Vine primăvara peste noi, la fel și lista de lucruri pe care am vrea să le facem / vedem / ascultăm / citim. Și, ca și când lista asta n-ar fi destul de lungă, vă propunem să adăugați un titlu nou: Unde ai dispărut, Bernadette?. Cartea autoarei americane Maria Semple, cunoscută și ca scenaristă (o știți cu siguranță cel puțin din Beverly Hills, 90210 și Arrested Development), e în curs de apariția la Editura Litera, în traducerea Mihaelei Buruiană. Ce ne face s-o recomandăm romanul ăsta e pulsul lui alert și mereu schimbător. Unde ai dispărut, Bernardette? e, la prima vedere, o poveste de familie obișnuită, în care fiica, după ce-a avut note bune la școală, o roagă pe mamă să plece împreună în călătoria pe care i-o tot promisese. Toate bune și frumoase, doar că mama - Bernardette -, după ce începe pregătirile de drum, are o cădere nervoasă, după care dispare fără urmă. Fiica ei pune cap la cap toate piesele care rămân în urma ei - emailuri, scrisori, acte, câte și mai câte -, și pornește o operațiune de arheologie biografică în toată regula. Ce scot la iveală aceste săpături în viața mamei sale, n-ar fi putut să anticipeze. Până veți putea găsi în librării cartea Mariei Semple, despre cât de bine-i cunoaștem pe cei care ne sunt apropiați și despre cum le putem descifra viețile, cu ochi de-a dreptul detectivistic, din cele mai banale obiecte, vă propunem să citiți mai jos un fragment:

 

Nimic nu mă enervează mai mult decât răspunsul pe care mi‑l dă tati de fiecare dată când îl întreb ce crede el că s‑a întâmplat cu mami: „Cel mai important lucru este să înţelegi că nu este vina ta“. După cum observaţi, nici măcar nu asta era întrebarea. Când insist, îmi dă a doua replică din lista celor mai enervante: „Adevărul este complicat. Nimeni nu poate să ştie absolut totul despre o altă persoană“.

Mami dispare brusc cu două zile înainte de Crăciun şi nu‑mi zice nimic? Bineînţeles că e complicat. Doar pentru că e complicat, doar pentru că tu crezi că nu poţi să ştii absolut totul despre o altă persoană nu înseamnă că nu poţi să încerci.

Nu înseamnă că eu nu pot să încerc.

Partea întâi
MAMI ÎMPOTRIVA MUSCULIȚELOR ENERVANTE

Luni, 15 noiembrie

Şcoala Galer Street este locul în care compasiunea, educaţia de nivel înalt şi conectitudinea globală se unesc pentru a crea cetăţeni cu spirit civic ai unei planete sustenabile şi diverse.

Elevă: Bee Branch

Clasa: A opta

Profesor: Levy

CALIFICATIVE

D     Depăşeşte excelenţa

A     Atinge excelenţa

T     Tinde spre excelenţă

 

Geometrie                           D

Biologie                              D

Religiile lumii                     D

Muzică                               D

Scriere creativă                   D

Ceramică                            D

Arte lingvistice                   D

Euritmie                              D

 

COMENTARII: Bee este o încântare absolută. Dragostea ei de învăţătură este contagioasă, la fel ca bunătatea şi umorul ei. Bee nu se teme să pună întrebări. De fiecare dată, scopul ei este de a înţelege profund orice subiect dat, nu numai de a lua o notă bună. Ceilalţi elevi îi cer ajutorul la lecţii, şi ea este mereu receptivă şi zâmbitoare. Bee dă dovadă de o concentrare ieşită din comun când lucrează singură; când lucrează într‑un grup, este un lider tăcut şi plin de încredere. De asemenea, continuă să fie o flautistă remarcabilă. A trecut abia o treime din acest an, dar deja deplâng ziua când Bee va absolvi Galer Street şi va pleca în lume. Înţeleg că şi‑a depus candidatura la mai multe şcoli cu internat din est. Îi invidiez pe profesorii care o vor cunoaşte pe Bee şi care vor descoperi la rândul lor ce tânără minunată este.

*

În seara aceea la cină am aşteptat până când mami şi tati au terminat cu „Suntem aşa de mândri de tine“ şi „Este o deşteaptă“.

– Ştiţi ce înseamnă asta, am zis eu când s‑a lăsat un moment de linişte. Ce chestie importantă urmează.

Mami şi tati au ridicat întrebător din sprâncene unul la altul.

– Nu vă aduceţi aminte? Când am intrat la Galer Street mi‑aţi spus că, dacă iau note perfecte până la sfârşit, primesc ce vreau eu drept cadou de absolvire.

– Ba îmi aduc aminte, a spus mami. Am zis asta ca să nu te mai aud vorbind despre ponei.

– Asta voiam când eram mică, dar acum vreau altceva. Vreţi să ştiţi ce?

– Nu sunt sigur, a zis tati. Vrem?

– O călătorie cu toată familia în Antarctica!

Am scos broşura pe care stătusem aşezată. Era de la o firmă de turism care organiza croaziere pline de aventuri în locuri exotice. Am deschis‑o la pagina despre Antarctica şi le‑am întins‑o peste masă.

– Dacă mergem, trebuie să fie de Crăciun.

– De Crăciunul ăsta? a exclamat mami. Adică peste o lună?

S‑a ridicat şi a început să îndese cutiile goale de mâncare în pungile în care ne fuseseră livrate.

Tati deja devora broşura.

– E vară la ei, a remarcat el. Numai atunci se poate merge.

– Poneii sunt drăguţi, să ştii, a murmurat mami în timp ce înnoda pungile la gură şi le îndesa coşul de gunoi.

– Ce zici? a întrebat‑o tati ridicându‑şi privirea spre ea.

– Nu pică prost pentru tine la serviciu?

– Studiem Antarctica la şcoală, i‑am întrerupt. Am citit toate jurnalele exploratorilor şi fac o prezentare despre Shackelton. Am început să mă hâţân pe scaun de bucurie. Nu‑mi vine să cred! Nici unul nu spuneţi nu.

– Eu aşteptam să spui tu prima, i‑a zis tati lui mami. Nu‑ţi place deloc să călătoreşti.

– Iar eu aşteptam să spui tu primul, i‑a replicat mami. Ai de lucru.

– O, Doamne! Asta înseamnă da! Am sărit de pe scaun. Asta înseamnă da!

Bucuria mea era aşa de contagioasă, că Îngheţată s‑a trezit şi a început să latre şi să dea ture de veselie în jurul mesei.

– Asta înseamnă da? a întrebat‑o tati pe mami.

– Asta înseamnă da, a zis mami.

*

Marţi, 16 noiembrie

De la: Bernadette Fox

Către: Manjula Kapoor

 

Manjula,

A apărut ceva neprevăzut şi ar fi minunat dacă ai putea să mai lucrezi câteva ore suplimentare. Din punctul meu de vedere, perioada asta de probă mi‑a salvat viaţa. Sper că şi ţie îţi convine. Dacă da, te rog să‑mi spui cât mai curând posibil, pentru că am nevoie să‑ţi aplici magia indiană pe un proiect uriaş.

OK, nu mai tărăgănez.

Ştii că am o fiică, Bee. (Pentru ea comanzi medicamentele şi duci lupte crâncene cu societatea de asigurări.) Se pare că eu şi soţul meu i‑am promis că va primi orice doreşte dacă termină şcoala generală cu A pe linie. A luat A pe linie – de fapt, ar trebui să spun D pe linie, pentru că Galer Street este una dintre şcolile acelea liberale, de genul notele‑erodează‑stima‑de‑sine (sper că voi nu aveţi aşa ceva în India), aşa că ce crezi că vrea Bee? Să facem o excursie cu familia în Antarctica!

Dintre milioanele de motive pentru care nu vreau să mă duc în Antarctica, principalul este că pentru asta va trebui să ies din casă. Cred că ţi‑ai dat seama până acum că nu prea îmi place să fac asta. Dar nu pot să mă cert cu Bee. E un copil bun. Are mai mult caracter decât mine şi Elgie şi încă zece oameni la
un loc. În plus, şi‑a trimis dosarul la mai multe
şcoli prestigioase, unde bineînţeles că va fi primită, având în vedere calificativele de A pe linie de care ziceam. Adică, D pe linie! Deci ar fi cam aiurea s‑o refuz pe Buzzy[1].

Singurul mod de a ajunge în Antarctica este cu
o navă de croazieră. Chiar şi cea mai mică are 150 de pasageri, ceea ce înseamnă că voi fi blocată cu 149 de oameni care mă vor scoate din minţi cu grosolănia lor, cu risipa, întrebările idioate, flecăreala continuă, pretenţiile ciudate la mâncare, conversaţia lor plicticoasă etc. Sau, mai rău, îşi vor îndrepta curiozitatea spre mine şi se vor aştepta să le răspund cu amabilitate. Fac un atac de panică numai când mă gândesc la asta. Puţină anxietate socială nu a făcut rău nimănui, nu‑i aşa?

Dacă îţi dau informaţiile, ai putea, te rog frumos, să te ocupi tu de hârţogărie, vize, bilete de avion, tot ce trebuie ca noi trei să ajungem din Seattle pe continentul alb? Ai timp pentru aşa ceva?

Spune că da.

Bernadette

 

A, ai deja datele cardurilor de credit ca să plăteşti biletele de avion, călătoria şi echipamentele. Dar, legat de salariul tău, te rog să‑l plăteşti direct din contul meu personal. Când Elgie a văzut cât am plătit pentru munca ta luna trecută – chiar dacă nu erau mulţi bani –, nu i‑a plăcut ideea că am angajat o asistentă virtuală din India. I‑am spus că n‑o să mai apelez la serviciile tale. Deci, dacă se poate, Manjula, aş vrea ca povestea asta de dragoste dintre noi două să rămână clandestină.

*

De la: Manjula Kapoor

Către: Bernadette Fox

 

Stimată doamnă Fox,

Mi‑ar face plăcere să vă ajut cu planurile de călătorie cu familia în Antarctica. Am anexat contractul pentru a colabora cu normă întreagă de acum înainte. Vă rog să includeţi numărul de identificare bancară în spaţiul indicat. Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună.

Cu aleasă consideraţie,

Manjula

*

Factură de la Delhi Virtual Assistants International

 

Număr factură: BFB39382

Asociat: Manjula Kapoor

 

40 de ore pe săptămână la 0,75 USD/oră.

Total:          30,00 USD

Factură scadentă integral la data primirii

*

Miercuri, 17 noiembrie
Scrisoare de la Ollie Ordway („Ollie‑O“)

CONFIDENŢIAL:

CĂTRE ASOCIAŢIA DE PĂRINŢI DE LA ŞCOALA GALER STREET

 

Dragi părinţi,

Mi‑a părut tare bine să vă cunosc săptămâna trecută. Sunt foarte încântat că minunata şcoală Galer Street mi‑a solicitat serviciile de consultanţă. Doamna directoare Goodyear a promis o asociaţie de părinţi motivaţi, şi nu m‑aţi dezamăgit.

E momentul să vorbim fără ocolişuri: peste trei ani veţi pierde contractul de închiriere pentru spaţiul actual. Scopul nostru este să lansăm o operaţiune de mărire a capitalului astfel încât să vă puteţi muta într‑un campus mai mare, mai adecvat. Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu aţi putut să participaţi la întâlnire, iată detaliile:

Am efectuat un studiu extern pe 25 de părinţi din zona Seattle‑ului, care au venituri de peste 200.000 $ pe an şi copii care încep grădiniţa. Concluzia generală este că Galer Street este considerată o şcoală de nivel secundar, mai degrabă o opţiune de rezervă pentru cei care nu sunt acceptaţi la şcolile alese iniţial.

Obiectivul nostru este să atragem atenţia asupra Galer Street şi s‑o propulsăm în grupul de şcoli alese iniţial (GŞAI) de elita din Seattle. Cum facem asta? Care este ingredientul secret?

În declaraţia dumneavoastră de principii spuneţi că Galer Street se bazează pe „conectitudine“ globală. (Nu numai că ieşiţi din tiparele tradiţionale, dar ieşiţi şi din dicţionar!) Aţi primit o atenţie impresionantă din partea marilor canale media pentru vacile pe care le‑aţi cumpărat indienilor din Guatemala şi pentru plitele de gătit solare pe care le‑aţi trimis sătenilor africani.

Este lăudabil că strângeţi mici sume de bani pentru nişte oameni pe care nu i‑aţi cunoscut niciodată, dar trebuie să strângeţi mari sume de bani pentru
o şcoală particulară. Pentru a face asta, trebuie să vă emancipaţi din ceea ce eu numesc mentalitatea de părinte Subaru şi să gândiţi mai mult ca un părinte Mercedes.

Cum gândesc părinţii Mercedes? Cercetările mele indică următoarele:

 

1. Alegerea unei şcoli particulare se bazează atât pe aspiraţii, cât şi pe teamă. Părinţii Mercedes se tem că nu vor avea parte de „cea mai bună educaţie posibilă“ pentru copiii lor, ceea ce nu are nici o legătură cu educaţia propriu‑zisă, dar are mare legătură cu numărul celorlalţi părinţi Mercedes din şcoala respectivă.

2. Când vor să‑şi înscrie copiii la grădiniţă, părinţii Mercedes stau cu ochii pe premiu. Iar premiul acesta este Academia Lakeside, alma mater pentru Bill Gates, Paul Allen şi alţii. Lakeside este considerată principala pepinieră pentru Ivy League[2]. Vă zic negru pe alb: trenul ăsta nebun opreşte prima dată în Staţia Grădiniţă şi nimeni nu mai coboară până la Staţia Harvard.

 

Doamna directoare Goodyear mi‑a oferit un tur al campusului actual, în parcul industrial. Se pare că
pe părinţii Subaru nu‑i deranjează să‑şi trimită copiii la o şcoală aflată lângă un distribuitor angro de fructe de mare. Vă asigur că pe părinţii Mercedes
îi deranjează.

Toate drumurile duc la strângerea de bani pentru cumpărarea unui campus nou. Cea mai bună modalitate în acest sens este să umplem viitoarele grupe de grădiniţă cu părinţi Mercedes.

Aşadar, puneţi‑vă colţarii, pentru că avem de urcat un munte. Nu vă temeţi: cauzele fără şanse sunt specialitatea mea. În funcţie de bugetul dumneavoastră, am conceput un plan de acţiune în doi paşi.

Primul pas este să regândim logoul şcolii Galer Street. Ador contururile de mâini de tip clip‑art, dar haideţi să încercăm să găsim o imagine care inspiră mai mult ideea de succes. Un blazon împărţit în patru, cu imagini care să înfăţişeze Space Needle[3], un computer, un lac (care să facă aluzie la Lakeside) şi încă ceva, poate o minge? Sunt doar nişte idei, nu e nimic bătut în cuie.

Al doilea pas este organizarea unui eveniment cu părinţii interesaţi (EPI), la care vom invita elita din Seattle sau, aşa cum îmi place mie să zic, părinţii Mercedes. Audrey Griffin, părinte la Galer Street, şi‑a oferit cu generozitate adorabila reşedinţă pentru a găzdui această adunare. (Ar fi mai bine să nu‑i chemăm lângă pescărie.)

Am anexat un fişier Excel cu părinţii Mercedes din Seattle. Este imperativ să parcurgeţi această listă şi să‑mi spuneţi pe cine puteţi aduce la EPI. Căutăm să atingem o masă critică, pe care s‑o putem folosi apoi ca pârghie pentru a atrage şi alţi părinţi Mercedes. Când se vor vedea cu toţii, nu se vor mai teme că Galer Street este o şcoală de nivel secundar, şi cererile de înscriere vor curge.

Între timp, eu lucrez la invitaţie. Faceţi‑mi rost de numele astea CÂT MAI CURÂND POSIBIL. Trebuie ca evenimentul de la doamna Griffin să aibă loc înainte de Crăciun. Mi‑am propus ca termen‑limită 11 decembrie. Planul ăsta aflat în faşă are tot ce‑i trebuie pentru a schimba dramatic jocul.

Salutări,

Ollie‑O