Acest text este ultimul episod din seria Tema lunii: „De ce râd românii?” Citește argumentul temei aici, episodul întâi, despre stand-up românesc, aici și episodul doi, despre teatrul românesc de revistă aici.
O știi pe-aia cu „E ușor să scrii. Trebuie doar să te holbezi la coala albă, până-ncepe să-ți sângereze fruntea”? Așa și eu cu întrebarea asta, la ce râd românii pe Internet? La-nceput a fost frica, o frică sinistră că am de scris un articol despre umor – eu, care n-am zis niciodată c-aș avea așa ceva. Bine, râd. Și stau prea mult pe net, din ’99. Știu cu 4chan-ul și ce nu știu îmi explică Know Your Meme și urbandictionary. Sau chiar bunul Google (Let Me Google That For You). Mă dau rar pe reddit, mai des pe tumblr. Am început cu Something Awful și lolcats și failblog și 9GAG și, după 10 ani, încă sunt fan Cracked și xkcd. O să râd întotdeauna la un Honest Trailer bun și la Benny Lava.
E posibil ca toate chestiile de pe lista de mai sus să nu vă spună nimic – și e la fel de posibil să le știți și să vi se pară depășite. Așa și cu umorul pe net.
Varianta I: Nu știu ce-s alea la care râzi tu, ești o hipsteriță, eu râd la Dem Rădulescu
Și eu, dar nu despre asta era vorba. Faza e că nimeni n-are cum să știe tot ce e amuzant pe net. Am întrebat ieri seară doi oameni la ce râd online și-am ajuns în 3 minute de la doamna Stela la caricaturistul Ion Barbu la imgur și Nihilist Memes. Concluzia a fost că n-are, fra’, nimeni timp să găsească toate chestiile funny de pe net, pentru că netul conține o cantitate practic infinită de umor. Noroc că ni-l filtrează algoritmul și-l mai filtrăm și noi unii pentru alții, în virtutea afinităților de ordin personal și a grupurilor sociale în care suntem integrați (adică ne trimitem link-uri pe timpul și pe banii patronilor care ne plătesc salariile ^_^).
})
Grup social cu multe afinități și linkuri. Ăla nu e un rahat cu ochi, e un like.
Pe de-o parte, umorul online, ca și internetul în sine, nu-i o cultură. În „Cultura digitală a adolescenților”, Vintilă Mihăilescu scrie că revoluțiile fundamentale ale mijloacelor de comunicare (de la vorbirea orală la scris, de la scris de mână la tipar și, în cazul de față, de la audiovizual la Internet) au schimbat culturile oamenilor, dar nu s-au constituit drept o cultură în sine. Mihăilescu conchide că „nu există o cultură digitală, ci o diversitate de culturi și subculturi care utilizează sui generis mijloacele de comunicare digitală”. Mai pe românește, online-ul e un mediu super divers, în care cresc mii și mii nișe, limbaje și subculturi. Așa, ca mucegaiul. Când vorbești de umor online, ai de toate, de la in-jokes voit obscure ale diverselor comunități de geekși (hei, /s4s/, la voi mă gândesc), până la glumițe anodine, accesibile unui public larg format din tine, mă-ta mare și colega de bancă din I-IV (OMFGGG, .gif-uri cu pisici!).
})
Pisică eroină, care preferă să se arunce din avion decât să-ți polueze ție Internetul.
Tot Mihăilescu spune ce spun toți psihologii care-nțeleg pe ce lume trăiesc în 2016: „online și offline nu sunt două lumi separate, virtualul nu ia locul realului”, ci e doar o extensie a lui. Altfel spus, pe net o să râzi la ce râzi și-n viață. La ce anume? A, la o grămadă de chestii - dar nimeni nu știe să spună la ce, mai exact. Dubios, nu? Râdem cu toții de când lumea, la propriu (evoluționismul zice că râsul a apărut la triburile preistorice, care semnalau cu hăhăiala faptul că totul e ok, suntem pretenași, nu-i nevoie să ne mai dăm cu osul de mastodont în cap), dar în atâtea mii de ani de cultură studiul umorului n-a evoluat cine știe ce. Și asta pentru că-n mediile academice umorul nu-i considerat o temă suficient de serioasă (hăhă). Prima Enciclopedie a studiilor umoristice, un cataroi de 984 de pagini, a fost editată și publicată în 2014 și trece-n revistă, cât de cât, teoriile despre motivele pentru care râdem. Avem așa:
1. Teoria superiorității. În vechea Academie Cațavencu exista o rubrică semnată mereu de Platon și Aristotel, care-n fiecare număr, sub nume, aveau trecută o altă ocupație. Prin ’94-’95, de exemplu, erau „Platon și Aristotel, acționari la firma Bell”. Teoria superiorității de la ei ni se trage. Revenind: asta-i teoria care explică de ce râdem de proști (sau femei sau minoritari sau orice categorie față de care ne credem mult mai șmecheri). Explică fenomenul Vacanța Mare, ProTV, cca 2000, explică Academia de Ursărie, precum și…
})
O căutare după „Vaslui” pe Times New Roman a produs 2.180 de rezultate. Noroc că unul dintre cele mai sărace județe din România nu-i în Valea Jiului. Oh, wait.
2. Teoria descărcării. Cine avea o grijă că nu ne descărcăm suficient? Tata Freud, desigur. Teoria asta, de la psihanaliști citire, explică de ce râzi la glume cu cuvinte pe care n-am cum să le bag aici, pentru că-s banate automat de interfața site-ului. Uite: p󠄀󠄀󠄀󠄀***, p󠄀󠄀󠄀󠄀󠄀****. Of. Nu explică, însă, alte tipuri de umor, cum ar fi jocurile de cuvinte.
3. Teoria incongruenței. După Freud, au venit lingviștii, care-au zis că râdem la chestii care ne surprind și ne-ncalcă așteptările. De-aia râdem la glume de limbaj și la comedie bufă (v. Chaplin și alții care-au scris istoria comediei bufe). De-aia ăia dintre noi care chiar au avut copilării nefericite încă se amuză la păcălelile de 1 aprilie. Chestia e că nu toate incongruențele sunt amuzante. Gen, nimeni nu râde la moartea unei persoane super tinere (n-am prea râs după Colectiv, zic). Dar teoreticienii insistă și, în zilele noastre, asta-i cea mai larg acceptată teorie: orice poantă e un fel de buton pe care-l apasă umoristul, ca să schimbe brusc scenariul, de la premisa glumei la concluzia ei.
.
})
Te-așteptai să zică, dracu’, ceva odată, nu? Păi nici eu. De Alex Mihăileanu.
4. Teoria încălcărilor inofensive. În fine, cercetătorii care nu-s ok cu niciuna dintre variantele de mai sus au venit cu înc-o teorie. Au făcut un experiment în 1974, în care au pus mai mulți studenți să se uite la sitcom-uri. Au demonstrat că cel mai tare râdeau la glumele cele mai previzibile, nu la alea care-i luau prin surprindere. Pe scurt, cică ne amuză situațiile care încalcă ordinea firească a lumii, dar fără să devină amenințătoare, riscante, sau periculoase. De-aia râdem când se ultragiază Seinfeld de chestii banale, când cade tataie-n șanț (dar nu-și fracturează bazinul), sau când suntem gâdilați (adică, aproape atacați fizic, dar fără consecințe grave).
Varianta II: Memele voastre sunt jilave, plebilor
})
O memă jilavă (en. „dank meme”) e o memă ironică și/sau auto-referențială. „Dank” e un sinonim ironic pentru „cool” (apud). Pe scurt, o memă jilavă e o glumă care era cândva amuzantă, numai că a fost abuzată de toată lumea și-acum e opusul lui amuzant. Săraca. În imagine, o memă jilavă 100% românească.
E foarte posibil să fi știut deja toate glumele de mai sus (caz în care nu mi-e foarte clar de ce mai ești aici, dar, hei, ne-ajuți să ne scadă bounce rate-ul în Google Analytics, deci mulțumesc). Pe net, ca-n viață, e imposibil să fii simpatic pentru toată lumea. De ce? Uite, de-asta:
Netul e plin de hateri. Nici măcar pe Facebook, care-a ajuns să verifice identitatea utilizatorilor cerându-le acte de identitate, nu-i atât de greu să-ți creezi un profil fals. Despre reddit, 4chan sau cloaca denumită în popor „comentariile de sub orice videoclip de pe YouTube” nu mai zic. În Enciclopedia studiilor umoristice de care spuneam mai sus sunt citate studii, conform cărora netul nu-i nici pe departe acest mare egalizator democratic, utopie liberală. E, mai degrabă, un club virtual de stand-up pentru unchi-tu ăla conservator, care-a semnat petiția Coaliției pentru Familie. Umorul pe net, făcut sub pseudonim și în lipsa unor mecanisme de control social (adică fără un admin care să-ți dea ban când trollezi aiurea) e plin de rasism și sexism. Diferența e că pe net nu mai spui în cuvinte „femeile sunt cretine”, ci pui poze cu „pițipoance”, ca să fie mai ușor de criticat, evitat și detestat când le vezi în club. Doar că, în club, e posibil să ți-o iei de la gagicul „pițipoancei”, lat cât ușa și mega făcut la sală. Pe net nu-ți sparge nimeni ochelarii, fiuf.
Netul e plin de meme. La-nceput n-a fost cuvântul. La-nceput a fost pisica.
})
Amărâta asta cere un sandviș din ianuarie 2007. Via 4chan.
Și-a fost și Richard Dawkins, biolog evoluționist, care folosește pentru prima oară termenul „memă” în The Selfish Gene, în 1976. Mema a fost preluată de cultura populară în 1993, datorită lui Mike Godwin, pionier al scrisului despre cultura online pentru legendara revistă Wired. Dawkins opune mema genei, ca să-ți explice că organismele sunt influențate de moștenirea genetică, dar și de „unitățile de moștenire culturală” pe care le preiau din societate. Adică de meme. Dacă întrebi un doctorand în studii culturale de ce se răspândește umorul online de la o cultură la alta, o să-ți explice că e vorba despre procesul de transfer memetic. Tu o să regreți că l-ai întrebat, după care o să pricepi ușor ce vrea să zică: îl vezi pe Arsenie Boca pe Facebook și știi că urmează o caterincă.
})
Sau șase. Imagine via Dumnezeu.
Netul e un limbaj. Memele funcționează pentru că, în sensul cel mai strict, ăla consacrat de lolcats, sunt formate din maximum două rânduri de text și-o poză. Așa că băiatul de mai devreme, cu doctoratul lui cu tot, poa’ să te scutească. Înțelegi și tu care-i treaba cu mema, chiar dacă n-ai luat bacul. Ca să-nțelegi o memă, nu trebuie decât să știi să te dai pe net. Că tu oi râde la aia cu Arsenie Boca Loca, dar probabil că pe bunică-ta ar lăsa-o rece. La fel și tu poți s-ajungi să rage-uiești într-un flame war pe Twitter că de ce face cineva mișto de Bernie Sanders. Sau poți să fii trollat.
})
Sau trollată, când te chinui să faci o anchetă. Nici nu mă așteptam la altceva. GG guise :)
Netul n-are răbdare. Nici cu oamenii, nici cu memele. Despre orice poți să spui că e o memă. Uite, la prima mână, niște meme la care râdea tot .ro-ul, prin 2009-2011: 220.ro, piticigratis, Robotzi, Happy Fish, ș.a.m.d. Unele au dispărut, altele au schimbat publicul, altora le-au plecat creatorii spre proiecte mai pe bani. Și, oricum, de ce să mai intru azi pe site-urile alea? Erau acum 7 ani, bro. O veșnicie, în timpul Internetului. Îți aduci aminte cum era viața ta în 2008, înainte să explodeze Facebook-ul în afara Statelor Unite? Nici eu. Azi stăm toți pe Facebook, iar asta e, din multe puncte de vedere, ca și cum ai locui în mijlocul intersecției de la Unirii: din toate părțile te asaltează imagini și sunete. Tu nu vrei neapărat să le vezi, dar ești expus la ele cu forța, până ți se face greață. Uite, în video-ul de mai jos, Brady de la PBS Idea Channel îți explică mult mai bine ca mine de ce a pune un lolcat pe net în 2016 e ca și cum ți-ai aprinde un cui de la lumina sfântă, la Patriarhie, de Paști.
De ce e umorul românesc online altfel?
Asta poate îți explică Lucian Boia. Dar dl. istoric cred că-i un pic ocupat zilele astea, tot construiește la mitul excepționalismului românesc. Așa că tot cu mine ai rămas. Și eu zic așa: umorul românesc online îmbracă exact aceleași forme pe care le găsești din .ac (Insulele Ascension), până-n .zw (Zimbabwe). Avem meme și .gif-uri, publicații satirice (Kamikaze, Cațavencii, Times New Roman, cotidianzilnic.ro), trolli și hateri, și-avem chiar și conținut video (mai răruț că-i mai scumpuț, dar există Teleschpenker, Epic Show, Sector 7 și chestia asta).
Umorul românesc online n-are cum să fie altfel decât glocalizat. Termenul de „glocalizare” a intrat în limbajul studiilor culturale la jumătatea anilor ’90, împrumutat din terminologia niponă de marketing. Practic, pe când abia mijea Internetul, oamenii de afaceri japonezi s-au prins că se întâmplă ceva. Cultura globală se răspândea rapid, dar neuniform. Prindea culoare locală. Pe Internet, umorul are esență globală de meme, cu aromă de mici, shaorma sau bere, în funcție de geografie. Un studiu foarte mișto analizează adaptarea aceleiași glumițe în 10 limbi de circulație internațională pe net. Nu-i greu s-o vezi adaptată și la noi.
În atenția Departamentului de Suport tehnic:
Anul trecut am upgradat de la Gagică 7.0 la Nevastă 1.0. Am observat rapid că programul a început brusc să proceseze copil, ceea ce i-a consumat mult spațiu și resurse importante. În plus, Nevasta 1.0 s-a instalat în toate celelalte aplicații și acum monitorizează toată activitatea sistemului. Nu-mi mai merg multe programe, cum ar fi SearaDePoker 10.3, Fotbal 5.0, Pescuit și vânătoare 7.5 și Pariuri 3.6. Când le selectez, îmi dau eroare de sistem. […]
–––––- Reply–––––-
Stimate Utilizator Îngrijorat:
E o problemă foarte răspândită, de care bărbații se plâng des.
Multe persoane upgradează de la Gagică 7.0 la Nevastă 1.0, crezând că e doar un program de Utilități și Divertisment. Nevastă 1.0 e un SISTEM DE OPERARE, iar Developerul l-a creat ca să ruleze TOTUL!!! De asemenea, e imposibil să ștergeți Nevastă 1.0 și să reveniți la Gagică 7.0. Programul e imposibil de dezinstalat și nici n-aveți cum să ștergeți fișierele pe care le-a creat la instalare […]
Of, deci chiar nu suntem speciali? :’(
Uite, dacă nu te simți suficient de dac liber fără să știi care-i specificul local al umorului online, să știi, totuși, că avem asta:
- Românii stau mult pe net. De la asta și pornisem mai sus. Până și Bernie Sanders, candidat democrat la nominalizarea pentru alegerile prezidențiale din SUA 2016 știe. Conform raportului companiei Akamai, citat de NPR, în trimestrul al treilea din 2015, viteza medie de net în .ro era a 8-a cea mai mare din lume. Cu penetrarea stăm mai prost: în 2013, doar 49,8% dintre români aveau acces la net, versus 72,6% dintre unguri. Stăm cel mai mult pe net din toată uniunea, cf. Mediascope Europe 2012 (18,6 ore pe săptămână, față de o medie europeană de 14,8 ore). Ce e interesant e că, din urmă, vine o generație foarte conectată la net: 93% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 14 și 26 de ani intră cel puțin o dată pe net în fiecare săptămână (97% în mediul urban, doar 86% în mediul rural). Nimic nou sub soare. Tineretul din ziua de azi, maică, stă mai mult pe net decât ăi mai bătrâni. Ce-nseamnă asta pentru umorul online? Că umorul la români poate contribui la adâncirea prăpastiei dintre generații. Ai mei ar face, probabil, câteva atacuri mici de apoplexie, dacă le-aș da link la Dumnezeu.
- Românii nu mai știu de cine să râdă. N-o spun eu, că mi s-ar părea un truism. O spun oameni cu state vechi în umorul românesc într-o anchetă a ziarului Adevărul. Până înainte de ’89 și chiar și-n anii de-nceput ai tranziției, toată lumea, de la Toma Caragiu la Divertis, râdea de același (tip de) personaj. Între timp, de la un unic punct de referință în umor am ajuns la prea multe. A devenit complicat să faci umor politic, pentru că, pe oricine ai lua în vizor, riști să-i superi pe alții. Aceeași anchetă îți trasează o linie clară de demarcare între „amatorii” și „hoții de glume” de acum și „profesioniștii” generațiilor anterioare. Mulți dintre umoriștii consacrați offline refuză să facă saltul de la ecranul de TV la ecranul de smartphone cu net 4G.
Eu nu mai am TV, cam din perioada în care Cârcotașii erau privibili. Am ratat era Capatos și nu prea-mi mai intră în feed pe Facebook nici Times New Roman, nici Kamikaze, nici PiticiGratis. Și eu, ca toată lumea, mi-am redus tot Internetul la Facebook, care-mi alimentează iluzia că poate să-mi dea totul, dar alege să-mi livreze „doar ce-mi place”. Și-uite-așa, și eu ca și tot restul lumii, trăiesc în propria bulă, o zonă de confort în care nu mă contrazice nimeni niciodată. Dar, revenind la umor, mie-mi plac niște pagini de Facebook și niște oameni care fac umor bine. Ei sunt.
De ce râzi, române, pe Internet? (După părerea românilor care te fac să râzi pe net)
A fost așa: am luat la rând pagini și site-uri la care râd. Nu prea aveam idee cine se-ascunde în spatele lor. Unii mi-au răspuns instant, alții deloc, alții au zis „sigur, imediat” și cam ăsta a fost singurul lor răspuns. Am luat trollajul ca atare și am aplicat „tradiționala tactică a ignorării mesajului și văzutului de treabă”, cum mi-a descris-o și Gândacul liber.
Mai jos sunt toți ăia care n-au avut altceva mai bun de făcut decât să-și piardă timpul despicând firul în patru cu mine. CITEȘTE MAI JOS ca să afli CINE FACE Utopia Group, CE PĂRERE ARE CTP DESPRE SCENA9 și, înainte de orice, de ce s-au apucat adulții ăștia, altminteri responsabili, să facă glume pe net.
Sergiu V. Vasile: Utopia Balcanică, Times New Roman, Vice
„Era anul 1996 când au uitat ai mei uşa deschisă şi a intrat Internetul în casă. Eu eram un biet copil de 8 ani căruia îi plăcea foarte mult să scrie, să deseneze şi să glumească. Când m-am trezit conectat la belşugul ăla de glume fără perdea de pe Internetul tânăr, am fost de neoprit. Mulţi ani mai târziu, am făcut un blog. Ăla creştea încetişor, iar eu încă traduceam cărţi din germană şi făceam tot felul de odd jobs ca să îmi permit bere şi pufuleţi. Într-o zi, când tocmai îmi luasem licenţa şi stăteam tolănit pe malul piscinei fără să mă gândesc măcar un pic la viitor, mă sună Eftimie şi-mi spune: „hai, boss, să scrii cu noi la Times New Roman. E full-time, o să-ţi placă, că te ştiu băiat harnic.”
})
Imagine via
Acum încerc să împac munca foarte serioasă de la TNR cu tot felul de alte proiecte de suflet. (Ah, iar blogul meu cu drăcii se cheamă Utopia Balcanica şi împlineşte şapte ani de obscuritate glorioasă.) Pe unde ajung, încerc să scriu texte care-ţi trezesc râsul doar dacă ai fost atent la şcoală. Mori de foame dacă faci treaba asta la noi şi n-ai un Mecena, fiindcă piaţa e foarte mică. Cu toate astea, eu sunt foarte curajos şi încerc să fac asta şi la TNR, care-i cel mai citit site de umor din România şi, evident, un proiect comercial. Şmecheria e că-i un site de fake news, iar viralitatea e garantată de poanta din titlu. Clicurile zbârnâie, iar în textul articolului poţi să-ţi faci de cap şi să strecori şopârle pentru snobi. Acasă, pe blog, nu mi-e jenă să nu fiu viral. Dacă ţi-a plăcut ceva, vii şi singur a doua oară”.
„Obișnuiam să postez pe grupuri de „umor” și am ajuns să fac asta destul de des și destul de bine încât să atrag atenția și să devin admin pe unul dintre ele. Chestia asta m-a ajutat să mă combin cu o tipă care frecventa și ea aceleași grupuri, dar ea avea niște drame vechi cu unii dintre ceilalți admini și a trebuit la un moment dat să aleg între ea și grup. Nefiind un ratat sinistru, am depus insigna și ban-hammer-ul și am plecat cu fata înspre asfințit, călare pe un monociclu. Dar fata nu voia să rămânem fără like-uri și pseudofaimă internetică, așa că am deschis împreună pagina asta, unde să vindem pe like-uri și share-uri OC-urile (original content) noastre făcute cu multă dragoste în casă, doar din ingrediente naturale. Majoritatea făcute de mine, dar motivat de ea. Câteva luni mai târziu ne-am despărțit, ea a luat pisicile, eu am luat pagina. Mi-am pus niște prieteni co-admini, dar nu am mai postat prea mult, și ne-am mutat pe altă pagină, mai avangardistă. Numele paginii vine de la cel mai retardat banc pe care îl știu, dar la care râd mereu: cum se numește un dac care gândește?”
„We are strong and we armenii”
„Această pagină a apărut ca urmare a eforturilor caritabile ale domnului Varujan Soian, afacerist și filantrop, de a răspândi umorul în țările balcanice. Domnul Soian finanțează mai multe ONG-uri care au ca obiectiv umorul și activitățile amuzante. Nu putem râde de omul de afaceri și filantropul Varujan Soian și de ONG-urile finanțate Soian Fund. Principalele ținte de miștouri ale paginii sunt dușmanii politici ai d-lui Varujan Soian”.
„E atât de amuzant să arestezi oameni, încât ar trebui să-mi schimbe funcția în procuLOL”.
„Pagina a apărut la sfârșitul lui 2014, ca răspuns la întețirea activității DNA și pe fondul creșterii în popularitate a procurorului-șef, Laura Codruța Kovesi. Primele glume au fost făcute pe grupul de umor Utopia. În mare măsură. grupul a oferit inspirația și a dat startul creșterii numărului de like-uri ale paginii. În principiu, pagina își propune popularizarea activității anticorupție. Cred că umorul este un instrument util în acest sens, prin potențialul de viralizare.
Am încercat să subliniez de-a lungul timpului că pagina nu are ținte preferate. Nu există niciun personaj aflat în vizorul DNA despre care să nu se faca glume pe această pagină. Publicul paginii pare să înțeleagă chestia asta. Numărul de mesaje sau comentarii în sensul de „lasă, că și ceilalți...” e foarte mic. Atunci când au apărut astfel de comentarii, au venit din partea celor care au dat impresia că chiar cred că pagina este a Laurei Codruța Kovesi, sau din partea altor postaci evidenți. Mai apar, sporadic, mesaje în care LCK este încurajată să-l ancheteze și pe X sau pe Y, însă acestora le răspund cu pagina oficială a DNA, unde pot face sesizări oficiale”.
(Cine e, de fapt, Laura CK? CLICK AICI.)
„Sic transit gloria mielului”
„Prin 2014 eram pe grupul de Facebook Autobaza, unde eu și mai niște băieți făceam diverse glume în subiecte cotidiene. Am zis „dacă tot le fac și le postez acolo la grămadă cu conținutul făcut de alții, hai să le și pun pe o pagină unde să fie numai ce delirez eu”.”
Dan Panaet, Cațavencii
Umor online am început să scriu prin septembrie 2009, când, împreună cu trei colegi de la între timp dispăruta revistă Plai cu boi, am pus bazele site-ului Times New Roman. Atunci am scris și prima știre fake de pe Times New Roman. Era ceva despre cum Oprescu vrea sa construiască un nou centru istoric, la marginea orașului.
6 chestii despre umorul românesc online
1. Nu-i chiar imposibil să faci umor politic în 2016. Aici se înșeală cel mai grav umoriștii din garda veche. Ceașcă a lăsat mult material bun pentru meme în urmă. Laura CK aduce justiția pe facebook mai ceva ca la DNA. Mielul Sfânt mixează showbiz cu politică („Aș putea să fac glume zilnice doar cu ce tâmpenii debitează pe FB zi de zi Elena Udrea sau Mihaela Rădulescu”). Utopia aduce știrile: i-au dat lui Dragnea niște trollaj, pardon, libertate de exprimare din plin, când cu legea anti-defăimare. Zilele astea o au în vizor pe Liana Stanciu și petiția celor 3 milioane pentru redefinirea familiei, Game of Thrones și, evident, „cred că glumele cu Iohannis care constată chestii în stilul lui caracteristic nu vor dispărea prea curând. Ah, și interviul lui Funar, pentru că lucrătură evreiască” (Sonia Blotiu, admin).
Tot din seria evergreen, Dan Panaet de la Cațavencii e convins că „există, prin beciurile internetului românesc, multe meme amuzante cu Vadim” și are o panoplie de subiecte recurente: „Lucian Mândruță, Patriarhul Daniel și infiltrarea serviciilor secrete în politică și presă”. Dan scrie șie cele mai bune recenzii nepublicate ale lui CTP (PS: Despre Scena9, Dan zice că CTP „ar da cu banul și, în funcție de rezultat, v-ar lăuda sau v-ar desființa cu aceeași vehemență”).
2. Uneori iese cu scandal. Unii au avut probleme cu shaorma. Într-o zi, Gândacul liber a primit mesaje supărate de la „un shaormar care lucra la una dintre shaormeriile pe care le indicasem ca „pentru zilele de dinainte să iei salariul” (aveau shaorma la trei lei, totuși), sau ceva de genul. Am dezarmat rapid situația.”
Pentru majoritatea, însă, kebab-ul cel mai problematic a fost Antena 3:
- „Am scris într-o zi că, din pricina aurului, un jurnalist CNN l-a confundat pe Patriarhul Daniel cu noul rege al ţiganilor. Nişte hoţi de la Cotidianul au şutit textul şi l-au publicat la ei pe site. Dorin Cioabă a citit şi s-a isterizat. Patriarhia a dat o dezminţire. Antenele încercau să afle cine-i reporterul CNN...” (Sergiu V. Vasile)
- Anul trecut, un membru Utopia Group a postat pe un grup de pensionari pro Antena3 și Ponta un screenshot fake în care, chipurile, discuta cu Gâdea „de o plimbare împotriva celor care „au confiscat puterea”, povestește Sonia. „Lumea de pe grup a mușcat momeala”. Le-au confiscat anteniștilor grupul și i-au trollat pe toți amatorii de Ponta și Gâdea. „Între timp, screenshotul a ajuns la Gâdea și ăsta a dramatizat la tv situația cum știe el mai bine. Am fost făcuți acoperiți, băsiști etc. și pensionarii ne-au băgat mortu-n casă”. (Sonia, Utopia Group)
- „Odată am zis că Mircea Badea ar trebui să fie împușcat în cap în stil stalinist. A făcut o emisiune întreagă despre amenințările cu moartea la adresa lui, primite de la pagini obscure de pe Internet. Nici măcar nu glumim”. (Radio Erevan)
- De departe, trofeul Antena merge la Mielul Sfânt. O ziaristă de la Click l-a dat la gazetă, în cel mai pur stil tabloid, convinsă că Mielul e o sectă cu acte în regulă. Adminul a contribuit la meciul de lupte libere Mircea Badea vs motocicliștii, care a „culminat cu bătaia încasată de șpagatist” și, desigur, a făcut cu Autobaza un raid fin la Ponta pe pagină.
3. De râs, umoriștii râd fix la ce te-ai aștepta. Geek-uieli. Vasile e un rafinat care sapă în subsolurile Wikipediei și digeră „ca un șarpe boa” reportaje din New York Times. În rest, zice tot el, „ca să ştii care-s tendinţele, e suficient să petreci câteva minute pe zi printre anonimuşii de pe 4chan, pe urmă printre anonimuşii de pe clona românească de 4chan. Pe urmă pe reddit, în final pe redditul românesc”. Bine, mai e și filmul lui preferat, „Jesus Christ Vampire Hunter, un low-budget canadian despre cum îi mătrăşeşte Iisus pe vampirii care ne mănâncă lesbienele”.
Dan Panaet îți recomandă clasicii. „O bulă din Cațavencii, unde Hellvig, directorul SRI, spune ceva de genul: «Nu cred în conspirații, dar, spun unii, dacă citești cu atenție Constituția României, reiese că de fapt poporul conduce țara, din umbră»”. Plus The Onion, Clickhole, The New Yorker – mai ales caricaturile cu Noe din The New Yorker:
})
Caricaturi de Mick Stevens.
4. Se cam știu toți între ei. Și majoritatea sunt tipi. I-a trecut în revistă Sonia, admin la Utopia Group. Grupul a apărut pentru că „ne-am adunat o gârlă de inși cu mai mult sau mai puțin timp liber, respectiv Adam Tănase (Netbusters), Oliver Robert (Mielul Sfânt), Andrei Iakab (Dr. Meme), Andrei Olaru (Registrul de Evidentă a Memelor, Mamelor și Mamelelor), Andrei Lowrider, Bogdan Ciobanu, Cezar Andrei, Valentin Nicolae, Cristi Tudose (Pagina cu Glume și Memă Jilavă 100% Românească) și subsemnata (Masonia)”. Sonia e singura tipă de care am dat, săpând în umorul care-mi place din .ro.
})
Dl. Dragnea, fan Utopia Group
5. Nimeni nu știe, de fapt, la ce râd românii. Gândacul liber crede în jocuri de cuvinte și referințe culturale/vizuale. „În engleză se numesc puns, unii le zic dad jokes, iar oamenii care știu comedie și urmăresc fenomenul de mult timp le zic cancer, pentru că sunt extraordinar de facil de făcut și nu aduc nimic evoluției artei, sau a speciei umane”. Dar, hei, „like-urile sunt like-uri, n-au miros și n-au culoare. Ok, de fapt sunt albastre. În fine” (tot Gândacul).
Stereotipurile funcționează și ele de când lumea: „Bulgarii se miră că şi noi mâncăm sarmale bulgăreşti. Turcii jură pe ciorba de burtă turcească. Ancestrala, dacica salată de boeuf sună franţuzeşte dar vine de la ruşi. Umorul circulă mai repede decât mâncarea. Go figure. Dacă stau să mă gândesc, un prieten bulgar mi-a spus că şi ei au legenda cu bulgarul care s-a dus în România şi s-a trezit într-o cadă cu gheaţă, fără un rinichi” (Vasile).
„Umorul depinde de familiaritatea referințelor”, explică Dan Panaet. Dintr-un fond global comun de știri, filme, seriale, emisiuni TV, gesturi și imagini, e firesc să se nască un fond comun de glume. „Specificul românesc e dat de unele personaje locale”. Plus lipsa corectitudinii politice? Sergiu V. Vasile: „Nimeni nu apreciază prea multă corectitudine politică în umor. Bunicii Europei au luptat pentru ca nepoţii lor să-i poată spune lui Tayyip Erdoğan că f**e capre fără teamă că o să-i dea Merkel pe mâna... oh, wait”. Problema la faza cu corectitudinea politică e că „nimeni n-are chef să-i spună altul ce glume să facă și la ce n-are voie să râdă. La noi există încă un fel de mândrie a incorectitudinii politice. Pare că, dacă ești incorect politic, spui lucrurilor pe nume”, explică Dan Panaet. Doar pare, zice el, pentru că, de fapt, „e „foarte reconfortant pentru majoritari să se hlizească la glumițe cu romi care fură, musulmani care se aruncă în aer și femei care vor să fie violate”.
Gândacul liber completează: există un loc și un timp pentru glume incomode. Unde, cum, când? „Doar în compania unor persoane despre care știu sigur că nu vor fi rănite de ele, sau că nu sunt imbecili plini de ură care ar face chestii stupide din cauza unor prejudecăți validate de un umor înțeles prost. (...) În particular, glumele cu romi mi se par și extraordinar de răsuflate, făcute și răsfăcute. E 2016, gata, s-au dat toate, serios, opriți-vă”.
6. Nu există subiecte tabu. În afară de Colectiv, pe care l-au menționat și băicoi-artparasites și Sonia de la Utopia: „da, râdem de Florin Chilian cu mâna lui criminală, de alți indivizi care au dat declarații deplasate, sau de cei care nu au gestionat situația cum a trebuit”. Dar, completează Dan Panaet, „niciun om care nu-i sociopat nu poate râde în proximitatea suferinței evidente a altora”. Dan vede umorul în cheie politică: subiectele tabu țin de poziționarea politică a fiecăruia.
Oamenii mai de dreapta fac altfel de glume decât liberal progresiștii. Dincolo de faptul că ambele categorii râd una de alta, Dan crede că glumele rasiste, sexiste sau despre violența domestică ar trebui să alunece, încet-încet, în tabu. „E vorba de atitudini și practici răspândite în societate, care produc multă suferință. Dacă ești conștient de sărăcia și micile drame umane pe care le produce marginalizarea romilor nu-ți mai vine să faci glume despre cum țiganii fură biciclete și dorm cu caii în casă”.
În rest, cum zice Vasile, „oricine poate intra într-un bar împreună cu un popă şi un rabin.”
.gif')})
