Acum un an, citeam în The Guardian că Australia urmează să devină prima țară din lume care va eradica cancerul cervical, datorită unei îndelungate și statornice campanii de vaccinare a populației împotriva virusului HPV. Abia în fața unei asemenea știri am înțeles că vaccinul ăsta este cu adevărat important și, din cauză că România e printre puținele țări din Europa care nu îl asigură populației, am hotărât să îl fac pe cont propriu. În toamnă, am publicat Vaccinul care n-a străpuns, un text despre propria mea experiență de vaccinare anti-HPV, dar și despre cum statul român ne privează, de ani de zile, de vaccinul care protejează împotriva cancerului cervical, al doilea cel mai frecvent tip de cancer la femeile între 15 și 44 de ani de la noi din țară.
După ce am publicat materialul, am continuat să urmăresc poziția autorităților față de problema cancerului cervical, dat fiind că singura tentativă a statului de a imuniza persoanele la risc s-a petrecut cu aproape 10 ani în urmă și a eșuat din cauza lipsei de comunicare cu populația. De atunci, Ministerul Sănătății nu a mai cumpărat nicio doză de vaccin HPV, deși acesta este, teoretic, inclus în Programul Național de Sănătate Publică încă din 2013. De la lansarea sa pe piață, aproape 50 de țări din întreaga lume au inclus în programul național de imunizare vaccinul împotriva HPV, virusul responsabil de 99% din cazurile de cancerul cervical. În România, în schimb, numărul de îmbolnăviri aproape s-a dublat în ultimii zece ani, și rămânem, detașat, țara cu cea mai mare incidență și mortalitate a cancerului cervical în Uniunea Europeană.
Acesta este contextul în care am citit o știre apărută în presă la sfârșitul lunii februarie, conform căreia Ministerul Sănătății ar fi lansat licitația pentru achiziționarea vaccinului HPV pentru populație. Înainte să mă entuziasmez, am dat un mail ministerului ca să-i întreb dacă faza e pe bune. Mi-au răspuns că:
- Procedura de achiziție a vaccinului HPV este în „draftul caietului de sarcini“, care urma să fie finalizat în săptămâna 18–24 martie. Apoi ar urma un referat, și abia după întocmirea și semnarea lui ar putea demara achiziția vaccinului.
- Cu alte cuvinte, licitația nu a fost încă lansată. Nu se știe nici când se va întâmpla asta, nici când se va încheia: „Nu putem preciza când se va finaliza procedura de achiziție a acestui vaccin.“
- Dar, zic ei, măcar o treabă e sigură: „În cursul acestui an se va achiziționa vaccinul HPV.“ Vor putea fi vaccinate gratuit fetele cu vârste între 11 și 14 ani. Conform unui ordin de ministru din 2017, explică ministerul, părinții doritori trebuie să înregistreze o cerere pentru vaccin la medicul de familie, pentru a li se distribui dozele în momentul achiziției.
- Pe de altă parte, gestul ministerului pare a fi încă departe de a acoperi nevoile populației. Conform declarațiilor lor, contractul de achiziție pentru anul ăsta va fi pentru „minim 20.000 de doze“, ceea ce ar asigura vaccinarea în două doze a 10.000 de fete. Or, același Minister al Sănătății îmi declara în toamnă că numărul cererilor pentru vaccinul HPV deja depuse în anul precedent se ridica la 6.000/trimestru (așadar cca 24.000 de persoane care așteaptă vaccinul) și că necesarul minim estimat ar fi de 50.000 de doze.
- Însă cifrele sunt descentralizate și labile. De exemplu, Gîndrovel Dumitra, coordonatorul grupului de vaccinologie din Societatea Națională de Medicina Familiei, îmi declara în vara trecută că la momentul respectiv existau 12.000 de cereri depuse de părinți. Este greu de stabilit dacă cifra reală este aceasta sau – așa cum declarase ministerul – dublul ei. Singura certitudine este că, în oricare dintre scenarii, numărul minim de doze pe care Ministerul Sănătății intenționează să-l achiziționeze anul acesta nu acoperă nici măcar cererile deja depuse. Cu atât mai puțin pe altele noi.
În paralel, Institutul Oncologic de la Cluj pregătește un proiect de prevenție a cancerului de col uterin, finanțat din granturile SEE și norvegiene. Dintr-un buget de 2 milioane de euro, 300.000 sunt destinați achiziționării de vaccin HPV și imunizării a 1000 de fete cu vârsta între 12 și 24 de ani, din 7 județe beneficiare: Arad, Constanța, Dolj, Gorj, Timiș, Tulcea, Hunedoara. Proiectul își propune și să realizeze 7.000 de teste Babeș-Papanicolau și HPV în comunitățile dezavantajate din cele șapte județe, cât și o campanie de informare din ușă în ușă care va include și explicații despre virusul HPV și cancerul cervical.
Procedurile pentru contractarea proiectului trebuiau încheiate la sfârșitul anului 2018, dar au fost amânate de blocarea Legii Bugetului, promulgată abia pe 18 martie anul acesta. Ministerul Sănătății nu a răspuns întrebării mele despre etapa actuală a proiectului, însă un responsabil din partea mecanismului financiar SEE mi-a explicat că programul ar trebui să înceapă în două luni de la finalizarea formalităților, prin demararea campaniei de informare și apoi a celei de vaccinare și testare.
Deși proiectul Institutului de la Cluj țintește către o categorie relativ restrânsă, în comparație cu întreaga populație expusă la risc, și nu poate suplini absența unei structuri naționale de informare și vaccinare, este totuși semnificativ faptul că o instituție de stat își propune să facă un prim pas pentru a explica cetățenilor atât riscurile virusului HPV, cât și soluțiile existente -- un demers în care Ministerul Sănătății a eșuat lamentabil în timpul campaniei din 2008--2011, și în privința căruia nu a mai făcut nimic de atunci.
Un alt lucru pe care l-am mai aflat după ce am publicat materialul din toamnă e că, dacă statul nu se grăbește să vorbească cu noi, putem vorbi noi între noi. Una dintre cititoare a înființat o pagină de Facebook, numită HPV-Awareness, care agregă știri și oameni interesați de subiect, o micro-comunitate în care membrii se sfătuiesc și-și dau ponturi, unde răspunsurile se caută nu numai la minister, ci și în experiența cotidiană a celorlalți.
Și poate ăștia sunt primii pași pentru a fisura tăcerea monolitică a statului despre virusul pe care-l poartă aproape orice făptură omenească sexuală.
