2019 a fost un an teatral condimentat cu proteste, conflicte și reduceri bugetare, care au afectat atât instituţiile de stat, cât şi mediul independent. Mai multe spaţii independente s-au închis - Macaz, ArtHub, Teatrul Fix din Iaşi, tranzit.ro Bucureşti, Fabrica de pensule din Cluj. În ciuda constrângerilor financiare, au existat câteva spectacole şi alte întâmplări teatrale remarcabile.
Spectacolele anului 2019:
• Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba, regia Eugen Jebeleanu, Arcub - un portret al Europei contemporane, bulversată de expirarea propriilor valori şi incapabilă să se redefinească. Biografiile personale ale actorilor, problema migraţiei şi cea a schimbărilor climatice, impactul familiei asupra individului şi eşecul teatrului în a se adapta vremurilor sunt teme panoramate simultan, într-o arhitectură performativă eclectică, excelent susţinută de actori români şi francezi.
• Baladele memoriei, creaţie colectivă sub coordonarea Nicoletei Esinencu, Reactor de creaţie şi experiment Cluj - un documentar despre îmbătrînirea şi singurătatea generaţiei care a făcut Revoluţia. Printr-o instalaţie audio cu aparate de redat sunete (casetofon, magnetofon, pick-up), sunt prezentate poveştile unor femei de vârsta a treia, din care răzbate teama de sărăcie şi abandon.
• Frontal, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, care răstoarnă aşteptările spectatorului. Deşi pare să dezbată situaţia asistaţilor social, spectacolul prezintă, de fapt, haloul de ură cu care societatea, de la baza până în vârful scării sociale, îi înconjoară. Sărăcia generează solidaritate, dar nu una care să ducă la combaterea fenomenului, ci la incriminarea lui.
• Toată liniştea din lume, creat de Radu Apostol şi Mihaela Michailov la Replika - o bijuterie performativă care sondează universul mamei unui copil cu autism sever, aflată într-o situaţie imposibilă, pentru care sistemul nu are soluţii. Concentrat pe un singur personaj, extras din realitate, ca şi cum spaţiul din jurul lui ar fi blurat, spectacolul ridică probleme delicate, la limita eticii, a moralei şi a umanismului.
• RosenKabarett, realizat de David Schwartz şi Vârsta4 împreună cu rezidenţii Căminului Moses Rosen - un cabaret strălucitor şi emoţionant despre intimitate, dragoste şi boală.
• Limite, creat de Radu Apostol şi Mihaela Michailov tot la Replika - o reprezentare a conservatorismului, ipocriziei, corupţiei, incompetenţei, a sistemului de pile şi relaţii care afectează şcoala, ilustrate printr-un caz real ficţionalizat. Este o abordare lucidă şi fără părtinire a eşecului sistemului de educaţie, pentru care, deşi nu e nimeni vinovat absolut, suntem cu toţii responsabili.
• Radio de Eric Bogosian, regia Bobi Pricop, Teatrul Naţional din Craiova - o incursiune în radioul american al anilor '80, care funcţiona ca o platformă pentru deversarea obsesiilor şi depresiilor oamenilor şi era un indicator sensibil al demenţei societăţii.
Cea mai puternică experiență imersivă:
• 88/89, făcut de Iulia Rugină şi Oana Răsuceanu la Ferestroika - un spectacol site specific care oferă experienţa unui Revelion de dinainte de Revoluţie, într-un apartament conservat ca un muzeu al vieţii în comunism. Construcţia cinematografică a spectacolului, în stilul realismului Noului Val Românesc, funcţionează şi ca o experienţă de platou de filmare, cu Nicoleta Lefter şi Şerban Pavlu absolut minunaţi.
Câteva interpretări remarcabile:
• Katia Pascariu în Toată liniştea din lume - un personaj care îşi sprijină pragmatismul, umorul, abilitatea de a naviga zilnic printre zeci de situaţii inconfortabile sau traumatice. Prima piele pusă de Katia Pascariu pe trupul sângerând al Mamei este extenuarea, căci absorbită în universul maladiv al fiului, ea se pierde pe sine. E pur şi simplu hipnotică.
• Mihai Smarandache în Delirium, la Teatrul Odeon. Un Dimitri Karamazov redus la funcţiile sale animalice, la instincte şi vicii. Dar actorul nu creează un personaj rudimentar, nu îi răpeşte complexitatea trăirilor și angoasele, şi asta face din jocul lui un exerciţiu de mare fineţe.
• Ruxandra Maniu în Frontal. În rolul Cucoanei cocoţate în vârful scării sociale, Ruxandra reuşeşte o delicioasă încrucişare între Angela Gheorghiu şi Coana Chiriţa, un personaj mutant, bonom, cu tuşe de sinistră ferocitate.
• Mihaela Rădescu în Limite. Mihaela face un tur de forţă în care joacă toate personajele, traversând diverse vârste şi genuri. E o demonstrație de îndemânare şi echilibru, care pendulează între structuri umane asemănătoare, cărora le reliefează cu subtilitate diferenţele.
• Cornel Scripcaru şi Marius Manole în Richard al III-lea, la Teatrul Bulandra. Scripcaru parcurge excelent o partitură cu trei roluri: Regina Margaret, căreia îi joacă maiestuozitatea, copilul Eduard, care îşi manifestă autoritatea rangului prin supradimensionare fizică, şi Shakespeare, personaj butaforic în propria-i piesă. Richard al III-lea al lui Marius Manole, cabotin, agil, nevrotic, îi oferă actorului prilejul să facă o sinteză a stilisticii sale ludice, ceea ce îi poate permite ca, în viitor, să se detaşeze de ea.
• Sorin Leoveanu în Radio - în timp ce acumulează schizofrenia personajului, actorul duce pe umeri tot spectacolul într-o singură poziţie, aşezat pe scaun.
Tineri actori/actrițe. Câteva descoperiri:
• Magor Bocsárdi în rolul lui Andrei Prozorov din Trei surori, regia Albu István, Figura Stúdió, Gheorgheni - joacă filmic un personaj introvertit, incapabil să se exprime altfel decât prin muzică.
• Edith Alibec în Uitasem, regia Gabriel Sandu, Point - o actriţă uluitor de versatilă, care jonglează abil, fără frivolitate, cu diverse forme de expresie.
• Eduard Trifa în rolul titular din Hamlet, regia Dragoş Galgoţiu, Teatrul Odeon - remarcat în hit-ul Medea's boys, actorul îşi confirmă aura de star în devenire, făcând din Hamlet un milenial gotic, carismatic, dar furios, care îşi hrăneşte tensiunea şi frustrările cu muzică. Reuşita lui Trifa este că ţine pe linia de plutire un spectacol haotic.
• Ioana Bugarin în rolul Ofeliei din acelaşi Hamlet, dar mai ales în rolurile din Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba, în care reușește performanța de a fi fragilă și plină de forță în același timp.
Spaţii vizual - sonore interesante:
• In Event of Moone Disaster, regia Alexandra Penciuc, unteatru - făcut într-un spaţiu mic, spectacolul reuşeşte perfomanţa de a fi un construct vizual - sonor de amploare, care redă o poetică a cosmosului. Scenograful Tudor Prodan creează un spaţiu - capsulă în care funcţionează personajele în plan realist, din care evadează în altul, ca o navă spaţială, susţinut de proiecţii şi sound design futuriste.
• Trei surori, regia Radu Afrim, TNB - este mai degrabă o instalaţie peformativă decât un spectacol. Afrim este atras de picturalitatea designului geometric, inclusiv cel corporatist, care creează ample areale aseptice. Irina Moscu propune un interior domestic minimalist la parter, cu mesteceni încapsulaţi, şi încă două spaţii suprarealiste: în fundal, o pădure, şi deasupra, o rampă de lansare în cosmos. Cadrului fizic i se adaugă proiecţii şi sound design-ul psihedelice şi un text cu valenţe lirice, astfel că întreg spectacolul curge ca un poem vizual.
• Radio - Bobi Pricop merge pe un trinom scenic: spaţiu - sunet - performativitate. Decorul lui Nikola Toromanov suprapune spaţii, realiste şi subiective, care exploatează poetica designului de radio, cu cabine capitonate şi pereţi de sticlă. Totul este însoțit de un jam session intens de 2 ore, cu Eduard Gabia la tobe.
Foto main de Jean-Louis Fernandez. „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba.”
