Cei care au reușit să facă din Delta Văcărești un parc natural în inima Bucureștiului încearcă să mai ofere capitalei o oază de verdeață protejată prin lege: Pajiștea Petricani, aflată în nordul oraşului. Am făcut o expediție prin cele șase hectare care adăpostesc zeci de specii de plante și animale și care pot oferi o gură esențială de aer orașului, în condițiile în care temperaturile record devin norma.
Prima oară când am intrat pe Pajiștea Petricani am avut impresia că intru printr-un portal spre o lume verde alternativă. Am părăsit Matrix-ul București și am intrat în realitatea naturală peste care se suprapune orașul de beton. Ca să ajungi aici trebuie să te deplasezi până la poarta domeniului Romsilva din Sectorul 2. În loc să pășești înainte, spre curtea cochetă a pădurarilor, cotești la dreapta printr-un tunel de plopi și sălcii bătrâne, spre spațiul ăsta natural liminal.
Calea e mărginită de lacul format pe Colentina și de panta împădurită a unui unui deal mic. Pe traseul ăsta de tranziție am zărit un șarpe și mi s-a părut o întâlnire la fel de naturală ca și cum l-aș vedea pe vecinul de curte. După ce urci și cobori câteva cărări, ieși din desiș în pajiștea propriu-zisă. Plasată fix între lacul artificial de pe râul Colentina și păduricea plantată lângă curtea Romsilva, se pare că pajiștii i-a priit între aceste două zone făcute de om. Mi-a plăcut mult dispunerea locului, lac - pajiște - pădure. Deși niciuna dintre ele nu e de dimensiuni mari, în locul ăsta viața abundă și simți asta când pășești pe-acolo. E ca un micro-cosmos natural model, unde păsările de pe lac au hrana asigurată de multitudinea de insecte de pe pajiște, acesta la rândul lor fiind atrase de plantele variate ce cresc acolo. La umbra arborilor de la marginea dintre pădure și pajiște s-au format bălți care sunt numai bune pentru amfibieni. Cum ar veni, totul se leagă la Petricani.
Cei de la Asociația Parcul Natural Văcărești au observat și documentat 12 specii de mamifere (printre care vidra, jderul de piatră, dihorul, vulpea), 89 de specii de păsări, 12 specii de pești, 3 de amfibieni și 7 de reptile, precum și 101 de specii de insecte și peste 88 de specii de plante, care prosperă toate într-un spațiu relativ restrâns. Tot cei de la asociație au inițiat demersurile pentru declararea Pajiștei Petricani arie naturală protejată de interes local prin hotărârea autorităților din Sectorul 2. Sper din tot sufletul să și reușească, dat fiind că 49 dintre speciile ce viețuiesc aici sunt protejate prin lege - melcul de livadă, broasca mare de baltă, brotăcelul răsăritean, șarpele de apă, țestoasa de apă, stârcul pitic, corcodel mare & altele.
De ce să ținem la pajiștea asta? Pentru că există ceea ce numim soluții bazate pe natură, care ne ajută pe toți și ne-ar garanta un viitor mai locuibil. Câteva exemple la-ndemână: spațiile naturale au o retenție de apă mult mai bună decât sistemele noastre de canalizare și beton, în timp ce orașele devin din ce în ce mai zgomotoase din cauza traficului intens. (S-a demonstrat științific că zgomotul permanent de trafic ne predispune la afecțiuni precum boala Alzheimer sau demență, iar sunetul păsărilor are un efect liniștitor asupra sistemului nervos parasimpatic.) Mulțumită ciclului de viață mai rapid al plantelor erbacee, pajiștile pot reprezenta o soluție pe termen scurt mai eficientă în captarea de CO2 decât plantarea arborilor. Pot crește calitatea vieții și în orașe, unde reduc fenomenul de insule de căldură. Odată ce există locuri precum Pajiștea Petricani sau Parcul Natural Văcărești, orașul e mai rezilient în fața schimbărilor climatice, în condițiile în care am avut recorduri de temperaturi în luna Iulie a anului 2024. Cu alte cuvinte, o Pajiște Petricani ne ajută să ne dezvoltăm mai sănătos, și noi și orașul.
Atunci de ce intenția autorităților merge în răspăr? De ce construim cartiere anti-umane prin care anumite segmente ale populației devin din ce în ce mai private de servicii ecologice, dacă în Constituția României este menționat clar dreptul la un mediu sănătos?
Articolul 35 prevede:
Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic; 2. Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.; 3. Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
Articolul 35 există și pentru a asigura echitatea atunci când vine vorba de accesul la serviciile de mediu. Odată ce spațiile verzi dispar din urbe, segmentele populației care nu au acces ușor la mașini private cu care să scape de aglomerație spre natură, devin din ce în ce mai vulnerabile la efectele dezastruoase ale schimbărilor climatice, exacerbate de betonarea haotică a spațiului public. Dezvoltarea care pune în centru maximizarea profitului și nu eficiența asigurată de coabitarea cu mediul natural ne privează de un drept constituțional garantat de stat și duce la segregarea unor segmente ale populației.
Paradis Colentina este ultimul episod din seria Parklife, o suită de trei video-documentare prin care am încercat să spun povestea sălbăticiei care încă trăiește prin București. Am făcut seria asta video pentru a vorbi despre cât de importantă e natura urbană, despre cum orașele pot deveni chiar insule pentru biodiversitate atunci când împrejurimile sunt vitrege cu sălbăticiunile (spre exemplu, agricultura intensivă industrială care pune sub stres habitate de pe suprafețe enorme). L-am însoțit prin parcurile Bucureștiului pe Cristian Mihai, birdwatcher și fotograf de viață sălbatică, alături de care am descoperit câte specii împart cu noi orașul. Am filmat mișcări cetățenești care și-au înțeles drepturile și importanța naturii în apropierea locuințelor lor și au decis să lupte pentru ea. Luptă pentru asta chiar și în acest moment, în instanță, în stradă și în parc.
Pentru mine, acest ultim episod e cel mai frumos video pe care l-am filmat pentru întreaga serie. La doi pași de betoane, ne-am întâlnit cu libelule, stârci, șerpi, fluturi. Tot în Pajiștea Petricani și-au găsit refugiul zeci de specii de insecte polenizatoare, altminteri vulnerabile tratamentelor chimice aplicate culturilor agricole.
Suntem într-un moment în care încă păstrăm oaze naturale urbane accesibile, interconectate și reziliente, chiar și în cele mai mari aglomerări urbane din țară. Pierderea acestora ar înseamna o catastrofă ecologică și ar satisface pe termen lung doar interesele financiare ale câtorva entități comerciale și a unor indivizi decuplați moralmente de viața cetății.
Mărturisesc că atunci când lucrez la un proiect ca Parklife, am niște speranțe ascunse. Probabil de aia le și fac. Mi-aș dori mult să ne revendicăm mai desdreptul dat de Articolul 35, să-l privim ca pe un drept fundamental de care avem nevoie pentru a trăi în continuare aici.
Nu mai rămâne nimic de zis, în afară de vizionare plăcută.
