Cunoscut mai ales ca regizor de film (Câteva conversații despre o fată foarte înaltă, Mia își ratează răzbunarea), Bogdan Theodor Olteanu aduce în teatru mai multe elemente din cinema. În primul rând, este vorba despre predilecția pentru explorarea bulelor urbane, de regulă din urbanul mare (București), dar nu numai: în Julieta fără Romeo, personajele proveneau dintr-un oraș de provincie.
Există și un filtru al vârstei personajelor – în Taximetriști, acestea au în jur de 30 ani, reprezintă milenialii (generația Y), au avut timp să-și înceapă viața de cuplu și să-și aleagă direcția profesională, să rateze relații și job-uri și să fie în momentul în care eșecul se poate trăi cu oarecare maturitate (ceea ce îl face aproape tragic). În Sara / Mara, generația mai tânără, Z (sau cum s-o fi chemând acum, când această literă a căpătat o nefastă semnificație din cauza războiului din Ucraina), refractară la tipul tradițional de educație, își găsește un viitor aparent profitabil în industria influencerilor. Ambele categorii de personaje sunt înfrânte de un capitalism nemilos, în Taximetriști — chiar agresiv, căci include interlopi, bani negri, violență și afaceri necurate.
Discursul despre capitalism, profit, exploatatori și exploatați este direct în fiecare spectacol, doar că el nu domină textul, nu devine deschis militant, nu minimalizează narațiunea. Dimpotrivă, explorarea societății după 30 ani de democrație haotică și capitalism de junglă se face prin poveste. Deși comentariile social-politice există, povestea rămâne canalul principal de expunere a ideilor. Mai mult, povestea se menține într-un realism cotidian, minor, cinematografic, fără ieșiri „în decor” (imaginar, meta etc.) și fără teatralitatea ostentativă specifică scenei.
Un alt element atras din cinema este jocul actoricesc, și el periat de îngroșările, fie și savuroase, din teatru. Aici trebuie precizat că Olteanu pare să lucreze bine cu actorii, căci jocul este subtil șlefuit, cu personaje atent conturate, viabile, în ciuda (sau datorită) lipsei lor de teatralitate convențională. Astfel, se pune în practică un transfer de instrumente de lucru din film în teatru. Pe lângă autenticitatea jocului actoricesc, susținută și de dialogurile vii, care conturează mediul personajelor, ritmul spectacolelor este alert, scenariile (ce îi au ca autori pe Olteanu și Adrian Nicolae) au suficiente variații încât povestea să țină spectatorul, iar narațiunea propriu-zisă — mai întotdeauna înșelătoare (schimbă tonul, miza sau fentează așteptările) — deschide un cadru mai amplu de dezbatere.
Demonstrația capitalismului cu Uber. Lecția de noapte
Taximetriști este un spectacol despre o noapte de muncă pe străzile capitalei, cu doi prieteni taximetriști, care se intersectează printre curse la o cafea, clienții lor și soția unuia dintre ei. Probleme sentimentale, casnice, profesionale și financiare se aglomerează și explodează la un moment dat, suficient de tare cât să întoarcă pe dos viețile protagoniștilor.
Dincolo de narațiune, cu toate calitățile ei (drame drapate în comic, o gradare abilă a poveștii, personaje savuroase — Alexandru Ion face un șmecheraș agresiv și fanfaron, căruia îi leșină mușchii când este luat mai tare de o femeie), cadrul larg al spectacolului vizează ratarea unei generații. Lipsa de orizont în care se scufundă cei născuți odată cu prăbușirea dictaturii devine aproape palpabilă. Munca în străinătate este opțiunea cea mai bună pentru niște oameni cărora țara natală nu le prea mai oferă nimic. Cu studii superioare sau fără, cei doi prieteni ajung taximetriști de noapte, când se câștigă mai bine, cu o relație de love / hate față de concurența (serviciile de ridesharing) care, ca în capitalism, e rea până când te duci să lucrezi acolo.
Discursul despre capitalism, profit, exploatatori și exploatați este direct în fiecare spectacol, doar că el nu domină textul, nu devine deschis militant, nu minimalizează narațiunea. Dimpotrivă, explorarea societății după 30 ani de democrație haotică și capitalism de junglă se face prin poveste.
Visurile amândurora sunt mici — o excursie la Paris, bani pentru un trai decent —, dar câștigurile nu le ajung nici pentru asta, iar efortul de a le obține le afectează viața personală. Însă ceea ce îi doboară le este explicat de soția / partenera unui interlop local, o femeie pragmatică, de un cinism crud și gros care o ajută să transforme și violența domestică, a cărei victimă este, în profit. Ea vorbește răspicat despre relațiile de putere în jungla socială și despre supremația banilor.
Problema acestei generații, care pleacă la muncă în Europa și se întoarce acasă din diferite motive, este că nu-și găsește locul, e prinsă într-o capcană, între aici și acolo. Și nu este vorba doar de un loc fizic sau profesional, ci și de propriile idei, viziuni asupra lumii și societății. De exemplu, de unul dintre personaje se prinde un pic de homofobie, care însă cedează repede în fața unei probleme reale care îl copleșește: însingurarea. Agresivitatea altui personaj, altfel genul „bărbat de casă”, apare imediat ce relația cu soția se degradează. Sunt semne că personajele nu au capacitatea de a face față unor presiuni sociale și personale, sunt pierdute în raport cu provocările normale ale vieții.
Deși pare dramatic ce descriu aici, spectacolul se folosește de comic pentru demonstrația sa – dar știe când să renunțe la el – așa că, cel puțin la prima vedere, ar putea fi descris ca o comedie. Ba chiar s-ar putea susține termenul și la a doua vedere, dacă am înțelege comedia în sens cehovian, ca provenind din acțiunea inadecvată și derizorie, cu efecte comice, a personajelor în raport cu realitatea.
Următoarea reprezentație va fi duminică, 22 mai, iar biletele sunt disponibile aici.
Publicitatea, profitul, imaginea și internetul
În Sara/ Mara, industria creatorilor de conținut se conectează în cazul vloggerilor cu exploatarea propriei imagini (și riscul de a pierde controlul asupra ei) și cu manipularea audienței pentru profit. Doar că vloggerii sunt la rândul lor exploatați și manipulați de corporații. Iluzia libertății de expresie, a faimei și a calității conținutului creat se destramă rapid sub presiunea optimizării profitului. Compromisurile făcute ating imaginea proprie, viața personală, demnitatea. Mediul de lucru este abuziv, sexist și mercantil.
Mara este o vloggeriță cu oarecare notorietate, aflată momentan într-un con de umbră și pe care compania cu care are contract vrea să o readucă în atenție pentru propriul profit, desigur. Modalitatea de a face acest lucru atinge însă valorile morale ale Marei, îi invadează viața personală și îi spulberă orice urmă de inocență, căci ea ajunge să vadă că nu doar practicile comerciale sunt lipsite de scrupule, ci și relațiile de muncă, personale și intime. Imposibilitatea de gestionare a acestei fracturi interioare, între un oarecare idealism, mascat de bravadă juvenilă, și o dură confruntare cu realitatea, o duce pe Mara într-un abis existențial.
Unul dintre pionii prăbușirii ei, potențiala sa rivală Sara, va conduce o revoluție „a adevărului”, doar că revolta este la fel de falsă ca și publicitatea făcută de vloggeri. Sara preia idei de-a gata, clișee despre activism și feminism, copiază comportamente abuzive în timp ce protestează împotriva lor (de exemplu, cenzurează, acuzând cenzura). Un alt vlogger înțelege prin libertate preluarea unui discurs naționalist grosier, prost asumat. Protestul împotriva falsității, mercantilității și cenzurii corporatiste și din social media aduce la lumină identitatea confuză a vloggerilor: nu au idei proprii, cad în capcana unui activism și naționalism de paradă, sunt goi pe dinăuntru, solitari, depresivi. Revoluția lor este una a clișeelor. Capitalismul i-a sterilizat până când au devenit ei înșiși doar niște produse comerciale hipertehnologizate.
Următoarea reprezentație este duminică, 22 mai, iar biletele sunt disponibile aici.
FOTO main: Cătălin Georgescu
Teatrul Apollo111
Taximetriști
[Spectacol recomandat 16+ ani. Conține limbaj licențios.]
De: Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae
Cu: Alexandru Ion, Rolando Matsangos, Maria Popistașu, Victoria Raileanu, Paul Nistor / Alex Chindriș, Ana-Maria Guran / Mădălina Stoica
Regia: Bogdan Theodor Olteanu
Scenografia: Alexandra Panaite
Costume: Sonia Constantinescu / Anca Miron
Muzica: Alex Bălă
Lumini: Marius Nițu
Asistentă regie: Gabriela Pițurlea / Ada Gabor
Grafică decor: Oana Barbonie / Elena Smântână
Sara / Mara
de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae
Cu: Ioana Bugarin x/ Mădălina Stoica, Ștefania Circu /Mădălina Stoica, Alexandru Ion /Adrian Nicolae, Carol Ionescu/Vlad Ionuț Popescu, Ramona Niculae /Daria Pentelie
Regia: Bogdan Theodor Olteanu
Scenografia: Alexandra Panaite
Costume: Gabriela Pițurlea
Lumini: Marius Nițu
Asistent regie: Alexandru Mircioi
