Franz Joseph I al Austriei avut una dintre cele mai lungi domnii din Europa (a patra ca lungime după Ludovic al XIV-lea al Franței, Elisabeta a II-a a Regatului Unit și principele Johann al II-lea al Liechtensteinului) influențând pentru totdeauna politica și viața pe continentul european.
Franz Joseph a ajuns pe tronul Imperiului Habsburgic la doar 18 ani și în timpul domniei sale acesta a devenit Imperiul Austro-Ungar (după compromisul de la 1867, prin care regatul Ungariei primea mai multă autonomie). Tot cu el pe tron se va rezolva și „Chestiunea germană” (dezbaterea privind cum ar trebui să arate unificarea statelor germane), statele germane ajungând să se unească în jurul Prusiei, nu a Imperiului Habsburgic.
Soț al lui Sisi și purtător de favoriți legendari, Franz Joseph a modelat nu doar politica internă și externă a imperiului, ci și viața lui socială. Curtea sa imperială avea o viață proprie, fiind populată de mii de oameni, de la servitori la nobili.
Despre această curte, despre Franz Joseph și despre relația dintre aceste două elemente este și cartea Martinei Winkelhofer, Viața de zi cu zi a împăratului. Franz Joseph și curtea sa imperială.
Martina Winkelhofer este istoric și specialistă în istoria artelor, născută la Viena. A predat la universitățile din Viena, Bonn și Praga și este expertă în istoria curții imperiale, politica secolului al XIX-lea, viața aristocrației și istorie socială. Este autoarea unor cărți precum Das Leben adeliger Frauen. Alltag in der k.u.k. Monarchie (Viața femeilor din nobilime. Viața cotidiană în monarhia cezaro-crăiască, 2009), Eine feine Gesellschaft. Skandale und Intrigen an Europas Königs und Kaiserhäusern (Distinsa societate. Scandaluri și intrigi în casele regale și imperiale europene, 2016), Sisis Weg. Vom Mädchen zur Frau – Kaiserin Elisabeths erste Jahre am Wiener Hof (Calea lui Sisi. De la fată la femeie – primii ani de domnie ai Elisabetei și curtea de la Viena, 2022). Din 2012 are o rubrică săptămânală de istorie în cotidianul cu cel mai mare tiraj din Austria, Kronen Zeitung, iar din 2015 editează reviste specializate pe o mare diversitate de subiecte istorice.
Viața de zi cu zi a împăratului. Franz Joseph și curtea sa imperială
Contrar opiniei încetățenite că ar fi fost interesat exclusiv de armată, împăratul Franz Joseph avea o mare slăbiciune pentru arte, cu predilecție pentru artele aplicate. Participa la vernisaje sau la marile saloane de artă și nu o făcea doar din obligație. Își programa cât mai des posibil astfel de evenimente, însă presiunea timpului îl obliga să renunțe la cele care nu erau de anvergură, în favoarea altor obligații. Pentru ca împăratul să poată vizita totuși măcar câteva expoziții mai deosebite, marele maestru al curții Hohenlohe reușise spre sfârșitul mandatului său să conceapă itinerarul deplasărilor lui Franz Joseph în așa fel încât la întoarcere să aibă posibilitatea să viziteze vreo expoziție, fie chiar și pentru doar zece minute. În asemenea ocazii, directorii galeriilor și ai muzeelor erau informați în ultimul moment, fiind rugați să pregătească pentru Franz Joseph cele mai importante exponate, astfel încât să le poată parcurge într un sfert de ceas.
Atunci când marele mareșal al curții (Obersthofmarschall), care avea cea de-a treia funcție ca importanță la palat, era văzut mai des decât la fiecare două luni, angajații de la curte știau că s-au ivit din nou probleme în familia imperială pe care monarhul încerca să le soluționeze cu ajutorul lui Béla Cziráky. În calitate de Obersthofmarschall, contele maghiar Cziráky era consilierul juridic al familiei imperiale, oficiul său fiind singura autoritate judecătorească a Casei de Habsburg. Îndeobște, mareșalul era rar prezent la curte, ocupându-se doar de moșteniri, contracte de căsătorie, renunțări sau cazuri disciplinare. Către sfârșitul secolului însă, cunoștințele juridice și, în general, prezența contelui Cziráky au devenit tot mai necesare, odată cu creșterea în rândurile tinerilor arhiduci a numărului de căsătorii morganatice și între persoane din clase diferite, cu ocazionalele renunțări la apartenența dinastică și scandalurile de rezonanță europeană datorate tinerilor habsburgici.
Al patrulea și ultimul dintre ocupanții pozițiilor de vârf de la curte era marele maestru al grajdurilor imperiale (Oberststallmeister), prințul Ferdinand Kinsky, extrem de chipeșul dandy al curții. Ferdinand Kinsky, nepotul decedatului Obersthofmeister Liechtenstein, care ajunsese la curte prin pur nepotism, altminteri un foarte bun subiect de bârfe, s-a dovedit însă în ciuda acestui fapt un foarte bun cunoscător al domeniului său. În calitate de Oberststallmeister, răspundea de Marstall, grajdul imperial care număra câteva sute de cai, de Wagenburg, de depozitul de furaje, de flota de trăsuri, de Școala Imperială de Călărie, precum și de hergheliile Lipizza și Kladrub. Activitatea de la grajduri era extrem de costisitoare și de aceea era foarte atent monitorizată de marele maestru al curții și de biroul financiar central al curții. Prințul Kinsky trebuia să fie la curte zi de zi. Administrarea grajdului imperial presupunea prezența lui permanentă.
Prânzul împăratului era adus zilnic de servitori între 11:30 și 12:00. Franz Joseph lua masa întotdeauna singur la biroul său. Mâncarea era adusă în apartamentul imperial din bucătăria curții, reîncălzită la un reșou în anticameră și servită printre documentele de pe birou. Meniul era același în fiecare zi: supă, carne cu diverse garnituri, bere sau vin, iar ca desert o prăjitură clasică vieneză.
În timp ce împăratul lua masa, în bucătărie se muncea de zor. Sute de persoane trebuiau să și primească masa în decurs de două ore. La curte nu exista nicio cantină sau vreo sală mare de mese, de aceea prânzul era servit la locul de muncă sau în nenumăratele cotloane ale Hofburgului. Funcționarii luau masa la birou, la fel ca împăratul, iar porțiile li se serveau acoperite. Meseriașii domestici (Hausoffiziere) și servitorii își luau singuri porțiile din bucătărie și își căutau un locșor liniștit pentru a servi masa principală în tihnă.
Simpli angajați aveau posibilitatea unui abonament care să le asigure micul dejun, prânzul și cina la un preț fără adaos, unul dintre numeroasele beneficii financiare oferite de curte angajaților ei. Puteau alege între trei variante diferite, dintre care cea mai scumpă echivala cu meniul zilnic al împăratului, cu supă, un fel principal și desert. Celelalte două nu erau cu nimic mai prejos din punct de vedere calitativ, însă erau mâncăruri care se preparau mai repede. Orice angajat putea opta pentru oricare variantă.
Funcționarii alegeau de obicei „meniul împăratului”, în timp ce servitorii optau pentru variantele de prânz și cină mai ieftine. Felurile de mâncare erau nepretențioase, dar sățioase, iar porțiile, generoase. O vizitatoare, care a cerut unul dintre meniurile simple, își aducea aminte: „Meniul a fost destul de simplu, am primit, spre exemplu, șnițel cu garnitură și o omletă-desert cu sos de mere, dar pregătite desăvârșit”. Porțiile erau într atât de generoase, încât „meniul clasa I” (cel mai scump) ajungea pentru două persoane. Unii funcționari superiori își trimiteau jumătate din meniu servitorilor lor, în timp ce mulți alții, mai mărunți, își împărțeau meniul cu soțiile, cărora servitorii le duceau partea lor în apartamentele din Hofburg.
