Spațiul viselor este un hibrid între biografie și memorii, o incursiune în viața lui David Lynch, dezvăluită atât prin cuvintele sale, cât și prin perspectivele celor mai apropiați colaboratori, prieteni și membri ai familiei.
Pe de-o parte îl ai pe însuși David Lynch care își dezvăluie viața, împărtășind durerile și luptele prin care a trecut pentru a aduce la lumină proiectelor sale neconvenționale. Iar, de cealaltă parte e Kristine McKenna, colaboratoarea sa apropiată, care se bazează pe peste o sută de interviuri noi cu persoane din viața lui Lynch — de la foste soții până la membri ai familiei, actori, agenți, muzicieni și colegi de breaslă — fiecare oferind o perspectivă distinctă asupra evenimentelor.
David Lynch a fost regizor și producător de film, artist vizual, muzician, YouTuber și patron de club de noapte. Printre cele mai celebre filme ale sale se numără: Wild at Heart, Blue Velvet sau Mulholland Drive, dar și serialul-cult Twin Peaks.
În acest fragment din Spațiul viselor, Lynch rememorează cum a creat atmosfera bizară și neliniștitoare care a ajuns să fie sinonimă cu Twin Peaks.
Spațiul viselor
Mulți ani mai târziu, filmam episodul-pilot din Twin Peaks și ne pregăteam să turnăm o scenă în Primărie, unde agentul Cooper și șeriful Truman se duc ca să stea de vorbă cu oamenii despre crima care tocmai ce avusese loc. Mi-am spus: „Bun, asta e o ocazie“, așa că am sunat-o pe Catherine și i-am spus: „O să porți un buștean în brațe, iar sarcina ta o să fie să stingi și să aprinzi lumina, ca să le atragi tuturor atenția că e timpul să aibă loc o discuție“. Catherine a spus: „Grozav“, a luat avionul, i-am făcut rost de un buștean și a jucat scena: de-acolo au început să se lege lucrurile. E ceva cu bușteanul acela, iar oamenii au început să se întrebe care e povestea ei. Personajul nu are nicio noimă – și totuși, ceva-ceva e. Găsești astfel de oameni în oricare oraș, iar ei sunt, pur și simplu, acceptați. Ea e o persoană specială din Twin Peaks.
Ideea pentru Gordon Cole, interpretat de mine, ne-a venit pe când filmam o scenă în care agentul Cooper trebuia să-și sune șeful anonim din Philadelphia. Am hotărât să contribui cu vocea, doar ca să-l fac să pară mai adevărat, fără să mă fi gândit vreo clipă că ar putea fi inclus în serial. Vorbeam destul de tare, astfel încât Kyle să mă poată auzi, iar acela a fost momentul în care s-a născut personajul. Numele Gordon Cole vine din Bulevardul Amurgului – în film, el e bărbatul de la studiourile Paramount care începe s-o sune pe Norma Desmond în legătură cu închirierea unei mașini. Oamenii inventează nume în fel și chip, iar când mă gândeam la Gordon Cole mi-am spus: „Ia stai un pic. În drum cu mașina spre Paramount, Billy Wilder trece pe lângă strada Gordon, iar apoi pe lângă strada Cole. Sunt convins că așa i-a venit ideea pentru acel nume“. Așadar, personajul pe care-l joc în Twin Peaks a fost numit în cinstea Hollywood-ului și a lui Billy Wilder.
Inițial, personajul Bob nu apărea în scenariul episodului-pilot, ideea ne-a venit în timp ce filmam în Everett, Washington, în casa familiei Palmer. Eram la etaj, stăteam în patru labe sub un ventilator, dintr-un motiv sau altul, iar din spate aud vocea unei femei: „Frank, vezi să nu te închizi în camera aia“. Frank Silva era un costumier. În timp ce muta lucrurile de colo-colo prin cameră, a împins spre prag mai multe sertare ale unei comode. Femeia făcuse o glumă, dar începeam deja să mi-l închipui pe Frank închis în camera Laurei Palmer, așa că mi-a venit o idee. L-am întrebat: „Frank, ești cumva și actor?“ „Da, David, sigur că sunt.“ „Bine, vezi că o să și apari în scena asta“, i-am spus.
Filmam o panoramare lentă în camera Laurei Palmer și am tras trei duble fără Frank. Apoi i-am spus: „Frank, du-te lângă piciorul patului și ghemuiește-te ca și cum te-ai ascunde, apucă barele cadrului și uită-te fix la camera de filmat“. Așa că Frank s-a ghemuit acolo și am mai făcut o panoramare, de data aceasta cu Frank, și n-am nici cea mai vagă idee de ce. În aceeași seară, mai târziu, filmam o scenă în sufrageria casei Palmer, iar Sarah Palmer stă devastată acolo; fiica ei fusese găsită moartă. Zace distrusă pe canapea și dintr-odată vede cu ochii minții ceva care o înspăimântă, sare drept în picioare și țipă. Și gata cadrul. Cameramanul era un englez pe nume Sean Doyle. Se termină cadrul, strig: „Tăiați!“ Grace Zabriskie e una dintre cele mai mari actrițe din toate timpurile, așa că spun: „Perfect!“ Sean îmi atrage însă atenția: „Nu, David, nu e perfect – se vede cineva în oglindă“. „Cine?“, îl întreb. „Frank“, îmi răspunde el, iar în clipa aceea s-a născut Bob. Așa vin ideile. De unde vin ele? Sunt toate niște daruri. Frank era un tip de treabă, iar oamenii care-l cunoșteau mi-au spus că nu seamănă deloc cu Bob, dar a primit rolul. Fața lui, părul – toată ființa lui i se potrivea de minune lui Bob, iar el îl înțelegea.
La început, Twin Peaks a fost un fenomen, dar celor de la ABC nu le-a plăcut niciodată cu adevărat, iar când oamenii au început să ne scrie mesaje și să ne întrebe: „Când o să aflăm cine a ucis-o pe Laura Palmer?“, ne-au forțat să facem dezvăluirea. După aceea lumea a încetat să se mai uite la serial. Le-am spus că dacă dezvăluie identitatea ucigașului o să fie sfârșitul și chiar așa a fost. S-a mai întâmplat un lucru: cândva, oamenii acceptau ideea unei povești care se întinde pe mai multe episoade și îi rămâneau fideli, dar apoi agenții de publicitate au început să spună: „Oamenii pierd câteva episoade, nu se pot reconecta la serial și nu-l mai urmăresc, așa că trebuie să facem finaluri fără echivoc“, ceea ce a schimbat și atmosfera serialului. Cred că întotdeauna e vorba de bani. Oricum, până să vină Bob Iger și să ne spună: „Trebuie să dezlegați misterul ăsta“, eu mă cam săturasem.
Când m-am întors de la filmările pentru Suflet sălbatic, nu știam ce se întâmplă cu serialul. Țin minte doar că am avut impresia că e un tren scăpat de sub control și că trebuie să-i dedici tot timpul ca să-l menții pe șine. Dacă aș fi scris fiecare episod împreună cu Mark ar fi fost în regulă, dar nu am făcut asta și s-au implicat și alții. Nu am nimic de spus împotriva lor, dar ei nu cunoșteau Twin Peaks ca mine, iar serialul mi-a devenit străin. Când reveneam ca să regizez câte un episod, încercam să schimb lucrurile și să-l fac așa cum voiam, dar apoi o lua iarăși razna, în cele mai cretine direcții. Nu mai era distractiv. Apoi, serialul a fost mutat din seara de joi în cea de sâmbătă și nici ăsta nu era un lucru bun. Habar n-am de ce a fost mutat.
Cred că s-ar putea spune că Twin Peaks m-a făcut celebru, însă totul e relativ. Cum definești celebritatea? Elvis era celebru. Și, zău așa, toată treaba asta e pur și simplu caraghioasă. Dacă Mel Brooks s-ar plimba astăzi pe stradă, probabil că nicio persoană sub douăzeci și cinci de ani nu ar ști cine e, iar asta mă omoară. Au murit toți oamenii care chiar știau cu adevărat ce a făcut și cât de mare e. Înțelegi ce vreau să spun? Când îmbătrânești, în jurul tău nu mai e nimeni care să-și aducă aminte ce ai făcut.
