Am stat de vorbă cu Șerban Lazarovici, tânărul de 20 de ani care joacă rolul disidentului adolescent Mugur Călinescu în filmul lui Radu Jude, „Tipografic Majuscul”. Mugur Călinescu era elev la un liceu din Botoașani la începutul anilor '80, atunci când a devenit ținta numărul unu a Securității.

E trecut de ora zece seara și străzile din Botoșani sunt aproape pustii. Șerban, un licean de 18 ani, iese la o plimbare prin oraș, mai întâi pe bulevardul Enescu, apoi coboară până la Casa de Cultură a Sindicatelor. Își rotește privirea dinspre copaci desfrunziți și blocuri cu patru etaje, spre ganguri și alei întunecate. Caută ceva, dar încă nu-și dă seama ce. 

În urmă cu aproape 40 de ani, Mugur Călinescu, un adolescent cu doi ani mai tânăr decât Șerban, ieșea noaptea din casă și scria cu creta pe garduri și pe zidurile unor clădiri din Botoșani mesaje împotriva regimului Ceaușescu.

„Ne-am săturat să stăm la cozi interminabile”

„Vrem hrană și libertate”.

„Vrem sindicate libere.”

Atunci, în toamna anului 1981, autoritățile au descoperit în oraș mai multe „inscripții dușmănoase”, unele scrise chiar pe sediul Comitetului Județean al Partidului Comunist. 

Șerban Lazarovici a început să facă aceste plimbări nocturne în 2018, după ce a aflat că va juca rolul lui Mugur Călinescu în cel mai nou film al lui Radu Jude. Tipografic Majuscul va avea premiera luna asta în România, chiar la Botoșani, pe 13 februarie, și mai apoi la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (unde Jude mai e prezent cu încă un film, Ieșirea trenurilor din gară, un documentar despre Pogromul de la Iași, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă).

Era felul lui de a se pregăti pentru rol și de a-și înțelege mai bine personajul. „Încercam să recreez traseul lui Mugur Călinescu prin oraș”, îmi spune Șerban într-o seară cețoasă de februarie, când ne întâlnim într-o cafenea din București. „S-au schimbat multe de atunci, dar în mare parte blocurile sunt sunt cam aceleași. Sunt aceleași ziduri pe care scria Mugur în anii 80.”

Șerban, care acum e student în primul an la Limbi Străine în București, era elev în clasa a XII-a la Liceul A. T. Laurian din Botoșani când a venit în capitală pentru castingul de la Tipografic Majuscul. Tot la Laurian învățase și Mugur. Acolo unde s-a ținut o ședință de demascare a tânărului, după ce ce a fost prins și anchetat de Securitate în calitate de autor de inscripții ostile.

Mugur Călinescu a murit în 1985, după ce a fost diagnosticat cu leucemie. Avea 19 ani.

De când a aflat că va juca acest rol, Șerban s-a panicat. 

„Eram foarte fericit că luasem rolul, dar în același timp mi-am dat seama că implică o responsabilitate”, zice el. „Ca și alții din oraș, și eu îl vedeam pe Mugur ca pe un erou și de-aia automat m-am gândit la publicul din Botoșani, la cum vor primi oamenii de aici filmul.” 

Radu Jude a scris scenariul filmului împreună cu regizoarea Gianina Cărbunariu, care a pus în scenă la Teatrul Odeon, în 2013, spectacolul de teatru Tipografic Majuscul, bazat în mare parte pe două dosare ale Securității despre cazul lui Mugur Călinescu. Povestea dosarelor e în sine un subiect de film.

După ce primele inscripții ale elevului au fost depistate la Botoșani în septembrie 1981, Securitatea a declanșat o uriașă acțiune de urmărire în care erau implicați șefi de servicii, milițieni din tot județul și grafologi porniți să-l identifice pe „făptaș”. Acțiunea Panoul nu a dat rezultate timp de o lună, iar pe ziduri continuau să apară noi inscripții. În atmosfera ternă a unui oraș mic de provincie, străin oricărui tip de revoltă, acțiunile lui Mugur au avut un efect exploziv:

„Cetățeni, trebuie să fim conștienți de rolul nostru în societate și să spunem un Nu hotărât stărilor de lucruri ce se conturează la noi. În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală. Au sindicate libere, Solidaritatea și Solidaritatea rurală. Acestea le reprezintă cu adevărat drepturile, chiar dacă au aceleași probleme alimentare ca și noi.”

Mugur Călinescu, elev în clasa a XI-a, crescut într-o familie obișnuită (mama vânzătoare, tatăl croitor), a fost identificat abia mai târziu, fiind prins în flagrant în timp ce scria pe un panou: „Vrem dreptate și libertate!”. A fost interogat la sediul Securității și eliberat ulterior. Din acel moment a intrat sub supravegherea Securității. Conversațiile pe care le avea cu părinții în casă erau interceptate, iar unii dintre prietenii și colegii lui de liceu erau folosiți ca surse. Dosarul Elevul a fost închis în 1982, dar supravegherea a continuat. Trei ani mai târziu Călinescu a murit. În jurul morții sale au existat mai multe suspiciuni, inclusiv că ar fi fost iradiat sau otrăvit de Securitate. În 2017, corpul lui a fost deshumat de o echipă de la IICCMER, care voia să identifice cauza morții (ancheta a rămas deocamdată fără rezultat). 

Șerban Lazarovici a auzit prima oară de Mugur Călinescu când avea 7 ani. Părinții lui purtau o conversație pe tema asta și, din motive pe care nu și le poate explica nici acum, i-a rămas în minte. Mai apoi, când era în liceu, a descoperit o placă memorială dedicată lui Mugur Călinescu pe clădirea Consiliului Județean Botoșani, acolo unde puștiul scrisese mai multe mesaje anti-regim în 1981.

Curios, Șerban a mai citit câte ceva despre Călinescu pe Wikipedia.

Apoi, într-o zi, cineva l-a sunat, în urma unei recomandări făcute de un prieten din București, și l-a întrebat dacă ar vrea să dea o probă pentru rolul lui Mugur. Primul pas a fost să trimită la București o înregistrare în care spunea câteva replici. 

„Am chemat un prieten să mă filmeze și am stat vreo șase ore”, își aduce aminte Șerban râzând cu poftă. „Eu am mai făcut teatru în gimnaziu și în trupa liceului, dar e cu totul altceva când ești în fața unei camere, e mult mai stresant.”

După câteva săptămâni, a fost chemat să dea o probă la București. 
 

Era terminat de emoții când s-a întâlnit prima oară cu Radu Jude. 

„Mă așteptam la altceva, credeam că o mi se zică hai spune textul, te mai anunțăm noi, la revedere. Dar nu a fost deloc așa. Radu venea cu propuneri și a încercat să creeze o relație cu mine, ceea ce mi s-a părut uau.” 

A urmat o a doua probă, de data asta cu actorul care urma să joace rolul tatălui lui Mugur. 

„Eram super fericit când am văzut că o să mai fie un actor cu mine. M-am gândit zile întregi la asta, îmi și imaginam situația. Mă întrebam oare cine o să fie? Oare o să fie domnul Potocean? O să fie domnul Șerban Pavlu?” 

Până la urmă, s-a dovedit a fi chiar domnul Pavlu. 

Apoi a aflat că a primit rolul. 

Filmările au avut loc în iarnă și Șerban își amintește că, atunci când a văzut pentru prima dată platoul - un studio circular împărțit pe secțiuni ca o tablă de Darts - și-a dat seama imediat de ce Radu Jude se aștepta la un anumit tip de joc din partea lui ca actor, oarecum „rece și mecanic”.

În Tipografic Majuscul, Jude folosește fragmente din cele două dosare ale Securității, pe care actorii le spun cu fața către cameră, pe un ton neutru, în „spiritul” unor documente oficiale. 

„Era total diferit de ce făcusem eu în teatru sau ce văzusem până atunci”, spune Șerban. „Felul în care vorbesc în film e departe de felul în care vorbesc în viața de zi cu zi. Dar chiar și așa am încercat să aduc și ceva din mine în rol.” 

„Ce mai înseamnă un erou pentru tine azi, în 2020?”, îl întreb.

„Hmm...Cred că tipul meu de erou e un pic underdog. Îmi plac personajele astea care vin de pe locul doi. Nu eroul clasic, aflat în prim plan, ci cel care tace și face.”

Mugur Călinescu era descris de colegi și cei din familie ca un adolescent liniștit, nicidecum ca un rebel care se lua la trântă cu dictatura. Și, din punctul ăsta de vedere, Șerban pare să semene cu el. Are ceva ingenuu și fragil în felul în care vorbește și se mișcă, dar în același timp dă impresia unui tip stăpân pe ideile & intuițiile lui.

Pe de altă parte, Șerban recunoaște că nu e prea interesat de politică și că preferă să se țină departe de situațiile care au potențial conflictual. „Poate pentru că vin dintr-un oraș mic, dar am impresia că generația mea, a ăstora crescuți după 2000, e mai cuminte și mai liniștită, așa simt, nu știu de ce”. Tocmai din acest motiv el îl vede pe Mugur ca pe o figură paradoxală, un adolescent cumpătat, dar care a riscat enorm. „E trist că oamenii nu s-au solidarizat cu el atunci. Dar eu cred că Mugur nu era profund conștient de consecințele acțiunilor lui. Îți trebuie doza de nebunie a adolescenței ca să faci ce-a făcut el.”
 

După ce a terminat filmările, Șerban era hotărât să dea admitere la actorie, la București. Era un gând mai vechi pe care experiența filmului l-a reactivat. A picat însă la examen și s-a dus la Limbi Străine. Nu a renunțat la ideea de a continua cu actoria, dar deocamdată se concentrează pe cursurile de spaniolă și engleză. 

Până să joace în Tipografic Majuscul, el nu și-a pus foarte tare problema expunerii pe internet și pe rețelele de socializare. Dar în clipa în care a văzut niște comentarii răutăcioase făcute la adresa lui pe pagina de Facebook a filmului, a avut o tresărire. Nu a fost afectat de comentariile respective, care erau doar niște glume, ci mai degrabă a fost suprins de ideea că el, Șerban, e mai vizbil în acest moment. 

„Eu am crescut cu netul și You Tube-ul, dar nu pot să zic că m-am afișat în vreun fel. În schimb, am văzut la vloggeri cum se confruntă zilnic cu hate-ul. Nu m-am gândit nicio secundă că s-ar putea să mi se întâmple mie asta. Nu zic asta ca și cum aș fi vreun star, dar e clar că am fost naiv, îmi dau seama că există oameni care te judecă înainte să te cunoască și fără să știe ce faci.”

Șerban e de părere că lucrurile se schimbă cu o viteză prea mare azi și că accesul ăsta nelimitat la tot felul de dispozitive devine din în ce mai alienant. „Am prins și puțin din perioada aia în care ieșeai afară și te jucai”, zice el râzând. Acum ia mult mai în serios sfatul profului lui de română (care și-a avertizat elevii în privința expunerii excesive) și recunoaște că îl sperie ideea de public shaming. „Chiar cred că trebuie să fim mai atenți acum, când totul e filmat.” 

Vorbele lui mă pun pe gânduri. Mă gândesc la cele două lumi, la lumea lui Mugur și lumea lui Șerban, două universuri paralele, dar care uneori se întâlnesc. Și nu sunt doar blocurile cu patru etaje, care au rămas la fel ca în urmă cu patru decenii. Sunt și alte lucruri care ies la iveală. Cum ar fi momentul în care Șerban a aflat recent că un vecin de cartier a fost unul dintre anchetatorii lui Mugur din anii '80. Sau ziua în care a intrat în aripa veche a liceului Laurian și și-a dat seama că ea rămas complet neschimbată de pe vremea băiatului care a scris pe zidurile orașului. Sau când tatăl lui Șerban i-a povestit cum a cunoscut-o întâmplător pe mama lui Mugur în anii 2000, în timp ce-i făcea copii xerox după niște pagini din arhivele Securității. Îi sărise în ochi ceva de pe unul dintre acele acte: numele lui Mugur Călinescu.

*

În ziua proiecției de la Botoșani, pe 13 februarie, se împlinesc 35 de ani de la moartea lui Mugur Călinescu.