Atât de mult TIFF, atât de puțin timp: timp de zece zile, cel mai important festival de film din România aduce la Cluj 225 de filme, asta pe lângă dezbateri, concerte și expoziții. Anul acesta are câteva repere clare - întâlnirea cu invitatul de onoare Alain Delon, producții cu palmares, precum Despre trup şi suflet (r. Ildiko Enyedi), câștigătoare a Ursului de Aur la Berlinala din acest an și proiecții în premieră, precum Ouăle lui Tarzan (r. Alexandru Solomon) sau Breaking News (r. Iulia Rugină). Despre alte filme care nu trebuie ratate a scris colega noastră Alexandra Olivotto aici.
Între atâtea highlight-uri, ne-am propus să atragem atenția asupra unor filme importante care riscă să treacă neobservate, un fel de comori ascunse ale TIFF 16. Așa că i-am rugat pe Mihai Chirilov, director artistic al festivalului, și pe Ana Maria Sandu, cea care s-a ocupat de selecția documentarelor, să propună câteva titluri. N-am stat nici noi degeaba și am pus într-un infografic câteva cifre legate de TIFF, de la numărul biletelor vândute anul trecut la prețul taxiurilor clujene.
Mihai Chirilov, director artistic TIFF:
The Asthenic Syndrome (Sindromul astenic) al cineastei ucrainene de origine română Kira Muratova merită descoperit în toată splendoarea lui apocaliptică. Un film-mamut, caleidoscopic și plin de contraste, ca o terapie de șoc, despre Uniunea Sovietică a anilor ‘90, scindată între apatie și furie, aflată în pragul unei revoluții.
Tot despre apocalipsa unei utopii revoluționare și tot epic (peste 3 ore de poezie și electroșocuri) este și sugestiv-intitulatul Ceux qui font les révolutions à moitiés n'ont fait que se creuser un tombeau (Cei care fac revoluție pe jumătate își sapă singuri groapa) al canadienilor din Quebec Mathieu Denis și Simon Lavoie - experimental, provocator și cum nu se poate mai relevant pentru vremurile agitate de proteste pe care le trăim.
Ca desert, un eseu seren în alb-negru filmat în sudul Italiei, ultimul scurtmetraj al recent dispărutului Abbas Kiarostami, Take Me Home (Du-mă acasă). Probabil cel mai bun rol interpretat de o minge de sport de la Wilson din Castaway încoace.
Ana Maria Sandu, selecționer al secțiunii What’s Up, Doc?:
Cred că a fost anul cu cele mai multe documentare. Inițial m-am panicat, am crezut că n-o să reușesc să le văd pe toate. Apoi, m-am gîndit că, prea multe dintre ele începeau într-o mașină, care rula pe o șosea, noaptea sau ziua. După aia am luat-o metodic. Am plâns și m-am amuzat, am făcut liste, ce-a rămas o să vedeți la Cluj.
Atentamente, regia Camila Rodríguez Triana (Columbia), e o poveste de dragoste care se petrece într-un azil. Pare că nu există niciodată prea târziu când îți place cineva. E doar o întâmplare că moartea îi vizitează des acolo unde locuiesc. Un documentar caligrafic, discret și răvășitor. E ca ultim dans înainte de final. Imaginea obsedantă a paturilor ale căror așternuturi se strâng, după ce „locatarii” lor dispar, rând pe rând, te urmărește mult după ce se termină filmul. Dacă o să simțiți un nod în gât sau o lacrimă în colțul ochiului, n-o să fiți singurii. Tristețea unei lumi care se termină mai poate fi salvată doar de fragilitatea ei.
Chavela, regia Catherine Gund, Daresha Kyi (SUA). Pentru cei care o ascultă deja și pentru cei care n-au descoperit-o încă pe Chavela Vargas, această figură legendară și atipică a Mexicului. Lesbiană, mare cântăreață, boemă – filmul reușește să refacă un un portret uman și magnetic, despre o lume și o mare artistă. Mărirea, decăderea și recuperarea unei cîntărețe. Efectul: te va face să-i ascuți muzica în buclă.
The Challenge, regia Yuri Ancarani (Italy, France, Switzerland). O lume suprarealisă, în care bogăția se amestecă cu pasiunea pentru animale sălbatice și șoimi vînători. În opulența vieților acestor personaje e un fel de singurătate „aurită” care face ca filmul să devină pur și simplu hipnotic. Tăcerea e un personaj extrem de important.
