Ca în fiecare săptămână, jupuim afișele vechi cu evenimente de pe panoul de mai jos și lipim unele noi, lucioase. Am selectat festivaluri de film, dezbateri, ceva muzici și niște teatru.
Film experimental și muzică pe măsură, de la Andra
Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF), Cinema Muzeul Țăranului Român și Cinema Elvire Popesco, 26 martie - 1 aprilie
Dacă ți se pare că lucrurile au început să arate cam prozaic, poți să faci o escapadă. Îți iei o săptămână liberă și te instalezi în cele două cinematografe unde vor rula filmele din programul BIEFF, care începe chiar azi. Garantat, fără să pleci de pe scaun, o expediție în mințile unora dintre cei mai tineri artiști care testează limitele filmului, dar și-n universurile paralele ale unor regizori care scriu capitole bune din istoria cinemaului experimental. Adică o cură absolut necesară de la reflexele și obișnuințele pe care filmele cu care ne întâlnim obișnuit la cinema și pe ecrane. Temele pe care sunt grupate scurtmetrajele ediției ăsteia (cele mai multe deja prezente la unele dintre cele mai importante festivaluri) sunt, la rândul lor, de neocolit: intimitatea în era noastră digitală, natură umană versus mama natură, minciuni care spun adevărul, (auto)portrete ale artistului la tinerețe, privirea feminină (female gaze). Din programul BIEFF, am făcut aici câteva recomandări, la care adaug lungmetrajele și selecția de experimente cinematografice românești din ultimii ani, care va rula duminică după-amiază la Cinema MȚR.
9 ani de Sâmbăta sonoră / Loudness Race cu Diana Miron, Teatrul Apollo 111, București, miercuri, 28 martie, ora 20.00
N-aș avea cum să scap din vedere aniversarea asta, pentru că:
(1) Sâmbăta sonoră e una dintre umbrelele sub care s-au întâmplat unele dintre cele mai intense experiențe muzicale de care-am avut parte în ultimul deceniu (!) prin București. De la primele audiții de muzică experimentală, unde ne strângeam o mulțime de urechi ciulite și-ascultam întinși pe perne tot soiul de călătorii muzicale, până la concerte ale unor artiști (legendari sau neofiți) ai muzicii de avangardă, descoperiri și întâlniri între muzicieni care care nu se cunosc, dar care vorbesc limba improvizației ș.a.m.d.
(2) Diana Miron e unul dintre cei mai versatili și puternici artiști din muzica contemporană din .ro. O găsești cântând în piese de teatru, improvizând la vioară și voce în trupe-hibrid, mereu în schimbare, sau în proiecte ad-hoc, cu muzicieni pe care-i întâlnește și care la rândul lor experimentează pe meleagurile lor. Diana se joacă cu sound-ul clasic, cu jazzul, cu pop-ul și, de fapt, cu mai toate speciile care-i ies în drum. Habar n-am ce-o să facă exact la ziua Sâmbetei sonore, dar incertitudinea asta e mai degrabă un cadou.
O conferință despre filosofi speriați și un maraton de scurtmetraje, de la Vlad
Why We Fail and How. The Everydayness of Philosophy, New Europe College, București, vineri, 30 martie, ora 17.00
Filosofia academică a zilelor noastre e modelată de frica de eșec a celor care-o practică, spune Costică Brădățan, Professor of Humanities la Honors College, Texas Tech University și
Honorary Research Professor of Philosophy la University of Queensland. Brădățan va conferenția la New Europe College despre felul în care dinamica relațiilor de putere din interiorul universităților afectează natura și integritatea filosofării, despre rolul anxietății în afilierea și dezaprobarea unor vocabulare filosofice și despre un anume puritanism filosofic.
Miercuri, 28 martie, Costică Brădățan lansează la Humanitas cartea A muri pentru o idee. Despre viața plină de primejdii a filosofilor, alături de Mircea Dumitru, Andrei Cornea și Vlad Russo.
Bucharest Shortcut Cinefest - March Short Film Marathon, unteatru, București, vineri, 30 martie, ora 20.30
Timp de trei ore, puteți traversa mai multe lumi create prin scurtmetraje. Poveștile propuse „cutreieră prin case mici și mari, prin grădinile unor vecini misterioși care construiesc aparate ciudate și îngroapă comori, prin copilăriile mai mult sau mai puțin fericite ale unor puști curioși și naivi, prin cotloanele minților unor adolescenți care tind să-și transforme pasiunile în job-urile de mai târziu”.
Identitate, gen, feminin/sm, de la Ioana
Espacio Femenino. Sesiune de scurtmetraje „Riot Girls”, București, Instituto Cervantes, luni, 26 martie, de la ora 19.00
Scurtmetrajele de expresie spaniolă au ceva cu totul aparte. E o tensiune stranie acolo. E și mult apetit pentru frică și tot ce e ciudat. În selecția de patru scurtmetraje care vor fi proiectate luni la Institutul Cervantes din București ai toate astea. Și încă mai mult. Mai mult, probabil și pentru că cele patru filme, din care nu lipsesc sinuciderile, prezențele literare marcante (Bernarda Alba, Godot) și responsabilitatea socială, sunt regizate de femei. Pentru cei care nu înțeleg de ce e important să existe selecțiile artistice strict feminine: încercați să ajungeți luni la Cervantes. Vedeți filmele și întrebați-vă dacă ar fi fost în vreun fel diferite dacă le-ar fi regizat bărbați. (Ca să intrați la filme, nu uitați să faceți rezervare la cultbuc@cervantes.es; intrarea e liberă, în limita locurilor disponibile.)
Identitate și Gen, POINT, București, marți, 27 martie, de la ora 19.30 la ora 21.00
Stereotipurile de gen mă preocupă – iar Tudorina Mihai, lectorul conferinței de marți din seria Self-POINT, e exact omul alături de care pot să explorez tema în profunzime. Tudorina e doctor în științe politice, cu o teză despre reprezentarea politică a femeilor în România, în contextul europenizării din ultimii ani. Pe lângă asta, e o prezență super-activă în activismul feminist: a organizat marșul „Împreună pentru siguranța femeilor”, și proiectele ”Rupem tăcerea despre violența sexuală”,” Coaliția pentru Egalitate de Gen”, a făcut advocacy pentru ordinul de protecție a victimelor abuzului domestic și a militat pentru educația sexuală în școli. Marți o să vorbească despre feminismul intersecțional – adică ăla care se uită la identitatea de gen în contextul altor constrângeri sociale, care țin de rasă, clasă, etnie, orientare sexuală, (diz)abilități etc. Cuvinte cheie? Feminism, femei, bărbați, stereotipuri, prejudecăți, familie, muncă, spațiu public. Ne vedem la POINT, biletul costă 35 de lei și poți șă-l cumperi de aici.
Traduceri licențioase și pop experimental canadian, de la Luiza
Cum traducem limbajul licențios, Muzeul Național al Literaturii Române, București, miercuri, 29 martie, de la ora 19.00
ARTLIT (Asociația Română a Traducătorilor Literari) organizează de câțiva ani niște întâlniri extrem de necesare cu traducători din literatura universală: în primul rând, provoacă o discuție despre o meserie aproape invizibilă la noi și îi fac pe cititori să înțeleagă cum ajunge un text dintr-o limbă străină să sune atât de natural în limba română, care-s etapele, care-s întrebările, care-s instrumentele unui traducător literar. De data asta, invitații ARTLIT sunt Luana Schidu, traducătoarea trilogiei „Jurnalul dragostei" de Anais Nin, și George Volceanov, cunoscut (și) pentru retraducerea lui Shakespeare „cu expresiile obscene la locul lor”, care vor discuta despre cât de greu (sau de ușor?) e să traduci limbajul licențios. Prezentarea evenimentului pe Facebook e-atât de savuroasă, încât trebuie musai să citez un pasaj:
„Philip Larkin indica 1963 drept anul revoluției sexuale în societatea britanică, revoluție anunțată tocmai de achitarea cărții lui D. H. Lawrence de acuzația de obscenitate: „Sexul a început să se practice/ în o mie nouă sute șaizeci și trei/ (cam târziu pentru mine) -/ Între sfârșitul interdicției „Chatterley”/ Și când au scos Beatleșii primul LP” („Annus Mirabilis”, traducerea noastră). Citind unele traduceri literare contemporane, ai impresia însă că în România interdicția pudibondă s-a relaxat prea puțin.
Astfel, cu toții ne vom fi lovit de câte o „mătărângă” și vom fi eflorat cel puțin o „fofoloancă” în timpul lecturii unor traduceri în limba română. De cele mai multe ori, verifici și ți se confirmă că textul original nu datează din perioada desuului cu mânecuță. Și te miri. De ce ne e așa de frică să folosim cuvintele tari pe care le-ar impune originalul? La fel de adevărat, nu puțini sunt cei care încă tresar când citesc într-o carte cuvintele de patru sau cinci litere, considerate vulgare.
În aceste condiții, cum procedăm când traducem pasaje explicite? Cum alege traducătorul între arhaisme-eufemisme și cuvinte tari când convențiile impuse limbii române, nu în ultimul rând de politicile editoriale, se opun jignite? De unde reticența de a integra limbajul vorbit și argoul în limba română scrisă, în special în traducerile literare? Cenzură sau autocenzură?”
Intrarea e liberă.
Braids - live at Control, sâmbătă, 31 martie, de la ora 21.00
N-am mai ascultat Braids de la primul lor album, Native Speaker, în 2011 (care-a fost și pe lista scurtă la Polaris Music Prize). N-am mai ascultat pentru că pur și simplu nu mi-au mai ieșit în cale și am crezut că și ei, ca multe trupe-minune care încep în liceu, se termină înainte să ajungă la al doilea album. Dar m-am înșelat. Cei trei canadieni și-au văzut de treabă, au mai scos un album, și-apoi încă unul, și-acum vin în Control să-l cânte. Deep In The Iris l-au înregistrat în niște retreat-uri din Arizona, Vermont și statul New York. Ceea ce-l face monumental și copleșitor ca cea mai bună dimineață de vacanță pe care-ai avut-o vreodată. Jon Pareles, criticul de muzică de la The New York Times, a scris că muzica lor e „la fel de hipnotizantă și aiuritoare cum numai dorința poate fi”. Hai că până sâmbătă se face și primăvară și mergem și noi să sărbătorim.
Teatru despre corp, de la Diana
Premieră „Corp Urban”, Centrul de Teatru Educațional Replika, București, vineri, 30 martie, ora 19.00
Săptămâna asta știu sigur că merg la premiera piesei de teatru „Corp Urban” la Centrul Replika, pentru că regăsesc acolo trei nume puternice: Catinca Drăgănescu, Zita Moldovan și Mihaela Drăgan. Catinca a regizat, printre altele, „ROVEGAN”, iar Mihaela și Zita au lucrat împreună la proiecte foarte valoroase ca „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa”? sau „GADJO DILDO”.
„Corp Urban” prezintă poveştile a patru femei de etnie romă şi investighează relaţia dintre acestea şi propriul corp. Piesa vorbește despre relația personală cu corpul, dar aduce în discuție tema drepturilor sexuale și reproductive. Pentru că contextul social influențează felul în care ne raportăm la propriul corp. Corpul este analizat ca mijloc de producție, ca oglindă a vieții sociale sau ca unică posesie personală.
