Prezentat în Festivalul Național de Teatru 2022, Oameni. De vânzare, spectacolul creat de Carmen Lidia Vidu la Teatrul German de Stat din Timișoara, este un documentar hibrid, teatru/ film/ fotografie, despre vânzarea populației germane din România în timpul regimului comunist. Între 1969 și 1989 au fost vândute aproximativ 225.000 de persoane, sași și șvabi, către Republica Federală Germania (Germania de Vest). Vidu investighează subiectul concentrându-se pe aspectul comercial în legătură cu care ridică întrebări privind moralitatea. Este moral să salvezi un om, tratându-l ca pe o marfă? Este moral să negociezi cu un dictator? (de la începutul războiului din Ucraina, întrebarea asta este acut de actuală).
România comunistă a făcut comerț cu propriii cetățeni. Etnicii evrei și germani au fost tranzacționați, ca o marfă, de către statul român către Israel și RFG. Vânzarea oamenilor a adus o contribuție importantă la bugetul statului, folosită (și) pentru plata datoriei externe, una dintre obsesiile lui Nicolae Ceaușescu. S-a făcut și troc, România obținând în schimbul etnicilor germani produse, în special tehnologie și utilaje pentru industrie, pe care altfel nu le-ar fi putut importa. România cerea însă și produse de lux, de la automobile Mercedes la stilouri Montblanc, lucruri „necesare” pentru nomenclatura de partid și șefii Securității. Dincolo de tranzacția de stat, oficială, dar nepublică, cu aspectele ei frivole și cu oroarea ei morală, exista și o piață neagră a plecărilor în Germania (și Israel, desigur). Aceiași etnici germani erau forțați să își plătească personal plecarea, chiar dacă statul german plătise deja oficial pentru ei. Pe această piață neagră acționau securiști și vameși, cei care erau primii care aflau despre acordarea pașapoartelor pentru plecare definitivă și puteau șantaja victima, care nu știa că poate pleca. Așa s-au obținut bani, case, bunuri. Sașii și șvabii au fost spoliați de două ori, de stat și de oamenii statului. Lucrurile au fost suficient de dure astfel încât cei care au plecat să nu mai dorească să vorbească despre asta. Știa Securitatea ce fac angajații săi? Era o piață neagră coordonată de instituție sau au fost inițiative individuale? Ce se înțelege din această istorie este că „România era un stat corupt”, concluzionează Germina Nagâț, cercetătoare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Germanii au fost vânduți în loturi, cu un preț unitar, dar și la bucată, fiecare persoană având un preț propriu, în funcție de studiile avute. Documentele de la CNAS arată un mercurial, în care persoanele cu studii superioare au prețul cel mai ridicat. Din 1978 s-a decis un preț unic pentru fiecare persoană, care a ajuns în ultimii ani la 8.700 mărci germane pentru o persoană. Informația a fost oferită de Heinz Gunther Husch, avocat și negociator din partea RFG în acest negoț cu oameni. Carmen Lidia Vidu face un interviu cu Husch, dar și cu unul dintre negociatorii români, Stelian Octavian Andronic. Ea investighează aici perspectivele de la vârful afacerii și pune ca contrapunct viziunea unui sas rămas în România despre plecarea celorlalți, jelită ca o moarte, și informații despre cum se trecea granița ilegal, de români și de germanii care nu erau pe lista celor vânduți. Dacă la nivel de vârf era vorba de o afacere, care aduce valută în buzunarele statului și ale nomenclaturii de partid, la bază era vorba de disperarea de a părăsi o țară care devenise închisoare pentru propriii cetățeni, ceea ce de multe ori se termina într-o tragedie.
De ce România a reziliat unilateral contractul cu RFG la începutul lui decembrie 1989, asta rămâne o întrebare fără răspuns. Putem să speculăm, dar vă las plăcerea asta.
Carmen Vidu și-a dezvoltat un stil hibrid, în care integrează proiecțiile video în spectacol și creează acestea și reprezentația live un produs finit, compact. Elementul uman de pe scenă și proiecțiile video supradimensionate din fundal formează compoziții grafice cu noi sensuri. Vidu folosește diferite ingrediente ale documentarului: mărturii directe filmate, comentarii ale experților, mărturii reale reproduse verbatim de actori, actori – naratori de fapte documentate, inserturi cu filmări din epocă (din emisiunile TVR, unele dedicate minorităților naționale, numite la vremea aceea „naționalități conlocuitoare”). Discursul oficial glorifica un stat care aparent integra minoritățile, lasându-le și spațiu de dezvoltare identitară, dar venea ca un contrapunct la activitatea „underground” a statului, de vânzare a germanilor și evreilor pentru a face rost de valută, și la escrocarea acestora de către securiști. Această juxtapunere de discursuri sau idei contradictorii apare pe parcursul întregului spectacol în diferite paradigme – imaginea identitară standard, cu germanii dansând fericiți în costume populare specifice etniei este anulată de cântecul tânguitor cântat la fiecare plecare definitivă și reprodus de un bărbat rămas în țară. Mărturiile despre piața neagră a vânzărilor și șantajul Securității sunt contrazise de Andronic, care le vede doar ca pe niște cazuri izolate. Și tot așa, perspectivele se multiplică, se contrazic, se potențează reciproc într-o viziune complexă asupra unei țări autocrate cu mai multe paliere de putere, cu o imensă corupție și cu un puternic aparat de control al populației.
Trebuie spus că pentru acest tip de spectacol, pe care Vidu l-a perfecționat în seria Jurnalelor de România (Sfânt Gheorghe, Constanța, București) este necesar un anume stil de joc, detașat, alb, narativ, căci orice urmă de teatralitate (implicare, patetism, tendință de personifica etc.) ar bruia latura documentară. Nu este un lucru ușor de făcut, dovadă că nu oricine reușește să îl facă, poate și din cauză că acest stil de interpretare presupune un joc coral, colectiv, fără evidențieri, chiar dacă majoritatea scenelor sunt monoloage. Însă printre cei care se pliază cel mai bine pe acest format de spectacol sunt actorii de la Teatrul German de Stat, excelenți și aici, ca și în Jurnal de Timișoara, precedentul spectacol al lui Vidu la acest teatru. Ioana Iacob, Oana Vidoni, Daniela Török, Alexandru Mihăescu, Harald Weisz, Robert Bogdanov-Schein funcționează perfect în acest construct performativ, conștienți de rolul lor de reprezentare documentară a unor acte, simboluri, situații istorice.
Oameni. De vânzare arată un stat care își tranzacționează cetățenii, cu autoritarismul discreționar al puterii. Întrebările de la care pornește creatoarea, dacă este moral să negociezi cu un dictator (asta îl validează?) și care este prețul unui om, nu au un răspuns bine definit la final, doar multe nuanțe. Rămân în urmă golul lăsat de o populație care a dispărut (cei care erau încă aici în 1989 au plecat după căderea comunismului), întrebările legate de responsabilitățile negoțului cu oameni la nivel de stat și la negru sau de soarta banilor primiți de stat pentru etnicii germani și despre care nu se știe unde au ajuns (circa 4 miliarde de dolari, susține Laura Stancu, cercetătoare CNSAS), și sentimentul neplăcut că această putere discreționară, patologic deformată, a statului, a unui om sau a unui grup de oameni, are forța de a reveni. Vremurile pe care le trăim o demonstrează.
FOTO main: Ovidiu Zimcea
Teatrul German de Stat Timișoara
Oameni. De vânzare
De Carmen Lidia Vidu
Traducerea: Rudolf Herbert
Cu: Ioana Iacob, Oana Vidoni, Daniela Török, Alexandru Mihăescu, Harald Weisz, Robert Bogdanov-Schein, Ovidiu Zimcea (camera live)
Apariții video: Heinz Günther Hüsch, Stelian Octavian Andronic, Johann Schaas, Germina Nagâț, Mădălin Hodor, Hanni Hüsch, Cornel Hüsch
Regia: Carmen Lidia Vidu
Dramaturgia: Rudolf Herbert
Costume și asistență decor: Ioana Popescu
Multimedia: Cristina Baciu
Muzica originală: Ovidiu Zimcea
Asistență de regie: Richard Hladik
Machiaj: Bojita Ilici
Regie tehnică: Adrian Georgescu
Ilustrații: Gabriela Schinderman
