Stephen Hawking a sfidat viața și a trăit-o cu vreo 50 de ani mai mult decât îi hărăziseră medicii după ce l-au diagnosticat cu o boală neuro-motorie rară, la 22 de ani. Din celebra lui poziție încleștată în scaunul cu rotile, fizicianul s-a gândit mereu la găuri negre & relativitate și ne-a vorbit despre ele cu un sintetizator de voce. Azi dimineață s-a contopit cu universul despre care spunea că s-a creat singur din nimic. A avut o moarte pașnică în locuința lui din Cambridge, la 76 de ani. Rămân în urmă vorbe de duh spuse de el - gen „N-ar prea fi nimic universul ăsta dacă nu i-ar găzdui pe oamenii pe care-i iubim” - sau poeme inspirate de el, ca cel de mai jos. Dan Sociu l-a scris în septembrie 2010 și l-a publicat în volumul său „Poezii naive și sentimentale” în 2012. (Trivia: Stephen Hawking era ateu, Dan Sociu e supranumit „poetul creștin”).
*
Toamna a început la Eroii Revoluţiei
la gura de metrou de peste drum
de cimitirul scriitorilor pe lîngă care
cînd trec cu troleibuzul mă gîndesc : aici
lîngă benzinărie cu Nichita, cu băieţii
o toamnă şi încă o toamnă
şi încă una şi milioane de veri
pînă la stingerea soarelui.
Toamna e băiat, ţi le spune în faţă.
Stephen Hawking e băiat
ți-o spune în față
vîntul rece îţi spune în faţă
că nu eşti dorit, nici nedorit
că viaţa şi moartea ta n-au nici o importanţă
Stephen Hawking azi 2 septembrie
în The Guardian : universul s-a creat singur
din nimic. In yer face
ca băieţii, molecule şi alte molecule
şi zero semnificaţie, nu
sîntem mai speciali decît sarcoptul rîiei.
Cînd am intrat la Grigorescu
era încă vară
cînd am ieşit la Eroi se întunecase.
Era frig şi mirosea a toamnă
mirosul ăla care-ţi aminteşte de alte toamne
şi pentru o clipă te păcăleşte continuitatea
ţi se urcă la cap -
a coborît cu o geantă plină de legume
am îmbrăţişat-o şi am săltat geanta într-o mînă
gesturi străvechi, ca în Iaşi
cînd venea perechea mea de atunci de-acasă
cu genți de mîncare și la trecerea de pietoni
mi-am lipit o ureche rece
de urechea ei încălzită în autobuz.
Atîta ostilitate a naturii şi societăţii
ce o să fie în următoarele luni
oboseală şi frig şi bani
din ce în ce mai puţini
o să construiască în jurul saltelelor
un fel de scut magnetic, un cocon paradoxal
de intensitate în care trupurile noastre
o să se lăfăiască în sex și în somn
ca o ureche rece lîngă o ureche fierbinte,
iar ăsta e tot cadoul pe care-l mai poţi smulge
ororii şi să zici mersi.
Foto: Gaura neagră Behemoth/ NASA
