Avem două Românii gastronomice, doar că-s mai greu de așezat pe hărți decât Româniile electorale și mai greu de pus în grafice decât Româniile veniturilor. Împărțirea asta merge dincolo de sărăcie și bogăție, pentru că e o chestiune de gusturi.
Deși o s-o găsești reprezentată în meniuri mai ales prin mici și ciorbe de burtă, una dintre țări miroase irezistibil a mâncărică (sau tocăniță, cum i se mai zice). Alintul pare o formă de a o prezenta într-un chip prietenos copiilor mofturoși: n-ai cum să te superi pe o mâncărică și trebuie-să-mănânci-tot-din-farfurie. Mâncărica este unică tocmai prin faptul că scapă definițiilor și particularizărilor geografice: se face din Moldova până-n Banat, poate fi de cartofi, de dovlecei, de ciuperci, de fasole sau mazăre, de urzici, poate fi cu sau fără carne, poate avea consistențe diferite și de aceea încape deopotrivă în castroane și farfurii întinse. Chiar dacă-i atât de variată, un miros anume umple la ceas de seară holurile blocurilor și știi că cineva a gătit mâncărică. S-a născut, cel mai probabil, din sărăcie, din nevoia de a arunca ceva, orice, în tigaie, dar rezistă și dincolo de tranziție. Pentru mulți, e un mod de a-și aminti de copilărie și de acasă.
Cealaltă Românie o vezi la concursurile tip Master Chef: e bucătăria tot mai sofisticată și dispusă la combinații îndrăznețe, a românilor care vor să învețe ce-i ăla un sos Veloute și să arate că au învățat, care de multă vreme nu se mai minunează de fructe de mare și de melci. Farfuriile sunt mai mari decât cele din copilărie, iar porțiile sunt mai mici, cu trei picături de sos așezate pe margine. Felurile gătite de bunica își găsesc locul într-o asemenea farfurie doar în măsura în care sunt pretabile la transformări sau măcar la influențe. Globalizarea ajunge din urmă mâncărica, cum ar veni.
Luna asta o să ne ocupăm de mâncare, deși n-o să gătim mai mult decât de obicei. O să ne plimbăm prin piețe și prin supermarketuri, o să vedem cum e cu ciorba prin filme și nu numai, o să explorăm veganismul, o să căutăm prin statistici, o să cercetăm restaurante și bucătării strâmte, să gustăm șaorma și fructe de mare, o să discutăm cu chefi și cu bucătari, ceea ce nu-i unul și același lucru. S-aveți poftă!
Ilustrație de Ionuț Dulămiță
