La sfârșitul lui septembrie, a avut loc prima petrecere din București pentru cei care nu aud. Timp de două ore, trei interpreți au tradus în limbaj mimico-gestual piese de-ale trupelor ABBA, ASIA, Direcția 5, B.U.G Mafia sau Boney M, la barul Apollo 111 din centrul Bucureștiului. Evenimentul a avut loc la inițiativa Asociației Naționale a Surzilor din România, ai cărei angajați au învățat, anul ăsta, să interpreteze muzică pentru prima oară.
Un bărbat de 30 de ani își mișcă șoldurile și se ridică pe vârfuri când din difuzoare se aude Moulin Rouge. În fața lui, pe ringul de dans, o femeie blondă își potrivește mișcările după ale lui și încep amândoi să gesticuleze. Când muzica vorbește despre iubire, brațele lor se încrucișează în jurul pieptului. La un vers despre fericire, palmele lor se agită ca niște fluturi în jurul capului și alunecă pe lângă corp. Voulez-vous coucher avec moi? se aude refrenul. Vreo 30 de persoane de toate vârstele îi privesc de la mese. Două fete încep să danseze timid, în timp ce la o masă mai retrasă, un bărbat la vreo 50 de ani își bea singur berea și gesticulează către ecranul telefonului.
Cristina, una dintre participante, are 29 de ani și lucrează ca agent de monitorizare prețuri, în București. Deficiența ei de auz e moștenire pe linie paternă, de la bunicul. „Faptul că nu aud m-a făcut să iubesc muzica mai mult decât orice”, spune ea. „Cel mai mult mi-a plăcut interpretarea melodiilor hip hop. E foarte greu să prinzi versurile și să le interpretezi rapid. Eu consider că atunci când interpretezi o melodie, trebuie să o simți și apoi să transmiți asta mai departe surzilor, să fii cântăreț pentru ei”. O altă fată din public, Claudia, are 21 de ani și e masterandă la sociologie și asistență socială, în București. În familia ei, e a treia generație care s-a născut surdă. Simte muzica prin vibrațiile produse de sunete și prin semne. „Scena ar trebui să fie puțin mai înaltă, ca să-i putem vedea mai bine pe interpreți. Multă lume trece prin fața lor și ne ia contactul vizual”, crede ea. „Mi-a plăcut că a existat această petrecere și îmi doresc să mai fie și alte evenimente în care să mă simt în largul meu”, povestește un alt participant, Alexandru, de 29 de ani.
Cea care i-a învățat și i-a inspirat pe interpreții români să organizeze petrecerea este Amber Galloway, o americană care luptă pentru dreptul la distracție al celor care nu aud. Are 42 de ani și voia să se facă rapper când era mică. La maturitate, a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică rap în limbaj mimico-gestual din întreaga lume. Părul revoltat într-o creastă roșie o așază în armonie alături de muzicienii pe care-i interpretează pe scenă. În 2013, l-a tradus pe muzicianul Kendrick Lamar în gesturi și a emoționat tot internetul. Anul ăsta, a venit în România să le țină un workshop interpreților români, care au exersat apoi câteva melodii pe scena unor festivaluri din țară precum Electric Castle, Afterhills și Summerwell.
Interpretul în limbaj mimico-gestual e un traducător al sunetului. Mișcările corpului său sudează relația dintre cel care nu aude și mediul înconjurător. Prin gesturi și semne, îl agață pe omul surd de realitatea imediată, ajutându-l să-și simtă și să-și negocieze mai bine locul în lume.
Muzica ajunge la cel care nu aude prin vibrațiile basului, care-l ajută să adulmece ritmul, prin limbajul mimico-gestual al interpretului, cu care trebuie să aibă contact vizual, sau prin volumul tare al boxelor, dacă simțul auzului său nu este complet deteriorat.
În România sunt 23 562 de oameni care au probleme cu auzul. Conform președintelui Asociației Naționale a Surzilor din România, Mihail Grecu, numărul interpreților autorizați din toată țara este 143. În lipsa unor programe pe termen lung de incluziune socială sprijinite de stat, cei câțiva interpreți sunt nevoiți să-și asume mai multe roluri în viața persoanelor cu deficiență de auz. Ei îi ajută să învețe la școală, să interacționeze cu instituțiile publice și, începând de anul ăsta, să socializeze la petreceri alături de majoritatea auzitoare. Practic, interpreții sunt nevoiți să fie ca niște ghizi pentru ei, în spațiul public.
După petrecerea din Apollo 111, i-am cunoscut mai bine pe primii români care fac interpretare muzicală. Pe doi dintre ei i-am găsit la sediul Asociației Naționale a Surzilor din România. Pe lângă munca de interpretare mimico-gestuală și asistență socială, s-au hotărât să-i implice mai mult pe cei care nu aud în viața culturală a orașelor.
„Noi transmitem ce e în sufletul artistului”, îmi povestește Eliza Paraschiv, vicepreședinta asociației. „Sunt o voce pentru surzi în relație cu instituțiile, un fel de tampon între ei și stat”, îmi spune ea. De multe ori, oamenii instituțiilor nu au răbdare cu cei care nu aud și nici nu le pun la dispoziție un interpret care să le ușureze comunicarea. Interpreți ca Eliza vin la chemarea celui care are nevoie de ajutor și îl reprezintă la spital, la notar, la orice ghișeu. „Prima oară am interpretat Shake it Out, de la Florence and the Machine, o melodie cu multă suferință. Am ajuns să simt că nu-mi place mesajul, că e prea trist, dar trebuia să mă transpun în personajul respectiv. Asta e muzica: la fel ca poveștile lui Ion Creangă, orice cântec are o poveste”. Când avea doi ani și mergea la creșă, Eliza a căpătat o răceală puternică, pe care a combătut-o cu multe injecții. Tratamentul i-a deteriorat auzul pentru tot restul vieții. Medicii au diagnosticat-o cu hipoacuzie, o afecțiune care îți slăbește contactul cu sunetul lumii înconjurătoare. Are 35 de ani și face parte din comunitatea surzilor din copilărie, când tatăl ei o lua de la școală și o ducea în vizită la sediul din Ialomița, unde e președinte. Acum, lucrează ca interpretă la filiala din București.
Educația e felia unde statul a eșuat cel mai mult față de persoanele cu deficiență de auz, îmi explică o altă interpretă de la petrecere, Marieta Negru. „Noi avem limba noastră, limba semnelor, care este total diferită de limba română”, spune ea. De pildă, cuvântul „agresiune” se exprimă prin ridicarea palmelor cu degetele îndepărtate și aruncarea lor înainte, ca și când ar înhăța aerul, pe când „Elveția” e o cruce făcută cu două degete arcuite. „La nivel de liceu și școală profesională, se studiază după programa învățământului de masă. Nu avem manuale adaptate cu imagini sau materiale video la fiecare disciplină, iar timpul unui copil normal nu este suficient pentru unul cu simțul auzului deteriorat, mai ales la evaluările naționale de clasa a opta și examenul de bac”. Pe scenă, la Apollo 111, Marieta a venit îmbrăcată până la tocuri în negru. Cu pantalonii ei din piele și părul blond, părea desprinsă din gașca trupei ABBA, ale cărei piese le traducea. Are 46 de ani și e interpretă la o școală specială pentru surzi și la știrile de la Kanal D. Pentru ea, lipsa auzului e moștenire de la părinți.
La fel ca la școală, participarea surzilor la evenimentele de socializare din oraș e descurajată de lipsa interpreților. La petrecerea de la finalul lunii septembrie, Bogdan Anicescu a interpretat hip-hop de B.U.G Mafia și Moulin Rouge. Până la vârsta de 30 de ani, nu și-a închipuit că va urca pe scenă. La asociație lucrează din 2010, ca interpret și asistent social. Anul ăsta s-a apucat de interpretare muzicală. „Noi găsim acele corespondente vizuale pentru limbajul figurativ al versurilor, nu interpretăm cuvânt cu cuvânt”, îmi explică el procesul. Bogdan nu are probleme cu auzul, așa că îi ajută pe interpreții cu deficiență și îi sincronizează cu timpul melodiilor, chiar pe scenă. La festivalul Afterhills, din Iași, a interpretat, alături de Eliza, piese de la Șuie Paparude. „Ei au multe melodii despre cum simți sunetele: cum îți intră în ureche și te mișcă. Noi am zis că nu se potrivește pentru persoana surdă, pentru că ea nu-și folosește urechea pentru a trăi muzica, ci celelalte simțuri, în special văzul și sensibilitatea vibratilă. Eliza a avut ideea asta, pe care a redat-o publicului: semnul ajunge din mâna mea până-n corpul tău și te schimbă pe dinăuntru. Inima ta moare atunci când semnul dispare”.
Arta și consumul de cultură au arătat, în cercetările recente, că alină rănile psihice și ajută corpul să lupte cu bolile cronice. Muzica te ajută să îmblânzești anxietatea și depresia, iar pentru victimele violenței în cuplu e o formă de terapie. Ascultatul melodiilor preferate întărește sistemul imunitar, întrucât crește nivelul imunoglobulinei A în corp și scade nivelul cortizolului, hormon răspunzător cu stresul. Dansul are și el un rol în lupta cu depresia și poate fi o practică de reintegrare socială, pentru că te ajută să te exprimi în prezența celorlalți.
„Acum, mi-am făcut și eu o idee despre cum e muzica”, mi-a spus Mihaela, din Ploiești, după petrecerea de la Apollo 111. Are 38 de ani și lucrează la o firmă care controlează calitatea automobilelor. Auzul și l-a pierdut când avea nouă luni, nu știe din ce motiv. „Eu n-am mai participat la vreun eveniment de integrare socială. Toți oamenii pe care-i cunosc sunt de la școală”.
Dreptul la relaxare devine, pentru noi toți, o problemă de sănătate. Însă persoanele cu deficiență de auz abia acum încep să-l câștige în societate, prin faptul că participă la evenimente culturale și de socializare care le pun la dispoziție interpreți. „Cei mai mulți auzitori nu pot să înțeleagă cum de noi vorbim prin semne și apoi dansăm. Pentru ei, noi suntem surzi și nu avem ce căuta acolo. Nu doar noi suntem ignorați, ci toți oamenii care au un handicap. Oamenii normali preferă să-i ignore pentru că nu cunosc această lume, pentru că așa au fost obișnuiți: să fie indiferenți”, îmi povestește Cristina, o participantă.
Pentru anul următor, Bogdan și Eliza pregătesc Unheard School, o școală pentru viitoarele generații de interpreți mimico-gestuali în muzică. În felul ăsta, speră să-i integreze mai bine pe cei care nu aud în societate și în ritualurile ei de a aduce oamenii laolaltă prin artă.
