cultural și politic, despre obsesia războiului nuclear cu rușii. Când am luat decizia de a plasa această poveste în 2019, întrebarea la care a trebuit să răspundem a fost care este astăzi momentul cultural echivalent în America. Ce se întâmplă, ce crează anxietăți?”
Răspunsul echipei de scenariști a fost unul destul de direct - sursele principale de anxietăți și tensiune din America contemporană sunt neîncrederea în autorități și ura rasială.
Lindelof nu a tras singur aceste concluzii, ci le fundamentează pe prezentul și mai ales pe trecutul Statelor Unite. A fost inspirat de un articol clasic al lui Ta-Nehisi Coates (o pledoarie credibilă pentru despăgubiri bănești acordate persoanelor de culoare pentru sclavie și violență rasială) și de unul dintre cele mai devastatoare incidente de violență rasială din istoria Statelor Unite. Ca atare, a urmărit să construiască o poveste care să ne facă să ne gândim serios la rolul poliției în societate, la felul în care sunt tratate persoanele de culoare, dar mai ales la eroi și felul în care proiectăm valori pe ei. Pentru că, la fel ca romanul Watchmen, serialul deconstruiește ideea de supereroi într-un fel inteligent, dar plin de respect, explorând motivațiile din spatele măștilor.
„Există un element de deconstrucție și răsturnare a conceptelor în serial, dar acolo unde există e o continuare a tradiției din roman”, ne spune Tim Blake Nelson, unul din actorii principali.
Dar ambițiile serialului Watchmen nu se limitează la dorința de a aduce povestea originală în prezent. Există un concept bine încetățenit în cultura americană, translatat într-o mai mică măsură șila noi. E vorba de water cooler moment-ul, o secvență atât de impresionantă dintr-un serial încât toată lumea o discută a doua zi în jurul dozatorului de apă de la birou. E de la sine înțeles însă că și serialul ce a produs momentul respectiv e un produs cultural aparte. E Serialul cu majusculă, show-ul la care se uită toată lumea săptămână de săptămână, pe care toată lumea îl așteaptă cu sufletul la gură.
Game of Thrones a fost Serialul cu s mare, un fenomen cultural uriaș, însă unul greu repetabil. Generațiile tinere nu se mai uită la televizor, ci pe streaming. Nu numai că nu mai poți discuta Serialul în jurul dozatorului de apă, dar poți comite o gafă teribilă dacă dai spoilere cuiva cu mai puțin timp liber decât tine, care nu a apucat să vadă sezonul. Mai mult, era ceva universal atractiv la lumea din Game of Thrones. O lume medievală prinsă într-un război al rozelor magic - cu trădare, nuditate, Jon Snow și dragoni - avea ceva ce depășea orice barieră culturală și ne strângea în fiecare luni, la birou sau pe internet la chibițat pe marginea episodului precedent. Game of Thrones s-a terminat. Poate ultimul dintre marile Seriale, a lăsat un vid în viața (pop-)culturală a cetății. Dar în seriale, ca în natură, nu e loc de vid, iar HBO și competitorii săi off și on-line s-au grăbit să-l umple.
Serialul pe care a pariat HBO pentru a umple acest vid te aruncă în prezentul lumii Watchmen, în Tulsa, Oklahoma, un fel de Focșani al Statelor Unite, și acest lucru nu e o întâmplare. Nu numai că Tulsa a fost locul unde a avut loc distrugerea celei mai prospere comunități afro-americane din SUA, dar îi permite lui Lindelof să facă ceva ce puține alte filme sau seriale cu super-eroi au făcut vreodată: să exploreze America profundă într-o lume paralelă în care eroii mascați există. Tulsa e al doilea oraș ca mărime din Oklahoma, nu New York sau Los Angeles, nici măcar abstractizări ale New York-ului precum „Gotham” al lui Batman sau „Metropolis” al lui Superman. Spiritul provincial al locației se simte de la prima apariție a șefului de poliție cu pălărie de cowboy sau al antagoniștilor rasiști ce s-ar potrivi ca nuca-n perete într-un oraș mare american. Acest spirit provincial nu doar că ne arată „America profundă” dar ne dă ocazia să ne concentrăm pe personaje și pe diferențele dintre lumea noastră și cea din serial.
Lindelof e un superfan Watchmen, lucru care se poate vedea nu doar în entuziasmul debordant cu care vorbește despre romanul grafic și despre toate sursele sale de inspirație, ci și în munca lui, de-a lungul carierei. Poți vedea influența narativă a lui Alan Moore (episoade centrate pe un personaj, flashback-uri, însuși conceptul de amestecare a genurilor de ficțiune) în Lost sau The Leftovers, ambele semnate de cel care a adaptat și produs Watchmen. Noul serial pare astfel pasul logic pentru scenarist, chit că însăși Lindelof recunoaște că mulți fani ai cărții lui Moore nu o să înțeleagă ce face.
„Unii oameni care au o relație intensă cu materialul sursă s-ar putea să zică «chestia asta pare fix Watchmen», pe când alții s-ar putea să zică «acest serial e o aberație și mi-aș dori să nu fi existat vreodată».”
De fapt frica sa cea mai mare (pe lângă faptul că ar putea să fie blestemat de Moore) pare să fie că va fi perceput ca un profan care distruge memoria Watchmen. Cu toate astea, nu a dorit să încerce să reproducă punctual Watchmen-ul lui Moore, din respect pentru eternul nemulțumit. Ca fan Watchmen și Moore, înțeleg de ce Lindelof a dus în prezent acțiunea, înțeleg tematica și importanța ei, apreciez munca fantastică pe care a dus-o distribuția, de la Jeremy Irons la Regina King, eternul Louis Gosset Jr. și până la Tim Blake Nelson, unul din cei mai subapreciați actori de la Hollywood. Pentru că, după cum spunea chiar cel din urmă, „serialul nu subminează, nu corupe mesajul romanului, ci îl avansează. Damon a fost incredibil de grijuliu, e un adevărat truc de magician ce a reușit el să facă”.
Cu toate astea, nu pot să nu mă întreb dacă Watchmen chiar este un Serial cu S mare, dacă are șansa să fie următorul Game of Thrones sau Lost. Și, oare, marea majoritate a fanilor Watchmen vor aprecia viziunea lui Lindelof?
O parte din răspuns se regăsește poate în felul în care e scris serialul. Scenariștii lui Lindelof au fost aleși pe sprânceană, pentru diversitate de perspective. Jumătate au fost aleși pentru faptul că sunt fani Watchmen dar jumătate au fost aleși tocmai pentru că nu știau nimic despre roman. „Dacă cineva a citit sinopsisul și a spus – chestia asta nu are sens – l-am angajat pe loc, pentru că știam că dacă pot convinge un sceptic, pot convinge și un fan”, spune Lindelof cu zâmbetul pe buze. Fiind un serial care jonglează cu teme precum rolul social al poliției și relațiile rasiale, a fost adus să scrie un fost polițist și o parte semnificativă dintre scenariști sunt de culoare, totul pentru a oferi un element puternic de verisimilitudine, chiar într-un serial plasat într-un alt univers. Însăși tematica “moștenirii”, omniprezentă în serial, reprezintă un element crucial pentru explorarea elementelor sociale după cum subliniază și Regina King:
„Ai, de exemplu, această femeie pe care o joc, care nu-și cunoaște trecutul și descoperă pe parcurs că are o întreagă familie. E o metaforă perfectă pentru existența persoanelor de culoare în America, răpite și separate de istoria noastră, fără posibilitatea de a ne cunoaște trecutul.”
Există un curent de „mainstreaming” în anatomia scenariilor Watchmen, pe care Lindelof se bazează pentru a capta atenția publicului. O spune chiar el – „la sfârșitul primului episod vreau ca o persoană care nu știe nimic despre Watchmen să se întoarcă spre un superfan și să întrebe Ce naiba s-a întâmplat? și celălalt să zică Habar n-am, dar amândoi să-și dorească să vadă mai mult.”
Lindelof e unul din tăticii conceptului de serial „mystery box”, adică serial care își dezvăluie secretele pe parcursul sezonului și te lasă dorind mai mult, deci nu-mi pun nici o problemă legat de abilitățile lui de a ține publicul în priză, mai ales că am avut privilegiul de a vedea primele șase episoade din Watchmen.
Ce mă pune în gardă, în schimb, e tematica serialului. Ca om conectat la cultura americană ca la perfuzie înțeleg impactul și importanța tematicilor rasiale și de rol al autorității pentru America de azi. Într-o epocă a „black lives matter” și a xenofobiei ridicată la rang prezidențial, lumea alternativă a Watchmen poate reprezenta oglinda distorsionată de care America are nevoie ca să se înțeleagă.
Dar oare poți să creezi un nou Game of Thrones, un serial care să capteze atenția publicului european sau românesc, cu tematici rasiale din SUA? România are propriile probleme rasiale neexplorate, propria virulență xenofobă și, cum am putut vedea cu toții anul trecut pe 10 august, propriile probleme cu abuzul puterii de către autorități. Sunt sigur că Watchmen o să fie urmărit religios de un anumit segment al publicului urban, același care urmărește dezbaterile prezidențiale din SUA și e la curent cu toate filmele și serialele noi, dar poate Watchmen să depășească acest nucleu dur de potențiali fani?
Rămâne de văzut. Dacă poate cineva să „vândă” un serial progresist cu protagoniști de culoare și supereroi, bazat pe un roman grafic ușor pretențios într-o țară est-europeană e omul care a „vândut” un serial în care unul din protagoniști era irakian, în America anilor 2000. Un lucru îmi e destul de clar. Dacă succesul Game of Thrones s-a bazat pe explorarea unei lumi plină de personaje complexe, fiecare cu părți pozitive și negative, care descoperă mistere și se trădează reciproc, atunci Watchmen va fi un succes fulminant. O să fie Watchmen următorul Serial cu S mare? În America de astăzi, e foarte posibil, mai ales având în vedere tematicile abordate, dar și aparatul de marketing al HBO. Și dacă va prinde în SUA, va prinde și la noi.
