Cea mai curajoasă editură din România, Black Button Books, împlinește astăzi un an. Ați putut citi de multe ori pe Scena9 fragmente în avanpremieră din cărțile publicate la BBB. Ne-am împrietenit cu fetele din spatele editurii în acest an, pentru că am constatat rapid și firesc că vedem lumea în multe feluri care seamănă. Și BBB și Scena9 cred că unele cărți pot schimba lumea, că dacă vrei s-o schimbi trebuie să vorbești cu alte culturi și că unele valori, printre care egalitatea, nu merită puse niciodată sub semnul întrebării. Mai departe, despre cum e să înființezi și să ții în viață o editură în România, ne povestesc Elena Marcu și Anca Dumitrescu, care se ocupă doar cu asta de un an de zile.
Scena9: Cu ce vă mândriți cel mai tare după primul an de Black Button Books?
Anca Dumitrescu: Cu încăpățânarea de a fi mândră de titlurile publicate, mai ales că multe dintre ele sunt probabil catalogate ca nevandabile de orice editor „sănătos” din România. Dar una dintre convingerile mele ca editor este că lumea în care trăim se poate schimba doar prin acces la o comunicare intimă cu alte culturi, și traducerea unei cărți poate face asta. Mă gândesc acum în special la titluri precum Argonauții lui Maggie Nelson sau Între lume și mine, a lui Ta-Nehisi Coates, care, deși citite de foarte puțini într-o primă fază, au puterea de a se impune prin empatie și de a determina astfel o schimbare de mentalitate.
Și sunt foarte mândră de traducerea romanului lui Hemon, Iubire și obstacole, și a câtorva eseuri din Care-i treaba cu homarul?, de David Foster Wallace.
Elena Marcu: Mândria... ăsta e un sentiment la care ajung destul de greu, dar sunt câteva lucruri pe care le țin acolo într-un folderaș aparte în creier. Mă bucură că nu am făcut niciun compromis în ceea ce privește titlurile. Că întreaga selecție de până acum și cea pentru anul viitor a primit trei voturi din trei de la noi. Că oricât ar fi fost de greu, nu există nicio carte despre care să nu pot vorbi cu toată gura când spun că merită. Mă bucură că am reușit să ținem o redacție și tot ceea ce înseamnă ea în doi oameni, două gagici mai exact, patru mâini, două creiere, multe cafele. Că am tradus chiar noi câteva cărți dificile. Ce-i drept în postura de traducător încă mă mai lupt cu senzația de impostură. Mă bucură enorm că, într-un an, nu am simțit niciodată nevoia să ne concentrăm și/ sau să comentăm despre cum și ce fac alții, că ne-am văzut de treaba nostră, iar asta probabil ține cumva de scara de valori cu care am plecat de acasă, care pentru mine e crucială.
Care-a fost cea mai grea și mai lungă zi (sau noapte) din anul ăsta?
Anca: Zilele nu sunt niciodată scurte, dar nici grele nu le-aș spune; sunt mereu pline și uneori epuizante, dar munca nu a intrat niciodată pentru mine și Elena la categoria „e greu”. Cu nopțile însă e altă poveste și anul acesta au fost câteva care s-au lungit amar, după pierderea unor licitații pe titluri care ne-au plăcut enorm, urmată evident de frustrarea sufocantă că dacă nu ai bani, degeaba ai creier, gust și inițiativă.
Elena: Cred că au fost o serie de nopți chinuitoare cât așteptam răspunsul pentru James Baldwin, pentru care am petrecut patru luni pe schimburi de mailuri-eseu, pentru că, din păcate, la noi factorul financiar nu este cel care ne duce mai departe. Au fost câteva nopți nedormite de zvârcoleală și frustrare absolută când am pierdut două titluri pe care ni le doream enorm. A fost noaptea în care mă întrebam dacă reușim să ne plătim taxele la stat și cum putem merge mai departe. Însă niciuna dintre aceste nopți nu a capitulat în fața deznădejdii. Nu știu care a fost cea mai lungă dintre aceste nopți, anul ăsta a fost complicat să mai urmărim calendarul așa cum l-am înțeles până acum.
Cum ați reușit să supraviețuiți? (Și voi, și editura.)
Anca: Cu modestie :) și cu acest gând nebun că la un moment dat trebuie să ieșim la lumină, dacă ne ținem de treabă și ne păstrăm convingerea că facem ceva mai important decât profitul firmei și bunăstarea noastră.
Elena: Cu greu, este răspunsul franc. Editura cu greu, noi foarte greu. Am avut norocul să găsim niște oameni mișto care au crezut în câteva dintre titlurile noastre și să ne ajute cu finanțări. Am avut obligația să trebuiască să lucrăm în plus la alte lucruri pentru a completa pe ici pe colo finanțele poroase. Am avut determinarea să nu renunțăm orice ar fi.
Ce v-ar fi plăcut să știți acum un an despre cum se face o editură?
Anca: Unul dintre lucrurile care cred că ne-ar fi fost de ajutor să știm că prețul unei cărți nu este chiar determinant pentru cititor și că cine vrea o carte va da pe ea și 35 lei, în loc de 30 lei, în schimb, pentru noi, această mică sumă poate face diferența dintre supraviețuire și faliment.
Elena: Mi-ar fi plăcut să-mi fie contrazisă ipoteza că se cumpără mai degrabă după brand, fie că asta înseamnă un scriitor cunoscut sau o editură respectabilă. Există acest respect de nezdruncinat pentru „Cultura-instituție”, „Cultura-reputație”, cumva, e tot un soi de miss popularitate și aici. Dar eu încă mai cred în puterea curiozității, doar că e un tratament pe termen lung, în doze mici. Vedem mai târziu unde tragem linia.
Dacă banii și timpul n-ar fi o problemă, care-s primele 3 titluri noi pe care le-ați vrea publicate la Black Button Books în anul II?
- Infinite Jest, de David Foster Wallace - pentru că este o carte cult și credem că traducerea ei n-ar trebui să lipsească din cultura niciunei țări;
- integrala eseurilor lui James Baldwin - pentru că acest scriitor revoluționar a vorbit despre rasism și segregare într-un fel cât se poate de actual pentru lumea în care trăim;
- o colecție de „recuperări”* de proză scurtă românească.
(*Despre care au ales să nu ne spună mai multe, pentru că sunt încă în tratative. Dar stăm cu ochii pe ele :) - n.red.)
Fotografie principală de Ioana Cristina Casapu.
