Între 5 și 8 octombrie a avut loc la Timișoara cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Simultan, un program de patru zile cu spectacole audio-vizuale live, proiecții de artă video, instalații, conferințe și ateliere, pe tema ediției din acest an – Oscillations: Things to Remember.
De fiecare dată când ajung la Festivalul Simultan îmi regândesc ideea de sunet, de muzică, de vizual, de ce înseamnă un concert, o comunitate și, mai ales, unde se încadrează acest fenomen în spațiul cultural timișorean. Și prin problematizarea asta, pe care o aplic la fiecare ediție, îmi dau seama că oamenii ăștia care organizează un astfel de festival ori sunt ceva de neconceptualizat, ori sunt și vor rămâne, vorba lui Alin Rotariu, unul dintre principalii organizatori ai festivalului „atât de punk”. Și continuând o foarte scurtă discuție cu Alin, înțeleg că această a XVIII-a ediție a Festivalului Simultan aduce ceva cu totul nou: intenția de a extinde la secțiile de multimedia ale facultăților din Timișoara un program de mentorat pentru proiecte curatoriale. Ediția Oscillations. Things to Remember, desfășurată între 5 - 8 octombrie, a fost un reper pe scena europeană a muzicii experimentale și a instalațiilor video. Aceasta este și primul an în care au funcționat în paralel două locații: atât Muzeul Corneliu Mikloși, cât și fostele ateliere STPT, aflate pe Bulevardul Take Ionescu nr. 56 din Timișoara, plus un program extins al Simultan Media Archive.
Spicuind din textul curatorial al lui Levente Kozma, gânditorul absolut al ideii de Simultan, care pune de ceva vreme Timișoara pe harta acestui gen de manifestări, ediția de față vorbește mai mult ca oricând despre „eroziunea experiențelor și amintirilor autentice umane”, pentru că „oscilația servește ca principiu fundamental în înțelegerea și interacțiunea cu lumea noastră”. Aici intrăm în teorii ale sistemelor, limbaje diverse – de la forma cuvântului scris la cel a textelor instantanee, al semnelor și al expresiilor faciale, semnale non-verbale etc.. Și toate acestea decodate printr-o varietate enormă de instrumente, către o experiență sonoră, vizuală și tactilă.
Pe lângă atmosfera într-un fel intimă pe care o am de fiecare dată când calc în acest spațiu foarte special al Simultan, am o senzație acută de focalizare într-un punct fix, pe care acolo am timp să-l analizez. Îmi dau seama de o anumită fidelitate pe care un astfel de concept ți-o poate da, pentru că Simultan este unul dintre cele mai underground proiecte transdisciplinare din România. A rămas, până astăzi, la fel de fidel ideii de început: instalații contemporane, artă video și sunet experimental. O platformă de explorare a intersecției dintre diferite forme ale expresiei creative, prin tehnologie, multimedia, vizual și concept, aproape pe același palier cu legendarul CTM Festival, inițiat în Berlin în 1999. Iar la nivel curatorial, nu cred că exagerez deloc. Mai ales la această ediție mi s-a părut că munca de curatoriat a fost deosebită de ceilalți ani, sau m-am mai maturizat eu conceptual și transdisciplinar.
MultipleXity și un spațiu care acum câțiva ani nu însemna nimic pentru comunitatea consumatoare de artă din Timișoara. Cele două foste depouri de tramvaie care acum însumează conceptul de MultipleXity au găzduit timp de patru zile o poveste tridimensionale despre ce mai înseamnă societate, viață individuală, influențe tehnologice, dar și despre cum văd artiștii aceste schimbă și cum le influențează modul de exprimare. Tema din acest an, Oscilații: Lucruri de reținut, a adus în discuție ideea de progres și memorie, printr-un program live ale mai multor artiști de pe scena muzicii experimentale, dar și din domeniul artei sonore: Ilpo Väisänen, Dorit Chrysler & Alberto Novello, Thomas Ankersmit, Ioana Vreme Moser, JacqNoise, Ana Fosca, hÄK / Danzeisen, Cosmin Nicolae, Simina Oprescu & Matei Băcanu, Jasmine Guffond & Ilan Katin, Robert Piotrowicz, Simon Whetham și Svetlana Maraš.
Pe lângă aceste concerte live, unele absolut spectaculoase la nivel de inginerie și sunet, am putut experimenta câteva instalații audio și video, majoritatea interactive, într-un spațiu mintal în care te puteai pierde cu orele. Amnezie minerală, a artistei Ioana Vreme Moser, este una dintre ele – o explorare a evoluției și decăderii primei memorii programabile de siliciu, care traversează o epocă digitală aproape uitată din perspectiva unui dispozitiv învechit. „Privind la creșterea puterii de calcul și a anatomiei sale fragile, proiectul atrage atenția asupra formatelor pierdute pentru a pune la îndoială longevitatea tărâmului nostru digital”, spune descrierea instalației. Creația Ioanei generează un spectru sonor care se se degradează prin interacțiunea cu lumina, până la tăcere.
O altă instalație care m-a pus la încercare din punct de vedere acustic și vibrațional a fost cea a artistului slovac Michal Mitro cercetător format în psihologie și sociologie, care se concentrează asupra nuanțelor fricțiunii dintre natural și artificial. Edge of Chaos, instalația de la MultipleXity, formată din piese acrilice, boxe, microfoane și benzi luminoase, îți dă senzația de ceva care e posibil să fi fost viu la un moment dat, dar care acum pare ținut în viață de niște substanțe alimentatoare. Prin interacțiunea cu mediul și deci și cu tine, spectatorul, instalația scoate niște sunete care par să-ți dezavueze prezența, sau cel puțin să-ți reproducă bătăi agitate ale inimii. Ca să nu trezești bestia sonoră, ar fi bine să fii în armonie cu tine însuți înainte să intri în depoul sonor. Iată un spațiu de tranziție între ordine și dezordine, pe care alegi sau nu să-l înțelegi. El oricum își va vedea de sine.
Încă o instalație imersivă, care mi-a atras atenția și prin prezența dinamică a creatoarei sale, Emilia Păunescu, pe care am avut norocul să o prind în timpul vizitei, este AIO - All in One. Cele 55 de portrete video, care ilustrează diferite stadii ale anxietății, sunt acompaniate și de 5 compoziții sonore în format quadraphonic, care translatează sonor diferitele grade de intensitate a anxietății resimțită fizic de personajele filmate. Instalația este rezultatul unei colaborări dintre Asociația Prezent Continuu, în colaborare cu Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis, prin care se produce o conversie a unor semnale de electroencefalogramă în note muzicale. Partea interactivă se traduce prin videoportretele din fața ta, care devin un fel de translatori ai emoției tale, permițându-ți printr-o interfață digitală să intervii și tu în felul în care se produc sunetul și imaginea.
Printre celelalte instalații prezente la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Simultan s-a numărat și Land under wave – o explorare a unei bucăți de pământ cu fosile din nordul Craiovei, realizată de artistele Andreea Medar și Mălina Ionescu, alături de geologul Vlad Iorgoni, care au inițiat o discuție cu locuitorii despre comorile zonei. Welcome to the relative end of the road not taken! este o instalație anti-interactivă, după cum explică artiștii Andrei Dinică, Mihai Drăgan și Sabina Suru, despre posibilitatea ca întâlnirea dintre artă și știință să dea viață unei „văi a morții pentru cercetarea științifică, din lipsa de fonduri, din lipsă de interes, din lipsa unor tehnologii adecvate, sau din lipsa de creativitate.” Performance-ul în dezvoltare Semnale ale unei căi incerte, o colaborare între artiștii Neja Tomšič și Mihai Toth, reflectează asupra istoriilor intersectate ale informaticii în Europa de Est. Începe prin analizarea calculatorul MECIPT-1, construit în 1961 la Politehnica din Timișoara – unul dintre primele computere din România și singurul calculator dintre cele fabricate în Europa care a reușit să facă o traducere automată.
Juriul Simultan a mai primit anul acesta și 400 de clipuri audio-video conceptuale. Premiantele ediției au fost Tissue, din 2022, de Henna-Rikka Halonen, din Finlanda, Rage, din 2023, de Katherina Sadovsky din Rusia, Move the way you want, din 2023, de Jonathan Monaghan din US și Metronime, din 2022, de Nathalie Bujold din Canada. Lista video-urilor care au putut fi vizionate în timpul festivalului se găsește aici.
Un segment spectaculos al Simultan este cel al concertelor live, care anul acesta a început cu o conferință sclipitoare a artistei Ioana Vreme Moser, cu implicarea participanților de la atelierul Sizzling Semiconductors. Au adus în discuție dezvoltarea exponențială a algoritmilor, prin care Ioana Vreme se concentrează pe materialitatea și/toxicitatea corpurilor tranzistorilor. A urmat o întâlnire sonoră și vizuală între artiștii Dorit Chrysler W și Alberto Novello, nume mari ale scenei de experimental. Dorit, renumită compozitoare și thereministă (cântă la acel instrument SF care pare activat prin puterea undelor electrice invizibile din aer) a interpretat câteva compoziții originale scrise pentru theremin, sinteză și voce, acompaniată de artistul vizual Alberto Novello, care a adăugat muzicii interpretate de Dorit proiecții audio-reactive cu laser și video. Pe cât de underground, pe atât de spectaculos. Seara a continuat cu un live performance despre „“matematica durerii”, Poised at the edge of structure al artistei Anca Fosca.
În a doua zi de Simultan 2023, seara a început cu un concert al Svetlanei Maraš, compozitoare și artistă de muzică experimentală originară din Serbia. Ce m-a impresionat la show-ul Svetlanei a fost imaginea de pianist de concert de clasic, într-o coregrafie corporală alăturată aproape organic de varietatea de controllere fizice, care în contextul unui concert live par să treacă dincolo de dimensiunea conceptului de improvizație. Svetlana este și profesoară de Tehnologie Creativă a Muzicii și co-directoare a studioului electronic al Hochschule für Musik FHNW din Basel, ceea ce face ca prestațiile ei live să aibă și un aer în egală măsură experimenta și „clasic”, în sensul exclusivist al cuvântului.
A urmat Simon Whetham, un artist multidisciplinar pasionat de investigații artistice. La Simultan a folosit un mecanism ingenios de explorare a sunetului stocat pe minidiscuri, floppy discs și hard drive-uri, astăzi neutilizat de nimeni. Nimeni, în afară de Simon care a primit de două ori Grantul pentru Arte de la Arts Council England. Atât Simon, cât și Svetlana și-au invitat publicul să încerce instalațiile prin care își produceau experimentele și improvizațiile sonore.
Performance-urile live ale serii s-au încheiat cu JacqNoise, o artistă care deconstruiește sunete și se sincronizează cu mediul înconjurător, adaptând noi metodologii, printre care explorarea interfețelor hardware „care acceptă algoritmi și se bazează pe haos pentru a dezvolta zgomote și a specifica sunete”, după cum explică artista. Un concert spectaculos, atât sonor, cât și vizual, prin sursa impresionantă de fire și cabluri care dădeau impresia unei mese de operație în plin proces de chirurgie sonoră, în format live stream.
Seara de sâmbătă a început cu un concert live al Thomas Ankersmit – muzician și artist sonor care își împarte timpul între Berlin și Amsterdam. Ankersmit a fost invitat de ISSUE Project Room din New York să creeze muzică live folosind exclusiv instrumentul electronic Serge Modular, dezvoltat inițial de Serge Tcherepnin în 1973, și considerat unul dintre cele reprezentative astfel de instrumente din perioada analogică. I-a urmat de ceva cu totul special, ce aproape transcede sfera underground – un live performance al unui nume notoriu în domeniu, artistul finlandez Ilpo Väisänen, membru fondator al Pan Sonic din 1993, unul dintre cele mai inovatoare proiecte din muzica electronică contemporană. Cu cele mai simple dispozitive la îndemână (de exemplu, tastaturi analogice și oscilatoare fabricate de el), Väisänen a creat un spectacol care aproape că i-a atras bisuri, într-un context în care orice fan de muzică electronică ar fi cedat de la intensitatea anumitor acute sau bași. „Old school is always new, when you love what you do”, după cum a răspuns artistul la întrebarea curatorului Levente Kozma legată de cum face ceea ce face.
Și după o pauză de sentiment, în care mi s-a părut că lumea a început să se destindă, a urmat un live al artiștilor sonori Simina Oprescu și Cosmin Nicolae, alături de artistul vizual 3D Matei Băcanu, o experiență electro-acustico-vizuală introspectivă, care să te poată ghida într-o narațiune personală.
Ultima seară de Oscilații: Lucruri de reținut, a debutat sonor cu concertul co-fondatorului labelului Musica Genera, compozitorul și artistul sonor Robert Piotrowicz. Artistul compune pentru instrumente electronice și acustice și a colaborat în calitate de improvizator cu numeroși alți muzicieni, dar și artiști plastici, actori și scriitori. Autor de instalații, piese radio și videoclipuri muzicale, Piotrowicz a acaparat scena de la Muzeul Mikloși printr-o sonorizare imersivă și incluzivă. I-a urmat Jasmine Guffond, artistă și compozitoare cu un doctorat la Departamentul de Artă, Design și Arhitectură al Universității din New South Wales, unde a cercetat sunetul ca metodă de investigare a modului în care se propagă supravegherea online în comunități. AV performance-ul lui Jasmine a fost realizat la Simultan alături de Ilan Katin, artist berlin care creează desene non-figurative și care de la sfârșitul lui 2018 e implicat în comunitatea de artă blockchain.
Finalul de festival, care a venit la pachet și cu o proiecție a unui proces de mai lungă durată, a fost marcat de concertul celor de la hÄK / Danzeisen, produs de o colecție de corpuri rezonante, alături de Bernd Norbert Würtz aka hÄK, operator de sintetizatoare modulare, și Philipp Danzeisen, instrumentist la un fel de set de tobe cu triggere și senzori, într-o conversație care să deconstruiască ideea de instrument și sonor.
Închei această incursiune de patru zile în dimensiunea sunetului experimental cu câteva cuvinte prinse din aer de la curatorul Simultan Levente Kozma: „Avem imens de mult material. Cineva trebuie să-l proceseze.” Câteva lucruri de reținut. Printre ele, curiozitate: cum va fi ediția viitoare?
