Carte / Poezie

„Răspunsul care nu mai are ce răspunde”

De Scena9

Publicat pe 12 iulie 2024

Unul dintre cei mai relevanți poeți contemporani, Florentin Popa a scos o nouă carte de poezii: Sutta. Sutta, cum se spune în dialectul pali la sutra, este un un gen specific al literaturii religioase și filosofice indiene și reprezintă o colecție de aforisme grupate, în general, sub forma unui manual. 

Uite ce spune poeta Simona Popescu despre poeziile lui Popa: „În peisajul destul de previzibil al poeziei de azi, Florentin Popa aduce Surpriza. Cîmpuri de distorsiune, limbaje mixate, rime rare și un (algo)ritm personal. Pădurea de corespondențe a simboliștilor e, aici, una în care „toate sunt linkuri”. Avem de-a face cu o forță mai puțin obișnuită de a integra informație din cea mai variată și de a crea sens, emoție din orice – fie că e vorba despre vreo șaormă sau vreo plantă ruderală, fie de sunyata, gimnosofi sau Maya. Sîntem purtați, ca într-un roller-coaster, de la etrusci la ultra-contemporaneitate, de la cele divine la imanența din (i)realitatea imediată, de la extim la intim. Și ar mai fi un prețios strat freatic alcătuit din subtile trimiteri spre predecesori: Barbu (cel cryptic combinat cu „ecosistemul” din După melci), Brumaru (senzorialul), Foarță (un thinker de limbaj), Dimov (baroc-enciclopedic), printre alții (și nu doar din literatura română). Demult nu am mai întîlnit nevoia de dialog personal cu marii creatori de domenii poetice. Suttele de față sînt „o flacără […] hrănind mai mult decît înghite”. S-o întreținem și s-o protejăm! 

P.S. Adaug că găsiți aici unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste care s-au scris din 1990 încoace.”

Citește două poezii din volum.


Sutta

Florentin Popa
OMG Publishing
2024

Muladhara

sunt făcut din frânturi străvezii și obscure

pe care pielea abia dacă le ascunde

ochi compus, poliedric, de inimi. sunt sute –

fiecare din ele deprinsă să-ndure

 

apă opacă sub capacul străveziu, cu unde

lente, șipot ascuns de vânt într-o pădure

sunt fără formă, copil învățat să fure

răspunsul care nu mai are ce răspunde

 

lumină rătăcită în vârtejul ce-o răsfrânge

sunt brațul mursecat de-o vietate mică

în care colțișorii au deschis gingii de sânge

 

sunt mâna care-o mângâie când își ridică

botul tremurător și roșu, și la piept se strânge –

sunt glasul ce-i spune acum, nu-ți mai e frică

 

Svadhishthana

nu te sfii, ești locul unde ciupești struna

întinsă de lumină din inimă-n genunchi

de satya și sativa, mâini adormind pe trunchi

spală mirajul c-am fi altfel decât una

 

nu ești ce știe trupul, ci ce vrea din rărunchi

ușa întredeschisă, pragul și țâțâna

nufăr crucit, compasul palmei ce sub sân n-a

stat să numere bătăi și să măsoare unghi

 

pământ tânjind să se lipească de copite

la temelia cărnii, pulsând, memorii cache

flacăra ta hrănind mai mult decât înghite

 

tu, foc cu dinți de lapte și ochii umezi, lași

pe cei ce s-au cuprins cu frunțile lipite –

zăpadă răsfirată și neagră, fără pași

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK