Schimbare / Mediu

INFOGRAFIC Ce ne pregătesc schimbările climatice în România

De Ionuț Dulămiță, Ilustrații de Sorina Vazelina

Publicat pe 1 septembrie 2017

Vara asta, cel puţin în București, mai toţi am stat sub aerul condiţionat mai mult decât afară, unde, în zilele toride, oamenii se sufocau la grămadă prin autobuze sau se plimbau stingheri pe trotuare ca şi cum ar fi făcut expediţii de anduranţă în deşert. Unii au ajuns să se plângă de caniculă în graffiti-uri urbane sau pe reţele sociale, iar în alte cazuri s-au înregistrat, din păcate, decese. România a înfruntat una dintre cele mai calde veri din ultima vreme, cu unul dintre cele mai persistente valuri de căldură - zile consecutive în care s-a ajuns la 37 de grade Celsius sau mai mult. Sub efectul global al schimbărilor climatice, viitorul anunţă temperaturi tot mai ridicate, mai ales în sudul ţării. Straturi de zăpadă mai subţiri şi precipitaţii mai puţine vara, dar mai intense în general - deci mai multe inundaţii şi mai puţine resurse de apă. Secete severe, un consum mai mare de energie şi valuri de căldură tot mai dese şi mai de durată, resimţite cel mai puternic în oraşe. Acestea contribuie şi ele la creşterea temperaturii prin felul în care au fost gândite: insule de beton şi asfalt ce se hrănesc cu căldură în loc s-o arunce în atmosferă. 

Schimbările climatice sunt tot mai vizibile, iar efectele lor nu mai pot fi combătute. Aşa că, pe lângă eliminarea emisiilor cu efect de seră din spatele lor, omenirea trebuie să se adapteze la ele şi să prevină pe cât posibil riscurile viitoare ce ameninţă mediul, integritatea şi sănătatea oamenilor. În România există un singur oraş care face paşi în direcţia adaptării la schimbările climatice. Şi nu e Bucureştiul, care a avut o dezvoltare haotică şi e cel mai afectat de efectele climatice. Există puţine statistici şi informaţii la nivelul ţării privind impactul clar şi localizat al schimbărilor climatice şi lipseşte un sistem integrat de cercetare şi de interes din partea autorităţilor în acest sens, deşi specialişti pregătiţi şi preocupaţi există. 

Ne-am gândit să vă reamintim cum mai stă treaba cu schimbările climatice în România, așa că am adunat câteva date despre asta – am consultat studii şi articole, am vorbit cu climatologul Roxana Bojariu de la ANM (care e și membru al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbarea Climei - organismul internațional de referință în domeniu) şi am cules informaţii de la prima ediţie a Urban Climate Summer School din Bucureşti. O şcoală de vară organizată de Universitatea din Bucureşti, cu specialişti din nouă ţări care au dezbătut, printre altele, monitorizarea modernă a mediilor urbane, strategii de adaptare la schimbările climatice şi de atenuare a lor în oraşe sau impactul pe care îl au asupra sănătăţii umane. Evenimentul îşi propune să devină anual şi să caute soluţii specifice inclusiv pentru mediile urbane din România. Soluţii orientate spre smart cities, deci care merg mult mai departe de corturile de urgenţă ridicate în oraşe în zilele caniculare.

Surse:

Schimbările climatice – de la  bazele fizice, la riscuri şi adaptare - ANM, 2015

Strategia naţională a României privind schimbările climatice (2013-2020) – Ministerul Mediului 

Schimbările climatice - Asociația Reper21

Poluarea în România: de la primii cărbuni, la panourile solare – Totb.ro

Cinci efecte economice ale caniculei – Hotnews.ro

Schimbările climatice ar urma să ducă la creşterea numărului de morţi premature din cauza poluării aerului – Science Daily

Cum afectează schimbările climatice globale Marea Neagră – Adevarul.ro

Schimbările climatice ar putea face oraşele cu 8°C mai calde – The Guardian 

Sorin Cheval, Institutul de Cercetare al Universităţii din Bucureşti (organizatorul Urban Climate Summer School din Bucureşti)

Matei Georgescu, cercetător, membru al echipei de conducere a Urban Climate Research Center din cadrul Universităţii de stat din Arizona (invitat la Urban Climate Summer School)

Cristian Iojă, Centrul de Cercetări de Mediu al Universităţii din Bucureşti (invitat la Urban Climate Summer School)

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK