Astăzi se deschide la Muzeul Național de Artă din Timișoara „Victor Brauner: Invenții și magie”, cea mai consistentă expoziție din Europa de Sud-Est construită în jurul artistului suprarealist de origine română. Cele mai bine de 100 de lucrări selectate de curatoarea franceză Camille Morando reconstituie un portret al lui Brauner, care, alături de alți prieteni-artiști, a pornit revoluția avangardei la începutul secolului trecut. Născut în urmă cu 120 de ani la Piatra Neamț și stabilit mai târziu la Paris, Brauner și-a trăit o bună parte din viață căutând adăpost în fața persecuțiilor antisemite care înghițiseră Europa. Lucrările lui, un loc de întâlnire între filosofii suprarealiste, unelte ale gândirii magice și forme din imaginarul a numeroase culturi, au fost expuse la unele dintre cele la puternice instituții ale artei occidentale. Cu toate acestea, ele rămân, la fel ca întreaga istorie acestui artist-căutător, prea puțin cunoscute în România.
„Invenții și magie”, expoziția-eveniment inclusă în deschiderea programului Timișoara, capitală culturală europeană, vine să recupereze acest vid istoric și cultural. Am invitat-o pe Mihaela Petrov, istoric de artă, autoare a unei teze e doctorat și a mai multor cărți dedicate artei lui Brauner, să schițeze un scurt dicționar posibil pe care să-l luați în buzunar când vizitați expoziția, ca să vă orientați mai bine prin arta pionierului suprarealist. Dacă vreți să duceți călătoria mai departe, găsiți la librăria „La două bufnițe” din Timișoara catalogul expoziției, editat de Fundația Art Encounters.
Victor Brauner, pictopoet. Născut în ziua de 15 iunie 1903 la Piatra Neamț, Victor Brauner debutează pe scena avangardei românești în anul 1923, cînd ilustrează volumul Restriști semnat de poetul Ilarie Voronca. În 1924, Ilarie Voronca și Victor Brauner inițiază revista 75 HP, în paginile căreia este anunțată prima expoziție personală a tînărului pictor. „Artistul este înainte de toate inventator“, scrie Voronca, aducînd un elogiu creațiilor prietenului și colaboratorului său. Pronunţîndu-se radical pentru lichidarea sistematică a genurilor artelor tradiţionale, inițiatorii revistei 75 HP declară că „lumea trebuie reinventată“. În unicul număr al revistei este publicat Manifestul Pictopoeziei: „Pictopoezia nu e pictură / pictopoezia nu e poezie / pictopoezia e pictopoezie“. „Inventînd“ pictopoezia, Ilarie Voronca și Victor Brauner au inventat și o nouă „specie“ de artist, poet-pictor sau pictor-poet.
Un suprarealist avant la lettre. În timpul unui prim sejur petrecut la Paris între anii 1925 și 1927, Victor Brauner frecventează cercurile diasporei române și vizitează, probabil, Expoziția suprarealistă de la Galeria Pierre Loeb. „Introviziunile“, desene, acuarele și cîteva tablouri, pe care artistul le expune în cadrul Expoziției grupului de artă nouă la București în 1929, corespund „modelului interior“ suprarealist. Ani mai tîrziu, M.H. Maxy îl numește un suprarealist avant la lettre: „Brauner dispunea de o structură mentală de tip suprarealist încă înainte de a intra în contact nemijlocit cu operele și ideologia suprarealistă“. Trecînd prin expresionism, cubism, dadaism și constructivism pentru a ajunge la suprarealism, creația lui Victor Brauner dintre anii 1923 și 1930 oferă întregul spectru al etapelor pregătitoare ale unei opere dintre cele mai originale.
Père Ubu și Domnul K.. Instalat la Paris în anul 1930, Victor Brauner este vecin de atelier cu Alberto Giacometti și Yves Tanguy, iar în 1933 devine membru al grupului suprarealist din jurul lui André Breton. În 1934, cînd are loc prima expoziție personală a artistului la Paris, la Galeria Pierre (Pierre Loeb), marile constante ale operei sînt deja trasate: referințele la modelul interior suprarealist, invenția, imaginile simbolice și umorul. Breton semnează prefața catalogului, Botte rose blanche. Printre tablourile exepuse se numără Straniul caz al Domnului K. (1933), mărturie a umorului subversiv caracteristic operei brauneriene. Amintind de figura burlescă a regelui UBU din opera lui Alfred Jarry, metamorfozele Domnului K. dezvăluie diferitele aspecte ale autorității exercitate de un personaj deopotrivă neliniștitor și respingător, lacom și naiv. În tabloul sub formă de diptic Forța de concentrare a Domnului K. (1934), figura monumentală a Domnului K. este imaginea caricaturizată a „stăpînitorului“, (Kyros, în greacă), un „portret-robot al tiraniei“. Transformările figurii din tabloul Straniul caz al Domnului K. sînt urmate de seria Morfologiilor omului (1934), în care spațiul tabloului devine traseul unei figuri în mișcare, în perpetuă transformare. Începînd cu anul 1934, figurile hibride, compuse din elemente disparate și apoi alăturate, au rolul de a crea o „nouă realitate“. Pentru Brauner, realitatea fizică a omului există sub forma unor părți separate pe care artistul le reunește în funcție de combinații care se succed la infinit.
Anatomia dorinței și „tablourile de călătorie“. Pictorul revine la București în 1935 și, în același an, expune la Sala Mozart lucrări realizate în perioada pariziană, printre care Passivité courtoise și Compoziție (Balaurul) care se află astăzi în patrimoniul Muzeului Național de Artă din București. Șaisprezece poeme, sau fragmente de poem, înlocuiesc titlurile lucrărilor expuse în catalogul expoziției alcătuit din foi volante. Seria de desene Anatomia dorinței, realizată între anii 1935 și 1937, este transpunerea în imagini a unui „model ideal“, hibrid care îngemănează anatomia umană și pe cea a unui „robot feminin“ acționat mecanic. Figurilor reale le sînt adăugate elemente imprevizibile, surprinzătoare sau anarhice, pentru a dezvălui principiul după care pictorul se ghidează: totul este permis, totul este posibil. Anunțînd intenția pictorului de a se reîntoarce la Paris, o serie de tablouri de mici dimensiuni, care ar putea să încapă într-o valiză, sînt numite „tablouri de călătorie“ (1937). Lucrările sînt dominate de atmosfera de vis, adesea neliniștitoare, proprie imageriei suprarealiste. Accentul este pus pe impactul provocat de imaginea poetică, ce va rămîne o caracteristică a creației brauneriene.
Ochiul pictorului. Brauner părăsește definifiv România în anul 1938 pentru a se stabili la Paris, unde, la scurt timp, are loc tragicul eveniment prin care își pierde ochiul stîng în timpul unei întîlniri între prieteni, încercînd să împiedice o altercație între pictorul spaniol Oscar Dominguez și compatriotul acestuia Esteban Francès. Tema ochiului mutilat traversează creația brauneriană din 1925 pînă în 1938, anul accidentului. Rana pictată în anul 1931 într-un mic Autoportret cu ochiul eviscerat urma să fie identică cu cea produsă de accident. Premoniția accidentului, analizată de Pierre Mabille în articolul „Ochiul pictorului“, publicat în revista Minotaure în 1939, îi va aduce artistului renumele de „pictor vizionar“. Brauner conferă operei sale o valoare magică, recunoscînd în lucrările anilor care precedă accidentul nu numai o premoniție a propriului destin, ci și pe aceea a dezastrelor pe care războiul avea să le lase în urmă (Oratorul, 1933; Hitler, 1933; Ubu-Domnul K., 1933-1934). În urma accidentului, în pictură are loc o transformare, o nouă deschidere către „misterele nopții“, către fantastic și miraculos. Reflectînd „imaginea interioară“, pictura dezvăluie lumea spectrală a „licantropilor“ învăluiți într-o atmosferă nebuloasă, în care Breton vede una dintre cele mai fidele ilustrări ale teoriilor sale.
Dublul și uniunea contrariilor. În 1940, pictorul se alătură suprarealiștilor din jurul lui André Breton, aflați la Marsilia în așteptarea vizelor de plecare în Statele Unite. Lumea conturată în pictură este o lume în care vizibilul şi invizibilul coabitează, „entităţi“ opozabile sau unite într-un „binom“. Tema alchimică a „uniunii contrariilor” este prezentă în tabloul purtînd titlul Piatra filozofală realizat în 1940. În tabloul Nașterea materiei (1940), corpul unui hibrid amintind de figura Androginului din vechile cosmogonii este împărțit în două jumătăți egale pentru a reprezenta principiile masculin și feminin. Plecînd de la ideea că în orice chip există două fețe, una întoarsă către exterior, cealaltă către interior, în sculptura Semn (1942-1945) „dublul“ apare sub forma a două capete suprapuse. Într-o mică statuetă, Dublă vivificare (1943), asocierea roșului cu albastrul trimite la dualismul elementar, simbolizînd deopotrivă „întîlnirea“ dintre conștient și inconștient. În 1941, o serie de desene înfățișează o fiinţă creată din mai multe trupuri alăturate, o „imagine a multiplului“ care urma să fie transpusă în tridimensional într-o sculptură, Conglomeros, realizată în ghips în anul 1945. Atît desenele, cît și sculptura, trimit la ideea inventării unui „robot“ cu multiple funcțiuni sau a unei mașini hibride, un fel de model sau o matrice alcătuită din elemente diferite (uman, animal, vegetal) subordonate unui cap uriaș de felul unui aparat central dotat cu inteligență.
Invenții și magie. Evreu român, posesor al unui pașaport fals, Victor Brauner nu reușește să obțină documentele și asigurările necesare pentru a părăsi Franța. În timpul războiului, după mai multe schimbări de domiciliu, trăiește ascuns într-un sat din munții Alpi, la Celliers-de-Rousset. Interesul pictorului se îndreaptă cu deosebire către ocultism, alchimie, cabală și magie. Poezia întîlnește tradiția ezoterică în lucrările datorate inspirației din poezia romantică, din vechi tradiții, din tratate de magie și legende aparținînd folclorului românesc. În lipsa materialelor de pictură, lucrările sînt „asamblaje“ care îmbină lemnul, metalul, pietrele de rîu şi ceara de albine. Începînd cu anul 1943, procedeul inventat de artist, „pictura în ceară“, va conduce la anualarea sugerării perspectivale, amintind de creațiile „primitivilor“. Brauner asociază „invenția“ și „magia“ în crearea unor „obiecte protectoare“, în care introduce adeseori înscrisuri și „formule magice“. Numerele și literele, semnele planetare și numărul lor, introduse în lucrări, revelează legăturile secrete dintre om și univers, dintre microcosm și macrocosm. Perioada anilor 1942-1945, cea a exilului la Celliers-de-Rousset, este pentru Victor Brauner una dintre cele mai dificile pe care le-a trăit, iar „obiectele magice” oglindesc sentimentul de teamă dominant în perioada războiului.
Mitologia poetului. Între anii 1946 și 1948, pictorul realizează o serie de tablouri care alătură mitologia personală și pe cea universală. La expoziția Suprarealismul în 1947, organizată la Galeria Maeght din Paris, Victor Brauner este recunoscut ca unul dintre creatorii de seamă ai mișcării suprarealiste. Expune tablourile Îndrăgostiții, mesageri ai numărului (1947) și Ceremonie (1947), obiectul intitulat Lup-masă, (1939-1945) și sculptura în ghips Conglomeros (1944-1945). În tabloul Suprarealistul (1947), „poetul“, cu care pictorul se identifică, este reprezentat printr-o figură emblematică simbolizînd „principiul creator“. Pentru Victor Brauner, poezia este un mod de a percepe lumea, iar creația este înțeleasă ca un proces al cunoașterii de sine. Un an mai tîrziu, pictează o mare pînză intitulată Tablou autobiografic ultratablou biosensibil (1948), un curriculum care asociază imaginea și cuvîntul scris, umorul și autoironia.
Realizarea simbolică. Începînd cu anul 1948, an în care se desparte de grupul suprarealist din jurul lui André Breton pentru a-și urma propriul drum, Brauner pictează mai multe cicluri de lucrări tratînd o temă inspirată din psihanaliză, „realizarea simbolică“. Seria de tablouri, pe care pictorul o numește Mamalie sau Mamalogie, reflectă dorința regresiunii în sînul matern, a reîntoarcerii la Natură și a realizării simbolice a Eului. Sub semnul Mamaliei este reconstruită lumea magică prin care Eul oprimat găsește o supapă de salvare. Plin de umor, un portret simbolic îl reprezintă pe artist în chip de Ilustru mamalog (1949). Seria intitulată Onomatomanie (1949) înfățișează în 37 de tablouri aventurile „micului Victor“ (omulețul din om), în confruntările cu „marii Victor“ (conștiința exterioară). Hilarul și grotescul sînt alăturate în tablourile care prezintă, într-o manieră burlescă, întîlnirile Eului cu Sinele. Seria Retractaților (1951-1952) dezvăluie lumea necunoscută aflată în afara frontierelor realității, un parcurs labirintic prin profunzimile sinelui, unde panica este suverană.
Un dialog cu artele primare. În anii 1950, fascinația obiectelor africane și oceaniene, pe care artistul le colecționează, este punctul de plecare al unui „dialog“ cu artele primare. În 1954, tabloul intitulat Preludiu la o civilizație amintește de pieile de bizon pictate ale populațiilor amerindiene. Germinație, tablou pictat în 1955, trimite de ritualurile de fertilitate din culturile agrare în care muzica și dansul au rolul de a „conjura“ fenomenele Naturii. Tablou-obiect, Întîlnirea dintre plinul gol și golul plin (1959) asociază tipologia măștilor eschimoșilor cu aceea a măștilor africane. Spre sfîrșitul anilor 1950, cînd artistul lucrează în atelierul din vila Athanor din Normandia, pe care o achiziționează, tablourile sînt „unelte spirituale“. Formele care compun imaginea sînt metasemne în lucrările în care personajele sînt înfățișate în posturi diferite pentru a constitui, alăturate, „legenda“ unor fapte reale și imaginare. Conferind imaginii caracterul unui text continuu, figurile „mitosensibile“ sugerează literele unui alfabet necunoscut, alfabet de semne mereu reinventat.
Mitologii și Sărbătoarea Mamelor. Considerat testamentul plastic al artistului, ultimul ansamblu de lucrări realizat de Victor Brauner în 1965, Mitologii și Sărbătoarea Mamelor, este constituit din pînze încastrate în rame decupate din lemn reprezentînd păsări, animale și obiecte. Ansamblul este compus din paisprezece lucrări, patru aparținînd ciclului Sărbătoarea Mamelor și nouă Mitologiilor, cărora le este adăugată o piesă intermediară, realizată în întregime din lemn, Frumos animal modern. Reunind marile teme care traversează întreaga operă brauneriană, seria lucrărilor expuse la Galeria Iolas din Paris asociază autobiografia artistului și numeroasele sale întîlniri cu alchimia și cabala, psihanaliza și filozofia, cu mituri și legende, vechi și noi, alăturate cotidianului și fantasticului. Pictorul se stinge din viață la Paris în ziua de 12 martie 1966, an în care urma să reprezinte Franța la Bienala de la Veneția. Opera mea fantastică - spunea Victor Brauner - deține secretul unei viziuni a lumii viitoare, a unei mitologii eterogene libere care există în subconștientul nostru și pe care o presimțim în mod nedefinit.
Foto main: Imagine din expoziția „Victor Brauner. Invenții și magie”, realizată de Oana Filip
