Unul dintre momentele de cotitură în istorie a fost legalizarea creștinismului în Imperiul Roman și apoi adoptarea s-a ca religie oficială. În doar o generație, de la Constantin până la nepotul său Iulian, zis Apostatul, ultimul împărat filozof – și păgân –, zeii cei vechi au fost sfărâmați de zelul celor care voiau să schimbe totul: religia, societatea, politicul și însuși locul omului în lume. Universul antic, în care conviețuiau sute de divinități mari sau mici, grecești, romane, orientale, a fost nivelat de adepții unui singur zeu.
Cum au trăit oamenii epocii conflictele aprinse cu creștinii, pe când templele le erau distruse, iar legile și administrația imperială sprijineau din ce în ce mai mult noua religie? Urmărind viața și alegerile unor figuri de seamă – retori, filozofi sau oameni de stat –, cartea lui Edward Watts, Ultima generație păgână, ne dezvăluie un peisaj fascinant, care stă la temelia lumii noastre de azi.
Edward J. Watts predă cursuri de istorie romană și bizantină, Antichitate creștină și istoria Mediteranei medievale în cadrul Departamentului de Istorie al Universității din San Diego, California. Interesele sale de cercetare se concentrează pe istoria intelectuală, politică și religioasă a Imperiului Roman și a începutului Imperiului Bizantin. Este autorul mai multor monografii apreciate de specialiști și de publicul larg, printre care City and School in Late Antique Athens and Alexandria (2006), Mortal Republic: How Rome Fell into Tyranny (2018) și The Eternal Decline and Fall of Rome: The History of a Dangerous Idea (2021).
Ultima generație păgână
Încă de la început, este important de lămurit cine sunt membrii generației pe care se va concentra această carte. Majoritatea celor aproximativ douăzeci de milioane de romani născuți în anii 310 au dispărut complet din sursele istorice. Acest lucru este adevărat mai ales pentru țărani, fermieri și mare parte a clasei urbane inferioare a imperiului, dar este și cazul multor membri ai elitei romane. Un număr mai mic (dar totuși substanțial) de oameni este cunoscut numai prin intermediul inscripțiilor funerare sau al unor scurte mențiuni în texte literare și juridice. Cu toate acestea, patru personaje extrem de proeminente și active născute în această perioadă au avut un impact atât de durabil și susținut, încât putem urmări îndeaproape evoluția carierelor și preocupărilor lor de-a lungul ultimului deceniu al secolului al IV-lea. Aceștia sunt Libanios, Themistios, Ausonius și Praetextatus. Toți patru au făcut parte din elita romană și, ca atare, s-au bucurat de bogăție, de cariere interesante și de poziții sociale remarcabile. Experiențele lor sunt excepționale și deloc reprezentative pentru cele ale majorității romanilor care au trăit în secolul al IV-lea. Acești oameni erau implicați în forurile decizionale din orașele lor și foarte interesați de situația imperiului în care trăiau. Experiențele lor au fost diferite, însă laolaltă ne oferă o idee despre modul în care s-au comportat oamenii de vârstă și condiție socială similară de-a lungul perioadei discutate în volum.
Avem marele avantaj că acești oameni au scris multe opere care încă se păstrează astăzi. Libanios, un remarcabil profesor de retorică din Constantinopol, Niceea, Nicomedia și Antiohia între anii 340 și 390, ne-a lăsat 1.544 de scrisori, 64 de discursuri, 51 declamații, un set de progymnasmata (exerciții școlare) și chiar o epigramă. Acest amplu corpus literar oferă relatări personale despre cele mai importante evenimente din viața sa. Themistios și-a croit o poziție politică unică, slujind drept consilier filozofic al împăraților și ca principal recrutor pentru Senatul de la Constantinopol.
Încă se păstrează o colecție diversă, din punct de vedere cronologic, ce numără 34 dintre discursurile lui, o serie de comentarii filozofice și o scrisoare (care, în mod evident, provine dintr-o colecție mai amplă publicată, care s-a pierdut). Cea mai timpurie dintre aceste lucrări este datată la jumătatea anilor 340, iar ultima, în anii 380. Deși operele lui Themistios oferă mai puține reflecții personale decât cele ale lui Libanios, ele prezintă mai multe detalii despre modurile în care membrii acestei generații puteau influența evenimentele.
În timp ce Libanios și Themistios s-au remarcat în partea răsăriteană a Imperiului Roman, alte două personalități importante și foarte bine documentate în surse ne îngăduie să înțelegem experiențele oamenilor din această generație care trăiau în Apus. Prima dintre acestea este creștinul Ausonius, care și-a început cariera ca avocat, devenind apoi profesor de retorică. Născut la Burdigala (azi Bordeaux), Ausonius a predat aici până a fost chemat la curte de către împăratul Valentinian, ca să-i fie dascăl fiului său Grațian, care mai târziu avea să devină împărat. Această poziție a condus către o serie de funcții imperiale înalte. A slujit drept consul (funcție rezervată doar celor mai împlinite cariere senatoriale) și a deținut prefecturile pretoriene ale Galiei, Italiei și Africii, fiecare dintre ele reprezentând cea mai înaltă funcție administrativă a acestor regiuni. Din operele semnate de Ausonius care se păstrează până astăzi ne-au parvenit scrisori, poeme și un discurs, toate scrise între anii 360 și 390.
Ultima personalitate importantă, Vettius Agorius Praetextatus, se deosebește de celelalte prin poziția socială deosebit de înaltă. Dacă primii trei erau membri ai elitei locale ce au devenit ulterior oameni importanți în imperiu, Praetextatus a ocupat totuși o poziție socială cu mult mai înaltă decât aceștia. El făcea parte dintr-o familie în care funcția de consul nu era o realizare ce trebuia sărbătorită prea mult, ci un titlu așteptat. Praetextatus a deținut multe dintre cele mai importante funcții în imperiu, inclusiv pe cea de prefect urban al Romei (demnitar ce slujea ca guvernator efectiv al orașului) și pe cea de prefect pretorian, precum și numeroase funcții sacerdotale publice și private de seamă atât în Roma, cât și în împrejurimi. Încă un amănunt îl distinge pe Praetextatus: spre deosebire de celelalte trei personalități menționate, de la el nu s-a păstrat nici o operă literară (cu toate că avem informații despre cel puțin o lucrare pierdută scrisă de el). Altminteri este bine atestat. Praetextatus este cinstit în cel puțin zece inscripții diferite, îi sunt adresate în jur de 12 legi cunoscute, a primit 12 scrisori de la senatorul Symmachus și apare ca personaj într-o serie de texte literare. De asemenea, Praetextatus este subiectul unui poem laudativ scris de soția sa, al doilea poem ca lungime ce ne-a parvenit din Antichitatea târzie având ca autoare o femeie, dar el este și obiectul atacului din lucrarea anonimă Imn împotriva păgânilor (Carmen contra paganos). Absența lucrărilor care nu se păstrează astăzi face ca motivațiile lui Praetextatus să ne fie adesea inaccesibile, dar activitățile sale publice intense și bine documentate compensează acest neajuns. În timp ce Libanios, Themistios și Ausonius ne lasă să aflăm care erau îngrijorările ce preocupau mințile și discuțiile dintre membrii acestei generații, Praetextatus ne oferă o idee cu privire la paleta de acțiuni pe care semenii lui le-ar fi putut socoti posibile și prudente.
Acești patru oameni vor fi personajele în jurul cărora este construită discuția de față, însă nu-i vom privi doar pe ei. Dimpotrivă, poveștile lor vor fi împletite într-o relatare ce vorbește despre experiența vieții în mijlocul schimbărilor dramatice din secolul al IV-lea. Informațiile furnizate de personajele principale vor fi completate pe alocuri cu unele ce provin de la alți oameni născuți în anii 310. Preocuparea de ansamblu va fi de a înțelege natura fiecărei etape a vieții pentru acești oameni și modul în care evoluțiile politice, sociale și religioase mai ample i-au afectat de-a lungul timpului. Fiecare capitol se va concentra asupra unei probleme specifice – cum era să fii, de pildă, un membru de douăzeci și ceva de ani al elitei în anii 330. Această abordare înseamnă că fiecare capitol își va avea propria pondere. De exemplu, Libanios va fi prezent mult mai pronunțat în discuțiile despre viața trăită sub Constanțiu și Teodosie (perioadele din care datează cele mai multe scrisori ale sale) faţă de discuția despre anii 370. Evoluția politicilor imperiale și atitudinilor religioase va fi discutată de-a lungul volumului, dar cea mai mare pondere va fi acordată întotdeauna modului în care aceste dezvoltări erau percepute de oamenii născuți în anii 310 și felului în care afectau această generație.
Fotografie realizată de Xuan Hoa Le și preluată via Pexels.
