Weekend-ul acesta are loc Marele Picnic ShortsUP, un festival care de șase veri scoate scurtmetrajele sub cerul liber. Anul ăsta proiecțiile la iarbă verde au loc la domeniul Mogoșoaia unde, în pauzele dintre filme, poți alerga la propriu după păsări pestrițe și ochioase alături de cei de la Societatea Ornitologică Română. Astăzi, 27 iulie, regizorul Paul Mureșan vă propune Ceva. Mai exact, un exercițiu de opt minute și jumătate de introspecție în propria teamă față de sfârșit.
Cum te împaci cu faptul că totul are o finalitate, inclusiv călătoria ta pe lumea asta? Indiferent că e vorba de moartea ta, a relațiilor cu celălalt sau de pierderea unui obiect drag, care leagă trecutul de prezent și menține percepția despre tine întreagă, ruptura te doare în tot corpul. „Mi se pare că imediat ce dobândim ceva, trebuie să ne împăcăm cu gândul că, la un moment dat, acel ceva va trebui să dispară și cred că acesta este un gând greu de asimilat”, povestește regizorul.
Scurtmetrajul lui Paul îmi amintește de prima mea frică, cea de întuneric, în care forma lucrurilor se topește și limitele nu există. Mi-era frică pentru că pierdeam din privire acele elemente care îmi dădeau un reper și un sens. Pe parcursul filmului, frica se transformă în acceptare, ca la o programare la doctor la care mergi cu teamă și pleci cu liniștea în suflet, că măcar știi ce se întâmplă cu tine.
Poveștile animate ale lui Paul au ajuns proiectate la festivaluri cunoscute ale lumii, cum ar fi cel de la Cannes sau Festivalul de Scurtmetraje de la Uppsala. În toate, regizorul îmi povestește că și-a scormonit gradual frici personale. Cu Pui de somn a explorat frica de propria sa minte, iar în Mamă, Tată, trebuie să vă spun ceva și-a confruntat frica dezvăluirii identității în fața primelor figuri autoritare, părinții. Ca la finalul unui trimestru de terapie, când simți că începi să construiești în șantierul propriilor trăiri, Ceva îți amintește de fragilitatea lucrurilor care-ți aparțin. „Animațiile astea m-au conectat la o lume care acum mi-e foarte dragă, a introspecției împărtășite. Astfel am ajuns la frica de moarte în care explorez ce înseamnă a pierde această lume găsită”.
„Moartea nu e ceva ce se întâmplă la sfârșitul vieții ci ceva cu care trăim toată viața. E ceva ce îi împinge, direct sau indirect, pe unii să caute salvarea în religie, uneori ajungând să discrimineze un grup doar pentru că asta presupune mântuirea sufletului. Moartea îi determină pe unii să profite de fiecare plăcere aflată la orizont doar pentru că viața e scurtă și astfel să elimine eventuale regrete. Într-un fel, cântărim viața cu moartea, iar în acest caz cred că orice vârstă e relevantă pentru contemplarea morții”, spune Paul.
Dacă vrei să-l cunoști mai bine pe Paul, caută-l aici. Despre filmele sub cerul liber de la ShortsUP afli mai multe aici și aici.
