Peste două săptămâni, un cătun aproape părăsit din mijlocul Apusenilor o să se transforme, timp de trei zile, într-o așezare de nomazi pe care un singur lucru i-a făcut să se-adune la un loc: muzica. Mai precis, zona aia din muzică unde sunetele se mișcă liber în spațiul dintre mintea unor artiști și mintea celor care-i ascultă. Pe harta noastră culturală, zona asta se cheamă jazz - o ciudățenie de cuvânt, căruia istoricii s-au tot chinuit să-i dezgroape rădăcinile. S-ar părea că acum vreo sută de ani, când a apărut specia asta nemaiauzită de muzică, americanii-au scos de la naftalină jasm, care-nsemna ceva între spirit, energie și curaj. Ei, tocmai forța asta o să aducă la Smida, din tot felul de colțuri ale lumii, oameni care caută mai degrabă-n muzică experiențe noi, improvizații de nerepetat, stări pe unde n-au mai trecut.
După ediția-pilot de anul trecut, Smida Jazz Festival o să se întâmple între 25 și 27 august, la 90 de kilometri de Cluj, în Parcul Natural Apuseni, unde nouă trupe or să construiască împreună un spațiu sonor care combină contemplația, groove-ul și beat-ul. Line-up-ul de anul ăsta o să ne ducă prin Manchester, unde cei trei GoGo Penguin se joacă dumnezeiește la pian, bas și tobe (e musai să-i ascultați oricând, dar mai ales seara, pe răcoare), și prin Norvegia, cu Bugge Wesseltoft's New Conception of Jazz, în care se-ntâlnesc un mastermind pianist cu mulți ani la activ și patru dintre cele mai fresh artiste din jazzul scandinav. La Tingvall Trio se-aude întâlnirea dintre un pianist suedez, un basist cubanez și-un baterist german, și la Eric Vloeimans’ Gatecrash, experimentul provocat de trompetistul olandez care-ntoarce sunetul pe toate părțile, de poate nici n-o să mai știm pe ce lume suntem. The Kandinsky Effect aduc din Franța punk-jazz (faceți o tură cu rollercoaster-ul lor, pentru încălzire) și Sickpicnic vin din Ungaria cu echilibristică pe jazz/electro/ethno-folk. În România, mergem pe mâna saxofonului lui Iordache și-a partenerilor lui de funk, ne dezmeticim cu loud jazz de la Jazzybit și închidem iar ochii când începe trompeta lui Trompetre (puteți să faceți o probă chiar acum). După ce-am trecut prin tot playlistul ăsta, mi-am dat seama că reușește o treabă destul de rară: să te ducă la întâlnirea cu artiști cunoscuți, pe care-i urmărești atent de la distanță, dar și să-ți provoace descoperiri. Selecția nu mizează pe rețeta VIP-urilor pe care le știi pe de rost, ci e mai degrabă „un curatoriat” de sound-uri cu personalitate care te și surprinde.
Omul care aduce jazzul
De-aici, de la briza aerului condiționat, de unde-am aflat vara asta o să pot să ascult live, sub cerul liber, cum se ridică peste copaci pianul și cum intră-n pământ bașii, m-a ros curiozitatea să aflu cui și de ce i-a venit ideea asta de-a aduce atâta sound nou în creierii munților. La urma urmei, au apărut atâtea festivaluri că ne-ar mai trebui încă două capete, două perechi de picioare și două portofele să le bifăm pe toate, iar legendele spun că muritorii lui 2017 nu s-ar îngrămădi la jazz. Așa că m-am întâlnit la o cafea cu Răzvan Scurtu, unul dintre organizatorii de la Smida și cel care-a conceput tot line-up-ul. Deși ideea de a pune pe picioare un festival de jazz a început să-l bâzâie de mulți ani, abia în iarna lui 2015 a găsit locul și formula potrivite, când un prieten i-a propus să aducă muzică la Smida, în apropierea unei pensiuni.
„Când am ajuns acolo, pe platou, am avut ca un fel de viziune și am zis aici trebuie să fie festivalul de jazz contemporan”, povestește Răzvan, într-o zi când Bucureștiul stă să se topească sub caniculă și câțiva picameriști execută un număr de noise. S-a apucat imediat de treabă împreună cu alți trei parteneri, și vara trecută vreo 3.000 de oameni au venit să asculte opt trupe de jazz în parcul natural cu păduri sălbatice și ghețari subterani. „Prima ediție a avut intrare liberă, pentru că am vrut să oferim publicului cât mai multe motive de a veni la festival. De obicei, publicul e mai reticent să meargă la prima ediție a unui festival și are nevoie de o confirmare dacă merită să meargă acolo. Mai mult, la Smida e mai dificil să participi decât la un eveniment în oraș: trebuie să deplasezi, ești la munte și trebuie să-ți placă asta, trebuie să fii dispus să stai și la cort. Noi am avut ideea asta de a organiza un festival, dar ea trebuia validată prin public. Și a fost foarte bine”.
Povestea lui Răzvan Scurtu cu muzica n-a început însă odată cu Smida. Deși a studiat la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, orașul unde s-a născut, și a lucrat câțiva ani buni pentru companii farmaceutice, într-o bună zi și-a dat demisia și din 2009 a început să testeze terenul cu evenimente orientate în jurul muzicii. A avut un spațiu alternativ la Iași, iar când el n-a mai fost de-ajuns pentru concertele pe care voia să le facă, s-a extins în alte spații și-apoi în alte orașe. Încet, încet, și-a dat seama că mulți muzicieni au nevoie de oameni profi care să-i reprezinte, așa că s-a apucat și de booking, iar acum colaborează cu vreo zece trupe românești. În urmă cu trei ani, s-a hotărât să lase Iașul și să se mute la Cluj, unde, crede el, „viața muzicală e mai bogată și mai extinsă decât la Iași, publicul e mai educat, fiindcă a avut ocazia să asiste la evenimente mai variate, și automat gusturile lor devin mai rafinate și cerințele din partea organizatorilor sunt mai înalte. Și resursele financiare sunt mai bune. Iașul din păcate a rămas mai provincial, iar o parte din vină o are și publicul, care nu înțelege că la rândul lui trebuie să ofere, nu doar să primească. Că orice eveniment presupune un schimb”. Dincolo de asta, scormonește mereu prin muzicile noi, descoperă, ascultă și dă mai departe. Pe scurt, „n-aș putea să trăiesc fără muzică”, spune Răzvan, care a gândit programul de trupe pentru ambele ediții Smida.
„În momentul în care concep line-up-ul, trebuie să fie o combinație de ritmuri mai abstracte, și unele mai dansante. Vreau să merg pe o combinație în care să se regăsească mai multe profiluri de ascultători și, desigur, pe cât posibil, vreau să aduc artiști care nu au mai venit în România”. Dacă la prima ediție a reușit să aducă jumătate din artiștii pe care-i avea în minte, anul ăsta e bucuros că-i poate aduce pe toți cei la care se gândise, iar cu GoGo Penguin, britanici de care fuseseră interesate mai multe festivaluri românești, a semnat un deal în exclusivitate. Când a făcut programul, a mai luat în calcul un lucru, un echilibru între stiluri și artiști, astfel încât să n-asculți, de exemplu, o seară-ntreagă numai trupe cu saxofon, ci să explorezi cât mai multe cotloane din buzunarele jazzului contemporan.
Locul unde te încarci
La Smida însă nu e vorba doar de niște concerte în natură, spune Răzvan, ci de o întreagă experiență prin care oamenii din spatele festivalului vor să rupă un pic obișnuințele publicului. Până seara, când muzica începe să se-audă, poți să faci o mulțime de chestii: poți să dai tură pe la peșterile din zonă sau pe la ghețari ori poți să te plimbi pe traseele mai apropiate, mai ales că anul ăsta la festival vor fi biciclete electrice și-o mașină electrică lowcost, produsă în România; sau poți să-i asculți pe scriitorii invitați în parteneriat cu Cărturești, invitați să citească și să stea la povești în zona de activități; sau să schimbi un pic rolul de ascultător cu cel de performer și să bagi un jam session cu cei de la organizația Cercul Întreg. „E importantă partea recreativă, că majoritatea oamenilor vin să se relaxeze, dar vrem s-o îmbinăm și cu partea educativă, Asta e viziunea noastră, să fie un mix”, explică Răzvan.
Cum festivalul de la Smida are loc într-o arie protejată, tot ce are legătură cu realizarea lui trebuie să țină pe bune cont de natură, iar grija asta e una dintre direcțiile pe care organizatorii vor să le urmărească pe termen lung. De la alimente, pe care încearcă să le asigure cât mai mult cu putință din zonp, până la felul în care se amenajează scena și campingul. „Suntem foarte atenți la amprenta festivalului, vrem să fie cât mai scăzută, și lucrăm cu structuri modulare, pe care le asamblăm pe loc. Au fost oameni care au revenit la Smida după festival și ne-au felicitat că nu rămăsese nicio urmă”, spune Răzvan, care mai crede că evenimentul ăsta pe care-l pregătește e diferit de experiența pe care-o ai la multe alte evenimente care adună oameni în jurul sunetului. „Spre deosebire de un festival clasic de muzică, unde te duci și după aia mai ai nevoie de 2-3 zile ca să te refaci, la Smida n-ai nevoie să te refaci. La unele mergi să te descarci, la Smida te încarci”.
