În 2008 J.J. Abrams exorciza spaimele post-11-Septembrie ale new yorkezilor în „Cloverfield” – o combinaţie de Godzilla şi Blair Witch Project, cu ritm alert, actori necunoscuţi şi un monstru cu atât mai înfricoşător, cu cât apărea doar fugar, văzut de la distanţă, lăsând imaginația spectatorilor să completeze restul. Thriller-ul filmat „din mână” în genul fals-documentar, a reuşit să adapteze cu succes tradiţia filmelor-dezastru clasice din anii '50 pentru generaţia social networking, iar criticii l-au găsit delicios de refreshing.
Opt ani mai târziu, în „10 Cloverfield Lane”, monştrii capătă chip şi trecem într-un registru claustrofobic, urmărind drama a trei personaje captive într-un buncăr. Michelle (Mary Elizabeth Winstead) suferă un accident de maşină şi se trezeşte într-o încăpere izolată, cu un lanţ la picioare şi o perfuzie într-o venă. Dacă va gândiţi la „Saw”, mai gândiţi-va o dată. Howard (John Goodman), bărbatul care o ţine captivă, îi tratează cu maximă înţelegere tentativele de evadare. Ba mai mult, susţine că ar fi salvat-o de la o moarte sigură: acolo, afară, a început un soi de război al lumilor care a făcut aerul irespirabil şi Pământul de nelocuit. Dar putem să-l credem pe Howard? E doar un paranoic ale cărui temeri s-au adeverit sau un dement care se distrează răpind femei de pe autostradă? Afară e Apocalipsa ori totul e doar o înscenare menită să susţină teoria conspiraţiei? Atacul a venit de la ruşi, de la extratereştri, ori din imaginaţia unui singuratic părăsit de soţie şi copii? A fost Howard în stare să-şi mutileze animalele din ogradă numai că să-şi demonstreze punctul de vedere? Sau e doar un control freak pisălog, dar inofensiv, ale cărui crime banale sunt obsesia pentru ordine şi un tonomat burduşit cu hituri din anii ‘60? Cine mai e şi Emmet (John Gallagher, Jr.), tipul care se transformă în confidentul şi aliatul Michellei – un alt supravieţuitor? O altă victimă? Sau complice într-o şaradă perversă?
Scenariul combină perfect suspiciunea şi suspansul, iar Goodman e strălucit în alternanţa de bonom cu înfricoşător, manevrând la fel de delicat suporturile pentru pahare şi butoaiele cu acid coroziv. E cel mai reuşit psihopat al lui de la „Barton Fink” încoace. Iar Mary Elizabeth Winstead face un rol demn de Sigourney Weaver. Dacă Sigourney Weaver ar fi jucat în „Room”. Şi dacă „Room” s-ar fi transformat la un moment dat dintr-un thriller minimalist într-un SF cu scene de acţiune. Mergeți să-i vedeți ca să vă convingeți (ori să vă aduceți aminte) ca entertainment-ul de calitate nu se reduce la o grafică bună pe calculator.
