Reactor de creație și experiment, spațiul teatral independent deschis în 2014 și devenit emblematic pentru Cluj, a prezentat anul trecut mai multe spectacole la București. Unele dintre ele fuseseră produse în timpul pandemiei și prezentate publicului din afara Clujului doar în varianta online. Este cazul spectacolelor regizate de Leta Popescu, (In)corect și Dă-te din soare, pe care le văzusem înregistrate și care au alt suflu în reprezentarea live. Dar este vorba și despre spectacole produse anul trecut precum Partea 1. Iubirea, Visul sau Sub apă. Despre unele dintre ele, Partea 1. Iubirea și Visul am scris deja la vremea lor. Privind acum în ansamblu producțiile Reactorului din ultimii ani, se vede maturizarea unei organizații culturale independente, capabilă să coaguleze artiști și public, să exploreze zone artistice noi, alternative sau experimentale, și să reflecteze la propriile demersuri.
(In)corect este unul dintre cele mai puternice spectacole ale regizoarei Leta Popescu. Pe de o parte, asta vine din temă – cum gestionezi relația cu familia atunci când viziunile voastre despre lume și viață diferă? Ce faci când ideile tale despre echitate și egalitate, non-discriminare, justiție socială și toleranță nu prea coincid cu perspectivele „pragmatice” asupra vieții pe care ți le servesc rudele tale?
Ciocnirea între generațiile X („generația cu cheia de gât”) și Y (milenialii, crescuți în vremea exploziei internetului), chiar Z (nativii digitali) se produce într-o minivacanță. O familie extinsă și prietenii lor petrec câteva zile în Delta Dunării. Ar fi momentul pentru relaxare, dar ca la orice reuniune de familie, problemele apar, subtil sau de-a dreptul, în toată splendoarea nefericirii domestice. Amoruri ilicite, identități sexuale ascunse, încurcături financiare alcătuiesc fundalul pentru o ruptură intragenerațională care se mărește exponențial pe măsură ce tânăra generație e tot mai conștientă de această fractură, iar cea matură, tot mai opacă.
În spectacolul Letei Popescu, viziunile generației mature asupra lumii nu sunt extremiste, nu generează alegeri radicale (cu noi sau împotriva noastră), membrii familiei nu sunt niște retrograzi cinici. Și aici e punctul forte al spectacolului, în această reglare fină a dezacordului dintre generații căci ceea ce tinerii susțin (așa-numita corectitudine politică) este contrazis de către maturi pe jumătate și uneori involuntar. În timp ce tinerii își asumă conștient niște poziționări sociale, cei de vârsta a doua, care au deja „școala vieții”, își arată opiniile instinctiv, fără vreo intenție militantă, au un fel de mizantroprie socială, care se poate ascuți în contexte problematice (s-a întâmplat asta în timpul pandemiei și al războiului). Pe de altă parte, spectacolul câștigă enorm prin formatul ales: o dramaturgie postmodernă care folosește o narațiune realistă cu structură clasică (are unitate de timp, loc și acțiune), din care se evadează constant în timp și în imaginar; un spațiu convențional în care elementele de construcție teatrală, recuzita și tehnica, sunt la vedere; un joc teatral, intersectat de pasaje de performance, în care actorul folosește corpul și mișcarea în locul cuvântului (foarte bună aici contribuția coregrafului Mihai Mihalcea). Este un spectacol care beneficiază de actori cu tehnică actoricească și corporală bună, stăpâni pe ei, mai ales că partiturile lor nu sunt lineare sau monocrome (fiecare joacă un personaj principal și mai multe episodice).
Creat în 2020, (In)corect a precedat Partea 1. Iubirea (2022), debutul regizoral al lui Petro Ionescu, un spectacol cu autobiografii ficționalizate care problematizează diferite aspecte ale iubirii și care folosește o combinație de elemente precum dramaturgia fragmentară, cu ficțiuni (auto)biografice și construcția scenelor ca niște performance-uri.
Dă-te din soare (2021), un mockumentary (un documentar ficționalizat sau parodiat) regizat tot de Leta Popescu, este un spectacol singular în peisajul românesc: vizează despărțirea de un model artistic, explicit nominalizat (asta este o noutate), regizorul Alexandru Dabija. Dar nu e doar atât. Pornind de la o experiență eșuată la Reactor (o idee bună și deloc populară la noi: transformarea unui proiect artistic ratat într-un alt produs artistic, care chestionează ratarea), realizarea unui spectacol în regia celebrului Dabija, Dă-te din soare se construiește în jurul pierderii iluziilor de către tinerii artiști, nu neapărat și în jurul clarificării identității lor artistice. Concret, fiecare participant la spectacol, pornind de la dramaturga Alexa Băcanu (care de la acest text încoace a înregistrat o maturizare scriitoricească vizibilă) și terminând cu actorii și managerii Reactorului, via regizoarea, se repoziționează față de Dabija după experiența eșuată a creării unui spectacol împreună. De la entuziasmul copleșitor și un pic fanatic la frica de a lucra cu el – adorabil prin inteligența sa sclipitoare și umorul necruțător, Dabija poate fi o persoană inconfortabilă la lucru, tocmai prin ascuțimea ideilor și a comentariilor – și la disperarea că proiectul s-a împotmolit, iar regizorul îl abandonează, mai e doar un pas până la conștientizarea că acesta i-a supus unui test pe care, nu e foarte clar cum, l-au picat.
Proiectul inițial era un spectacol despre decalajul dintre generații, motiv pentru care un regizor matur, Alexandru Dabija, a fost invitat să lucreze cu echipa tânără a Reactorului. Propunându-le tinerilor săi colegi să scrie texte oneste despre viziunea lor asupra persoanelor în vârstă, regizorul le-a provocat niște poziționări cu tente ageiste. Senzația a fost că tinerii artiști au căzut într-o capcană. Regizorul s-a retras, iar proiectul a fost preluat de Leta Popescu și transformat în analiza eșecului, fără să fie limitat la asta.
În Dă-te din soare, fiecare artist de la Reactor se extrage din admirația paralizantă față de maestru și încearcă timid un soi de autoidentificare. Practic, își îndreapta coloana (artistică), strivită de razele „soarelui”. Spectacolul este presărat cu referințe la creația lui Dabija și un public cunoscător poate identifica personaje recurente ale regizorului precum femeile în vârstă din mediul rural, unele create prin travestiuri, surprinse în timpul ritualurilor de înmormântare. De altfel, spectacolul este o înmormântare – a teatrului vechi, a teatrului politic și a formelor noi de teatru, a Reactorului, a dependențelor de tot felul din lumea artistică, a lui Dabija însuși și mai ales a ideii de maestru, cu autoritate incontestabilă. Este un spectacol-desprindere, un spectacol-maturizare, un spectacol-traseu care nu vorbește încă despre punctul de destinație, ci doar despre cel de plecare.
Cu vocea lui Dabija însuși în universul sonor și cu Radu Dogaru, fabulos în rolul lui Dabija, spectacolul este puternic tocmai prin exprimarea vulnerabilității și a confuziei identitare a tinerilor artiști, prin desprinderea lor nu doar față de maestru, oricare ar fi el, ci și de propriul stil al Reactorului, prin refuzul de a se instala într-o formulă artistică ce își dovedește limitele, riscând să degenereze în tipar și manieră. Este aici o negare a dependenței de modele și de reproducerea lor, dar și a anchilozei artistice, a (auto)monumentalizării, chiar și în teatrul independent. Și este un spectacol ireverențios, nu doar pentru că ireverențiozitatea este o expresie a contestării, ci și pentru că este și o caracteristică a stilului lui Dabija. Așa că la final este prezentată o coroană funerară imensă, lucrată de actori în timpul spectacolului, în forma unui uriaș deget mijlociu ridicat, o ireverențiozitate performativă care amintește de Ai Weiwei, artistul chinez folosind gestul și la Tiananmen, și la Turnul Eiffel, și la Casa Albă, ca o nedescriminatorie rebeliune împotriva autorității.
Dă-te din soare precede un alt spectacol despre maestru și ucenic în lumea teatrului, Visul, un muzical despre toxicitatea metodelor de predare și a relațiilor student-profesor în universitățile cu profil artistic, care este un construct dramaturgic (autoarea textului este tot Alexa Băcanu) ficțional bazat pe cazuri reale. Visul a fost unul dintre hiturile teatrale ale anului 2022.
O seară de divertisment la Reactor (2021), creație colectivă în regia lui Cristian Ban, este o satiră a producțiilor (nu doar TV) de divertisment care abundă de umor gros, sexist, homofob, rasist, clasist, șovin. În general, umorul e incorect politic, se tot zice în spațiul public, prin urmare, respectarea unor limite ar diminua forța comică. Așa că singurul mod de a glumi pare a se stabili printr-un mecanism de putere dezechilibrat: cei care râd și cei de care se râde. Ce face spectacolul este tocmai să reliefeze în tușă groasă agresivitatea și sexismul acestui tip de umor. Un prezentator-imitator gay al lui Elvis (Adonis Tanța) reclamă o seară relaxată pe un ton din ce în ce mai crizat, acompaniat de o pianistă într-o costumație care îi exhibă vizibil sexualitatea (Renata Burcă). Este cadrul prin care regizorul Cristian Ban introduce scheciurile, mai toate din zona domestică, în care diferite categorii sociale sunt caricaturizate.
Spectacolul atacă clișeele divertismentului, de exemplu, homofobia și transfobia prin feminizarea caricaturală a personajelor masculine, ori suprasexualizarea, prin reprezentarea vulgară și explicită a expresiei „a mânca savarina”, sau clasismul, prin ridiculizarea unor categorii sociale sărace și puțin educate, eventual recent urbanizate. Prototipul în acest ultim caz este „Jeni de la bloc”, varianta neaoș ridicolă a glamuroasei J Lo (excelentă Alina Mișoc în acest rol). Că în societate, intoleranțele și sexismul se manifestă în diferite grade o arată faptul că unele scenete, cu umorul lor nociv, sunt deconstruite și dezvăluie mai multe straturi de clișee toxice. Este cazul unui scheci cu remarci rasiste, care este demontat ocolindu-se chiar elefantul din cameră, rasismul. Deconstrucțiile au un corespondent vizual: decorul este format din mai multe cortine strălucitoare care se ridică una câte una, până când ajung la nivelul ușii zimțate dintr-o cușcă, unde se intră pe brânci (o celulă de închisoare a minții).
Sub apă (2022), text Ioana Toloargă, regia Olivia Grecea, folosește teatrul, performance-ul, dansul, instalația performativă, sublimate într-un limbaj scenic hibrid, indefinibil, dar bine închegat. Sub apă urmărește, aparent cronologic, biografia unui personaj feminin ficțional (Oana Mardare), afectat de depresie, boală care a devenit o marcă a generației sale (între Y și Z). Răul secolului al XXI-lea, depresia este generată de o lume instabilă, care se mișcă prea repede, prea tumultuos și nu lasă timp pentru viață, dar și de traumele transgeneraționale, transmise de părinți, care au trăit în două sisteme politice complet diferite, fiind generație de sacrificiu în ambele. Personajul stă în vârful unul turn de angoase – teama de intimitate, de a fi părăsit, de a-și găsi drumul profesional etc., are o anxietate existențială care îi domină ființa și ajunge să o locuiască.
Metafora-cadru este cea a apei, de la spațiu vital (din timpul vieții intrauterine) la (s)curgerea vieții și la depresie. Apa este un mediu fluid, familiar, relaxant, care poate deveni convulsiv, sumbru, chiar letal. Există multiple perspective, fie prin prisma vocii narative, mereu alta, fie vizual, unele răsturnate (o scenă de familie la masă este văzută de deasupra). Regizoarea Olivia Grecea a lucrat fiecare scenă ca un spectacol în sine, cu propriul ei limbaj performativ (de mare ajutor a fost Ferenc Sinkó, care a gândit mișcarea scenică), cu accente care se mută de la text la corp, de la liric la dramatic, de la obiectiv la subiectiv.
Sunt multe lucruri bune în acest spectacol uimitor de viu, pulsatil, poetic, consistent în argumente și informații. Textul este fragmentar, de o forță lirică admirabilă, deloc patetic, dovedind o scriitură viguroasă, analitică, fără abrazivitate. Se afirmă vocea unei tinere dramaturge, Ioana Torloagă, stăpână pe text, curajoasă în a găsi noi structuri dramatice și noi formule de scriitură (într-o oarecare măsură, textul ei mi-a amintit la Anatomia unei sinucideri, piesa lui Alice Birch, montată de Katie Mitchell în Germania și Marea Britanie). Oana Mardare are un rol pe măsura talentului ei, extrem de solicitant mental, fizic și tehnic, în care evită melodrama, dar și limitarea la un ton neutru, narativ. Sub apă este unul dintre cele mai inovative spectacole create anul trecut.
Un reactor nuclear este un dispozitiv unde are loc o reacție nucleară în lanț care eliberează energie. Există un grad de periculozitate, tot mai mic (minimizat?) pe măsură ce tehnologia avansează. Reactorul clujean seamănă cu unul nuclear, activitatea este continuă, generează energie și un oarecare pericol pentru formatele teatrale înțepenite, pericol tot mai scăzut pe măsură ce teatrul din România începe (greu) să se schimbe. La Reactor, Oana Mardare și Doru Taloș, „mama Reactor” și „tata Reactor” (după terminologia din Dă-te din soare), au creat un loc unde tinerii artiști au putut să se exprime și să experimenteze, au reușit să îl țină în viață (o probă de foc din punct de vedere financiar), să îl dezvolte și să îl transforme continuu. Au lucrat cu artiști tineri, maturi, celebrități, străini, au avut ateliere și rezidențe care i-au pus în contact cu gândiri artistice și stiluri performative diverse, au format dramaturgi (Ioana Hogman, Alexa Băcanu, Ana Cucu Popescu, Ioana Torloagă etc.). Și-au asumat crizele (dureri de creștere artistică), când au fost, și eșecurile. La Reactor, forma unui produs artistic este la fel de importantă precum conținutul, de asta au apărut aici formate hibride, performance-uri, muzicaluri, instalații performative, teatru – concert. Publicul a fost explorat pe toate palierele de vârstă, de la spectacole pentru copii (la MiniReactor-ul condus de Delia Gavlițchi) la cele despre și pentru vârsta a treia (Baladele memoriei).
Unii artiști și-au dezvoltat abilitățile în alte domenii decât cele inițiale – actrița Oana Hodade a devenit dramaturgă, dramaturga Petro Ionescu a devenit regizoare. Adonis Tanța, care vine din zona muzicii culte și s-a ocupat de muzică și de pregătirea muzicală a actorilor pentru diferite spectacole, a dus Reactorul spre zone performative neașteptate pentru un mic spațiu independent precum opera, La Plasticatta, sau un muzical amplu ca Visul. Colaborarea cu Mihai Păcurar, scenograf, aici și director & designer grafic, a deschis noi zone performative. Oana Mardare și Doru Taloș, actori și manageri ai Reactorului, s-au maturizat profesional în ambele lor ipostaze. Artistic, asta s-a văzut cu fiecare spectacol în care au jucat, culminând cu Visul, pentru Doru, și Sub apă, pentru Oana. Alături de ei, s-a coagulat o trupă de tineri actori aflată în continuă dezvoltare: Lucian Teodor Rus, Alina Mișoc, Cătălin Filip, Emőke Pál, Andrada Balea, Paula Seichei, Tavi Voina, Oana Hodade, Andreea Ajtai, Raluca Mara, Adonis Tanța, chiar și cei angajați în teatre de stat precum Cosmin Stănilă (devenit și dramaturg) și Radu Dogaru.
Reactor de creație și experiment este unul dintre cele mai bune lucruri care i s-au întâmplat teatrului postcomunist din România.
FOTO main: Scenă din spectacolul „Sub apă”. FOTO: Roland Vaczi
In(corect)
Text și regie: Leta Popescu
Scenografia: Lucia Mărneanu
Mișcarea scenică: Farid Fairuz
Atmosferă sonoră: Oana Hodade
Colaj video: Doru Vatavului
Asistență de regie și pregătire muzicală: Dominik M. Iabloncic
Cu: Alexandra Caras/Sânziana Tarța, Cătălin Filip, Oana Mardare, Alina Mișoc, Emőke Pál, Paul Sebastian Popa, Lucian Teodor Rus, Doru Taloș
Dă-te din soare
De: Alexa Băcanu cu inserții ale echipei
Regia: Leta Popescu
Cu: Andreea Ajtai, Radu Dogaru, Raluca Mara/Alina Mișoc, Oana Mardare, Cosmin Stănilă, Adonis Tanța
Cu participarea: Alexandru Dabija, Ionuț Caras, Ramona Dumitrean, Anca Hanu, Radu Lărgeanu, Alexandra Tarce, Irina Wintze
Scenografia: Mihai Păcurar
Costumele: Teodora Frîncu
Muzica: Radu Dogaru și Adonis Tanța
Mișcarea scenică: Mihai Mihalcea
Asistente de regie: Irisz Kovacs și Ana Maria Țîrlea
O seară de divertisment la Reactor
creație colectivă
Regia: Cristian Ban
Cu: Lucia Mărneanu, Alina Mișoc, Calița Nantu, Lucian Teodor Rus, Doru Taloș, Adonis Tanța
Pian: Renata Burcă
Scenografia: Mihai Păcurar
Asistență regie: Daniela Muntean
Sunet și lumini: Cătălin Filip
Sub apă
De: Ioana Toloargă
Regia: Olivia Grecea
Scenografia: Mihai Păcurar
Mișcarea scenică: Ferenc Sinkó
Muzica: Condurat Alexandru
Distribuția: Andrada Balea, Christian Har, Oana Mardare, Alina Mișoc, Tavi Voina
