Video / București

VIDEO Orașul a luat o pauză

De Laurențiu Garofeanu

Publicat pe 14 mai 2020

Laurențiu Garofeanu a video-documentat atmosfera din Bucureștiul în carantină, filmând cu telefonul viața de zi cu zi în mai multe cartiere, în perioada asta ciudată prin care am trecut cu toții. Proiectul lui se numește Quarantime Bucharest, iar filmările au ceva liniștitor - ne arată un oraș în care viața merge înainte, într-un ritm mai calm decât înainte de pandemie. Oamenii încearcă să se bucure de timpul petrecut în aer liber, de soare și de stropul de natură pe care îl poți prinde în câte un colț de oraș. A fost prin Unirii (Piața Constitutiei), Piața Alba Iulia, Parcul Carol, Filaret, Cuțitul de Argint, Ferentari, Rahova, Uranus, Eroii Revoluției, Panduri, Timpuri noi, Tineretului, Parcul Văcărești, Vitan, Cotroceni, Cișmigiu, Rosetti, Dacia, Armenească, Iancului, Muncii, Pantelimon, Obor, Colentina, Andronache, Tei, Ștefan Cel Mare, Parcul Circului, Floreasca, Nordului (Aurel Vlaicu), Primăverii, Dorobanți, Domenii, Victoriei, Griviței, Gara de Nord, Basarab, Crangași, Lacul Morii, Militari, Drumul Taberei, Regie. Aproape în tot orașul.

„Chiar mă gândeam în ultimele zile că eram îndrăgostit de București acum mulți ani, în studenție, iar acum recapăt acel sentiment. Îmi place de 10 ori mai mult acum, fără oameni, fără mașini mai ales, fără zgomot și poluare. A apărut și vegetația de primăvară care ascunde micile defecte arhitecturale, face ca orașul să pară mult mai atrăgător. Spre surprinderea mea și oamenii sunt schimbați, tot în bine, sunt mai comunicativi, mai deschiși, sau poate asta se întâmplă pentru că un străin se oprește să-i salute și să-i întrebe cum le este ziua. Oamenii sunt dornici să-și exprime nedumerirea față de ultimele evenimente, oferă sfaturi despre cum ar trebui să ne comportam în comunitate, să fim mai buni, mai precauți. Conversatia nu pare ca o bârfa ci mai degrabă ca un sfat sau exemplu. Se simte starea de înrijorare și teama pentru viitor, mai ales a celor care au și o mică afacere și este normal, oamenii se gandesc la siguranța familiilor lor. Am cunoscut și dintre cei cu atitundinea de supererou- mie nu mi se va întâmpla nimic. Sau cum mi-a răspuns un vânzător într-un butic din zona Tineretului atunci când l-am întrebat mai în glumă, mai în serios dacă l-a vizitat Covidul. Răspunsul a fost foarte senin: «Da, a trecut, s-a uitat pe aici, dar cand m-a văzut atât de urât m-a lăsat în pace, a plecat în treaba lui.»”

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK