Cum luna asta, vorbim pe Scena9 despre liniște și zgomot, nu puteam să nu aplecăm urechea către SEMI/SILENT, un proiect nou-nouț care-și propune să adune la un loc forme de radio art, documentare sonore de creație și field recording + alte forme hibride care să cultive moduri noi de a asculta. Fiindcă deși ne e din ce în ce mai greu să găsim locuri în care să nu auzim sunete, zgomote, muzici, spam, rareori găsim liniștea și dispoziția de a asculta. Primele lucrări audio de pe platforma SEMI/SILENT sunt explorări sonore ale orașului: putem asculta, printre altele, Gara de Nord (captată de Mara Mărăcinescu), Oborul (înregistrat de Mihaela Dedeoglu),  „Fiare vechi luăăăm!” (o compoziție de Anamaria Pravicencu), curtea Mânăstirii Antim (cu Sașa Liviu Stoianovici). 

La scurt timp după lansarea proiectului, l-am prins pe Octav Avramescu, unul dintre inițiatorii lui, și l-am rugat să ne răspundă la câteva întrebări despre sunet, ascultare și despre ce ne va tot aștepta pe SEMI/SILENT.

 

Ce rol are sunetul (şi implicit radioul) ca mediu în zilele-astea ale noastre, când textul şi imaginea par să ne acapareze cumva?

Dacă pasiunea pentru muzică e aproape ca o religie pe care trebuie să fii eretic să nu o practici la concert, radioul e exact invers, o pasiune pentru intimitate. Faptul că nu are imagine, dacă ai un pic de exerciţiu de concentrare, e o mare eliberare şi te lasă să pătrunzi încet în miezul lucrurilor. Ar mai fi de zis că mă refer aici în principal la creaţie radiofonică şi nu la interviuri sau talk-show, adică o practică înrudită cu muzica, ce are nevoie de mai mult de 3 minute, sau cât mai durează acum un hit, ca să se instaleze în mintea ascultătorului.
 

Au (re)apărut forme audio noi, în ultimii ani, care să spună altfel poveşti?

Cred că forma nouă e podcastul, dar asta e doar un mod de livrare. Eterul a devenit wifi, 4G. Şi în plus, la podcast te poţi abona, îţi intră fiecare episod nou din emisiunea favorită direct în telefon şi asculţi când vrei. Asta a permis o creştere, cumulată şi cu înlocuirea unei mari părţi a utilităţii studioului de către un simplu calculator sau de miniaturizarea aparatelor de înregistrat sunet de calitate. Când te gândeşti că Dziga Vertov a  făcut în 1930 primul film cu sunet de la locul filmării, folosind vagonete de mină ca să care echipamentul, iar filmului i-a zis simfonie... Cred că poţi face cu telefonul acum şi înregistrare şi montaj şi emisie!

Însă legat de conţinut, nu cred că e nimic cu adevărat nou, chestiile bune sunt poate chiar mai rare. Valul de experiment sonor şi narativ început de la futurism şi dada sau, mai târziu, în situaţionism şi fluxus-happening-perfomance, nu mai e azi parcă aşa de înalt, dar sigur e mai lat. Iar ficţiunea sau teatrul radiofonic au devenit azi o formă de cinema pentru urechi, câteodată cu prea multe efecte. Există totuși o inovaţie azi, cred, la nivel de conţinut: înregistrările de teren sau field recording ori phonography. Dacă în trecut ele erau adesea etnomuzicologice şi cât mai exotice, acum se practică cu brio şi ascultarea unui loc oarecare cu activitatea sa umană, naturală, orice. Probabil un copil nedorit al muzicii de ascensor şi al înregistrărilor new age cu rainforest, acum e o artă care abundă de autori foarte foarte buni la a găsi sunete subacvatice sau de prese tipografice - două exemple care mi-au rămas în cap, care la ascultare reușesc uneori ceva mirific, te ţin mai atent ca o piesă de muzică electroacustică. Cine poate înregistra așa ceva este un autor, în sensul în care un fotograf poate fi un artist. De altfel, cred că acesta e un fel de rezumat la ce vrea proiectul SEMI / SILENT: podcast de field recording și alte forme de eseu radiofonic, care să transmită un fel de a asculta. Însuşi numele proiectului provine dintr-un manifest futurist, La Radia, care listează mai multe idei despre ce ar putea să facă radioul ca să îşi câştige independenţa de mediu artistic. Mai multe din ideile manifestului sunt încă la fel de valabile azi ca în 1933, iar arta radiofonică rămâne ceva artizanal.

Ce aţi vrea să ajungă la public prin SEMI / SILENT, care-ar fi mesajul cel mai important al proiectului ăstuia?

În primul rând, vrem să intensificăm local un mod de a asculta, adică,  pentru cine are deja sau crede că poate avea un interes în documentar sonor de creație, să-i poată fi mai uşor să găsească un fel de bază curatoriată, eventual să intre prin intermediul ei un pic mai adânc în cultura audiofilă aferentă, iar încet, încet să existe chiar o comunitate care să includă mai mulţi autori locali. În această direcţie, am pregătit în primă fază câteva materiale făcute de creatori locali, care au căutat locuri fizice cu un sunet caracteristic, cum ar fi Gara de Nord sau Piaţa Obor, şi să dea materialelor lor o formă care să ghideze o ascultare atentă. Şi tot pentru început, am invitat pe cineva cu multă experienţă şi carismă, Silvain Gire, fondatorul ARTE Radio, o platformă de podcast care are deja câteva mii de documentare foarte variate, să facă un atelier de creație radiofonică şi o prezentare a relevanței radioului pentru artizani de sunet independenți. Partea asta de îmbogăţire a bazei cu materiale locale, prezentarea publică şi atelierele pentru lucrul cu autori care știu să facă piese exemplare, vrem să fie o constantă a activităţii SEMI / SILENT. Ar fi extraordinar să existe autori români care să ajungă mai târziu la un public internaţional.

Pentru coerenţă şi identitate clară, am ales să pornim cu documentar sonor realizat pe teren, aproape niște eseuri de antropologie fără cuvinte, pentru că e ceva inexistent pe plan local, însă bineînţeles că ne dorim ca mai apoi să ajungem şi în alte părţi, la forme hibride ce combină şi compoziţie muzicală sau ficţiune. Dar cu cât hibridizarea aceasta e mai mare, cu atât e mai uşor să se piardă din „vedere” simplitatea necesară oricărui început: poţi asculta un simplu loc şi să găseşti în montajul celui care a făcut înregistrarea o poveste care merită toată atenţia ta. Partea aceasta e importantă acum.  
 

Cum, din câte înţeleg, mare parte din documentarele audio pe care le veţi crea şi da mai departe se bazează mai mult pe field recording, mai puţin pe voce care să ghideze ascultătorul, care ar fi câteva elemente importante de construcţie & concepţie, care să capteze şi să păstreze atenţia ascultătorului? Cum faci sunetul, fără explicaţii, să spună o poveste anume?

Sunetele interesante şi caracteristice pentru un loc se pot numi repere sonore ale unui peisaj sonor. Spun asta pentru că deja apare premisa unei compoziţii. Ea depinde de fapt de strânsul de materiale audio, iar ce descoperi pe teren este că microfonul nu are filtru pshihologic ca urechea, o înregistrare trebuie cadrată. Scopul de a strânge materiale cred că poate fi gândit ştiinţific sau dramatic. La extreme, căci de fapt contează toate nuanţele între. În plus față de spaţiu, şi mai important este cum lucrezi cu timpul la montaj, cum reuşeşti să transmiţi o ascultare. Auzim tot timpul ceva, dar nu ascultăm pentru plăcere decât rar. Credem că atunci când cineve apasă REC, bariera dintre a documenta și a crea poate fi ridicată printr-un act de compunere, poziționând „instrumente”. Ne-am mai gândit și că reperele sonore vizate pentru acest debut de proiect pot fi asociate cu o cercetare de teren, având ca scop investigarea unui patrimoniu imaterial urban. Iar pentru a acompania autorii pieselor de la această lansare am avut şi un antropolog în proiect, ca artiştii să se poată sfătui cu el.  Însă, autorii au căutat în primul rând să investigheze potenţialul unui mediu, cu fenomenele lui acustice, iar povestea din fiecare material a apărut la montaj, căutând intensitatea perspectivei.

 

Dacă ar fi să fii într-un loc îndepărtat, să-nchizi ochii și să te gândești la București, cum ar suna el în mintea și-n memoria ta?

Cred că încă nu am ascultat încă destule materiale cu Bucureștiul pentru a putea alege ce sună cu adevărat identitar. Aș zice că poate sunetul manifestațiilor, care din ‘89 încoace redau demnitate cetățeanului. După încă mult SEMI / SILENT, poate vom ști!