Tema de gândire pe care-am explorat-o la început de an pe Scena9 sunt „Învățămintele antice pentru timpuri noi”. Mai întâi, am văzut ce putem învăța de la filosofii greci din Antichitate, apoi am aflat de la Lucius Annaeus Seneca (4 î.Hr. – 65 d.Hr.) de ce sunt importante răbdarea, moderația și solidaritatea, acum facem o oprire pe la Marcus Aurelius (121-180 d. Hr.), împăratul roman despre care am aflat că e citit în fiecare vară de Ana Nicolau, editor la Nemira. 2000 de ani mai târziu, Gândurile lui către sine însuși sunt ajutor prețios în caz nevoie. Sau, pur și simplu, un reminder că „« Frunzele pe care vântul le împrăștie pe pământ… / tot astfel și neamul oamenilor.» Biete frunze sunt și acești oameni care te aclamă cu un aer convingător și te laudă, sau care, dimpotrivă, te vorbesc de rău, te rănesc în secret și își bat joc de tine. […] Vremelnicia este comună tuturor”.
„... lumea este alterare, viața - părere” (IV-3)
Am început să citesc Gândurile lui Marcus Aurelius acum vreo doi ani, după o perioadă extrem de haotică în viaţa mea. Într-un timp scurt, mă mutasem dintr-o ţară în alta şi înapoi, schimbasem vreo trei chirii, trecusem printr-o relaţie dificilă, îmi pierdusem tatăl brusc şi preluasem frâiele unei edituri. Schimbările subite deveniseră un fel de regulă în viaţa mea, iar eu mă simţeam ca un Jack-in-the-box scuturat de prea multe ori. Cred că de-asta m-am şi ataşat atât de tare de Gândurile lui Marcus Aurelius, care între timp a devenit cea mai muncită carte din biblioteca mea. Puteam să empatizez cu nevoia lui de linişte şi cu lupta pe care o intuiam, în căutarea unui echilibru în mijlocul schimbărilor şi al presiunilor din jur.
În mod obiectiv, cred că meditaţiile lui Marcus Aurelius sunt, de fapt, instrumentul perfect de self-help pentru cei care nu cred în self-help. Vorbim despre o carte care e probabil unică în istoria lumii pentru ceea ce ne dezvăluie – cele mai intime gânduri ale unui împărat roman, cel mai puternic om din lume la momentul respectiv. Reflecţii care nu au fost niciodată scrise cu gândul că altcineva le va citi vreodată, ca majoritatea jurnalelor care circulă astăzi pe piaţă, ci cu singurul scop de a ordona viaţa lui interioară şi de a reflecta asupra celui mai bun mod de a-şi trăi viaţa după preceptele filosofiei stoice la care adera.
Un împărat roman care ne vorbeşte despre toate lucrurile pe care care şi le refuză pentru a duce o viaţă echilibrată. Ce am putea învăţa de la el? La prima lectură, m-a fascinat să văd cum aceleaşi cugetări despre moarte, despre liniştirea gândurilor, despre acceptarea suferinţei sau despre înfrânarea viciilor se repetă sub diferite forme, pe parcursul celor treisprezece caiete din care este compusă cartea. Aproape pare că Marcus îşi repetă constant aceleaşi lucruri sub alte cuvinte, încercând să şi le clarifice şi să şi le însuşească. E greu de crezut că poţi avea atât de multe în comun cu un împărat, şi totuşi nu poţi să nu te regăseşti în căutările lui.
Cred că primul exerciţiu pe care l-am învăţat de la el a fost igiena gândurilor. Un lucru extrem de dificil când suntem cu toţii asaltaţi din toate părţile de opiniile şi faptele altora. Dar „lucrurile nu ating sufletul […] în timp ce tulburările provin numai din judecata interioară” (IV-3). Cu alte cuvinte, nimic din ceea ce este în exteriorul nostru nu ne poate afecta decât dacă lăsăm să se întâmple asta prin gândurile noastre. Lucrurile sunt ceea ce gândim noi că sunt – şi de aici pleacă toată terapia cognitivă temperamentală folosită cel mai des în tratarea dependenţelor sau a depresiei.
„Așadar, în înlănțuirea reprezentărilor, e nevoie să evităm ceea ce este la voia întâmplării și fără rost și, pe cât posibil, ceea ce este indiscret și dăunător; și trebuie să te obișnuiești să ai în minte numai reprezentările despre care, dacă oricine te-ar întreba pe neașteptate, « Ce gândești acum? », să poți răspunde sincer pe loc: « cutare și cutare lucru ».” (III-4)
La fel cum şi durerea devine ceva mai uşor de suportat atunci când limitele ei sunt conţinute de gândurile noastre:
„Să îți vină în ajutor vorba lui Epicur după care « durerea nu este nici de nesuportat, nici veșnică dacă îți amintești de limitele ei și dacă nu o amplifici cu propria gândire ».” (VII-64)
Chiar mai mult, Marcus vorbeşte despre cum îţi poţi imagina orice obstacol ca pe un pas mai aproape de ţelul tău:
„Căci, pentru a-și atinge scopul, intelectul înlătură și mută orice obstacol din calea acțiunii: devine avantajos pentru acțiune ceea ce o întrerupea, și avantajos pentru drum ceea ce i se opunea.” (V-20)
Sfatul lui care este, poate, cel mai greu de suportat este acesta: acceptă încercările care îţi apar în cale cu calm, ştiind că până şi „pierderea nu este nimic altceva decât transformare” (IX-35) și că nimic „nu se poate întâmpla fără transformare” (VII-18).
La sfârşitul zilei, Marcus ne îndeamnă să ne fim propriul salvator:
„Nu mai rătăci […]. Prin urmare, caută să-ți îndeplinești scopul și, renunțând la speranțele deșarte, vino-ți în ajutor, cât timp îți mai stă încă în putință, dacă te preocupi de tine însuți.” (III-14)
Cât despre importanţa filozofiei, el o vede ca pe un instrument practic, de care să te foloseşti zilnic pentru a-ţi găsi liniştea: „viața este un război și un popas făcut de un străin, iar renumele peste ani - uitare. Cine poate, așadar, să ne însoțească în viață? Un singur și unic lucru: filozofia.” (II-17)
Să citeşti Gândurile o dată nu-i de ajuns. De când am citit-o prima dată, nu m-a tentat niciodată să-mi iau o ediţie mai frumoasă ca s-o înlocuiesc pe cea de buzunar pe care o am. Pentru că asta e o carte pe care vrei să o citeşti din nou şi din nou, ori de câte ori ai nevoie, şi pe care eu o plimb după mine în orice concediu, dar mai ales vara, la mare, când îmi place s-o recitesc pe plajă, ca pe o formă de terapie preventivă.
Ana are o ediție de buzunar în engleză, dar citatele în română au fost luate din ediția bilingvă apărută în 2013 la Editura Humanitas: Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși, traducere din greaca veche, studiu introductiv, note și indici de Cristian Bejan.
