Acesta este un text pe care aș vrea să îl dedic tuturor celor care sunt sau au fost într-o relație la distanță. De fapt, nu. Acesta este un text pe care vreau să îl dedic tuturor celor care nu au fost într-o relație la distanță și habar nu au cum e. De fapt, nu. Acesta este un text pe care îl dedic celor care cred că relațiile la distanță sunt vreo chestie bolnavă care îi ține pe amorezi într-o cyber lume. Hai salut, eu cred că noi toți suntem câteodată într-o cyber lume și relațiile la distanță sunt o chestiune obișnuită.
Știm deja că partenerii dintr-o relație la distanță se bazează mult pe tehnologia care le mediază comunicarea. O relație la distanță poate exista în ciuda prezenței fizice, ceea ce nu mai e chiar așa o mare surpriză.
De unde știu eu? Păi mi-am dedicat mai mult de jumătate de an unui studiu despre mecanismele de întreținere a unei relații la distanță, am scris o teză de master despre acest subiect în cadrul programului de Studii Vizuale și Societate de la SNSPA. Am stat de vorbă cu aproximativ 100 de cupluri în relații de dragoste la distanță, iar cu 10 dintre ele am făcut interviuri, observații și m-am uitat la pozele pe care și le-au trimis o vreme. Dar mi-a luat ceva timp să mă hotărăsc să scriu casual despre asta.
***
Ce e mișto la tehnologie e că în prezent ne înzestrează relațiile cu o anumită acuratețe pe care nu o aveam pe vremea scrisorilor și a conversațiilor târzii cu mărunțis la telefoane publice (ca într-o scenă din Ascenseur pour l'échafaud). Și ce mai e mișto e că sunt tot felul de noi teorii care consideră naturală apropierea dintre om și tehnologie, contra discursului anti-robotic cum avem pe la știri. De exemplu, cyborgology se ocupă îndeaproape de tandemul om-tehnologie. Contactul permanent (perpetual contact) îi ajută pe oameni să fie conectați indiferent de circumstanțele în care se află, adică și la birou, pe stradă sau pe front. Iar cei care s-au văzut față în față și rămân împreună comunicând doar pe net se numesc cyber emigrants.
Pare simplu acum de când avem Skype. Pe Skype ai o mișcare continuă, chiar dacă cel mai incomod e că nu te poți uita în ochii celuilalt / celorlalți sau că trebuie tot timpul să fi aproape de un dispozitiv. Dar nu doar relațiile amoroase sunt susținute pe Skype. Un studiu despre mothering pe Skype spune că mame care își văd copiii crescând pe Skype simt mai puțin distanța decât mamele care doar își aud copiii sau le scriu. Iar pentru cei care practică teleworking-ul, distanța poate fi de dorit dacă nu vrei să-ți vezi colegii sau șefii.
Așa cum probabil e evident, relațiile la distanță sunt studiate mai degrabă în Statele Unite. Iată și câteva motive. Țara e atât de mare că simpla detașare în caz de studii sau muncă, transformă o relație GC (geographically close) într-o LDDR (long distance dating relationship). Și se fac și filme pe tema asta, de exemplu Going the Distance. Armata americană are baze militare în multe țări din lume și soțiile de soldați au nevoie de terapie ca să reziste în viața de familie; studenții sunt grupuri de cercetare foarte la îndemână; unele dintre investițiile cele mai mari din State sunt cercetările; și știm bine că, din punct de vedere legislativ, familia americană e o chestiune serioasă.
Ei, studiile citate în articole sau care fac subiectul articolelor pe care le-am găsit eu, fie sunt în mare parte cantitative, fie conțin prezumții psihologice și chiar dacă m-au contrariat, am fost nevoită să le cred. Concluziile pot fi interpretate ca de exemplu: se poate să vă imaginați unul despre celălalt mai degrabă decât știți și asta vă poate face să vă iubiți mai mult; se poate ca diferențele de gen să influențeze nivelul de stres; se poate să fiți împreună fără să vă vedeți, dar relația se poate expanda în timp și spațiu.
Problematic, știu.
Dar am găsit și mențiuni care prezintă relațiile la distanță sau distanța fără tragism și care includ și posibilitatea ca astfel de relații să fie potrivite unor oameni. Se poate ca idealizarea să fie o modalitate de adaptare; se poate să vă pese mai mult cum vă prezentați în fața celoralți atunci când sunteți într-o relație la distanță; se poate să fie importate și părerile celor din afara relației, satisfacția poate să înlocuiască talentul vostru de a comunica și se poate să aveti discuții mai intime de la depărtare; și să evitați conflicte de la distanță; și poate că o relație la distanță să vă permită să vă concentrați mai mult pe aspectele individuale ale vieții.
Complicat, știu.
Prezumția generală despre distanță ca fiind un aspect problematic în relațiile amoroase, s-ar putea să fi influențat piața tehnologiei specializate, mai nou plină de simulacre. Cifre care fac referire la preponderența acestui gen de relație îmi par numărători amatoricești găsite pe site-uri născute din compasiune. Dar haideți să luăm în considerare creșterile numărului de produse create pe tema relațiilor la distanță: există device-uri de sărutat la distanță, de ascultat unul altuia respirația în somn, o bluză de îmbrățișat, o lampă care se colorează după culoarea cerului sub care stă partenerul, o brățară care transmite bătăile inimii într-o inimă de plastic și jucării sexuale, bineînțeles. Există website-uri și aplicații pentru plănuit călătorii în doi, aplicații pentru vizualizarea simultană a aceluiași conținut video, chat pentru doar două persoane, o aplicație de vizualizare în timp real a mișcării degetelor pe ecranul altui telefon, o aplicație care sortează doar pozele de cuplu, o aplicație super retro-nostalgică care transformă mesaje în telegrame sau cărticele. Și câte altele.
Ce am crezut eu și de ce m-am apucat de studiul ăsta? Am crezut că obiectele sunt foarte importante. Am crezut că oamenii își schimbă lenjeria intimă și păstrează capace de bere din concedii, am crezut că își fură unul altuia tricouri și nu își spală lenjeria de pat după ce se vizitează. Și am mai crezut că fotografiile pe care le trimit sunt diferite de cele pe care le postează.
Ei bine, nu știu încă dacă am crezut greșit sau corect, dar a doua prezumție, cea despre fotografii, a fost cea pe care nu a trebuit să mi-o reprim.
Am descoperit că obiectele care simulează prezența, sunt de fapt în fotografii și se grăbesc să își scrie când le e dor, nu să citească declarația de pe șervețelul de la prima întâlnire. Am descoperit că fotografiile sunt „demachiate”, fără punere în scenă, cum le-am spus eu și că nu ajung niciodată în spațiul public, în cazul ăsta social media. Fotografiile sunt stadii ale obiceiurilor pe care partenerii le creează. Uneori fotografii făcute la cerere, de cele mai multe ori fără filtre și nu studiate (cum zicea un coleg de-al meu din Headvertising), ci brute, trimise chiar și fără verificare în prealabil.
Așa cum am și scris în lucrare, am descoperit o nouă ramură a unui gen de fotografie. Am analizat și categorisit fotografiile prin content analysis, o metodă de cercetare prin care poți indexa și analiza ce vezi. Dar nu am luat în considerare și mesajele text. Poate la doctorat.
Selfie-uri, fotografii cu mâncare, fotografii cu împrejurări, cu obiecte, cu meme-uri, fotografii cu conținut sexual și fotografii cu fotografii.
Până aici nimic nu sună ca și cum ar fi ceva diferit de ce vedem pe social media. Cu excepția permisivității determinate de cenzura din mesajele private. Și asta pentru că obiceiurile care stau în spatele alegerii subiectelor pe care vrem să le fotografiem sunt învățate din social media. Asta se poate studia prin netnography, adică observație pe net. Când nu implică participarea, e un fel de stalking academic. Diferența dintre ce e share-uit pe net și ce se vede în privat stă de fapt în spatele unui secret simplu – bulele informaționale din fiecare fereastră de chat au un singur receptor, un singur om căruia îi sunt dedicate. În cazul nostru, omul acela este partenerul, amorezul, îndrăgostitul. Așa m-am distrat foarte tare când am făcut pentru prima dată photo elicitation, o metodă de cercetare prin care, în timpul interviurilor, se pot afla informații neașteptate de la un informator, punând întrebări pe baza fotografiilor.
Nu pot să dau exemple din interviuri pentru că le-am promis participanților printr-un contract digital (scris cu galben pe roz) că nu am să folosesc informațiile cu numele lor și ca nu voi arăta vreodată nimănui pozele pe care mi le-au trimis. Și nici nu pot să fabric exemple, ce farmec ar mai avea?
Partenerii din relațille cărora le-am fost eu fidelă sunt din 11 țări. Am întâlnit cupluri la distanță de multe feluri și pentru că sunt etnograf, consider orice informație un rezultat și îmi pun limite largi.
Fie că s-au întâlnit pe stradă, în călătorii profesionale sau vacanțe, pe net, în baruri, fie la studii în străinătate ori s-au îndepărtat ca să studieze în străinătate. Unii parteneri au rămas împreună și alții s-au despărțit chiar în timpul cercetării. Fiecare cuplu are cel puțin o poveste bună de nuvelă, dar pe mine m-au interesat pe lângă fotografiile lor, modalitățile prin care s-au adaptat la împrejurări astfel încât să rămână împreună, să rămână bucuroși.
Unii își citesc ziarele împreună pe Skype, alții pleacă mai devreme petreceri ca să vadă filme împreună, alții ca să ia cina împreună, alții nu vor să se vadă pe Skype și doar își scriu sau au internet cu semnal prea slab. Altii își trimit video-uri ca să suplinească diferențele de fus orar, unii își trimit pagini din cărți, altii își dau link-uri și lucrează împreaună, unii își fac vizite neașteptate și alții așteaptă zile de concediu. Unii își ascund aventuri, alții și le spun și cel mai important e că nu tuturor le e greu.
Poveștile, pe care mi-au împărtăștit toții cu drag, sunt fascinante și modalitățile la fel. Așa am ajuns și eu sa ma atașez de cuplurile pe care le-am intervievat și implicarea mea emoțională a fost inevitabilă.
Foarte important e că nu totul vine din interiorul relațiilor, ci și din exterior. În timpul interviurilor am realizat că o influență foarte mare asupra percepției pe care partenerii o au asupra relațiilor lor, este felul în care apropiații le văd relațiile. Desigur, de multe ori am putea să le spunem revoluționari dacă ne uităm mai atent în istoriile lor personale.
Acestea fiind lămurite, îmi permit să mă întorc la prietenii din primele rânduri, ale căror păreri sunt foarte importante așa că îmi permit să schimb puțin tonul.
Într-un oraș mic de provincie, unde șansele ca prietenii tăi să fi avut relații la distanță, să se fi îndrăgostit printr-o călătorie peste Ocean sau să fi participat la un proiect european care să se lase cu petreceri de neuitat, sunt mici. Uneori prea mici. Astfel că tu poți fi văzut ca aventurier, călător, deschis la mine, curajos și independent dacă ai pe cineva din altă țara. Dar mai e și posibilitatea opusă, în care prietenii tăi s-ar putea să îți bage în cap tot felul de mistere despre infidelitate, singurătate, abstinență și să nu te susțină mai deloc. Pe când atunci când ești dintr-o capitală cosmopolită, ai șanse mai mari să găsești susținere, urechi curioase și înțelegere nu numai de la prieteni, dar de la tot felul de oameni în aceeași situație cu tine. Poate chiar și de la bunici, părinți și mătuși care au mai auzit și alte cazuri. Asta pentru că preponderența relațiilor la distanță poate să fie mai mare acolo unde sunt mai mulți oameni mobili.
Și dacă ai ajuns să citești până aici, super. Voiam să îți mai spun că relația la distanță e ceva ce trebuie tratat ca atare, cu permisivitate și înțelegere. Vag, dar nu vreau să sune ca: e ceva normal, pentru că e împotriva a tot ce am învățat eu la școală și a tot ceea ce cred.
Relațiile la distanță sunt un alt gen de relație, ca orice nou gen fluid și complex de relație care este într-o mare măsură determinată de nomadismul și mobilitatea pe care oamenii o au în prezent. Iar tu, prieten, părinte, apropiat al cuiva care este într-o astfel de relație, ai datoria să îl susții și ajuți pe cel de lângă tine dacă ai disponibilitatea. Nu să îl bagi în sperieți sau să îl cerți când îți spune că e singur. Și ai putea să încetezi să îi mai dai peste mână când stă la film pe telefon. E ÎNDRĂGOSTIT! Te-aș sfătui să îl împrumuți când sunt oferte de bilete de avion sau să îl scoți în oraș de ziua îndrăgostiților, dar aș merge prea departe.
În fine, ai înțeles ideea.
