Câteva mii de copii au început săptămâna asta orele în școli fără acces la condiții minime de igienă, în mijlocul pandemiei de coronavirus. Numărătorile făcute de instituții se bat cap în cap, astfel încât nu știm exact câți copii vor învăța fără apă potabilă și WC-uri sigure. Ca să înțelegem cum pot respecta copiii îndemnul „Spală-te des pe mâini!”, am condus 1200 de kilometri, la câteva dintre cele 347 de școli și grădinițe care figurează în tabelele Ministerului Educației cu „grupuri sanitare neconforme”.
Citesc o știre despre Japonia, care anunță că va amplasa în orașe toalete publice din sticlă, astfel încât să poți vedea din afară dacă sunt perfect curate. Apoi una despre cum Elon Musk plănuiește să trimită un milion de oameni pe Marte, după care mă pornesc spre școala primară din Dealu Lămășoi, un sat din Munții Apuseni. La ultimul recensământ, satul mai avea 241 de locuitori.
În săptămâna dinaintea începerii școlii, îl caut pe primarul Petru Tiberiu Todea, de 16 ani în fruntea comunei Albac și cu șanse mari pentru un nou mandat. În comuna pe care o conduce se află trei școli care nu au primit autorizație sanitară de la Direcția de Sănătate Publică (DSP), dar care urmau să se deschidă pe 14 septembrie.
„Pe domnul primar nu-l găsiți în perioada asta, că este în campanie electorală”, îmi spune amabil un funcționar al primăriei. Convins fiind că îl găsesc totuși la școala din Dealu Lămășoi, cu pregătiri pentru noul an școlar, încep urcușul. La școala care îi așteaptă peste câteva zile pe cei șase elevi, împărțiți în patru clase, e însă pustiu. Noroc cu Claudiu, un băiețel de 11 ani, fost elev al școlii, care ne prezintă căsuța aflată chiar în ograda familiei lui. Școlile care deservesc satele răsfirate din Apuseni sunt fie case închiriate de la localnici, fie aflate în proprietatea statului, și arată la fel ca în anii '60, când au fost date în folosință. Lui Claudiu nu îi plăcea în primele clase, că erau puțini copii și nu avea cu cine să se joace. Și tatăl băiatului, acum plecat la munte la adunat de ciuperci și fructe de pădure, a mers la aceeași școală primară și în aceleași condiții. Acum, Claudiu e încântat de școala gimnazială din comună.
Acoperișul sub care învață cei câțiva copii din Dealu Lămășoi e din azbest, deși acest material a fost interzis definitiv în Europa din 2005, fiindcă e toxic. În căsuța veche de lemn, sunt două încăperi, dintre care una e depozit prăfuit cu podoabe de Crăciun, mobilier stricat și desene ale copiilor. În clasă, pe tablă a rămas titlul ultimei lecții de matematică predate înainte de starea de urgență. În curte, latrina de lemn, și în hol, ligheanul, sunt singurele condiții sanitare.
Am solicitat mai multor instituții listele cu școli care, în toamna lui 2020, nu au grup sanitar, apă curentă sau potabilă. Informațiile primite de la Direcția de Sănătate Publică (DSP), inspectorate școlare și Ministerul Educației sunt însă contradictorii și nu oferă o imagine limpede a problemei. Școli despre care DSP Alba spune, de exemplu, că funcționează fără autorizație sanitară, sunt închise sau desființate din cauza numărului foarte mic de copii. În alte cazuri, școli de pe listele Ministerului și-au rezolvat pe alte căi problemele.
Oficial, în evidența Ministerului Educației se află 347 de școli și grădinițe cu grupuri sanitare „neconforme”. Cele mai multe se află în județul Teleorman - 37 -, urmat de județul Vaslui, cu 35 de unități, și de Olt, cu 22. Cu foarte puține excepții, toate aceste școli și grădințe se află în sate și comune, atâta vreme cât, pentru a avea șanse la finanțare pentru renovări de la Ministerul Educației și Cercetării, o unitate de învățământ trebuie să aibă cel puțin 138 de elevi. Autoritățile nu au reușit să ofere o explicație limpede pentru criteriile care stau la baza acestui număr. Mai mult, pe timpul documentării am găsit cazuri în care nici măcar acest criteriu nu este respectat, și școli cu mai mulți elevi au fost sărite din schemele de buget de la centru.
O altă variantă recentă pentru aceste unități, care nu au șanse la finanțări de la Ministerul Educației și care au început încă un an școlar fără minime condiții sanitare, este să aplice, la început de octombrie, la Ministerul Fondurilor Europene. Teoretic, acesta poate deconta containere sanitare mobile. Practic, în plină pandemie, Ministerul Educației a pasat către un alt minister responsabilitatea pentru asigurarea unor minime condiții de igienă elevilor și profesorilor din cele mai mici școli din România.
La sfârșitul anului trecut, ministrul Educației, Monica Anisie, spunea că, dacă bugetul Ministerului pe care îl conduce ar crește simțitor, nu ar avea ce face cu acești bani, dată fiind organizarea administrativă actuală. „Și bugetul acesta trebuie să crească gradual, pentru că nu poți să dai din primul moment, fără să știi niște măsuri pe care le vei lua pe termen scurt, mediu și lung. Pentru că, hai să spunem că astăzi ni se dau cei 6% din PIB. Astăzi! Dar eu, pe construcția pe care o am acum, cu cei 6% nu am ce să fac.”
În tot haosul, un singur lucru e cert: în afara orașelor, mii de copii învață în școli care nu le pot oferi cele mai elementare condiții de siguranță, cu atât mai importante pe timp de pandemie.
Când trec muntele de la Dealu Lămășoi, ajung la școala primară din Tomuțești, un sat care la ultima numărătoare avea puțin peste o sută de locuitori. Cu geamuri sparte, lemne pregătite pentru iarnă și iarba până la genunchi, căsuța așteaptă prima zi de școală în pandemie. În spatele curții, se află latrina, o cutie ceva mai mare din scânduri îmbătrânite. Pe prispă e agățată o planșă care explică unitățile de măsură a timpului. Deși lecția ajunge la definirea mileniului, locul pare rămas repetent într-un timp de la începuturi.
Câteva case mai jos, Darius, un puști de opt ani, ajută la pregătirea focului unde se coc legumele de zacuscă. Este elev în clasa a doua și mai are doi colegi de an și încă unul într-a treia. Din cauza numărului mic de copii, aici, ca-n multe alte zone rurale din România, se practică învățământul simultan: copiii din ani diferiți învață în aceeași sală de clasă, cu același profesor. Învățătoarea, obișnuită de mulți ani să facă naveta zilnic timp de o oră până la școala din deal, a fost nevoită în timpul stării de urgență să îi învețe pe cei trei copii să scrie și să citească prin telefon. Zilnic, Darius și mama lui parcurgeau materia după îndrumările primite de la învățătoare. Acum, în timp ce cară lemne, Darius spune cât de mult îi lipsesc școala și colegii, și recunoaște că gândul de a rămâne aici pe viitor nu prea-l atrage.
Spre finalul zilei, ajung la școala din satul Preluca, din mijlocul Apusenilor. Nenumărate afișe cu candidatul unic, actualul primar, stau lipite pe școala din lemn, veche de decenii. Închisă în 1987 din lipsă de copii, școala a fost redeschisă în 2003, dar în aceleași condiții de la începuturi, fără apă sau toalete. Două latrine gârbovite de lemn, acoperite cu petice de tablă, stau sprijinite de clădire, între buruieni. De la o vecină aflu că, din 2003, de când s-a redeschis, autoritățile tot așteaptă să o reînchidă, asta fiind și scuza pentru care nu se fac investiții. Au trecut însă 17 ani de când școala primește anual între doi și zece copii. La câteva case distanță locuiește învățătoarea Niculina, titulară pe post aproape de la redeschidere. În noul an școlar, îi va avea în clasă pe fiul ei și pe cel al unui vecin.
Peste câțiva zeci de kilometri ajung în comuna Buza din județul Cluj, cu același primar de 16 ani, și el cu șanse reale să câștige al cincilea mandat. Cele trei lăcașe de cult ale celor trei confesiuni din comună, proaspăt renovate, și unul în curs de construcție, mă fac să mă gândesc că sunt într-o comunitate bine gospodărită, care și-a bifat toate problemele.
Școala gimnazială din Buza nu are însă apă potabilă, iar grupurile sanitare sunt în curte, alături de câteva toalete ecologice. Aici învață 110 copii, la secțiile română și maghiară, răsfirați în grădiniță, învățământ primar și până în clasa a opta. Și aici, orele se fac în regim simultan. Deși e liniște în curte, Maria Timandi, directoarea școlii de 13 ani, ne spune că au încheiat în mare pregătirile pentru începerea anului școlar în condiții de pandemie. Copiii vor sta singuri în bancă, la fel ca până acum și nu vor avea acces la spațiul de joacă și la una dintre clădiri. În curând, spune directoarea, vor începe lucrări de renovare a școlii, un proiect anunțat însă din 2016. Din vorbă în vorbă, angajații școlii spun că nu este o problemă pentru copii faptul că trebuie să meargă la toaletă în curte, ei fiind obișnuiți de acasă cu aceste condiții. Același lucru mi-l spun și Crina O., o femeie al cărei băiețel învață la școala din sat, și vârstnicii care-și așteaptă pensia în stația de autobuz din centrul comunei. Oamenii zic însă că-s mulțumiți de administrație, care „a făcut multe.”
De la primarul Ștefan Czegher, în funcție din 2004, aflu că, deși există utilități la doar 15 km de Buza, în sat va ajunge doar rețeaua de apă curentă. Conform legii, satele de sub 2000 de locuitori nu sunt racordate la sistemul de canalizare. Racordarea școlii la apă, spune el, e programată pentru finalul acestui an. Primarul mai spune că nu a fost de acord cu desființarea a patru încăperi din școală, pentru amenajarea toaletelor în interior, așa că va fi extinsă și renovată o clădire aflată la câțiva metri de cele unde se țin orele.
După drumurile prin școli ignorate de autorități, ajung în comuna mureșană Coroisânmartin, unde trăiesc puțin peste 1500 de locuitori. Deși școala din comună are peste 200 de elevi, nu primește fonduri de la Ministerul Educației pentru renovări. Cu toate astea, autoritățile locale au găsit o soluție pe termen scurt, ca elevii să poată avea condiții minime de igienă. Primarul Nicolae Comerzan spune că primăria a cumpărat din fonduri proprii un container sanitar, care urmează să fie montat în săptămânile viitoare.
„Nu mi-a dat nimeni nici un ban cu destinație școală,” spune Comerzan. „Am fost chemat la Prefectură, ridicat în picioare, luat la rost că de ce nu rezolv problema grupurilor sanitare de la școala primară. I-am spus prefectului că am nevoie de bani, iar replica a fost că asta știe toată lumea să ceară, bani… Credeți-mă că noi, primarii din comunele mici, suntem cea mai mare batjocură pe care o puteți întâlni.” Containerul sanitar de la școala din Coroisânmartin a costat 28.000 de lei.
La început de septembrie, Ministerul Dezvoltării a anunțat că va plăti 1,33 miliarde de lei din fondul de rezervă bugetară pentru plata cheltuielilor curente (facturi, salarii) pentru 2.858 de localități care nu au capacitatea financiară să susțină integral cheltuielile de funcționare ale instituțiilor publice.
Directoarea școlii din Coroisânmartin, Dezsi Maria Carmen, spune că, spre deosebire de alte comune, aici numărul elevilor este în creștere de la an la altul. Cu 70% școlari romi și cu un procent de doar 1% abandon școlar, școlile locale au nevoie de finanțare pentru renovări și extindere, finanțare care însă nu vine de la Ministerul Educației.
Sociologul Gelu Duminică spune că, deși declinul demografic este o realitate, iar investițiile se fac, de regulă, dacă raportul costuri / eficiență este avantajos, fiecare elev are dreptul la un învățământ de calitate și în siguranță. „Ce vină are copilul că s-a născut într-o comunitate săracă, cu o populație în scădere? Astfel, statul are de ales între drepturi egale pentru toți cetățenii sau indicele de cost/eficiență. România alege ce a ales tot timpul, indicatorul,” crede Duminică. În același timp, spune sociologul, avem și multe exemple de investiții unde statul nu a ales raportul de cost/eficiență: „săli de sport unde nu era cazul, grădinițe în comunități îmbătrânite și fără copii etc. Practic, amanetăm viitorul unor copii care s-au născut în unele comunități. Ceea ce este neconstituțional și imoral.”
Pentru toate aceste școli rămase suspendate, unde numărul elevilor scade, însă ele continuă să rămână deschise, Duminică nu crede că există soluții pe termen scurt. „Pe termen mediu și lung, singura variantă este reorganizarea administrativă, fapt neasumat de nici un guvern, pentru că asta înseamnă mai puțini primari, consilieri, sinecuri etc.”
În dimineața de luni, 14 septembrie, în prima zi de școală, merg din nou spre Școala Primară din Dealu Lămășoi. Învățătoarea Mihaela Negrea este adusă cu mașina de tatăl ei până în apropierea școlii, aflată la peste o oră de mers pe jos de comuna Albac. După facultatea și masteratul absolvite la Universitatea din Alba Iulia, acesta este primul ei an de învățământ primar. În fața școlii ne întâmpină Pavel Oneț, proprietarul căsuței închiriate în 1978 Ministerului Educației. În timp ce Mihaela se pregătește cu emoții de întâlnirea cu cei șase elevi, dl. Oneț șterge pânzele de păianjen din colțuri și umple recipientul de spălat cu apă din fântână. 360 lei pe an plătesc autoritățile pentru folosința spațiului și, cu toate astea, sunt datoare proprietarului de aproape doi ani. Oneț povestește că, până acum 20 de ani, erau și 40 de elevi în școală, iar cursurile se țineau și de dimineață și de după masă, din lipsă de spațiu. „În ultimii ani, tot câte un an, doi, au stat învățătorii… Aleg acest loc din lipsă de alte variante. Doar mătușa Mihaelei, Ana Morar, a petrecut 44 de ani și de aici s-a și pensionat în urmă cu vreo 12 ani.”
Pe rând apar și copiii timizi, care nu-și cunosc învățătoarea. În timp ce Mihaela Negrea încearcă să ordoneze manualele găsite într-un dulap de tablă, copiii așteaptă în bănci cu măștile pe față. Ora se rezumă la scurte discuții administrative. „La anul voi susține din nou examenul de titularizare și sper la un post la oraș… Aici este departe și greu de ajuns”, spune învățătoarea.
În final, singurii care simt „costul standard per elev”, după care instituțiile centrale decid ce școli primesc bani pentru renovări elementare, sunt copiii. Primarul din Albac merge pe al cincilea mandat, doamna învățătoare se pregătește pentru postul de educatoare la oraș, părinții spun că nu prea dau pe la școală din lipsă de timp, iar copiii rămân singuri în băncile primite „după revoluție”, după cum spune dl. Oneț.
Daniela Dociu, psihoterapeut specializat în terapia copilului, spune că, „începerea școlii în zonele rurale, în vremuri de pandemie, unde nu există condiții sanitare elementare, poate perturba semnificativ dezvoltarea și echilibrul emoțional al copiilor.” Cei mai vulnerabili sunt copiii de grădiniță și de școală primară, foarte sensibili la experiențele negative din mediu. „Când există un pericol obiectiv al contaminării cu virusul COVID-19, iar copiii sunt bombardați în exterior cu astfel de mesaje, fără a avea însă condițiile necesare pentru a se proteja, este firesc să apară reacții emoționale intense – cum ar fi panică, anxietate, confuzie, care le afectează echilibrul mintal, pe termen lung. Aceste probleme emoționale pot duce ulterior la dificultăți de concentrare la școală, existând o puternică asociere între sănătatea mintală a copiilor și performanța lor școlară,” arată psihoterapeuta.
