„E greșit. N-ar trebui să fiu aici, ar trebui să fiu la școală, de cealaltă parte a oceanului. Totuși, voi veniți la noi, cei tineri, pentru speranță? Cum îndrăzniți?” Așa își începea activista Greta Thunberg în 2019 celebrul discurs în fața Națiunilor Unite, canalizând sentimentele de frustrare a multor tineri care simțeau că politicienii le pun în pericol viitorul.
Trei ani mai târziu, sentimentele de frustrare sunt încă acolo, pentru că deși efectele schimbărilor climatice încep să se facă simțite, problemele cauzate de acestea sunt încă privite ca ceva ce ține de viitor. Știm că ceva rău o să se întâmple, dar nu încă, așa că mai putem continua așa o vreme. Poate n-o să prindem noi vremurile alea cu adevărat rele.
Însă, cu cât ești mai tânăr, cu atât te poți baza mai puțin pe asta. Și de aici furia din discursul Gretei și faptul că aproape 60% dintre tinerii care au participat la un studiu global din 2021 spun că se simt foarte îngrijorați sau extrem de îngrijorați privind efectele schimbării climatice. Și 65% dintre respondenți sunt de părere că guvernele nu-și fac datoria față de ei.
Astfel, tot mai mulți tineri ca Greta aleg să ia situația în propriile mâini și fie se implică în politică sau activism de mediu, fie încearcă să schimbe situația din interiorul instituțiilor globale. Trei astfel de tineri sub 30 de ani au vorbit și la București în cadrul Climate Change Summit, o serie de conferințe despre soluțiile din zona de mediu.
Miriam Privarova din Slovacia are 25 de ani și este Junior Professional Associate la Banca Mondială. Dincolo de titulatura pompoasă, asta înseamnă că se ocupă de cadrul legal pe mediu și social pentru Europa și Asia Centrală, unde propune proiecte ce împing mai departe protejarea mediului.
Julieta Martinez din Chile are 19 ani, a fondat Tremendas și a cofondat Latinas for Climate Movement, două platforme care promovează implicarea tinerilor (și mai ales a fetelor) în lupta contra schimbărilor climatice.
Vladislav Kaim din Republica Moldova are 27 de ani și este Consilier de Tineret pe Climă al Secretarului General al ONU. Jobul lui presupune în primul rând crearea unui canal de comunicare între Secretarul General și mișcări de tineret din zona de mediu.
I-am întrebat cum văd ei implicarea tinerilor, dar și descurajarea cu care se confruntă când vine vorba de schimbările de climă. (Același studiu de mai sus arată că 58% dintre cei întrebați se simt lipsiți de putere.) Răspunsurile au fost comprimate pentru claritate.
Care crezi că sunt principalele probleme pe care le întâmpină tinerii când vor să-și facă auzite părerile despre mediu?
Julieta: Aș începe cu adultcentrism-ul [n.r. tendința de a vedea problemele doar din perspectiva adulților], un concept pe care am ajuns să-l cunosc tot mai bine în ultimii ani. Când am început munca de activist aveam 15 ani și îmi amintesc că la un interviu televizat prima întrebare a fost: Activismul tău este foarte interesant, când mai ai timp de un prieten? Vrei să devii mamă? Asta nu e o întrebare pe care s-o pui cuiva de 15 ani sau vreunei femei. Vezi adesea această devalorizare a muncii tinerilor.
Vladislav: Problema principală e că expertiza acumulată de tineri prin experiență directă nu e recunoscută ca egală cu alte tipuri tradiționale de expertiză. Tinerii cu pancarte de pe străzi sunt ceva obișnuit, dar cei prezenți în spațiile pentru negocieri sunt mai rari decât speciile de pe Lista Roșie (care devine, apropo, tot mai groasă din cauza schimbărilor climatice). Toate celelalte probleme ale tinerilor sunt derivate de aici, mai ales pentru cei care vin cu perspective și cunoștințe din background-uri pe care încă nu le validăm by default, precum tinerii reprezentanți ai populațiilor indigene (și nu numai).
Miriam: Când am fost șefa delegației Y20 [n.r. Youth20 este un forum al tinerilor din țările membre G20] și voiam să discutăm propunerile noastre cu cei care iau decizii la nivel internațional și european a fost greu și doar să obținem întâlniri scurte cu ei. Simțeam că ceea ce spunem este extrem de important și că nu ne iau propunerile în serios.
Cred că este un sentiment pe care îl au mulți tineri. În media vedem mai multă atenție acordată activiștilor și grupurilor de tineri și partea bună este că asta îi inspiră pe mulți alții. Dar realitatea e că uneori poate fi greu să vorbești cu cineva la un nivel înalt, chiar dacă faci parte dintr-un grup oficial.
De ce este important să-i luăm în considerare pe tineri când vorbim despre schimbările climatice?
Julieta: Cine să înțeleagă mai bine problemele pe care le întâmpină tinerii decât tinerii? Am văzut multe discursuri, prezentări și proiecte de lege care vorbesc despre tineri și protejarea lor, dar în care ei nu au fost consultați. Așa se creează proiecte ambițioase, dar nu și eficiente.
Cred că generația aceasta poate să aducă multe la masă. Nu doar intersecționalitatea, cât și multisectorialitatea. Uită-te, de exemplu la COP [n.r. conferința ONU privind schimbările climatice] , această conferință extrem de importantă, care inițial a fost doar pentru politicieni. Încetul cu încetul, vedem tot mai mulți reprezentanți din partea societății civile.
Cele mai multe dintre schimbările pe care le vedem sunt făcute de tineri. Tineri care spun lucruri ca: trebuie să vorbim și despre cum sunt afectate persoanele cu dizabilități, despre cum sunt afectate femeile. Asta face conversația nu doar mai inclusivă, ci și mai diversă și duce la soluții mai eficiente.
Este important să nu existe doar dialog de tipul sectorul privat – sectorul privat, mediul academic - mediul academic, ci să fie loc și de critici care să ducă la mai bine.
Vladislav: Tinerii nu numai că deja contribuie la discuția despre schimbările climatice, dar și ocupă o parte importantă a spațiului discursiv și mediatic în acest domeniu - în regiunea noastră suntem mai în urmă și în privința asta, dar văd că lucrurile se schimbă. Întrebarea deja trebuie să fie cum tinerii contribuie la politici și decizii, nu doar la discuții.
E extrem de important din următoarele considerente: unu, tinerii nu sunt un viitor mitic din discursul politicienilor, ci un prezent cu propriile experiențele. Acestea constituie o bază perfect valabilă pentru a formula politici în domeniile unde beneficiile principale se vor vedea peste ceva timp.
Doi, mulți tineri în domeniu deja merg și mai departe și devin profesioniști juniori. Este denigrator pentru ei ca experți să nu fie recunoscuți la justa valoare, pentru că asta poate duce la exodul lor către regiuni mai receptive. Și așa nu sunt atât de mulți tineri astfel calificați în regiunea noastră; o atitudine arogantă față de ei ne costă pe noi și mediul destul de mult.
Miriam: Tinerii au o energie proaspătă și idei care nu au fost schimbate de jocuri de putere și influențe politice. Au dreptul să participe în procesul de luare a deciziilor care îi privesc. A fost specificat în Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului. Având în vedere că politicile climatice afectează tinerii în mod semnificativ trebuie să fim prezenți când ele sunt create și implementate. Suntem cei mai puțin vinovați pentru schimbarea climei și totuși printre cei mai vulnerabili la efectele ei.
Ce îți dă speranță și ce te îngrijorează când vine vorba de implicarea tinerilor în rezolvarea problemelor globale?
Julieta: Ce mă îngrijorează e că ar putea fi prea târziu. Cred că încetul cu încetul facem o muncă mai bună, dar este important să renunțăm la această prejudecată, că tinerii se luptă cu generațiile mai în vârstă. Ce îmi dă speranță e că văd spații făcute de tineri, unde ei pot munci pentru a găsi soluții.
Vladislav: Mă îngrijorează, mai ales în arena internațională, faptul că îndeosebi tinerii cu un oarecare statut de star în această mișcare nu-și pot ajusta pe deplin mesajul la realitățile anului 2022. Mai persistă acest spirit de 2019 - că de acum încolo va fi doar progres și fiecare catastrofă nouă ne va propulsa spre acțiuni și mai ambițioase.
Îmi dă speranță faptul că presiunea pe care am exercitat-o în spațiile importante a avut efect - spre exemplu, nu scrie degeaba New York Times că la COP26 liderilor mondiali le-a fost frică mai mult de activiști tineri decât de presă. E un semn bun. Dar această frică nu trebuie să devină un scop în sine, ci instrumentul tranziției spre dialog bazat pe încredere.
Miriam: Îmi dă speranță să văd tineri care fac schimbări în stilul lor de viață pentru că vor să contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice. Ce-mi dă și mai multă speranță este când încearcă să acționeze colectiv și să-i motiveze pe alții să fie mai prietenoși cu mediul.
Ce mă îngrijorează cel mai mult este că în continuare tinerii nu au un loc la masa la care se decide ce este mai important pentru ei.
Un alt aspect pe care îl găsesc foarte îngrijorător este că tinerii din zonele rurale și Sudul global sunt marginalizați și afectați disproporționat de mult de efectele nedreptății climatice. Totuși, vocile lor se aud mai puțin. Și asta din cauza mai multor factori printre care barierele digitale, resursele limitate etc..
Și uneori chiar și refuzuri de a primi vize pentru conferințe despre schimbări climatice. Avem nevoie de punctul lor de vedere și, totuși uneori, îi facem și mai greu de auzit. Această atitudine nu va aduce nimic bun, nici pentru ei, nici pentru noi.
Ce facem cu tinerii apatici față de problemele de mediu și ce crezi că le influențează atitudinea?
Julieta: Pot să înțeleg sentimentul de apatie, pentru că chiar dacă activismul este extrem de necesar și un mediu care mi-a dat atât de mult, e și un domeniu în care vezi doar partea goală a paharului. Capul meu e plin de statistici cu tot ce nu merge în lumea asta. Sunt lucruri care te sperie și e normal să nu vrei asta când te gândești la viitorul tău.
Pe de altă parte, vin dintr-o țară care a trecut prin mari schimbări politice și înțeleg că felul în care privim politica schimbă complet cum interacționăm cu crizele de mediu, sănătate, economie. Vedem politica ca pe un lucru rău, când nu este așa: politica îți dă oportunitatea să schimbi ceva în bine. Problema vine de la oamenii implicați în politică și de la ideea că „politica nu e pentru mine”.
E important să nu uităm că atunci când vorbim de mediu, nu vorbim de acte de caritate, ci de politici publice care o să schimbe cum trăim. Și dacă pot să fac ceva, ar trebui să ies din zona mea de confort și s-o fac.
Vladislav: Ideea că toți tinerii consideră mediul problema lor cea mai importantă este contraproductivă și duce la formarea bulelor, a căror spargere poate crea efecte dureroase pentru mișcările climatice și agenda de mediu. Exemplul cel mai recent îl vedem în Suedia, unde Greta Thunberg a lansat Fridays for Future. La parlamentarele recente, unul din doi alegători până în 30 ani a votat pentru conservatori sau extrema dreaptă.
Acest macrogrup a fost esențial în schimbarea structurii guvernamentale în favoarea celor care nu prea au nimic de oferit în domeniul mediului - în afara de a promite încă niște centrale nucleare. Care e lecția pentru noi aici? Dacă nu poți conecta problemele mediului la problemele du jour, pierzi.
Tinerii care nu se simt auziți au dreptate. N-am fi avut nevoie de activism și activiști dacă canalele tradiționale de feedback și participarea civică funcționau cum trebuie. Mă tem că n-am soluții relativ rapide și nedureroase în ce privește relația cu elitele - pentru că sursa principală a apatiei este inegalitatea masivă în distribuția puterii dintre elite și tineri.
Miriam: Cred că atitudinea față de climă este influențată de copilăria timpurie. Este fundamental ca părinții să-și inspire copiii să se implice în discuția despre schimbările climatice și să devină chiar ei un model pentru copii în relația cu mediul.
E nevoie ca schimbările climatice să fie incluse în curriculele școlare într-un mod mai formal decât acum. Această educație nu ar trebui să fie doar despre a da informații, ci despre cum să te implici.
Cum vezi atitudinile doomer-istice („suntem pierduți”, „nu se mai poate face nimic”, „e prea târziu”) care apar la multe persoane ca răspuns la ritmul lent al acțiunilor pentru limitarea încălzirii globale și a poluării? Tu te-ai simțit vreodată fără speranță?
Julieta: Ca să fiu sinceră, mereu simt că ne ducem dracului. Dar apoi îmi spun: Ah, da, de asta muncesc, pentru că nu vrea să simt că o să ne ducem dracului și mai rău.
De fiecare dată când primesc întrebarea asta mă gândesc că printre primele mele informații despre criza climatică erau niște imagini cu urși polari pe iceberguri care se scufundă. Erau oribile, dar atât de îndepărtate de mine. Nu pot să merg în Antarctica să salvez ursul.
Dacă rămâi doar la această parte a discursului, normal că o să simți că suntem pierduți. Dar când ai o educație și acces la informații, mai ales științifice, totul se schimbă. Pentru că nu mai vezi doar problema, ci și soluțiile. Înveți despre reziliență, despre economie circulară. Asta îți dă speranță: când știi că există soluții.
Vladislav: Înțeleg sursa atitudinilor de acest fel (nimeni n-are grijă de sănătate mintală a tinerilor angajați în această sferă de advocacy, după ce sunt expuși la lumea politică cu toată mizeria ei), dar le condamn cu fermitate. Dacă nu-i speranță, nimic nu e - exact ce vor cei confortabili cu status quo-ul să se întâmple.
Personal, m-am simțit lipsit de speranță de mai multe ori, pentru că în munca mea e normal. Ai de-a face mult cu politicienii, persoane cu influență în luarea deciziilor etc., care vor să te coopteze prin a te lipsi de speranța că lumea pe care ți-o imaginezi e posibilă.
Antidotul meu e experiența pe care am acumulat-o în depistarea unor astfel de tehnici. Când „alarma sună” în mintea ta la momentul potrivit te ajustezi mai rapid și nu îți pierzi încrederea în sine. Reacția mea următoare e să mă „resetez” - o plimbare de câteva ore, o cină bună sau doar dormit cîteva ore în plus. Te distragi și revii apoi în forță, pentru că n-ai încotro decât să repeți de cîte ori trebuie.
Miriam: Sunt o persoană foarte optimistă din fire și ce i-aș spune unei persoane care se simte lipsită de speranță e că încă putem schimba lucrurile.
Înțeleg că pentru unii oameni este greu, pentru că le pasă de mediu. Înțeleg tinerii care se simt lipsiți de speranță, dar nu putem lăsa doomer-ismul să câștige, pentru că așa nu ajungem nicăieri. La urma urmei, doomer-ismul este inacțiune, ceea ce este opusul a ceea ce ne dorim și avem nevoie disperată.
Ce acțiuni concrete pot să ia tinerii în lupta împotriva schimbărilor climatice?
Julieta: Uite ceva ce mi-ar fi plăcut să aud când aveam 15 ani: Dacă ceva te face neliniștită, obosită, frustrată, speriată, folosește emoția aceea ca un boost de motivație să găsești soluții. Pentru că ele există.
Și un lucru important: nu munci niciodată singură. Avem nevoie unii de alții, mai ales acum. Ce se întâmplă în America Latină, în Nicaragua, este ceva ce ar trebui să conteze pentru mine, ce se întâmplă cu femeile din Iran ar trebui să conteze pentru mine. Și nu ești singură, sunt atâția oameni și activiști minunați care o să fie cu tine la fiecare pas.
Vladislav: Nu cred că aici este o rețetă universală de urmat - depinde de pasiunile și backgroundul tău. Dacă ești mai orientat spre acțiune civică, trebuie să te implici mai mult în monitorizarea activității autorităților, începînd cu nivelul cel mai local. Pentru cei care sunt orientați mai mult spre businessuri ori cercetări, pașii vor fi alții. Pentru o persoană care altfel n-are nicio conexiune cu domeniul, votul e arma principală.
Miriam: Pot să-și schimbe comportamentul de consum, să scrie despre schimbările climatice în publicațiile școlare, să scrie o scrisoare unor politicieni, să participe la proteste. Sunt mulți pași individuali care pot fi luați, dar este și mai bine când te alături unui grup care lucrează colectiv să rezolve o problemă. Tinerii pot fi foarte creativi.
Fotografii realizate de Ștefan Toma.
