Două treimi dintre cei care au rămas șomeri în România de la începutul pandemiei sunt femei. Am vrut să aflăm de ce arată astfel cifrele și cum s-au descurcat câteva dintre persoanele incluse în aceste statistici. 

În primăvară, la doar două săptămâni după declararea stării de urgență, Mihaela, ofițer de credite la o firmă din Botoșani, afla printr-un e-mail de la angajator că va fi concediată. La scurt timp, aproape 90 dintre colegii ei - în proporție de 90% femei - au primit înștiințări prin care erau puse să aleagă între concediere și demisie. Motivația firmei pentru luarea acestor decizii abrupte: situația incertă generată de pandemie. 

„Toate astea s-au întâmplat în acele zile când era panică mare și când eram toți foarte speriați”, spune Mihaela (43 de ani), mamă a trei copii. Între timp, ea și-a găsit un alt loc de muncă, tot la o firmă unde face contracte pentru rate, dar e de părere că este foarte greu pentru femei în perioada asta, mai ales dacă sunt în vârstă.

„În general, o femeie trecută de 40 de ani care nu are o funcție și nu știu ce studii, își găsește foarte greu de muncă. Unii nici nu-ți mai citesc CV-ul după ce îți văd vârsta. Iar în perioada asta de pandemie, pentru o femeie e cu atât mai greu.”

Conform datelor Institutului Național de Statistică, numărul femeilor șomere din România a crescut cu 50% din cauza pandemiei, în timp ce ponderea bărbaților șomeri cu doar 16% (rata șomajului din România ajungând la 5,4% în iulie). Mai exact, două treimi dintre cei care au intrat în șomaj în 2020 sunt femei. Chiar dacă rata șomajului rămâne în continuare mai ridicată în rândul bărbaților din România, femeile au fost cele mai lovite de pierderea locurilor de muncă în ultimele luni. 

În multe alte locuri din lume, statisticile reflectă o situație similară. Potrivit BLS (Bureau of Labor Statistics), din cele 22 de milioane de locuri de muncă pierdute doar în martie și aprilie în SUA, 55% erau ocupate de femei. Spre deosebire de marile crize economice din 1929 și 2008, în urma cărora mai mulți bărbați și-au pierdut joburile, acum raportul s-a inversat. Nicole Mason, directoarea Institute for Women’s Policy Research, descrie criza actuală drept a shecession („secesiune la feminin”), față de cea din 2008, cunoscută drept și ca the mancession („secesiune la masculin”). Acest lucru se explică prin faptul că domeniile cele mai afectate la nivel global sunt cele care implică interacțiuni directe cu oamenii, cum ar fi turismul, ospitalitatea, comerțul, și în care forța de muncă este majoritar feminină. 

Rata șomajului din UE în rândul femeilor a crescut de la 7.1% în 2019 la 7.5% în iulie 2020 (și de la 6.4% la 7% la bărbați în același interval), arată Eurostat. 

Acest lucru se întâmplă în contextul în care, în general, locurile de muncă dominate de femei sunt mai prost plătite și beneficiază de o mai slabă protecție socială. Conform unui studiu publicat de Institutul European pentru Egalitatea de Gen (EIGE), 76% din angajații sistemului medical din UE sunt femei, iar 82% din posturile de casieri de la supermarketuri sunt ocupate tot de femei. „Femeile lucrează la fel pe aceleași poziții ca bărbații și câștigă, în medie, cu 16% mai puțin. Există state în care diferența e și mai mare”, spunea Evelyn Regner președinta Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen din cadrul Parlamentului European, în 2019, când criza încă era departe. 

Pe lângă amenințarea șomajului, femeile sunt și foarte expuse în fața Covid-19, atâta vreme cât multe dintre muncile esențiale în pandemie sunt făcute de femei. „În spitale, la casieriile supermarketurilor, femeile luptă în prima linie cu pandemia”, mai arată Regner.

Victoria Stoiciu, expertă în relații de muncă și coordonatoare de programe la Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung, are câteva explicații posibile despre creșterea șomajului în rândul femeilor din România.

„Știm deja că industria textilă a fost unul dintre sectoarele economice cele mai afectate de efectele pandemiei. Or, în sectorul textil, majoritatea forței de muncă este feminină. O altă posibilă explicație este tipul de ocupații pe care îl exercită femeile din România, care muncesc în țări ca Italia sau Spania. Din cauza izolării și a stării de urgență, putem estima că o parte din femeile care lucrau ca menajere și-au pierdut locurile de muncă și s-au întors în România, unde nu și-au găsit de lucru. O a treia explicație ar putea ține de faptul că, în urma închiderii școlilor, o parte din femeile care aveau contracte pe perioadă determinată sau joburi part time și-au pierdut efectiv locul de muncă și au rămas să se îngrijească de copii.”

Pe lângă faptul că, de cele mai multe ori, femeile au grijă de copiii și vârstnicii din familiile lor, încă dinainte de pandemie, exista o disproporție legată de timpul pe care femeile și bărbații îl alocă activităților domestice. Potrivit EIGE, femeile din UE își dedicau cu 13 ore mai mult decât bărbații pentru îngrijire și muncă domestică neplătite în decursul unei săptămâni. La asta se adaugă și faptul că 85% din familiile monoparentale din UE sunt reprezentate de femei, 48% dintre acestea aflându-se în risc de sărăcie și excluziune socială. 

Oana are 25 de ani și a fost colegă cu Mihaela la firma de acordare de credite din Botoșani. Pentru ea, concedierea a fost un șoc, mai ales că acesta era primul ei job după terminarea facultății. „Chiar nu mă așteptam la așa ceva, să fiu brusc dată afară de cum a început starea de urgență. Mi-a lăsat un gust foarte amar experiența asta”, spune Oana, care a studiat Litere la Iași. A încercat să-și găsească un job, dar cum nu a reușit să găsească nimic, a revenit la planul ei mai vechi de a intra în învățământ. S-a pregătit pentru exemenul de titularizare și acum a început primul ei an ca învățătoare la o școală din Botoșani. 

Tot la sfârșitul lui martie, cam în aceeași perioadă în care au fost dați afară cei 90 de angajați de la firma de brokeraj din Botoșani unde lucrau Mihaela și Oana, la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași au fost disponibilizați peste noapte 82 de oameni, asistente și infirmieri, într-un moment în care se vorbea peste tot în țară de o criză de personal medical. Conducerea spitalului spunea că nu mai are bani de salarii și că „problema rezultă dintr-o încurcătură bugetară” și din faptul că toți acei angajați s-ar fi aflat într-o perioadă de probă de 90 de zile. DNA Iași, care a ajuns să investigheze cazul, spune că ar fi fost alte nereguli la mijloc. Juristul Institutului Socola spune însă că niciunul dintre angajații concediați nu a greșit în timpul celor 90 de zile din timpul perioadei de probă. 

Bianca este una dintre asistentele de la Socola care, după ce a fost disponibilizată în timpul stării de urgență, a ieșit la un protest alături de colegii ei, pentru a trage un semnal de alarmă asupra situației de la spitalul ieșean. Între timp, foștii angajați concediați au intentat și un proces împotriva Institutului Socola pentru acest val de demiteri pe care ei le consideră ilegale.

„Imediat după ce am pierdut locul de muncă, am avut câteva tentative de a mă angaja, dar fără succes”, zice Bianca. „Era foarte complicat să-ți găsești ceva de muncă în Iași în plină pandemie. Am aplicat dosarul și la DSP din Iași, dar ei țineau cont doar de experiența în România, și nu mi-a fost luată în considerare experiența de cinci ani în sistemul medical din Italia. Așa că am decis să mă întorc în Italia, unde sunt multe locuri de muncă și unde în continuare se recrutează personal medical, chiar și de pe băncile școlii.” 

Bianca se consideră norocoasă că a putut să se întoarcă în Italia, dar spune că cele mai multe dintre fostele ei colege nu au reușit să-și găsească de lucru și sunt șomere încă din martie. 

„Unii dintre noi am cerut să fim transferați la Suceava, mai ales că acolo era mare nevoie de oameni, dar tot nu s-a putut. Iar în domeniul privat am văzut ce s-a întâmplat, clinicile s-au închis pentru că le era frică de Covid, ceea ce nu mi se pare normal. Dacă ești unitate spitalicească, trebuie să-ți asumi niște riscuri, nu poți să ai activitate doar pe timp de pace.”

Au trecut mai bine de șase luni de la izbucnirea pandemiei și în continuare se simte lipsa unei strategii guvernamentale care să rezolve pe termen lung problemele de pe piața muncii, inclusiv rata mare de șomaj în rândul femeilor. Potrivit Victoriei Stoiciu, soluțiile ar consta într-un „mix de politici economice si de dezvoltare si politici sociale” și în programe de reconversie profesională, prin care să se pună accent pe salvarea oamenilor, și nu a unor joburi precare.

„E de presupus că unele din joburile dispărute și care erau ocupate de femei, cum sunt cele din textile, erau joburi precare, pe salarii mici și cu o intensitate a muncii ridicată. Această criză poate fi văzută și ca o oportunitate de reorientare a modelului economic românesc dinspre ceea ce numim țara muncii ieftine, către un model bazat pe forță de muncă mai calificată. Avem nevoie de politici sociale care să ofere o plasă de siguranță generoasă, or ajutorul de șomaj in România e unul derizoriu în acest moment.”

Valoarea  indemnizației de șomaj se află în jurul sumei de 500 de lei lunar, cu doar 100 de lei mai mult decât în 2008, arată Stoiciu. „Și asta în timp ce salariul minim a crescut de aproape 3 ori în acești 12 ani. Un șomer e azi o persoană condamnată la sărăcie lucie și acest lucru trebuie schimbat”. Și acest lucru nu e valabil doar în cazul României, după cum observă și Evelyn Regner, președinta Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen din cadrul Parlamentului European, care vorbește despre creșterea indemnizațiilor de șomaj și necesitatea unor sisteme mai bune de acordare a ajutoarelor sociale pentru mame singure.

În luna mai, când Bianca pleca spre Milano după ce își pierduse locul de muncă de la Socola, Florica (47 de ani) se întorcea din Italia acasă, în România, la Rodna. Bătrânul de care avusese grijă murise și Florica, mamă a trei copii, a stat timp de două luni în izolare, în Italia, fără un loc de muncă și fără niciun venit. Acum se află la Rodna și nu poate lucra din cauza unor probleme de sănătate. 

„Am avut noroc că m-au lăsat să stau acolo la ei în casă, în Italia. A fost foarte greu și a început așa dintr-odată, mulți oameni s-o îmbolnăvit și o murit,” povestește Florica, al cărei pacient a murit și el la scurtă vreme după declanșarea pandemiei „Și din câte am auzit în microbuz de la alte femei, când mă întorceam în România, erau mai multe ca mine, tot așa femei cărora le muriseră și lor bătrânii de care îngrijeau și care nici nu se puteau întoarce în România. Și noi, femeile, la bătrâni munceam, că ce altceva să găsești de lucru în Italia?” 

Pe lângă șomaj, criza actuală are și alte implicații asupra vieții femeilor, fie că vorbim de creșterea numărului de situații de violență domestică din perioada de carantină sau despre felul în care sunt distribuite sarcinile în plan familial. Brigid Schulte, autoarea cărții Overwhelmed: Work, Love, and Play When No One Has the Time, vorbește despre o „inegalitate grotescă” între femei și bărbați pe timpul pandemiei, în ceea ce privește munca domestică. În același timp, spune că acest moment ar putea fi o oportunitate de regândire și reconfigurare a familiei ca teren al colaborării și dialogului, pentru ca partenerii de ambele genuri să se implice în mod egal în treburile casnice și în educația copiilor. Acest lucru e cu atât mai necesar cu cât programul schimbat al școlilor sau trecerea exclusivă la școala online pun și mai mare presiune pe umerii femeilor.