„100.000 de oameni au protestat în Berlin. Ar trebui să fie un milion de oameni care protestează pe străzile Moscovei”, susține Jeff McMahan, unul dintre cei mai importanți eticieni ai războiului, profesor de filosofie morală la Universitatea din Oxford. A inovat teoria războiului drept, care cuprinde principii despre condițiile în care ar trebui să recurgem la război (jus ad bellum), dar și principii despre modul în care ar trebui să purtăm un război (jus in bello). În cartea sa, Killing in War (Oxford University Press, 2009), atrage atenția că liderii politici ar deveni complet lipsiți de putere să ucidă mii de oameni dacă nu ar exista complicitatea celor care devin mijloace pentru acest scop.
Pentru Jeff McMahan, invazia Rusiei asupra Ucrainei nu are nicio justificare, iar modul în care Putin folosește forțele armate este total disproporționat în raport cu amenințările pe care le invocă. Am stat de vorbă cu Jeff pentru a înțelege situația din Ucraina din perspectiva războiului drept, care sunt responsabilitățile democrațiilor și ale cetățenilor ruși, dar și ce lecții morale să extragem din acest conflict.
Puteți viziona interviul mai jos - sau puteți citi transcrierea integrală.
Care este problema cu decizia Rusiei de a invada Ucraina și cu modul în care își folosește forțele armate?
Problema cu invazia Rusiei este că îi lipsește o „cauză dreaptă”, adică prima condiție necesară a unui război admisibil. O „cauză dreaptă” este un scop suficient de important și trebuie să fie o justificare… Și trebuie să fie un anumit tip de scop, pentru a justifica toată violența pe care o implică războiul. Iar, în acest caz, rușii au oferit câteva pretexte pentru război. Au spus că războiul este, pe de o parte, un caz de intervenție umanitară. Este o intervenție în Ucraina pentru a proteja poporul de acolo de propriul guvern. Ei spun că este necesar pentru a-i proteja pe separatiști și pe alții din regiunile estice ale Ucrainei de ceea ce ei au descris drept „un genocid” împotriva acelor oameni. Și Putin a spus că scopurile războiului includ demilitarizarea Ucrainei și denazificarea Ucrainei. Dar nu a prezentat nicio dovadă în privința asta. Adică, a spus niște minciuni prin intermediul presei de stat rusești. Dar nu există dovezi pentru aceste afirmații. Nu poate fi considerată o intervenție umanitară. Și dacă vă uitați la ce fac oamenii din Ucraina, în acest moment, nimeni nu se grăbește să-i întâmpine pe eliberatorii ruși. Așa că acesta este un pretext lipsit complet de valabilitate, bazat pe minciunile vehiculate în presa rusească. Cealaltă afirmație este că e vorba de un război de apărare împotriva Europei occidentale și a Europei în general. Și există ceva ce rușii pot crede în mod rezonabil că ar susține o astfel de perspectivă și anume: Ei se tem că, dacă Ucraina se asociază prea strâns cu țările NATO și devine un stat-membru NATO sau așa ceva, atunci ar putea fi instalate rachete nucleare cu rază scurtă de acțiune pe teritoriul ucrainean, lucru ce ar constitui o gravă amenințare la adresa Rusiei. Dar nu există o amenințare de acest tip. Nu există o amenințare imediată din partea Ucrainei la adresa Rusiei. Ucraina nu constituia nicio amenințare pentru Rusia, de niciun fel. Asta e cât se poate de clar. Ucraina nu are nici pe departe puterea de a-i face vreun rău Rusiei. Iar dacă Rusia e îngrijorată din cauza aderării Ucrainei la NATO, acesta este genul de chestiune care trebuie să fie abordată, în această fază, prin intermediul diplomației. Pentru asta există diplomație. Și toate guvernele din Europa de vest și administrația americană sunt receptive la îngrijorările rușilor legate de aderarea Ucrainei la NATO și de chestiuni de acest tip. Nu e genul de lucruri pentru rezolvarea cărora e nevoie să mergi la război. Mie mi se pare că adevăratele scopurile ale războiului includ stabilirea Ucrainei drept o zonă-tampon între Rusia și alte state europene. Dar, după cum am spus, acest tip de îngrijorare poate fi rezvolvat prin alte moduri decât inițierea unui război. Adevăratul scop al războiului mi se pare că este doar acela de a extinde controlul și puterea Rusiei și, prin urmare, a extinde controlul și puterea elitei rusești.
Cum evaluați ajutorul militar dat Ucrainei de către comunitatea internațională?
Cred că justificarea pentru ajutorul militar dat Ucrainei este similar, din punct de vedere moral, justificării pentru a da o armă unei persoane nevinovate ce urmează să fie ucisă de către un agresor nedrept: Ajuți oameni nevinovați să se apere împotriva unui rău nedrept. Sigur că ajutorul militar trebuie gestionat cu grijă, pentru a evita riscurile escaladării conflictului. Eu însumi cred, și e absolut limpede, că intervenția militară directă a oricărei alte țări din lume pentru a ajuta Ucraina să reziste agresiunii rușilor ar fi justificată, dacă n-ar exista amenințarea escaladării spre război nuclear. Așadar, cred că este clar că este nejustificat din punct de vedere moral ca vreo țară să intervină pentru a veni în ajutorul Ucrainei. Cel puțin pentru o țară europeană sau pentru Statele Unite. Și asta, din cauza pericolului escaladării spre război nuclear, o amenințare pe care Putin a afirmat-o foarte explicit.
Cum evaluați sancțiunile economice impuse Rusiei de către comunitatea internațională?
Sancțiunile economice reprezintă o altă problemă, sunt altceva. Mie mi se pare că ele sunt probabil menite să aibă două scopuri. Primul scop al sancțiunilor militare și, fără îndoială, cel mai important scop al sancțiunilor militare… Scuzați-mă, al sancțiunilor economice… Este acela de a slăbi puterea guvernului și a elitelor. Le fac rău oligarhilor, îi face rău lui Putin. Iar ceea ce vor acești oameni este, așa cum am spus înainte, putere. Și puterea lor este redusă dacă puterea economică a statului lor este, în mod corespunzător, redusă. Așa că ideea este ca [sancțiunile] să fie împotriva intereselor oamenilor responsabili pentru declanșarea războiului, pentru a nu continua războiul, să paralizeze instituțiile pe care acești oameni le guvernează și care le conferă puterea pe care ei o au și pe care vor s-o mențină și s-o extindă. Așadar, în acest sens, mi se pare că sancțiunile economice sunt pe de-a-ntregul justificate. Ele sunt impuse cu precădere pentru a le face rău oamenilor care sunt moralmente pasibili să sufere în acest fel, ca un mijloc de-a-i forța sau de a încerca să-i forțeze să nu mai facă ceea ce fac. Dar mai există și un alt scop al sancțiunilor și acela este de a pune presiune pe cetățenii obișnuiți din Rusia. Așa că nu mă îndoiesc că sancțiunile economice sunt parțial menite să provoace greutăți civililor de rând. Așadar, ele sunt menite, în parte, să facă rău civililor. În măsura în care intenția sancțiunilor este doar să facă rău elitei din Rusia, care e direct răspunzătoare pentru invazie, răul cauzat civililor este doar un efect secundar neintenționat. Și mulți teoreticieni ai moralei cred că este mai ușor să justifici răul cauzat oamenilor nevinovați ca un efect secundar decât răul cauzat oamenilor nevinovați ca un mijloc de a manipula alți oameni. Dacă impunem sancțiuni economice, am putea să le impunem intenționat, ca un mijloc de a cauza daune relativ minore civililor din Rusia, în speranța că ele vor pune presiune asupra civililor, ca ei înșiși să protesteze față de ceea ce face guvernul lor. Deci am putea face asta: să cauzăm daune civililor ruși, atunci când, eu cred, este evident că au datoria de a protesta față de ceea ce face guvernul lor. Fie facem asta, fie există riscul mai mare al unor daune reale, al unui rău letal, al unor vătămări fizice, corporale pentru un număr foarte mare de ucraineni. Iar în aceste condiții, mie mi se pare că civilii ruși nu au o plângere îndreptățită dacă suferă din pricina sancțiunilor economice îndreptate împotriva țării lor, din cauza a ceea ce face guvernul lor. Așa că ei chiar poartă responsabilitatea de a protesta împotriva a ceea ce face guvernul lor și de a pune presiune pe guvernul lor, ca acesta să înceteze.
Care sunt responsabilitățile cetățenilor ruși?
În măsura în care poate, cred că e datoria fiecărui cetățean rus să protesteze în vreun fel împotriva acestei situații. Și cu cât se alătură mai mulți, cu atât riscul pentru fiecare dintre ei este mai mic. Chiar zilele trecute, erau sute de mii de oameni adunați în semn de protest în Berlin; așadar, sute de mii de oameni într-un singur oraș european. Ar trebui să fie un milion de oameni pe străzile Moscovei, în clipa asta. Dacă ar fi un milion de oameni pe străzile Moscovei în clipa asta, protestând față de ceea ce face guvernul, guvernul n-ar putea face nimic ca să înăbușe acele proteste, pentru că numărul lor ar fi prea mare. Iar guvernul ar fi obligat să se oprească. Asta ar fi fără precedent, desigur, dar oamenii chiar ies în stradă și protestează față de ceea ce face guvernul. Este greu de spus… Mie, din siguranța adăpostului din Oxford, îmi e greu să spun că ei au datoria de a risca să fie arestați și agresați de poliția rusă, să fie băgați în închisoare, bătuți, în fine, orice pățesc oamenii care sfidează guvernul în Rusia. Dar, în măsura în care costurile pentru acești oameni n-ar fi la fel de mari ca cele pe care tocmai le-am menționat, eu cred că ei au datoria să protesteze față de asta, în același fel în care americanii au avut datoria de a protesta față de războiul din Vietnam, americanii au avut datoria de a protesta față de războaiele din Irak și din Afganistan.
Care sunt responsabilitățile democrațiilor din Europa de vest și ale cetățenilor lor față de poporul ucrainean?
Toți oamenii au temeiuri morale puternice de a încerca să prevină ca alți oameni - chiar și complet străini - să fie uciși și subjugați. Mai ales când cineva poate face asta cu costuri relativ reduse pentru sine. Ei ar trebui să pună presiune asupra guvernelor lor, ca ele să accepte cât mai mulți dintre refugiații care vin la granița lor din Ucraina. Impresia mea este că, în clipa asta, Marea Britanie este rușinos de egoistă, nepermițând intrarea în țara asta a cât mai multora dintre ucrainenii care au nevoie să vină aici. Chiar cred că noi toți ar trebui să punem presiune asupra guvernelor noastre și asupra oricăror alte instituții cu care relaționăm, ca ele să denunțe ce se întâmplă, să întărească sancțiunile economice, să accepte refugiați și să le ofere refugiaților orice au nevoie. Și aș sublinia că asta nu e doar o chestiune de moralitate. Este, mai presus de orice, o chestiune de moralitate, dar este și o chestiune ce ține de interesul propriu. Pentru că ceea ce fac rușii în clipa asta face ca lumea, în ansamblul ei, să fie un loc mult mai nesigur decât era înainte. Rușii restabilesc un soi de ostilitate tipică Războiului Rece ce a lipsit pentru o vreme, atunci când, în timpul erei Gorbaciov și după aceea, au existat o perioadă de rapprochement și o scădere dramatică a tensiunilor ce au redus foarte mult riscul de război nuclear. Iar, acum, Putin reintroduce toate aceste probleme. Așadar, este o chestiune ce ține de interesul propriu, ca toată lumea să se opună față de ceea ce face el. El destabilizează ordinea mondială. Destabilizează și subminează dreptul internațional… totul.
Este acceptabil din punct de vedere moral ca țările europene să închidă instituții rusești de presă, precum „Russia Today” și „Sputnik”?
Ele sunt organe de presă ce poartă o mare responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă, tocmai pentru că au colaborat cu elitele rusești pentru a face posibil acest război, difuzând minciunile care oferă pretextele pentru război. Așa că sigur c-ar trebui să fie oprite. Există diferite justificări pentru asta. Principala este aceea că aceste organe de presă au jucat un rol esențial în difuzarea către toată lumea a minciunilor pe care Putin le-a tot spus. Am văzut în treacăt pe site-ul New York Times, un videoclip scurt cu oameni intervievați pe stradă, în Rusia. Ei spuneau: „Trebuie să-i ajutăm pe oamenii ăștia din Ucraina!”, adică oameni care erau tratați foarte rău de către guvernul lor. Ei cred minciunile astea, exact așa cum americanii au crezut și încă mai cred toate minciunile pe care Donald Trump le-a spus. Zece pe zi. Zece mari minciuni în fiecare zi de la Donald Trump. Acești oameni au… Într-adevăr, este chiar fără precedent… Pentru mine, este extraordinar că, într-o lume în care oamenii au acces la date factuale mai ușor decât au avut vreodată în istoria omenirii, ei, în număr foarte mare în Statele Unite și în Rusia, cred lucruri ce sunt adevărate fantezii. Ei cred minciunile pe care acești oameni de la putere le spun. Și oamenii de la putere pot spune aceste minciuni, iar minciunile pot ieși la iveală, dar, cumva, oamenii continuă să le creadă.
Cum evaluați perspectiva ca procurorii Curții Penale Internaționale să ancheteze posibile crime de război în Ucraina?
După părerea mea - asta este doar opinia mea -, de fapt, orice act de război, într-un război nedrept, este o crimă. Tot ce fac soldații ruși în clipa asta, chiar și autoapărarea individuală de către soldații ruși, sunt crime. Dar îmi amintesc că am văzut rapoarte potrivit cărora unii invadatori ruși se îmbrăcau cu uniformele armatei ucrainene și umblau pe străzile orașelor pe care le atacaseră și profitau de faptul că oamenii credeau că ei sunt ucraineni, și nu ruși, pentru a putea să împuște și să omoare oameni. Asta este o crimă de război cunoscută drept „perfidie”. Constituie înșelarea cu scopul de a estompa distincția, într-un anumit fel, dintre combatanți și civili, în vederea unui avantaj militar. Asta este, cu siguranță, o crimă de război.
Folosirea armelor de înaltă tehnologie în Ucraina schimbă etica războiului de acolo?
Folosirea armelor de înaltă tehnologie poate modifica modalitățile în care se aplică principiile relevante. Nu sunt sigur exact în ce fel. Dar ele nu fac nicio diferență pentru ceea ce înseamnă „drept” și „nedrept” în această situație. În principiu, așa cum am spus puțin mai devreme, părerea mea este că, într-un război nedrept, un război ce nu are nicio cauză dreaptă, nicio acțiune pe care o face un soldat în vederea realizării unor scopuri nedrepte n-ar putea fi vreodată permisibilă. Tot ce face el este inadmisibil din punct de vedere moral. Și, în acest caz, mă uimește că soldații ruși obișnuiți se supun ordinelor în felul în care-o fac. Este o reflecție foarte, foarte tristă asupra naturii umane. Cum pot să creadă că nu se duc doar ca să rănească și să ucidă oameni nevinovați? Este un convoi lung de 65 de kilometri de tancuri rusești, care se presupune că este menit să încercuiască orașul Kiev și să asedieze acest oraș. Cum pot să creadă că există vreo justificare pentru a le face așa ceva civililor și orașului, care n-au făcut nimic pentru a reprezenta o amenințare pentru Rusia? Și, totuși, iată-i pe toți cum respectă ordinele, cum fac ce li se spune! Eu, împreună cu mai mulți oameni care au scris despre etica războiului în ultimii ani, am spus că responsabilitatea le revine soldaților să decidă singuri, să se asigure că războiul în care luptă este unul care poate cu adevărat justifica uciderile pe care este foarte probabil ca ei să le săvârșească. Iar mie nu mi se pare că vreunul dintre acești soldați ruși s-a sinchisit să se gândească la ce face. Încă o dată, pur și simplu, mă uluiește că acești oameni pot să servească, de fapt, drept simple arme de înaltă tehnologie în mâinile lui Vladimir Putin. Că pot, pur și simplu, să iasă și să omoare oameni, de parcă ar fi roboți programați să facă asta, și nu ființe umane și agenți morali care ar trebui să fie atenți să nu plece undeva să omoare oameni pe care nu-i cunosc. Nu știu… Toată povestea mă tulbură foarte tare. Și mă deprimă.
Ce lecție morală ar trebui să învețe democrațiile din acest conflict?
Acesta este un avertisment pentru noi toți, din orice colț al lumii. Ce se întâmplă în Rusia, cu Putin, se întâmplă într-o mulțime de alte țări. Trebuie să rezistăm acestui tip de autoritarism care dă unor oameni ca Putin puterea de a porni războaie de agresiune, de-a face pe toată lumea să repete minciunile pe care el le-a spus, de a avea soldați care ies să comită crimele astea fără mustrări de conștiință. Acestea sunt niște zile triste pentru lume acum și trebuie să ne dăm seama că toți suntem implicați în asta. Asta este o amenințare pentru noi toți, nu doar din partea lui Putin, ci dinăuntrul propriilor noastre societăți, unde există, printre noi, Vladimiri Putin aspiranți.
Interviu realizat în parteneriat cu Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.
Ilustrație de Sașa Lazăr, de aici.
