Siya, o tânără din sudul Indiei, își piaptănă părul negru și ondulat în oglindă, pe marginea unui pat. Rumana, o altă tânără indiană, se așază în genunchi în spatele ei, pe aceeași pătură cu model zebrat, și începe să-i împletească părul. „Rumana in Romania. Romania was calling for me”, glumește ea, de parcă universul ar fi adus-o aici. A intrat în țară pe 1 martie, a șasea zi de război, după ce Rusia a invadat Ucraina, pe la vama de la Sighetu Marmației. Acum e în Vizurești, un sat cu puțin peste 1,000 de locuitori din județul Dâmbovița, adusă de un război cu care n-are nicio legătură.
E vineri la prânz și într-o încăpere din casa unei familii din sat sunt cinci tinere indiene care studiau medicina generală la Universitatea Națională de Medicină Bogomolets din Kiev. Patru dintre ele – Shifna, Rumana, Swathy, Anaina – sunt anul I și Siya e în anul III. Locul lor natal e Kerala, un stat din sudul Indiei, cu ieșire la Marea Arabiei, un loc plin de palmieri și nuci de cocos. Tinerele din anul I erau colege în apartamentul în care locuiau în Kiev. Pe studenta din anul III au cunoscut-o pe drum spre România, iar acum pare că sunt toate prietene de-o viață. Au fugit din capitala Ucrainei pe 28 februarie, după 4 zile în care s-au ascuns de bombe în subsolul unui hostel unde era frig și praf, se scurgea mizerie de la dușuri și toalete prin țevi și dormeau înghesuiți zeci de studenți pe cartoane sau uși de lemn.
Camera în care studentele indiene se simt acum ca acasă e a Denisei Fofig, fiica diaconului de la Biserica Penticostală Sfânta Treime din Vizurești, care e de aceeași vârstă cu tinerele pe care le găzduiește. E studentă în anul I la Științe Politice și are chiar acum oră online. Laptopul e deschis pe pat, cu microfonul și camera oprite. „Pentru mine e frumos să văd că au încredere în noi”, spune Denisa cu un zâmbet larg și ochi calzi. La mână are două brățări pe care le-a primit în semn de mulțumire de la fete, iar la gât, un lănțișor pe care l-a primit de la alt grup de studenți indieni pe care i-a găzduit înaintea lor. La rândul ei, le-a oferit tinerelor șnururi de mărțișor. „Dacă o să mai vină, o să mai luăm”, spune Denisa.
Duminică, 27 februarie, în Vizurești au ajuns 61 de studenți indieni din Ucraina care s-au întors între timp în India. Pe 3 martie au mai venit 40 de studenți la medicină generală și veterinară care au plecat azi, 7 martie. Peste 20, 000 de tineri indieni se aflau la studii în Ucraina. Costurile reduse ale studiilor (un an de medicină la privat în India costă aproximativ 30, 000$/an, iar în Ucraina aproximativ 7,000$/an), deschiderea spre piața de joburi din Europa și posibilitatea de a obține rezidență permanentă sunt principalele motive pentru care un număr mare de studenți indieni au ales Ucraina. Peste 76.000 de studenți străini studiau în Ucraina, iar un sfert din ei proveneau din Africa, din țări precum Nigeria, Maroc sau Egipt.
„Ne pare bine că putem să ajutăm și noi cu ceva”, oftează tanti Fănica, 65 de ani, bunica Denisei. Femeia poartă o vestă de lână peste pulover și o basma pe cap. Locuiește singură, într-o casă din apropiere, după ce soțul i-a murit în urmă cu doi ani. Bunica le-a adus fetelor gogoși tăvălite prin zahăr pe care le-a făcut o vecină și a venit să o ajute pe Denisa la curățenie.
Anaina cântă o melodie indiană de dragoste despre o fată care își dorește să fie aproape de partenerul ei. Celelalte tinere se leagănă pe pat, iar la sfârșit aplaudă. „Frumos”, zice bunica Fănica. Studentele vorbesc între ele în malayalam, limba din statul Kerala, și chicotesc. Două dintre ele au iubiți la distanță, unul e în India, altul în Qatar, și abia așteaptă să se reîntâlnească în curând.
-De ce se îmbracă?, o întreabă bunica pe Denisa când una dintre fete își ia o altă bluză peste tricou și își acoperă părul cu o eșarfă când colega mea le face fotografii.
-Că n-are voie să o vadă lumea, doar familia ei.
-Săraca…, răspunde bunica.
Două dintre studente sunt musulmane, două sunt creștine și una e hindusă. Diferențele religioase nu contează aici. Aseară au gătit împreună pui și legume și înainte să mănânce s-au rugat cu toții pentru pace. „Nu ne cunoaștem, dar avem o legătură între noi”, spune Rumana despre relația dintre ele și gazde.
Puterea comunității de la Vizurești
Diferențele nu contează nici în comunitatea din Vizurești. Au sărit cu toții – romi, români, penticostali, ortodocși – să îi primească cum au putut ei mai bine pe studenții indieni. Le-au gătit, le-au adus pături, saltele, haine, șosete groase, periuțe de dinți. Pe studenții băieți i-au cazat pe saltele la Biserica Penticostală, iar pe fete le-au primit în casele lor mai multe familii. Cu o seară înainte au sărbătorit zilele de naștere a trei dintre studenți, cu prăjituri și confetti.
La poarta Denisei apare un vecin cu mașina care a venit de la două sate distanță. O salută cu „Pacea Domnului”, salutul obișnuit al penticostalilor, care pare mai actual ca niciodată. Scoate din portbagaj mai multe plase pline cu portocale, pui, și borcane mari cu murături.
-N-ai adus și zacuscă? îl întreabă Denisa. Le place mult fetelor.
-N-am adus, răspunde cu părere de rău fratele Robert.
Studentele stau cu tălpile goale direct pe gresia din holul casei și își fac poze una alteia cu un buchet de ghiocei galbeni de grădină. Denisa le spune să se încalțe, că e rece. E ultima fărâmă de frig pe care tinerele o gustă înainte să se întoarcă pe tărâmul lor cald. O să îi lipsească iarna și zăpada din Kiev, spune Siya, studenta din anul III, care se bucură că a devenit mai sociabilă de când a plecat la studii în Ucraina. În India era mult mai timidă, povestește ea. Îi vor lipsi și profesorii ucraineni pe care i-a simțit apropiați ca pe niște părinți.
La plecarea din țara în care și-au trăit începutul studenției s-au simțit însă discriminate. Tinerele spun că în metrou oamenii le împingeau și se uitau urât la ele, de parcă nu erau cu toții în aceeași barcă.
Inițial, studentele nu aveau ca destinație de tranzit România în drumul lor înapoi spre India. La îndrumarea Ambasadei Indiei, plănuiau să ia trenul spre Lviv și apoi să plece în Polonia, însă au ajuns prea târziu și l-au pierdut, așa că peste câteva ore s-au urcat în trenul spre Rakhiv, sudul Ucrainei, aproape de granița cu România. După 18 ore de mers cu trenul tren, au luat un autobuz până la granița cu România. „Am fost atât de obosite când am ajuns la graniță. Mâinile ne erau atât de înghețate, că abia mai puteam să ținem bagajele”, spune Rumana. La ieșirea din Ucraina, tinerele spun că cetățenii ucraineni au avut prioritate la coadă. Atât presa din România, cât și cea străină a scris despre numeroși refugiați indieni, africani și romi care au suferit tratamente discriminatorii în încercarea de a părăsi Ucraina.
Shifna, Rumana, Swathy, Anaina și Siya s-au bucurat că românii le-au întâmpinat frumos de cealaltă parte a graniței și că le-au dat de mâncare. Bucuria cea mai mare a fost însă că nimeni nu le-au separat și că au ajuns în final să fie găzduite la aceeași familie. Asociația Șansa Ta, din care face parte și Naomi Furdui, o tânără din sat, a intermediat venirea studenților la Vizurești. Aproximativ 3,000 de studenți indieni au intrat în România până pe 1 martie și au fost găzduiți temporar în Milișăuți din județul Suceava și în mai multe localități din Ilfov: Găneasa, Berceni, Brănești, Snagov, Moara Vlăsiei, Cernica, Otopeni, Buftea, Corbeanca, Voluntari.
*
Sufrageria casei Fofig e încălzită cu o sobă de teracotă a cărei ușă de metal e decorată cu palmieri ce amintesc de statul Kerala, locul din care vin studentele. Ana-Maria, verișoara Denisei, le povestește despre pasiunea românilor pentru filmele indiene. Boleeee chudiyaaaaan, începe să fredoneze dintr-o melodie celebră și fetele se dau pe spate de râs. Le spune că mereu a visat să își facă luna de miere în India. Un prieten o sună cu video și le salută pe fete: „Good morning, girls!” E băiatul care le-a ajutat cu bagajele când au venit și le întreabă dacă vor mâncare de la Mc Donald's. Ele îl refuză, urmează să gătească pui și fidea cu lapte în stil indian.
-Aveți lapte de cocos?, întreabă Siya.
-N-avem lapte de cocos la Vizurești, răspunde râzând Denisa.
-Nu-i nimic, facem cu lapte de vacă.
Siya ne arată pe telefon videouri cu mâncare din țara lor la care înghițim în sec. Pui biryani, chipsuri de banane și de jackfruit și Kanthari moru sau Sambharam, un fresh cu ardei iute, ghimbir, frunze de curry și de lămâie, cu care se răcoresc după o zi toridă. „Ah”, exclamă Siya apăsat și Denisa repetă după ea cu patos. „Îmi place să mănânc cu mâna. Când mâncăm cu mâna parcă mâncăm cu inima”, spune tânăra din India.
Denisa o învață câteva cuvinte în română „varză”, „lapte”, „fidea cu lapte” și Siya le pronunță perfect. „Ești o fată deșteaptă”, îi zice Denisa în română și Syia îi spune înapoi același lucru. Râd amândouă.
La poartă apare fratele Robert cu mai multe borcane de zacuscă. „Asta e comunitatea de care vorbeam”, spune Denisa.
*
Cele cinci studente au plecat din Vizurești în această dimineață, luni, 7 martie, la ora 6 și sunt în drum spre India. „A fost foarte greu să-mi iau rămas bun de la fete. Au fost multe lacrimi de dimineață. (...) A fost planul lui Dumnezeu ca ele să ajungă în familiile noastre. Poate că inima plânge după această despărțire, dar acum, ele sunt familia mea”, mi-a scris Denisa.
Le mulțumesc Ionelei Pădure, Magdalenei Diaconu și lui Naomi Furdui care au coordonat găzduirea studenților indieni în Vizurești, pentru primirea în comunitate.
Cover foto: de la stânga la dreapta, Siya, Shifna, Rumana, Swathy, Anaina
