Ce este Sonny Boy?
Odată am visat că eram la școală. Profesorii și profesoarele nu veniseră la ore. Am așteptat în clasă să sune clopoțelul, dar n-a sunat. Nimeni nu era de serviciu. Școala din vis era o fuziune între gimnaziul și liceul pe care le-am frecventat în același oraș, un amalgam de ferestre și holuri, bănci și cuiere, table de scris și cantine. Avea o curte uriașă înconjurată de un gard dincolo de care nu puteai vedea nimic, doar fum negru și niște steluțe albe scânteind. Gardul avea o poartă, dar și aceasta dispăruse, odată cu apariția fumului, care înghițise lumea din jurul școlii. Am încercat să o găsesc, împreună cu colegii și colegele mele, dar în zadar. Nu puteam găsi poarta, nu puteam găsi nici clopoțelul. Până la urmă am făcut noi un clopoțel, însă nu ne puteam hotărî ce formă să aibă sau cum să sune, așa că fiecare a făcut clopoțelul său personal și a sunat din el. Atunci m-am trezit.
Mai târziu aveam să citesc manga isekai Hyōryū Kyōshitsu (Clasa în derivă) de Kazuo Umezu, despre aventurile coșmarești ale unui grup de copii transportați cu tot cu școala lor și câțiva adulți într-o lume post-apocaliptică. Recent am văzut anime-ul Sonny Boy, produs de studioul Madhouse și regizat și scris de Shingo Natsume, care a fost implicat în unele dintre cele mai apreciate seriale anime din ultimii ani, precum The Tatami Galaxy, Space Dandy, One-Punch Man sau Boogiepop wa Warawanai.
Inspirat de manga lui Umezu, Sonny Boy este un exercițiu de stil și o alegorie criptică despre adolescență și maturizare. Sau un loc sau un anotimp sau un sentiment. Sonny Boy nu există. Nu ni se spune cine este sau ce este. Nu este menționat nici măcar o dată de-a lungul celor 12 episoade ale anime-ului. Povestea urmărește destinele unui grup de băieți și fete care, în buna tradiție a isekai-ului, se trezesc într-o lume străină și ostilă, unde trebuie să supraviețuiască, singurul lucru familiar fiind clădirea școlii lor, care le servește ca adăpost temporar. Lumea în care sunt aduși, în împrejurări misterioase, să nu o numim paralelă sau alternativă, ci secundară, pentru că în ea se regăsesc legile fizice din lumea noastră, însă modificate în moduri surprinzătoare, după reguli de natură etică (un obiect furat va arde într-un foc albastru, o persoană respinsă de grup va dispărea în spatele unei cortine întunecate) sau care să le îngăduie personajelor supraviețuirea (mâncarea, apa sau electricitatea au proprietăți regenerabile).
Lumile secundare în care se pierd protagoniștii și protagonistele din Sonny Boy, căutând drumul spre casă, par inventate și controlate de forțe adulte crude și capricioase. Așa cum părinții au nevoie de aprobarea copiilor pentru a exista, regulile acestor lumi așteaptă să fie descoperite, descifrate și respectate. E un fel de simbioză. Încă de la început, personajele dobândesc superputeri spectaculoase sau doar stranii, unele din ele fiind energii distructive care pot remodela lumile secundare, și care, poate, în esență, nu sunt cu mult diferite de abilitățile pe care un om din lumea noastră le are în mod firesc (mă gândesc la cântat, dansat, scris, diverse aptitudini tehnice etc.). Probabil pentru că superputerile sunt abilitățile care, intrând în contact cu regulile lumilor secundare, suferă mutații. Dacă în lumea primară (a noastră) cineva are talent la scris, putem presupune că într-o lume secundară, unde legile fizice sunt iraționale, sau mai bine zis multiraționale, talentul ar suporta și el transformări - pozitive sau negative, în funcție de personalitatea sau dispoziția emoțională a persoanei. Toate astea sunt doar vagi bănuieli ale mele, pentru că structura narativă a anime-ului e mult prea densă, absconsă și stratificată pentru a fi înțeleasă în mod satisfăcător la prima vizionare, însă, trebuie spus, impactul emoțional al ultimelor episoade este puternic și fără o înțelegere cuprinzătoare a narațiunii. În orice caz, dificultatea identificării ideilor din spatele poveștii ar putea fi unul din motivele pentru care anime-ul a fost comparat de mai multe voci cu Lord of the Flies. Cauza ar putea fi și o percepție greșită sau incompletă asupra romanului lui Golding.
Sonny Boy împrumută elemente din intriga cărții Lord of the Flies, la fel ca influența directă - Clasa în derivă, însă tematic anime-ul e foarte diferit de romanul sexist și rasist al lui William Golding. Sexist pentru că autorul consideră că băieții formează un microcosmos în care se reflectă mai veridic omenirea decât dacă ar fi locuit și de prezențe feminine, care n-ar face decât să tulbure apele omenescului. Rasist pentru că gândirea lui Golding nu ieșise niciodată de sub autoritatea imperialismului britanic, care, în perioada în care era scrisă cartea, își abandona cu oarece regret (și mai mult superficial, și mai mult nu prea) impulsurile colonizatoare. Ce răzbate din paginile romanului, în ultimă instanță, e - păzea, oameni albi și britanici, CIVILIZAȚIA care ne înconjoară umanitatea ca o manta, apărându-ne de frigul BARBARIEI, este de fapt o membrană superficială și se poate rupe ușor! dacă nu avem grijă, și copiii noștri pot ajunge SĂLBATICI. Departe de-a construi o critică pertinentă a colonialismului, cum ni se spune îndeobște prin licee și facultăți, William Golding ajunge să vadă imperialismul britanic și mecanismele colonizatoare ale acestuia ca pe niște sacrificii necesare făcute în numele CiViLiZăRii omului non-alb, sĂlBaTiC și bArBaR, care sălășluiește chiar și în noi, dragii mei lorzi; în bărbații albi britanici, reprezentanții civilizației.
În Sonny Boy, un grup de 36 de băieți și fete supraviețuiește sau testează limitele interacțiunii umane, însă aici nu e vorba de ce este sau nu este CiViLiZaȚiE. Superputerile reprezintă un mod de autocunoaștere în labirintul de lumi în care legile fizice (sau psihice) sunt subminate. Supraviețuirea e, înainte de toate, starea implicită a procesului de maturizare. Adolescența înseamnă supraviețuire. Lumea adolescentă din Sonny Boy sucombă unei ordini crude, izvorâte dintr-o imaginație represivă și vindicativă adultă, veterotestamentară, nu haosului NECIVILIZATOR, produs al unei fantezii imperialiste, patriarhale și colonizatoare, cuprinse de panică și ennui.
Așadar, ce este Sonny Boy? O poveste veche, care a început cu primii oameni. Este revoltă împotriva lumii adulte. Este melodia unei formații de math-rock pe nume toe. Este o glumă crudă. Este, de-asemenea, locul revoltă, anotimpul revoltă și sentimentul revoltă. Clopoțelul cu care suni de ieșire până când legile lumii adulte se prăbușesc la picioarele tale, cerând îndurare.
