Copiii din ziua de azi sunt niște spațiali, care fac filme „cosmice”, cum zice afișul ediției 2016 a Super Film Festival. De ce le fac? Din aceleași motive pentru care au făcut copiii vreodată ceva: 1. pentru că au chestii de spus și 2. pentru că n-au o școală așa cum și-ar dori-o, așa că își construiesc singuri spații în care să spună și să învețe. De 4 ani, un grup din ce în ce mai mare de puști/adolescenți/tineri/oameni din București organizează festivalul de film Super, pentru oameni de toate vârstele.
„Copiii din ziua de azi”. Aud chestia asta mai des acum decât pe vremea când aveam vârsta lor. „Copiii din ziua de azi știu cu netu’, cu facebooku’, cu snapchatu’ și cu drogu’—și cam atât”. Generația Internet. Post-millennials: unii dintre oamenii care se perindă prin textul de mai jos sunt născuți în anul 2000. Niște răsfățați leneși tari în gură. Niște hipsteri selfiști. Or fi. Dar, din 2013 încoace, câțiva dintre ei organizează un festival de film care s-a făcut mare-mare odată cu ei.
Ce trebuie să știi despre Super, în cifre și date:
- Festivalul de film Super a ajuns la al patrulea an și a 3-a ediție (în 2013 a existat o singură proiecție cu 6 scurt-metraje, organizată de Luca Istodor la Cinema Studio);
- În 2016, Super ține de pe 19 până pe 22 mai. Ce-ai avea de făcut/văzut:
- Expoziția SUPERrealism (fă-ți rezervare dacă vrei s-o vezi în weekend). Curatorul Andrei Lumpan zice că cei 56 de participanți au fost aleși în număr așa mare pentru că festivalul sprijină toți tinerii cu vibe creativ;
- Competiția națională, la care participă 10 filme, selectate dintr-o listă scurtă de 300 (dintr-un total de 450 de filme înscrise). Despre ce? Ce-și spun un băiat și-o fată pe Skype, cum își alege un adolescent o carieră, cum faci față obsesiilor și fanteziilor în adolescență ș.a.m.d.;
- Concert de jazz experimental cu trupa Javra, sâmbătă la Green Hours;
- retrospectivă a 4 ani de ateliere de documentare organizate de Asociația Vira, prietenă veche a festivalului;
- Două calupuri de filme înscrise în competiția internațională, sâmbătă și duminică, la Elvira Popescu;
- selecție de filme în afara competiției, de la foști câștigători ai concursului;
- Două petreceri-nopți albe + o decernare de premii, duminică.
Dacă mai ai curiozități pragmatice despre cine, ce și cum face la Super anul ăsta, ai toate detaliile aici. Dar chiar și cu toate detaliile puse la punct, tot n-o să știi cine, cum și de ce organizează Super. Așa că citește mai jos.
Și dacă nu te interesează? Pe bune acum. Da, o fi super-drăguț ce super-festival fac super-copiii ăștia, dar dacă nu mai am 19 ani, de ce mi-ar păsa? Mie una chiar nu mi-a păsat. Știam de el, pentru că o știam pe Teona Galgoțiu, 18 ani, clasa a 12-a, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”. Îi mai dădeam câte-un like în fiecare an în mai, când posta despre festival și treceam peste. Nu văzusem niciodată vreo proiecție de la Super și nici n-aveam de gând. Și apoi, anul ăsta, Teona a postat asta:
„Noi încercăm să-i tragem și pe ăia mai mari de mânecă și să le zicem uitați-vă, vrem și educație din asta. Vrem mai multe evenimente din astea. Avem chef să învățăm și putem să fim și serioși, dacă suntem luați în serios. Dacă ne încurajați un pic în domeniile de care ne simțim pasionați, putem să învățăm din mers chiar dacă la început nu știm cu ce se mănâncă. Există sute de adolescenți care vor să facă film și care au mare nevoie de oameni din domeniu (dar și din domenii apropiate) care să le vorbească despre experiențele lor, fără să se poarte de parcă abordarea lor e singura corectă. Să existe un dialog, nu o relație tip catedră-bancă. Să crească, încet-încet, un spațiu în care ce fac tinerii înainte de facultate să conteze, în afara încadraturii diplomei de participare”.
Am citit. M-am simțit vizată. Am pus mâna pe Facebook chat și pe telefon. Am ieșit la cafea cu Teona, care mi-a povestit cum a intrat festivalul în viața ei (la pachet cu prietenii ei, Marc Solomon, Matei Gaginsky și Luca Istodor, la fel de adolescenți ca și ea). De la Teona, deja din garda veche de la Super, am ajuns la Petru Roșu, clasa a X-a la Colegiul Național „Sfântu Sava”. Petru e din „echipa mică”, adică fost voluntar, ajuns organizator-junior.
Cu Petru și Teona am făcut o analiză, un plan, un mic ghid:
How-to: Festival de film la 16 ani
Necesar, pentru început
- Să știi de ce vrei să faci asta. De ce să faci un festival, când ai putea să ieși la bere? De ce să pierzi timpul și să-ți pui profii în cap? Petru zice că adolescenții au multe de spus și puține locuri unde să spună, aici și acum. Și școala – „școala nu te-ajută”, zice tot el. El vrea experiență hands-on: să aibă responsabilități și lucruri de făcut, să adune experiență pentru mai încolo. Super îi dă asta. Teona știe zeci de adolescenți care ar vrea să facă activități extra-școlare, dar n-au cum. Nu le dau voie ai lor, care-i tot pun să se concentreze pe școală. Așa că Teona a pus umărul la făcut Super, pentru că i-ar plăcea la un moment dat ca sistemul de educație formală să accepte nevoia asta de a-învăța altfel. I-ar plăcea ca din Super să se nască un fel de anexă a școlii, la care să poți să participi dacă vrei, fără să fii obligat. Nu doar pentru arte, știe că pe arte există deja o grămadă de chestii. Dar dacă ești pasionat de științe, de sport, de fizică, nu prea ai ce face.
- Să ai idei mărețe; planurile sunt opționale. Super a plecat de la un singur om cu o idee, fără cine știe ce mare plan. Luca Istodor a dat ideea mai departe și-a avut noroc să dea cu ea în niște oameni la fel de pasionați de film. Marc Solomon, fiul Adei și-al lui Alexandru Solomon, era prieten deja cu Teona, fuseseră colegi la workshop-ul de film pentru adolescenți de la TIFF, Let’s Go Digital. L-au mai găsit și pe Matei Gaginsky și, peste un timp, li s-a alăturat și Ioana Bogdana Neagu. Teonei nu i-a venit să creadă atunci, la 16 ani, că mai există atâți oameni pasionați de film.
- Niște părinți care te susțin ți-ar prinde bine. Luca Istodor i-a avut. Petru spune că ai lui au fost cei mai ok adulți peste care-a dat, un safety net în toată povestea cu Super. Teona recunoaște că și-a neglijat școala și a pus mereu proiectele gen Super pe primul loc. Noroc că mama ei a înțeles, „dar nu mulți adolescenți au șansa asta”, îmi zice Teona.
Să ai grijă cu:
- Banii, evident. „Da, n-au sărit companiile [cu bani]”, zice Teona (și râdem). Ei, în schimb, „puștii” din spatele Super și-au ars-o profi de la început. În 2014 au avut o singură finanțare, pe care au obținut-o în urma unei aplicații și-a unui interviu de selecție de la Youth Bank. La început n-aveau mare nevoie de bani – își doreau, ca și-acum, să știe cât mai multă lume de ei. Au cerut cât să aibă de pliante și afișe – și-așa au plecat la drum. Ulterior, au aplicat cu Asociația Vira (în 2015), respectiv cu Docu Mentor (în 2016) la CNC.
- Relațiile și prieteniile. Dacă tot veni vorba de prieteni ai festivalului, e de notat că și Teona și Luca și Marc au în familie actori, producători, regizori de film și de teatru. „Clar am fost foarte privilegiați”. Li s-a și reproșat privilegiul ăsta; gen cum au reușit ei să-i aducă în juriu în 2015 pe Ivana Mladenovic, pe Tudor Jurgiu? (Întâmplător, Teona îl cunoscuse pe Jurgiu la Let’s Go Digital, nici vorbă de pile „din familie”. Dar s-a revoltat că plana asupra ei din start o suspiciune. „La un moment dat am avut reacția inversă, să nu mă mai duc la oamenii pe care-i știu, ca să demonstrez eu că pot și singură. (...) Până la urmă, am ajuns la concluzia că e stupid. Până la urmă, ai niște relații pe care tu le întreții – contează cum îi spui tu omului ăluia «Hai, vino să ne susții festivalul!» Încerc să mă îndepărtez cât mai mult de frica asta, dar tot e acolo. N-are cum să nu fie”.
- Selecția. A fost prima lor mare problemă, în 2014, când au avut foarte puține filme, fiindcă nu știau de unde să le ia. Mișto a fost că problema s-a rezolvat (și) de la sine, pentru că după ediția aia adolescenții au început să facă filme pentru Super. Asta și voiau. „Și ne-a ieșit destul de repede.” (Teona). Ulterior au învățat cum se face. Au înscris festivalul în Film Freeway și au primit anul ăsta 300 de filme de acolo. Au contactat festivaluri și workshop-uri de film făcute de adolescenți din afară, care le-au trimis filme. Așa s-au trezit anul ăsta cu problema inversă: foarte multe filme. Le-a luat trei săptămâni, cu ore bune de vizionări în fiecare zi, să aleagă participanții.
- Echipă. Nu trebuie neapărat să fie foarte structurată, să fie „profi-fresh, nu profi rigid”, zice Petru. El e Location Manager, se ocupă de relația cu Green Hours și Elvira Popescu. Are ceva responsabilitate pe mână (chiar dacă o împarte cu alții, care se ocupă de celelalte spații ale festivalului). Recunoaște că e stresant, dar îi place să vadă că-i iese ceva din mâini. Super are coordonator de voluntari, PR, coordonator pentru workshop-uri, coordonator de expoziție, om de comunicare, om care le face spoturile. Toți știu că cea mai importantă resursă pe care-o pot pune la bătaie e timpul. De unde au timp? Petru doarme 4-5 ore pe noapte. Și „cafeaua ajută foarte mult”, zice tot el. Complet de acord.
E foarte mișto că...
Din 2015 au început brusc să vină mult mai mulți oameni. Festivalul crescuse singur, avea ochi și mâini și picioare – și publicul a umplut în câteva rânduri sala la Cinema Studio. Tot din anul ăla au avut și mult mai mulți voluntari, care au venit la Super pentru că voiau să lucreze acolo „Țin minte că era senzația asta constantă de dezorientare și eu eram tot timpul foarte-foarte crizată că n-o să iasă nimic bine. (...) Simțeam deja că lucrurile vin de la sine, din echipă, și că lumea ia inițiativă. Am fost șocată de chestia asta. Brusc, lucrurile mi s-au părut... profi!” (Teona).
În 2016, au început să se ocupe de una dintre marile probleme ale festivalului: faptul că nu iese din București. În anii trecuți nu venise nimeni la Super din alte orașe. Anul ăsta, organizatorii le-au lansat invitația în mod expres și-i cazează la ei acasă.
Și adulții?
Aici începe partea spinoasă. Sigur, există și adulți care chiar pun ceva tangibil la bătaie (Petru îmi vorbește cu mare bucurie de Voicu Rădescu și Rozana Mihalache de la Green Hours). În același timp, însă, Teona își amintește cum foarte puțini dintre adulți veniți la expoziția care a însoțit festivalul au stat și la proiecții. Zice tot ea: „Adulții cu care am vorbit au fost, gen, «Bravo, sunteți super-tari», dar am cumva senzația că acolo s-au cam oprit. Am vorbit cu mulți oameni care au proiectele și contactele lor și cred că doar vreo 2-3 s-au oferit să ne dea contactele lor, să ne ajute. A fost entuziasmul ăla – și atât”. Susținerea pare să se oprească la „«Da, noi susținem!» Dup-aia... nu se-ntâmplă foarte multe chestii.” Uite, dacă ești adult și ți se pare tare Super, festivalul ar vrea să te roage să:
- Îl ajuți să devină mai cunoscut. „N-avem neapărat nevoie de sprijin concret, măcar să dea un shout-out pe facebook”. Teona zice că festivalul a crescut cât a putut doar din resursele și prieteniile lor. Are senzația că doar un grup foarte restrâns știe de festival, deci dacă-ți place, like & share :)
- Ai încredere în el. Super nu îți cere neapărat bani. Dar dacă poți să sponsorizezi cu echipamente pentru workshop-uri și master class-uri (camere, calculatoare pentru montaj), Super promite că știe să umble cu ele și-o să ți le returneze exact cum i le-ai dat.
- Îi dai spațiu în țară. „Pe mine mă oftică că e numai în București”, zice Teona. Ar vrea să găsească locuri prietenoase în afara Bucureștiului: nu mare lucru, câteva camere dintr-un cămin și un spațiu în care să proiecteze filme și să facă un workshop. „Clar sunt o grămadă de adolescenți din alte orașe care vor să vină, dar n-au cum, că e prea complicat, bani de tren, astea...”
Ce se face Super când se face mare?
Un festival și mai mare și mai șmecher, care nu mai e legat de calorifer la București. O resursă pentru alte festivaluri organizate de adolescenții din România. O matriță. Petru și Teona mi-au zis ce planuri au.
- Platformă/bază de date pentru alți potențiali organizatori de festivaluri. Contacte ale oamenilor dispuși să ajute, astfel încât orice adolescent din țara asta care-ar vrea să facă un festival să aibă un start bun, în forță. Să n-o ia toți, de fiecare dată, de la zero. „Mi se pare foarte greu să-ți găsești timpul să începi o chestie atât de mare”, zice Teona când își amintește cum au reinventat ei roata.
- Festival în toată țara (sau măcar mini-caravană). Teona s-a săturat să audă „«În alte orașe n-avem posibilitatea, n-avem destulă susținere.» Asta mă frustrează, pentru că eu exact asta vreau, să-i susțin pe-ăia din alte orașe. În București, oricum, nu se întâmplă câte lucruri aș vrea eu să se-ntâmple, dar sunt destule. Mai ales în ultima vreme, cu adolescenți și-așa. Dar în alte orașe nu prea am auzit”. Anul ăsta o să plece la drum cu o micuță Caravană Super. Aoleu, mă gândesc eu, îți cam trebuie finanțare blană pentru așa ceva. „Da”, zice Teona, „dar eu s-ar putea să-mi doresc atât de mult chestia asta, încât să dau din buzunar bani de tren”. Nu mai zic nimic, ce să mai zic. Teona a vorbit deja la Brașov și se duce acolo cu filmele în iulie, după Bac.
- Echipă care se reînnoiește continuu. Echipa inițială și-au dat seama că altfel nu pot să ducă festivalul mai departe. Așa că au selectat 15 foști voluntari, mulți dintre ei a 11-a, și i-au băgat în echipa de juniori. Printre ei și Petru, care s-a înscris ca voluntar într-a 9-a, a luat interviul de selecție și a rămas. Teona are temerile normale: oamenii ăștia n-au văzut festivalul crescând de la început, o să se dea cu capul de tot felul de probleme și poate n-o să se descurce. Eu zic c-o să fie ok. Poate oamenii noi vor face alt fel de Super – important e să-l facă. Și Petru îmi dă dreptate. Chiar dacă pleacă și ei, juniorii de acum, cineva tot o să facă Super, îmi zice el. Poate o să-i spună Mega, sau altfel, dar ideea a fost deja lansată. Și o să rămână, „pentru că Super e... poate sună dogmatic, dar Super e o cauză!” (Petru)
Păi, Super a rulat super-bine până acum și viitorul sună și el excelent. Teona îmi povestește de Christian Roncea, câștigătorul Super din 2015. A fost atât de încurajat de premiu, că de-atunci și-a propus să dea o idee de film pe săptămână și să facă un film în fiecare lună, un fel de mini-Woody Allen pe speed. Și se și ține de treabă. Anul ăsta, Roncea a.k.a. Polly are vreo 3 filme în secțiunea Festival Friends.
Bine, dacă tot vorbim de viitor: și Polly pleacă din țară, la o facultate de artă de la Haga. Luca e deja plecat, Matei la fel, Ioana Bogdana pleacă. Teona, tu ce mai cauți pe-aici? Teona rămâne. Are senzația că se-ntâmplă din ce în ce mai multe chestii prin colțul ăsta de lume. Și „e nevoie de oameni pasionați, care să pună pasiunea peste lipsa de bani și toate chestiile astea. Cred că ăștia care pleacă sunt mult, mult mai raționali decât mine și-și dau seama că lor o să le fie mult mai bine dacă pleacă”. Pentru Teona e pur și simplu important să facă aici lucruri. Nu vrea să lipsească prea mult de-aici, pentru că simte că, dacă ar face-o, ar pierde contextul, de care ai mare nevoie ca să organizezi chestii în România. Nu își imaginează cum ar fi să plece 3 ani, apoi să revină și să nu mai știe cu cine să vorbească și de unde să apuce situația.
Eu zic că s-ar descurca oricum. Dar mă bucur că unii aleg să rămână.
