Primul articol dintr-o serie de șase materiale care explorează cum e viața la marginea unei zone metropolitane europene într-o societate capitalistă în care logica consumului nelimitat nu ocolește nicio comunitate.
Ilfovul e groapa de gunoi a Bucureștiului, se spune. Nu e doar o metaforă pentru diverse costuri de mediu suportate de comunitățile de la marginea capitalei, ci e și un adevăr că, istoric vorbind, deșeurile bucureștenilor au fost transportate în cele trei depozite din Ilfov: Vidra, Glina și Chiajna (ultima e teoretic pe teritoriul Bucureștiului, dar la marginea spre Ilfov). După închiderea Glinei în 2019 și a Chiajnei în 2022, Vidra a rămas acum principalul depozit de deșeuri care deservește Bucureștiul. Atât Vidra, cât și cele două depozite închise fac parte din viața comunităților în care se află și afectează viața de zi cu zi a oamenilor. Am vrut să vedem cum arată viața la câțiva pași de gropile de gunoi istorice ale Bucureștiului, ceea ce în mod formal se cheamă depozite de deșeuri.
În 2020, Scena9 publicat un material despre munca unei fotografe olandeze, Laura van Severen, care a fotografiat sute de depozite de deșeuri din mai multe țări europene și a documentat astfel relația dintre comunități și deșeuri prin prisma modului în care cele din urmă erau eliminate. Așa a descoperit ea cum groapa de gunoi a devenit o nouă formă de relief în lumea de azi. Proiectul ei arată ce spun despre noi felurile în care se integrează gropile de gunoi în comunități: fie sunt răni deschise, dezastre ecologice, fie au fost revendicate de natură devenind parcuri naturale sau au devenit terenuri de golf. Fotograful Andrei Becheru a însoțit-o pe Laura în timpul documentării sale din România, iar de curând a realizat propria serie de fotografii documentare despre gropile de gunoi care deservesc Bucureștiului și care fac parte din viața oamenilor din Ilfov.
În 2019, anul de referință al Planului de Gestionare a Deșeurilor din Municipiul București (PGDMB), bucureștenii au generat aproape 1 milion de tone de deșeuri municipale. Marea majoritate au ajuns la cele trei gropi de gunoi din jurul orașului. Faptul e confirmat de documentul Primăriei București, care arată că „depozitarea reprezintă principala opțiune de eliminare a deșeurilor municipale”, deși este „cea mai puțin favorabilă”. Cele mai favorabile opțiuni sunt, bineînțeles, reutilizarea, repararea, reciclarea, groapa de gunoi fiind ultima opțiune. În practică, în România, e prima. Valabil pentru perioada 2020-2025, PGDMB cuprinde și obiectivul european de limitare a deșeurilor care ajung la groapă la 10% din cantitatea generată, până în 2035.
Pentru a atinge o multitudine de obiective privind gestionarea deșeurilor, specialiștii prezintă patru scenarii pentru viitor care, în funcție de investiții diferite, reușesc să atingă sau nu targeturile. Scenariile se numesc alternativa zero, alternativa 1, alternativa 2 și alternativa 3. Alternativa zero e, mai mult sau mai puțin, business-as-usual, cu investiții totale de puțin peste 80 de milioane de euro, iar alternativa 3, cea recomandată de specialiști, conține investiții ambițioase de peste jumătate de milion de euro. În alternativa zero, procentul de depozitare a deșeurilor la groapă rămâne ridicat, de peste 68% în 2025, cu puține șanse să scadă mai mult până în 2035. În alternativa 3, deșeurile eliminate de groapă vor reprezenta 21,10% din totalul deșeurilor municipale generate în 2025, cu o valoare de 10,66% la nivelul anului 2035, aproape de ținta de 10%. Pe scurt: mai mulți bani investiți, mai puține deșeuri la groapă, pe termen mediu.
Gropile care ne înghit
Dincolo de targeturile de colectare, reciclare, eliminare, gropile de gunoi fac 100% parte din viețile oamenilor din jur. O dezvoltare urbană haotică și o extindere continuă a gropilor din cauza sistemului nefuncțional de colectare a făcut ca oamenii și gropile să dea nas în nas, în ciuda unor distanțe minime legale pe hârtie. „Eu sunt născută aici și mi-am crescut, la rândul meu, copiii aici”, spune o doamnă de vreo 50 de ani care locuiește la intrare în Leordeni, în apropierea gropii Glina. Prin 2005, groapa era încă departe, iar primarul le promisese oamenilor care locuiau în zonă că groapa nu se va extinde până la ei. „Apoi, practic am văzut-o cum a crescut groapa an de an, până când a ajuns aici lângă curțile noastre”, spune femeia. Până s-a închis depozitul, a făcut numeroase sesizări și a chemat televiziunea, dar totul s-a redus la conflicte cu vecinii. Groapa s-a închis și lucrurile par să fie mai bine, spune ea. În loc de pescăruși, ciori și câini vagabonzi, acum apar vulpi și fazani. Dar mirosul și frica rămân, motiv pentru care femeia vrea să fie anonimă.
Gropile de gunoi au efecte de durată asupra mediului și oamenilor pe mai multe niveluri. În primul rând, deșeurile se degradează și produc levigat și gaze. Principalele gaze eliminate de gropile de gunoi sunt metanul și dioxidul de carbon. La nivel global, gropile de gunoi sunt responsabile de 20% din emisiile de metan totale. Emisiile depozitelor de gunoi conțin și o serie de alte gaze în concentrații mai mici, unele dintre ele toxice. Levigatul poate ajunge în pânza freatică sau chiar în ape de suprafață ca urmare a unor accidente. De asemenea, construcția și întreținerea depozitelor de deșeuri au efecte precum schimbarea peisajului, distrugerea de habitate sau relocarea faunei. Printre efectele socio-economice, se numără cele asupra sănătății publice din cauza contaminării apelor, răspândirea gunoaielor în mediul extins, dar și zgomote și mirosuri pestilențiale.
Gropile de gunoi fac parte și din viețile noilor locuitori care se mută în zonă. Familiile tinere cu copii mici din zona rezidențială sudică Drumul Binelui, care se află pe „culoarul de miros” al gropii Vidra, au făcut cunoștință cu mirosul specific odată cu luarea în posesie a noilor apartamente. De cel puțin 2-3 ori pe săptămână - și mai des când e cald -, nu pot să deschidă geamurile caselor.
Din curtea mănăstirii Chiajna, aflată în nord-vestul orașului, se ajunge direct la un lac cu lebede care se află lângă groapa de gunoi. Starețul mănăstirii se bucură de închiderea gropii și de perspectiva unui mediu mai curat, deși mănăstirea stă pe o altă fostă groapă de gunoi, cea a cutremurului din 77. Când s-a început construcția mănăstirii, muncitorii au descoperit că solul e albastru la doar 1 metru adâncime, din cauza plasticelor și a altor reziduuri din pământ. Un pământ neprietenos în care nu se prea poate crește nimic.
Glina este o comună de peste 8 mii de locuitori, formată din satele Cățelu, Glina și Manolache. Într-o după amiază de octombrie, la 28 de grade, în ziua documentării foto, totul părea pustiu, prăfuit și abandonat. Viața oamenilor se desfășura undeva în spatele porților închise. În rest, mașini în tranzit, praf și miros. Dacă urmezi o cale ferată dezafectată, poți să descoperi groapa de gunoi, închisă în 2019, în toată splendoarea ei. Se vede cu ochiul liber cum membrana care ar trebui să acopere groapa pe deasupra lipsește, iar stratul de pământ și vegetație a fost așezat prost, lăsând zone mari în care răsare gunoiul.
Groapa de gunoi, sursă de conflict și focar de infecție
Oamenii cu care am intrat în vorbă în timpul documentării nu au vrut să-și dea numele, confirmând un climat de frică și violență care domină relația dintre oameni și gropile de gunoi. De la frica de câinii de pe câmp, din cauza cărora am făcut documentarea foto cu un baston electric la îndemână, până la frica provocată de un „cred că ar fi mai bine să plecați acum de aici” aruncat dintr-o mașină care intră apoi pe poarta depozitului, senzația de pericol te urmărește constant.
Groapa de gunoi este un loc interzis pentru oameni, deși se află uneori în spatele curții. Au devenit monumente de secretomanie, nu doar mormane de gunoaie. În încercarea noastră de a fotografia interiorul depozitelor, ne-am lovit de un mare NU sau de o tăcere care nu lasă loc de interpretări. Gropile de gunoi sunt catastrofe ecologice care nu trebuie văzute, auzite, mirosite.
Una dintre cele mai grave și lungi procese de infringement demarate de Comisia Europeană împotriva României se referă la neînchiderea gropilor de gunoi neconforme, deși avea această obligație până în iulie 2009. În 2018, România a pierdut procesul în care era acuzată de neîndeplinirea obligațiilor de aderare și neînchiderea a 68 de depozite neconforme. În 2021, Comisia Europeană a decis să trimită din nou România în fața Curții Europene de Justiție pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii din 2018 și pentru că eșuează în continuare să închidă complet depozitele neconforme și să garanteze, prin urmare, protecția oamenilor și a mediului din zonele afectate.
Știrile despre gropile de gunoi ale Bucureștiului sunt pline de relatări privind interminabile procese între autorități și proprietarii depozitelor, infracționalitate, violențe, corupție, poluare, ilegalități și focare de infecție. Responsabilitatea pentru cele trei depozite de deșeuri care au deservit și mai deservesc încă Bucureștiul revine Primăriei Capitalei care, recent, a predat o parte din responsabilități Agenției de Dezvoltare Intercomunitare pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor București (ADIGIDMB). Agenția a transmis publicației Scena9 că nu este angrenată în niciun fel de relație cu operatorii depozitelor și fostelor depozite care deservesc capitala, prin urmare nu ne poate comunica stadiul celor trei depozite în momentul actual, dacă acestea se află în vreo fază de închidere/ecologizare sau dezvoltare/modernizare.
Agenția susține că nu există vulnerabilități în prezent referitoare la capacitatea de depozitare a deșeurilor generate în prezent, deși chiar ministrul Mediului a comunicat un avertisment privind o eventuală criză a deșeurilor. ADIGIDMB spune că se află în proces de identificare a opțiunilor de depozitare a deșeurilor, într-o rază de maxim 150 km distanță față de Municipul București. În mijlocul unei presiuni de reducere a cantității de deșeuri depozitate la groapa de gunoi, „administrația Municipiului București și cea a județului Ilfov colaborează pentru extinderea, modernizarea și eficientizarea capacităților de tratare și depozitare.”
La marginile Bucureștiului
București înconjurător este un proiect editorial Scena9 care face parte din One Minute Older, proiect al Fundației9 și câștigător al unui grant din partea programului Climate of Change și finanțat prin Programul de educație și conștientizare pentru dezvoltare al Comisiei Europene (DEAR).
