„Ea este noua noastră organistă, este femeie, dar cântă ca un bărbat.” Așa a fost primită Ursula Philippi în 1985 când, după multe insistențe, acceptase să devină prima organistă femeie din istoria de 500 de ani a Catedralei Evanghelice din Sibiu. „E o chestiune ce ține de mentalitatea comunității locale. Nu mi-am dat seama, că poate nu aș fi venit dacă știam că sunt atâtea reticențe și că așa se gândește la Sibiu, n-am fost obișnuită. La Brașov am dirijat și coruri, nu a fost o problemă. Eu aveam și studii, dar aici m-am lovit de această problemă că oamenii s-au uitat mai câș la mine.”
O găsesc pe Ursula în partea de sus a Catedralei, pregătindu-se la una dintre cele șapte orgi pentru concertul din cadrul Festivalului Ars SACRA. La mijlocul scării noi e o placă unde sunt înscriși toți organiștii din secolul al XV-lea și până în prezent. În partea de jos apare și primul nume de femeie: „Ursula Philippi – 1985-2015”. Chiar dacă a cântat și a predat muzica mai bine de jumătate de veac, repetă cu atenție cele două compoziții pe care le va interpreta în concert. Își mișcă capul în ritmul piesei și zâmbește blând pe tot parcursul repetiției. Curând i se alătură doi foști studenți – două generații cântă la aceeași orgă care răsună de 100 de ani în aceeași catedrală veche de peste jumătate de mileniu.
Orga Catedralei Evanghelice din Sibiu, construită de compania germană Wilhelm Sauer, la care Ursula a cântat timp de peste 30 de ani, împlinește 100 de ani în februarie 2025. A rezistat celor două Războaie Mondiale și se află în spatele fațadei orgii din 1672, care este acum nefuncțională. „Omul care studiază orga este schimbat de instrument. Instrumentul este greu, în Biserici este frig, iarna trebuie să circuli, să cunoști orgile, ele nu vin la tine, trebuie să mergi tu la ele. Te afli aproape zilnic într-un spațiu sacru, servești la muzici religioase, te afli aproape de niște momente foarte triste, de altele colosale și asta te marchează”, mai spune Ursula. Îmi atrage atenția că orga, spre deosebire de pian sau vioară, nu doar că este mult mai veche, din Antichitate, dar nu e un instrument standardizat – toate sunt diferite și fiecare se potrivește unui anumit stil de muzică. Pe unele sună bine muzica veche, Bach, pe altele Liszt sau Enescu. „Fiecare orgă te educă ce să cânți, nu vrea altceva.”
Ursula a crescut în Brașov și în anii ’70 a studiat la Universitatea de Muzică din București, pe singurul loc scos la concurs pentru orgă. „Am fost penultima promoție, după au scos locul. Fiind instrument religios, nu-i interesa pe comuniști.” Părinții, ingineri, deși nu au încurajat-o, i-au susținut alegerea, fiind prima din familia ei care studia muzica. Încă studentă și deja cu multe premii naționale și internaționale câștigate, a fost invitată la un concert la Catedrala din Sibiu. Atunci a cunoscut pentru prima dată orga la care urma, ani mai târziu, să cânte aproape zi de zi. După ce a ieșit la pensie fostul organist, Ernst Helmut Chrestel, iar fiul său, care urma să-i ia locul, a emigrat în Germania, Ursula a primit oferta de angajare.
În primele săptămâni la Sibiu, când încă se obișnuia cu impozantul instrument, un coleg a venit și a avertizat-o: „Uite, lângă coloana de jos, îl vezi pe cel care stă acolo, în picioare? El e securistul nostru. Vine regulat, se uită ce se întâmplă, fie concerte, fie slujbe religioase și probabil dă de veste mai departe cine, ce.” Ursula îmi povestește că era evident că sunt observați și că ulterior, după Revoluție, în timpul unor lucrări de restaurare, în biroul prim-preotului s-a găsit un microfon. „Totul era observat, dar în Biserică nu au influențat încât să nu poți să-ți faci jobul, era o anumită libertate”, își amintește cântăreața. Doar trebuiau evitate câteva cuvinte interzise – „Dumnezeu”, de exemplu – în afișele care anunțau un concert la Ateneu sau în care apărea și Filarmonica.
În rest, povestește Ursula, era un aranjament care statului îi convenea, pentru că încasa bani pe concertele internaționale ale artiștilor, Agenția Română de Impresariat Artistic având contracte cu țări din întreaga lume. „Făceau bani mulți de pe noi. Agenția făcea contractul, ei aveau cererile, mai mult din est. Îți dădeau un pașaport, un bilet de avion, mergeai și te întorceai. Primeai un onorariu, dar restul rămânea la ei. Dacă aveai invitație în Franța sau Spania, îi rugai frumos să-ți dea pașaport, dar trebuia să aduci bani înapoi. Nu am fost forțată să cânt ceva anume. La orgă nu poți cânta o piesă socialistă, așa că au renunțat să pună presiune prea mare.”
Cea mai veche orgă funcțională din Catedrală are peste 250 de ani. E din 1756, își are originile într-un sat din Valea Hârtibaciului, județul Sibiu, și „preferă muzica foarte veche”, spune Ursula Philippi. Istoria spune că instrumentul a fost salvat în perioada interbelică. Cei din comunitate construiseră o orgă nouă și voiau să arunce instrumentul. Organistul Catedralei de atunci a aflat și s-a oferit să o ia și să o ducă la liceul Brukenthal din Sibiu, unde era profesor. A rămas în sala festivă a școlii până în 1948, când au venit rușii și au scos afară din clădire tot ce era vechi sau religios și au dat foc la documente. Într-o noapte, orga a fost scoasă din școală și dusă vizavi, în Catedrală, pentru a fi salvată a doua oară de la distrugere. A rămas într-o stare proastă până în anii ’80. Pentru că funcționează și fără electricitate, comunitatea a hotărât atunci restaurarea ei, pentru a avea un instrument la care să se poată cânta în cazul frecventelor pene de curent din perioada respectivă. Orga a fost recondiționată cu ajutorul lui Hermann Binder, un meșteșugar din Sibiu.
Doi sași cu trei copii, soții Philippi s-au gândit inevitabil să emigreze în Germania în anii ’80, gând care nu i-a părăsit nici după Revoluție. „Noi am avut joburi foarte frumoase, dar să-ți vezi copiii stând în frig, fără penicilină sau alte medicamente de care aveai nevoie… Până la urmă a fost prea târziu, copiii au crescut și s-au închis în Germania porțile pentru sași. Atunci puteai să spui că vrei să emigrezi și te acceptau ca cetățean german. Făceai aici cerere și dura până la 12 ani. Acum nu se mai poate.”
Bunicii din partea ambilor părinți au fost afectați direct de fostul regim. „Bunicii erau chiaburi, cum spuneau comuniștii, au rămas fără nimic, au devenit colectiviști, muncind pe nimica toate pământurile care au fost înainte ale lor.” Unul dintre bunici avea fabrica de textile Carpatex din Brașov și a fost complet deposedat. Scoși din casă, cu doi copii morți în război și cu ceilalți trei acasă, au ajuns într-o situație foarte grea. „Li s-a luat totul. Bunicul meu s-a mutat la țară într-o locuință ieftină. A fost specialist în textile și au avut nevoie de el. L-au dus la București, la Buhuși, să înființeze întreprinderi (n.r.: Stofe Buhuși, fabrică de textile înființată în 1885). Bunicul spunea «Trebuie să avem răbdare, sistemul ăsta nu poate să reziste». Din păcate, a murit înainte de 1989, în anii ’70”, îmi povestește Ursula.
De nouă ani, de când s-a pensionat, Ursula a tot încercat să renunțe la cântat, dar nu a reușit. S-a mutat într-un sat din Brașov, unde se preocupă de grădinărit, însă are acolo și o orgă la care cântă. „Am o foarte mare plăcere în asta, pentru mine orga este al patrulea copil. Deși am încercat, am spus tuturor, «Pe mine nu mă mai invitați». Am spus adio jobului, dar n-am putut să spun adio instrumentului. Mi-e foarte greu să trăiesc fără orgă.”
După pensionarea organistei și după multe căutări, Brita Falch Leutert a fost convinsă să se mute cu familia din Insulele Lofoten la Sibiu. Cântăreața de origine norvegiană este acum a doua organistă femeie din istoria de cinci secole a Catedralei Evanghelice, ducând astfel mai departe moștenirea lăsată de Ursula Philippi.
