David este cercetător ihtiolog la un Institut de biologie, face scufundări în Odessa și e pasionat de peștii ketoa. Marta, soția lui, este lingvist și studiază limbile slave – unele moarte, precum polaba. Robert, cumnatul Martei, e ceh și lucrează în marketing la o multinațională, făcând naveta între Bulgaria și Slovacia. Ana, soția lui Robert, e doctor, specializată în chirurgie maxilofacială. Ana a suferit un accident în urma căruia a rămas amnezică. David îi scrie o lungă scrisoare patetică și labirintică – acesta e romanul, minus ultimele două pagini – în care îi povestește Anei nu atât viața ei, cât viața grupului lor de prieteni, istoria relațiilor dintre ei (unele mai mult ascunse printre rânduri); de aici aspectul, pe mai multe pagini, de narațiune la persoana a doua.
Cât mai aproape de tine e prima carte a lui Vlad Roman. Roman a câștigat concursul de manuscrise al Editurii Univers, alături de Cati Giurgiu (Clavecinul domnului Daumier) și Dumitru Crudu (Salutări lui Troțki), deschizând împreună cu aceștia colecția „Scriitori români”.
Cele câteva cronici de care a avut parte până acum romanul sunt neobișnuit de entuziaste. Adina Dinițoiu, în Observator cultural, declară cartea „o adevărată revelaţie, unul dintre cele mai bune debuturi în proză de la noi, din ultimii ani, un roman sofisticat, analitic şi psihologic, pe linia acelui flux al conştiinţei adus în proza occidentală de Virginia Woolf”. Iar Vlad Alexandrescu, pe platforma art7.fm, a vorbit de „imensa surpriză pe care ne-o face Vlad Roman prin romanul său, (…) un eveniment literar al anului”, de o „frumusețe pură” și de altele asemenea.
Deși admit că romanul deține câteva calități (un cifru de compoziție destul de elegant și un caracter relativ palpitant, acesta din urmă produs de ruperi interesante de ritm), am o altă părere.
Romanul este scris într-adevăr „frumos”. Dar aceasta nu este întotdeauna o calitate. De pildă, în primele pagini – poate cel mai bine scrise –, pagini care ar trebui să introducă gradual parametrii lumii pe care amnezica Ana o are de recuperat, stilul lasă impresia de narcisism, de autoexpunere prea turată. În dauna informației, căreia scrisul „frumos” îi ia fața. Dialogurile sunt în general slabe – prea multe lingurițe de zahăr. Nu doar dialogurile sunt prea dulci. Uneori frazele, a căror pulsație se ambiționează (prea) vizibil să producă o puternică emoție, sunt de un kitsch greu suportabil, amintind pedalatul „virtuoz” al bietul Andrei Crăciun:
„Și ca o floare te-ai deschis lui și ca un covor de flori l-ai luminat și toate orele lui au fost orele tale. Cu ochii tăi i-ai spus multe atunci și îl iubeai privindu-l, mi-ar fi plăcut să fiu în locul lui pentru un timp, să simt ce a simțit sau să pot să văd, să am acces la asemenea daruri. Dacă ai fi ajuns vreodată în munți, la înălțime mare, dacă ai fi văzut cum pot fi toate nivelate de un singur nor, m-ai înțelege.”
Apoi, Vlad Roman pare un vânător de coolness. Toate personajele lui au profesiuni interesante, pasiuni de nișă ff selecte, sentimente alese și exprimări ca-n cărțile de știință popularizată de la Humanitas. Profilurile sunt, pe scurt, prea fotoșopate. Etalarea de tag-uri cool e prea ostentativă. Internaționalismul est-european în care se scaldă decorurile romanului adâncesc această impresie de generalitate suavă de almanah. Realitatea din Cât mai aproape de tine nu lasă umbră. Ea pare o clonă după un număr indefinit de traduceri care-i vor fi plăcut autorului (de pildă, din Javier Marías). Caracterul foarte livresc nu este contrabalansat de o artă a detaliului care să ancoreze personajele și mișcările lor într-o geografie și psihologie mai puțin de operetă. Preocupat de fraze frumoase și de info-uri smart, romanul pierde legătura cu propria-i fundație și capătă un caracter de halucinație capricioasă, caligrafică și indiferentă.
Vlad Roman, Cât mai aproape de tine, Editura Univers, 2016, 176 pag., 32 lei
