De când te pregăteai să dai la liceu ți s-a zis, probabil, că lucrurile sunt limpezi și că „așa se face”: te hotărăști (la nici 15 ani) ce drum vrei să urmezi în viață și te ții de el bine, măcar vreo 7 ani. Așa era și pe vremea alor tăi și așa va fi și cu tine. Fie îți alegi o „meserie de viitor” – fie, ok, îți plac cărțile, artele, dar să înveți bine, să n-ajungi muritor de foame. Și te înscrii pe drumul tău, te supraspecializezi, îți găsești un job (dacă ai noroc) în domeniul în care-ai studiat, continui să înveți despre domeniul tău pe tot parcursul vieții și aia e. O poveste de succes și eficiență în muncă.
Doar că te trezești, la un moment dat, că habar n-ai, ca „umanist”, nici măcar noțiuni de bază despre fizică (basically, știința aia care-ți explică modul în care funcționează cam tot pe lume). Sau, ca „realist”, îți dai seama că îi desconsideri pe ăia care nu au studiat hard sciences, ca tine. Sau, ca orice-ai fi, habar n-ai cum funcționează telefonul pe care-ți desfășori o bună bucată din viața socială. Că lucrurile pe care le-ai studiat toată viața sunt, de fapt, niște bule - perfect deconectate de ce-au învățat alții. Că din toată lumea asta mare, tu-ți știi felia ta și cam atât. Și nu e păcat?
Școala de vară Telefonul fără fir, organizată de tranzit.ro/Cluj, își propune să mai închidă un pic din falia asta dintre domenii de specializare, dintre arte și științe, dintre umanioare și științele exacte. Concret, între 14 și 20 septembrie, la Câmpu Cetății (jud. Mureș) se adună experți și cercetători în arii disciplinare dintre cele mai variate (de la software development la sociologie, de la arte vizuale la fizică, de la arhitectură la sociologie și nu numai). Se strâng acolo pentru seminarii și prelegeri pe care le vor susține în fața a 24 de studenți și elevi de liceu în ani terminali, pe care îi adună apoi la o masă rotundă. Dacă vrei să înțelegi din timp că „a cunoaște” nu înseamnă „a te hiperspecializa”, ăsta e locul pentru tine.
Ca să afli direct de la câțiva dintre experții invitați la ce să te aștept, i-am întrebat pe 5 dintre ei care e miza proiectului și cu ce speră să pleci tu acasă din această școală de vară. Citește mai jos ce au avut ei de zis despre interdisciplinaritate pe bune, în lumea asta mânată de profit în care trăim cu toții.
Aici găsești toate link-urile de socials ale proiectului, iar de înscris poți să o faci cu un mail la telefonulfarafir2023 [@] gmail [.] com, până luni, 14 august. Pentru mai multe detalii, intră pe pagina de event a proiectului.
„Presiunea de a profesionaliza toate abilităţile, toate cunoştinţele, şi de a le instrumentaliza cât mai rapid în meserii highly skilled în economia bazată pe cunoaştere duce la o exagerare a diferenţelor între domenii de studiu, la o pierdere din vedere a faptului că sunt parte a aceluiași proiect de cunoaştere a lumii.” (Irina Dumitru – fizică)
Pentru mine, miza principală a proiectului este să atace bariera dintre cele două domenii ale vieţii intelectuale: cultura umanistă pe de-o parte şi cea a ştiinţelor naturale şi tehnologiei pe de altă parte.
O formulare alternativă, pozitivă, ar fi: miza este conectarea (sau reconectarea) acestor domenii. Dar consider că orice demers de acest fel trebuie să fie conştient de dificultatea, foarte reală, de a crea dialog între specialişti şi între discipline. Dificultăţilor intrinseci, determinate de conţinutul, tradiţiile şi metodele celor două mari domenii de producere a cunoaşterii, li se adaugă un tip de rezistenţă specifică momentului istoric actual; un demers ca al nostru trebuie să îşi asume să lovească activ în această rezistență.
Momentul istoric este marcat de subordonarea educaţiei, şi a cunoaşterii în general, nevoilor sistemului economic global şi ale mecanismelor sale de producere a profitului. Unul dintre felurile în care se manifestă acest trend este insistenţa birocratică de a trata toate activităţile de cunoaştere cât mai identic cu putinţă, din toate punctele de vedere. Din punctul de vedere al organizării în universităţi, al obţinerii de finanţare pentru predare şi cercetare, al evaluării rezultatelor, ignorând faptul că au nevoi diferite şi definiţii proprii ale succesului care nu pot fi reduse la aceeaşi schemă de evaluare. În acelaşi timp, presiunea de a profesionaliza toate abilităţile, toate cunoştinţele, şi de a le instrumentaliza cât mai rapid în meserii highly skilled în economia bazată pe cunoaştere duce la o exagerare a diferenţelor între domenii de studiu, la o pierdere din vedere a faptului că sunt parte a aceluiași proiect de cunoaştere a lumii, că metodele şi tradiţiile cu care vine fiecare sunt la dispoziţia fiecăruia dintre noi când ne sunt necesare pentru a înţelege sau investiga ceva.
În particular, când vine vorba de tehnologie, schisma dintre abordările socio-umane şi artistice pe de-o parte, şi cele ştiinţifice şi inginereşti pe de altă parte, este foarte pronunţată. Inginerii şi oamenii de ştiinţă sunt activ dispreţuitori la adresa studiului critic al efectelor tehnologiei în societate, acceptând în general doar analize optimiste despre caracterul emancipator al unei tehnologii noi. De cealaltă parte, umaniştii au tendinţa de a se retrage foarte repede din încercarea de a înţelege cum funcționează o anumită tehnologie, cum a fost creată şi care sunt limitările, teoretice sau practice, care îi dictează forma, dincolo de cele sociale.
E nevoie, cred, de o decizie activă pentru ieşirea din aceste tipare; de aceea prefer să mă gândesc la miză în termeni negativi: ce avem de deconstruit, ce avem de înfruntat. În acelaşi timp, şcoala noastră de vară este un spaţiu pozitiv, construit de la început pe o înţelegere comună a interconectivităţii domeniilor noastre, pe o dorinţă de a elucida şi a explicita ce are de oferit fiecare abordare pentru înţelegerea tehnologiei şi a rolului său, şi pe scopul comun de a ilustra cum pot aceste abordări funcţiona împreună. Şi, bineînţeles, pe dorinţa de a intra în dialog pe aceste subiecte cu cât mai mulţi tineri.
Ce sper să primească tinerii participanţi din acest demers este încrederea că pot, şi ideea că e bine, să asimileze şi să folosească idei, metode, abordări din domenii care nu sunt neapărat „al lor”. Că, pentru a înţelege lumea şi momentul istoric în care se află, precum şi pentru a fi activi în cadrul lor, au la dispoziţie, în acelaşi timp, toate ramurile cunoaşterii. În plus, sper să contribuie ei înşişi, prin dialoguri între ei şi cu noi, la lărgirea acestei înţelegeri.
„Comunicarea unei concepții interdisciplinare despre lume” (Alin Răuţoiu – software development)
Pentru mine cred că e vorba de o deformare profesională. Ingineria nu e o știință sau o artă, e o practică. La fel ca medicina sau arhitectura, cere aplicarea unei cunoașteri științifice pentru a înțelege și, sperabil, rezolva problemele unor oameni. Asta nu în vid, ci între niște constrângeri materiale, sociale, temporale și financiare. Așadar aș putea răspunde succint că domeniul cere de la sine cunoaștere multidisciplinară, dar ar fi un răspuns formalist, care nu ajunge la miezul problemei. Pentru că nu cred că ar fi extraordinar de util dacă studenții ar rămâne doar cu niște noțiuni de fizică, sociologie, digital humanities și web development, dar ca subiecte discrete.
Dintre toate formele de inginerie, dezvoltarea de software are cea mai puțină frumusețe intrinsecă. Multe dintre problemele pe care le rezolvă ingineria mecanică sau electrică sunt interne, niște pași premergători satisfacerii unor nevoi cunoscute, relativ clar exprimate. Deci niște probleme inginerești, pentru ingineri. Uneori rezolvările sunt complicate și înfiorătoare, alte ori aranjate într-o complexitate barocă impresionantă; iar uneori sunt simple și elegante, întreaga disciplină dându-și palme peste cap că nu s-a gândit nimeni la așa ceva până atunci (sau mai rezonabil, că nu au avut materiale sau instrumente capabile pentru implementarea respectivă).
Toate acestea sunt adevărate și pentru dezvoltarea de software, evident, dar la alt nivel de abstractizare. Cu excepția unor situații extreme, relativ izolate, lupta inginerului software nu prea se mai dă cu limitele fizice ale lumii (ceea ce nu-i chiar bine, că nu le-am depășit, dar e cu totul altă discuție), ci cu cele al gândirii. Scopul său este să anticipeze intențiile utilizatorului, să-i expună instrumentele necesare pentru a și le exprima în cea mai completă și intuitivă manieră, să reducă acele intenții la ceva ce compilatorul va transforma în secvențe de instrucțiuni adresate procesorului și apoi să reia procesul invers pentru a-i servi utilizatorului informația cerută, nici mai mult, nici mai puțin. De multe ori utilizatorul comunică ceva altcuiva, măcar ca intermediar, dacă nu destinatar, iar acel terț se află într-un cu totul alt context, are alte așteptări, nevoi și obiective.
Ori ceea ce face codul să fie elegant este tocmai capacitatea sa de a exprima clar și concis tot acest proces, fără a pierde informație pe drum și fără a deschide robinetul prea tare. Când codul este repetitiv, încâlcit, plin de denumiri vagi sau care spun prea multe, fără o curgere ușor de urmărit, asta se întâmplă fiindcă programatorului nu îi este clar care-i „esența” a ce duce dintr-un loc în altul și se pierde în formalisme sau rezolvă problemele mai mult accidental și nu face curățenie. Pentru a evita asta nu e destul, dar poate nici măcar necesar, ca programatorul să aibă cunoaștere variată dintr-o sumă de domenii, ci să înțeleagă ce anume din lumea reală generează acea cunoaștere și cum ajunge ea să fie proiectată în fiecare domeniu în parte. Testul suprem al unui sistem elegant conceput e cât de dificil și dureros e de modificat atunci când trebuie să se schimbe. Iar orice sistem se va schimba în timp.
Asta e valoarea interdisciplinarității pentru mine. Nu acumularea de concepte și factoizi dintr-o mulțime de discipline, dar lăsate ca atare fiecare în matca ei, ci punerea lor în relație astfel încât să poată constitui un corp de cunoaștere viu. Un corp care poate răspunde la noi condiții, la noi descoperiri, la noi necesități nu grefându-și tot felul de apendice și nici sluțindu-și subiectul cercetării pentru a se conforma teoriei osificate.
„O legătură între discipline si perspective diferite ne-ar ajuta să vedem ceea ce facem, fie că e vorba de științe, artă, etc. într-un context, având un anumit impact în societate și ne-ar da ceva mai multă libertate de a alege.” (Beti Toma – advocacy și organizare comunitară, sociologă)
Miza proiectului așa cum o înțeleg eu, deci și miza prezentării mele și a discuțiilor pe care sper să le provoace, este o miză recurentă în majoritatea interacțiunilor pe care le am, dar mai ales atunci când ceea ce spun are un scop pedagogic explicit.
Așa cum ne spune și numele proiectului, lipsește sau nu este o miză frecventă, din ce am observat, o legătură conștientizată și luată în seamă între domeniile tehnice, artistice și umaniste, „un fir”. Lipsa acestei legături o putem contextualiza și spune că este o oglindă a lipsei de legături în general între bule de mai multe feluri, nu doar profesionale, într-un context în care este valorizată supraspecializarea, de dragul eficienței, productivității și (desigur) a profitului. Este un context în care inclusiv algoritmii social media, care hotărăsc ce vedem, citim și auzim toată ziua, încurajează o îngustare a orizontului, ne dau mereu dreptate, nu ne provoacă gândirea, alegerile, nu încurajează dialogul și spiritul critic.
Eu văd asta ca fiind o problemă, pentru că separă, alienează și ne încurajează să ne agităm prin lume ca niște găini fără cap sau să alergăm ca hamsterii pe rotiță, fără să înțelegem de ce facem asta și cel mai important, dacă există și alte moduri de a ne trăi viața, de a face alegeri; dacă oamenii prezentați în bula noastră drept niște inamici chiar sunt asta sau doar au comportamente justificate într-un anumit context. Nu știm cine sunt aceste persoane și ce vor, cum putem dialoga cu ele și ajunge la ceva comun, iar asta nu ne face o favoare.
O legătură între discipline si perspective diferite cred eu că ne-ar ajuta să vedem ceea ce facem, fie că e vorba de științe, artă, etc. într-un context, având un anumit impact în societate și ne-ar da ceva mai multă libertate de a alege, de a acționa conștient, de a contribui cu ceea ce avem noi mai bun de oferit, dar știind și de ce anume este nevoie pentru a ne fi mai bine nouă, oamenilor și nu numai (cu mediul în care trăim, plantele și animalele, pare că suntem cel puțin certați). Dacă nu avem o perspectivă mai de sus asupra lucrurilor și nu ne depășim bula, riscăm să servim doar interesele unui grup foarte mic de oameni, reproducând moduri de a gândi, munci și trăi aparent eficiente pe termen scurt, generatoare de profit, dar nesustenabile și problematice pentru starea noastră generală și a mediului în care trăim cu toții.
Ceea ce sper să facă acest program este să ofere un spațiu pentru a conștientiza și depăși bula în care ne aflăm, de a ne oferi mai mult context din mai multe perspective și de a găsi puncte și moduri în care ne putem folosi disciplinele pe care le studiem pentru a colabora și pentru a rezolva probleme pe care acum poate că nici nu le vedem.
„Puținii care ajung în diversele vârfuri ale cunoașterii o fac printr-o hiperspecializare care crează distanțe uriașe atât pe verticală, cât și pe orizontală, între ei și semenii lor.” (Alex Evanghelidis – cercetare, fizica materialelor)
Prin natura muncii mele în cercetare mai degrabă aplicată decât teoretică, mă găsesc deseori în situația de a mă simți ignorant sau incompetent. Perioadele în care trebuie să învăț o tehnică experimentală nouă sau să investighez întregi domenii industriale pentru a găsi idei noi de dezvoltare încep de obicei cu mult entuziasm, dar se termină inevitabil cu oboseală sau, mai grav, cu gânduri de fugit în pădure, unde lucrurile sunt mai simple și nu trebuie să înțeleg terminologie complicată pentru a trăi. Trecând periodic prin asta, pot empatiza la un anumit nivel cu tendințele generale ale oamenilor moderni de a ignora profunzimea tehnologiei din jurul lor. Poza de pe ecranul telefonului (fără fir, heh) se schimbă când îmi trec degetul peste el și asta mă face fericit, de ce aș vrea să știu ce e ăla un senzor capacitiv?
Psihologic, asta e probabil o atitudine sănătoasă, cel puțin pentru individ. Oamenii din jurul meu care nu știu ce e sub proverbiala oglindă neagră par mai fericiți decât cei care știu. Din păcate, o astfel de atitudine are efecte dezastruoase la nivel colectiv, după cum vedem din ce în ce mai des în ultimii ani. Miza mea personală pentru acest proiect este, deci, să încerc să ghidez câțiva tineri pe o cărăruie tehnologică pe care am parcurs-o și eu, de la atom la fabrică, în pas alergător. Scopul nu este destinația, nici drumul, ci doar estimarea lungimii drumului. Parafrazând un aforism inventat de Frank Herbert în Dune, ne vom urca pe munte doar un pic, cât să ne asigurăm că e un munte, întrucât din vârful muntelui nu poți vedea muntele, asta fiind conversa problemei ignoranței colective. Dacă majoritatea oamenilor pur și simplu refuză să mai urce, puținii care ajung în diversele vârfuri ale cunoașterii o fac printr-o hiperspecializare care crează distanțe uriașe atât pe verticală, cât și pe orizontală, între ei și semenii lor. Nu ne propunem să parcurgem aceste distanțe, ci doar să conștientizăm că ele există și că au fost, totuși, parcurse la un moment dat de oameni. Cărările sunt acolo, iar asta sper că ne poate ajuta cu anxietatea difuză, deseori paralizantă, care a ajuns fundalul vieții moderne, hiper-tehnologizate.
„Internetul, mass-media dominantă actuală, fereastra supremă a umanității către lume, este, totodată, o oglindă distorsionantă care este capabilă să ne răspundă.” (Marina Oprea – arte vizuale)
Aș vrea sa le propun participanților la proiect sa aruncăm o privire mai atentă și mai critică asupra culturii mainstream și tehnologiilor divertismentului. Fie că ne place sau nu, cu toții am devenit prinși în marea economie a atenției, asaltați de content pe toate fronturile și nevoiți să filtrăm constant ce consumăm și în ce măsură. Și de când cu avansurile tehnologice uriașe care ne-au legat și mai strâns de ecranele noastre, iată-ne într-o societate saturată de social media și online content. Nu demult, ni se spunea să nu credem tot ce vedem la televizor, acum, însă, când ne tragem informațiile de orice fel aproape exclusiv de pe internet, trebuie să fim ultra vigilenți cui dăm acces la datele noastre, cum să evităm capcanele fake news, să nu alunecăm pe vreun pipeline ori să evităm să rămânem izolați în propria noastră bulă algoritmică care ne confirmă toate bias-urile.
Internetul, mass-media dominantă actuală, fereastra supremă a umanității către lume, este, totodată, o oglindă distorsionantă care este capabilă să ne răspundă. Omul contemporan trăiește acum o viață dublă, împărțită între existența sa apatică în contextul turbo capitalismului, dificultăților economice și tensiunilor politice și posibilitățile nesfârșite de evadare oferite de lumea virtuală. TikTok, Netflix, Reddit, Pinterest și Instagram, meme, seriale, articole, online shopping sau alte guilty pleasures de care ne bucurăm în mod inocent, ori pe care le evităm în favoarea unei culturi „mai înalte” – arta contemporană, de exemplu – toate acestea reflectă atitudinile, tendințele și preocupările majorității populației și, mai mult de atât, le influențează în mod direct. Fenomenele culturale globale, de la francizele hollywoodiene, la influenceri omniprezenți, la NFT-uri problematice și AI care amenință comunitatea artistică, indiferent dacă le consumăm sau nu, au un impact mai semnificativ asupra mentalităților, preferințelor și comportamentului publicului larg.
Cultura pop evoluează rapid și este în mod constant influențată de schimbările sociale și tehnologice. Industria divertismentului și a mass-mediei joacă un rol crucial în formarea opiniei publice și în promovarea anumitor agende. Analizând toate acestea, putem observa modul în care valorile culturale și gusturile se schimbă de-a lungul timpului și ne putem informa în mod critic despre modul în care mesajele și narativele sunt construite și diseminate.
De aceea, consider că tinerii care participă la școala de vară vor beneficia de o introducere în media literacy și vor înțelege mai bine content-ul pe care-l consumăm zilnic online.
