Recomandări / Timp Liber

Scena9 recomandă: săptămâna 3-9 iulie

De Scena9

Publicat pe 3 iulie 2017

Capul de afiș al săptămânii este a doua ediție a Festivalului Outernational Days, dar nici un festival de film la Buzău, o conferință despre ocultism sau o adunare a street artiștilor la Sibiu nu-s de ici, de colo. 

 

Film mut cu muzică live & film mult la Buzău, de la Ioana Pelehatăi  

 

BUZZ CEE 2017 - Festivalul Internațional de Film Buzău, de marți, 4 iulie, până duminică, 9 iulie

 

Am ajuns la Buzău doar la o nuntă într-un hotel pe-o margine de drum, deci nu țin minte absolut nimic despre orașul ăsta. Cu toate astea, având în vedere că urbea a dat țării niște bravi oameni de cultură, ce moment mai potrivit să-mi fac drum până acolo? Nu, glumesc - dacă e să ajung la a doua ediție a festivalului dedicat producțiilor din centrul și estul Europei e pentru că am auzit numai de bine despre ediția de anul trecut. Sunt 25 de titluri în competiție anul ăsta din toată zona, plus proiecții speciale cu titluri românești interesante, mai vechi (E pericoloso sporgersi, în cadrul integralei Nae Caranfil și Pădureanca, de exemplu) și mai noi (Ana, mon amour, la care au acces doar spectatorii 18+). Aviz amatorilor: intrarea e liberă.

 

Independența României (1912) x Concert multumult (Intrare liberă), Clubul Țăranului, București, miercuri, 5 iulie, de la 20.00

 

Sunt puține lucruri care m-ar bucura mai mult într-o seară de vară, în mijlocul săptămânii, decât să asist la o proiecție de film mut, în vârstă de 105 ani, proiectat cu acompaniament live. Și asta nu (doar) pentru că sunt o ciudată - ci pentru că experiența e absolut minunată și e felul în care cred eu c-ar trebui să apreciem bruma de film istoric românesc care a supraviețuit timpului, regimurilor și neglijenței. Independența României e un film-document, în care apar actorii ăia care dau azi numele instituțiilor culturale, de la Constantin Nottara și Elvira Popescu la Maria Filotti și Carol I (da, chiar el). Plus 80.000 de figuranți, dintre care unii erau veterani ai Războiului de Independență. Multmult sunt o parte Turcia, două părți România și cântă la zurna, caval, saxofon, bas și tobe electronice. E de neratat, pe bune - nu de alta, dar nu știi niciodată cât mai supraviețuiește pelicula asta.

 

Un festival cu muzici de la periferie + Forumul Justiției Locative, de la Ionuț Dulămiță  

 

Festivalul Outernational Days, în grădina Uranus 144, București, 7-9 iulie

 

Muzici din Kenya, Niger, Senegal, Liban și Turcia se îmbină, preț de trei zile, cu ritmuri din Germania, Austria, Elveția, România sau SUA în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului Outernational Days. În afară de concerte, al căror program îl găsiți aici, evenimentul va cuprinde și DJ set-uri tematice, discuții cu artiștii, dezbateri, instalații artistice, documentare și prelegeri pe marginea conceptului Outernational. Acesta este definit aici drept un spațiu care s-a dezvoltat la perfieria sferei internaționale și care-a fost sădit cu muzică contemporană specifică anumitor subculturi și perfierii ale zonei culturale ce nu se identifică neapărat cu standardele occidentale și care nu-și găsește de regulă expunere în media mainstream, de cele mai multe ori din motive etnice: de la specia kurdă de folk halay, la manelele românești (al căror exponent în cadrul festivalului va fi Florin Salam), de la pop-folkul bulgăresc chalga, la chicha-ul peruan și de la dabke-ul palestinian, la narcocorrido-ul mexican sau electro-chaabi-ul egiptean. Bilete găsiți aici și aici

Un teaser din Senegal

Forumul Justiției Locative, spațiul Tranzit, Cluj, 7-9 iulie

Săptămâna asta reunește la Cluj mai multe grupuri și organizații din România ce militează pentru dreptate în sfera locuirii, în cadrul celei de-a treia ediții a Forumului Justiției Locative. Evenimentul va cuprinde două mese rotunde, lansarea unor publicații și proiecții ale unor documentare pe tema locuiri.  

Pe 7 iulie se va discuta despre cum sunt produse și tranzacționate locuințele ca marfă sau sursă de profit în marile „orașe competitive” ale României și despre cum e neglijată valoarea lor socială și nevoia de locuință adecvată tuturor, într-un context în care politicile din România nu țin seama de nevoia de locuire a cel puțin 25% din populație (segmentul cu cele mai mici venituri). Pe 8 iulie se va vorbi despre rolul artei și al discursului creativității în modelarea capitalistă a orașelor, participanții căutând să înțeleagă cum scenele artistice și culturale urbane contribuie la consolidarea unui discurs ce maschează și legitimează deposedarea și dislocarea produse de gentrificare, lichidarea patrimoniului de locuințe sociale și turistificare. 

Forumul va culmina duminică, 9 iulie, cu o „acțiune de revendicare a spațiilor vacante / abandonate pentru convertirea acestora în locuințe publice/sociale”.

Ocultism modern, de la Luiza Vasiliu 

Conferință: „Soul Machines. Modern Occultism and Media Technology”, Colegiul Noua Europă, București, miercuri, 5 iulie, de la ora 17.00

Andreas Kilcher, profesor de literatură și studii culturale la Swiss Federal Institute of Technology (ETH) din Zürich, autor, printre altele, a două volume despre Max Frisch și Franz Kafka, vorbește miercuri, la NEC, despre ocultism și ambivalența lui în modernitate: deși ocultismul e critic cu implicațiile pozitiviste ale științelor moderne, și-a însușit câteva dintre metodele și tehnicile acestora. Un pic de new media amestecat cu un pic de ocultism o să ne ducă direct în inima mașinilor care fac invizibilul vizibil. Și de-acolo vedem noi ce facem.

India dincolo de clișee + Un film la curte, de la Vlad Odobescu   

Cine e India (conferință susținută de Eugen Ciurtin @ Intersecțiile de miercuri), Rezidența BRD Scena9, București, miercuri, 5 iulie, ora 20.00

Dacă se întâmplă ca vreun cunoscut să călătorească / nimerească în India, o să afli negreșit fie că e o țară ultra-murdară și că să nu calci niciodată pe-acolo fără vaccinuri făcute, fie că e un tărâm al spiritului, situat convenabil în afara timpului, fie amândouă. Adevărul e că știm prea puține despre țara asta care împlinește 70 de ani în forma pe care o știm azi și preferăm să o tratăm - ca pe orice loc necunoscut, dar presupus fascinant - prin stereotipuri. Conferința de miercuri, susținută de Eugen Ciurtin, istoric al religiilor, „va celebra 70 de amănunte redutabile îndeobște necunoscute, 70 de circumstanțe incomparabile și întrucâtva secrete, 70 de priorități universale ale subcontinentului asiatic, de la RigVeda la India de azi”, spun organizatorii.

Eye over Prague / Documentare la curte, Latitudine53, București, marți, 4 iulie, ora 20.30

Vara asta, Bucureștiul își deschide mai mult ca niciodată curțile pentru filme. Iar dacă filmul e un documentar despre lupta unui arhitect pentru deschiderea orașului său către inovație, cu atât mai bine. Jan Kaplický propune un proiect îndrăzneț pentru viitoarea clădire a Bibliotecii Naționale din Praga, însă întâmpină rezistența autorităților locale. Ne-am învățat să ne punem orașele în vitrină și să respingem din start orice strică aranjamentul ăsta, iar Eye over Prague ar putea deschide o altă perspectivă. 

Artă de stradă, de la Andra Matzal  

Sibiu International Street Art Festival, Sibiu, 3-9 iulie 

E al treilea an la rând de când arta de stradă are un festival la Sibiu, și asta n-are cum să fie decât o veste bună pentru o specie de artă care-i în sine trecătoare și mereu gata să dispară. Anul ăsta, 27 de artiști din România și 3 din străinătate, transformă ziduri împrăștiate peste tot prin oraș în picturi care să scoată spațiul public din schema lui obișnuită de forme și culori. Asta înseamnă că e ocazia numai bună să faceți cunoștință cu unii dintre cei mai buni street artiști din România lui 2017 și cu oameni care schimbă la față pereți din tot felul de orașe, cum e britanicul Wasp Elder. Așa că mergeți să vedeți nu doar lucrările finale, cât mai ales faza de work-in-progress, fiindcă nu se-ntâmplă prea des să avem acces la ea. Și stați cu ochii pe programul Festivalului, care include și expoziții, discuții și concerte. Ca să vă faceți o idee, vă povestim cum a fost anul trecut la Sibiu International Street Art Festival. 

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK