O privire antropologică asupra clasei de mijloc din România, două festivaluri de ştiinţă şi unul de animaţii, un spectacol despre schema piramidală Caritas, care-a tulburat începuturile anilor '90, o cură intensivă de artă contemporană şi altele.
Cercetări despre clase sociale & un documentar despre setea lumii, de la Vlad
Ethnographies of Class in Central and Eastern Europe (conferință), Sediul SNSPA, București, 28-29 septembrie
„După ce a fost expediată din discursul politic mainstream și considerată irelevantă în cercurile academice, clasa se răzbună”, observă organizatorii conferinței ce se va desfășura timp de două zile la SNSPA. Prin studiul claselor, antropologia poate ajuta, între altele, la identificarea și descifrarea retoricilor populiste. De altfel, o echipă a Departamentului de Sociologie din cadrul instituției se ocupă de Cultura materială a clasei de mijloc din România, proiect despre care am scris anul trecut.
Între cei care vor susține prelegeri i-am remarcat pe Katarzyna Dębska, de la Universitatea din Varșovia, care se va referi la discursurile clasei de mijloc din Polonia cu privire la trecutul familiei, Ciprian Tudor, care a studiat timp de zece ani comunitatea creată printre berile și muzicile unui bar bucureștean, Andrei Vlăducu, care s-a ocupat de relațiile dintre lucrătorii sociali și persoanele fără adăpost dintr-un centru de găzduire bucureștean, Monica Stroe, cu o cercetare despre mâncare ca graniță între clase, Alexandra Dincă, care s-a uitat la fotografiile prin care clasa de mijloc se prezintă lumii. Găsiți programul prezentărilor aici. Keynote speaker-ul conferinței va fi Krisztina Fehérváry, de la University of Michigan, o antropoloagă ale cărei cercetări se concentrează pe cultura de consum, arhitectura și decorațiunile interioare, cultura populară și corpul.
A Thirsty World (proiecție în cadrul Bucharest Photofest), Cinema Elvira Popescu, București, marți, 26 septembrie, ora 18.30
Pe o planetă tot mai aglomerată, apa devine o resursă spre care ne uităm cu tot mai multă atenție. Documentarul realizat de fotograful francez Yann Arthus-Bertrand e filmat în aproximativ 20 de țări. Sunt prezentate imagini din zone greu accesibile din Sudanul de Sud sau Congo de Nord, peisaje cu râuri, lacuri și zone umede, precum și interviuri cu oameni care luptă pentru o apă curată.
Două festivaluri de știință, de la Luiza
Bucharest Science Festival, de miercuri, 27 septembrie, până duminică, 1 octombrie + Sci+Fi FEST - Festivalul de Știință și Literatură SF, Biblioteca Națională a României, de sâmbătă, 30 septembrie, până duminică, 1 octombrie
La cât de rezistenți am devenit în fața argumentelor logice și-a dovezilor științifice, cred c-am avea nevoie de un festival de știință în fiecare zi. Dar e bine să ne bucurăm cu ce-avem, așa că hai la cele două evenimente de la finalul săptămânii ăsteia. M-am uitat prin program și-am văzut așa: dezbateri despre vaccinuri, cum alegem să ne hrănim, exploratorii din literatura SF, educația științifică și profilul psihologic al românilor (?), ateliere de chimie pentru mici și mari, noaptea cercetătorilor, lilieci și roboți. Zilelele Științei se întâmplă și la Râșnov și Adjud.
Sci+Fi FEST e un fel de târg, la care au stand astrocluburile, institutele de cercetare ș.a. Organizatorii spun că-și propun să „aducă în fața publicului larg oameni de știință, cercetători, inventatori, antreprenori, profesori universitari, alături de scriitori science fiction, critici și promotori ai SF-ului românesc.” N-am găsit nicăieri programul, dar dacă ai drum pe la Biblioteca Națională, aruncă un ochi pe-acolo.
Animații și-un documentar, de la Ioana
Documentarul Matache. Berzei - Buzești, proiecție și discuție, Cinema Muzeul Țăranului, București, miercuri, de la ora 16
Dragoș Lumpan nu se-ncurcă. Își lucrează seriile foto și filmele în ani de zile – iar asta se vede. Poate știi deja de Ultima transhumanță, un proiect care documentează de mai bine de zece ani soarta unui fenomen despre care știm de la Miorița-ncoace, dar care-și trăiește ultimele zile, încet și pe tăcute. În afară de filmul pe aceeași temă, la care artistul lucrează tot de-un deceniu și care a fost proiectat în versiune „de lucru” anul acesta la Pelicam, de patru ani încoace, Dragoș Lumpan a mai lucrat și la documentarul Matache. Berzei – Buzești. Evident, e despre soarta zonei cu același nume. O să-mi permit să presupun că pe regizor îl fascinează morțile lente și dureroase, care n-au glas să-și spună singure povestea.
Pentru documentarul care se proiectează joi a filmat patru ani. A adunat 10 ore de video brut, 200.000 de fotografii pentru timelapse-uri și 12.000 de fotografii care surprind distrugerea și transformarea zonei. A vorbit cu ONG-iști, arhitecți, oameni politici și locuitori din zonă. A umblat după materiale prin arhive. Dacă l-ai ratat în toamnă la festivalul UrbanEye, dar ești curios să afli ce se-ntâmplă cu un proiect de salvare a unei zone istorice strivit de decizii politice și cu o zonă lăsată să se descompună economic și social de la sine, hai miercuri. Sunt convinsă că e ceva de învățat din toată povestea zonei Matache. Uite-aici o scurtă secvență din film:
Anim’est 2017, Cinemateca Eforie + Cinema Elvire Popesco + Centrul CINETic + Expirat Halele Carol + Apollo111 Barul, București, de vineri, 29 septembrie, până duminică, 8 octombrie
Cred că majoritatea textelor care-ți propun să mergi la Anim’est încearcă să te convingă că desenele animate nu sunt doar pentru copii. Numai că festivalul e la ediția a douăsprezecea deja, în 2017 am trecut prin Beavis and Butthead, South Park și Family Guy și, mai nou, prin Rick and Morty și Bojack Horseman. Ca să nu mai vorbim de Inside Out, Up! sau Zootopia. Dacă nu te-au convins deja argumentele astea, n-am eu ce să-ți explic. Poate ai un copil prin preajmă, o să-ți explice el/ea că te-nșeli dacă animația nu ți se pare treabă serioasă.
În plus, anul ăsta, la festivalul cu oaie ai The Comics Edition – animații inspirate de benzi desenate. Ce-ar putea fi mai tare decât desenele statice care prind viață pe marele ecran? Nu te gândi (neapărat) la benzi desenate à la Marvel sau DC Comics, ci mai degrabă la multipremiatul Persepolis, după romanul grafic cu același titlu, de Marjane Satrapi, la Tintin și la Futurama (invitatul special al festivalului de anul ăsta e Dave Cooper, unul dintre principalii desenatori ai seriei). Mai vin așa: Finlanda, țară invitată, reprezentată de regizorul de animații Kari Juusonen; Illumination MacGuff, studioul care-a produs Minions și Despicable Me; o școală de animație și-un festival dedicat din Marea Britanie, plus regizorul Patrick Imbert, unul dintre cei doi care semnează filmul-eveniment din cadrul Anim’est 2017, Loving Vincent. Dar ajungem imediat și la Vincent.
Adolescenții (14-18 ani) pot să se înscrie la ateliere de animație 2D și scratchboard, studenții au la dispoziție un masterclass cu regizorul și scenaristul libanez Ely Dagher, iar copiii (10-14 ani) pot să participe și anul ăsta la Minim’est (care include, pe lângă ateliere de animație, și o întreagă secțiune de filme dedicată lor). Pentru publicul larg, Anim’est aduce o serie de prezentări intitulată 12 o’clock Comics Coffee, susținute de artiști locali și internaționali care-au combinat banda desenată cu animația. Dintre „ai noștri” să știi că poți să te-ntâlnești cu nume gen Akira Lord, Matei Branea, Alexandru Ciubotariu a.k.a. Pisica Pătrată, Noper, Miloš Jovanović și Eugen Erhan. În fine, nu lipsesc Animusic Night, Trippy și Creepy Animation Night – ai aici tot programul festivalului, care-i mare și plin.
Și apoi, mai există Loving Vincent. E despre Van Gogh, are 62.450 de cadre pictate manual și-au lucrat la el 125 de pictori timp de un an. Te las cu trailerul – și ne vedem la filme.
O cură intensivă (și necesară) de artă contemporană, de la Andra
Conferințele Institutul Prezentului: Lia Perjovschi, Caa/KM & Borut Vogelnik, Irwin, la CEREFREA, Villa Noel (str. Emile Zola nr. 6, București), 27 septembrie, ora 19
Institutul Prezentului (platforma care se ocupă de cercetare în artele vizuale performative, pe al cărei nou site aveți mult de explorat) începe săptămâna asta seria de conferințe „Privind spre viitor, privind spre trecut”. Miza acestor dialoguri, la care sunt invitați artiști cu multă muncă și istorie-n spate, e tocmai să creeze o înțelegere mai bună a rolului pe care artiștii îl au în felul cum ne uităm spre viitor. Prima întâlnire aduce împreună doi artiști importanți, din spații culturale diferite, care-și vor împărtăși din propriile trasee prin schimbările politice și sociale, și din felul în care le-au „procesat” și conceptualizat. Invitați vor fi Lia Perjovschi (care ne-a făcut pe Scena9 un tur în propriul Muzeu al cunoașterii) și care își va prezenta practica artistică din anii '90 încoace, „De la propriul corp, la corpul cunoașterii”, și artistul Borut Vogelnik din Ljubljana. Vogelnik va vorbi despre „Retroprincipiu”, o serie de 7 volume care cartografiază transformările contextului artistic din Slovenia și din Europa de Est, din perioada socialistă până la așa-numita încheiere a tranziției, și despre activitatea colectivului artistic Irwin, al cărui co-fondator este.
După ce mergeți la conferința asta, care-i importantă fiindcă-i veți avea ca ghizi chiar pe cei doi artiști în „laboratoarele” propriilor vieți, și fiindcă dă un zoom out necesar asupra contextului artelor în părțile astea de lume, stați cu ochii pe celelalte evenimente din programul conceput de Institutul Prezentului. Urmează trei ateliere din seria „Lumea potrivit lui…”, cu Constantin Flondor, Ion Tugearu și Ion Grigorescu.
ART ECOUNTERS, Timișoara și Arad (locațiile exacte le puteți găsi aici și aici), 30 septembrie (Timișoara) / 1 octombrie (Arad) - 5 noiembrie
Art Encounters e, în acest moment, cel mai mare eveniment de artă contemporană din România, și funcționează ca festival / bienală de artă. Aș putea să mă opresc aici, fiindcă prezentarea asta e, în sine, un argument să mergeți la Timișoara (care va fi capitală culturală europeană în 2021) și la Arad. Doar că ediția de anul ăsta vine cu încă cel puțin patru argumente importante. În primul rând, curatorii care au conceput Art Encounters nr. 2: Diana Marincu, unul dintre cei mai activi și mai interesanți curatori români din ultimii ani, și Ami Barak, născut în România și stabilit la Paris, cu o lungă istorie de proiecte prin mai toată lumea.
În al doilea rând, tema pe care-au ales-o - „Viața - mod de întrebuințare” - face o secțiune prin realitățile pe care le trăim fiecare, individual și colectiv, cu zonele pe care le împărtășim și cele pe care doar noi le facem să existe. (La urma urmei, nu cred să fie o temă mai cuprinzătoare și mai necesară în momentul ăsta.) În alt treilea rând, Art Encounters înseamnă o întâlnire cu unii dintre cei mai relevanți artiști români tineri și străini, ceea ce-i o realizare esențială, fiindcă, de obicei, spațiul artisic e foarte fragmentat și n-ai niciodată ocazia să vezi live o hartă cuprinzătoare a tinerei generații. Nu în ultimul rând, spațiile de expunere alcătuiesc o rețea super-variată: de la muzee de stat, la galerii private și spații independente, la care se adaugă câteva spații neconvenționale, cum ar fi o bezinărie dezafectată și-o uzină de apă.
O vizită într-o uzină a speranţelor şi-un spectacol despre Caritas, de la Ionuţ
Viața socială, economică și politică în Uzinele 23 August în anii ’80 (conferinţă), Muzeul Ţăranului Român, joi, 28 septembrie, ora 08.00
O explorare - prin interviuri, imagini şi documente de epocă - a unui micro-univers din perioada socialistă, “Uzinele 23 August”. Un loc în care au fost concentrate speranţe concrete sau susţinute propagandistic în accederea rapidă a României la dezvoltare economică, industrializare, progres tehnologic şi urbanizare. Conferinţa îşi propune să arate cum au trăit protagoniştii micro-societăţii născute acolo - muncitori, maiștri, ingineri, tehnicieni, economiști, cercetători și administratori - experiența muncii în uzină în raport cu idealurile fixate de partid. “Vom explora viața în cămine, apartamentele repartizate, naveta, petrecerea timpului liber, participarea la defilări, munca voluntară, proiecțiile și implicațiile calculării și realizării planurilor cincinale, ședințele de partid, vizitele oficialilor, efectele crizei economice asupra muncii, relațiilor și consumului, raportul masculin–feminin.” Conferinţa este susținută de Adriana Speteanu-Vasiliu, de la Facultatea de Istorie din București, iar intrarea este liberă.
Miracolul de la Cluj, MACAZ - Bar Teatru Coop., Bucureşti, duminică, 1 octombrie, ora 19.00
Mai ţineţi minte cum, la începutul anilor ’90, fierbeau oamenii de entuziasm că dacă puneau nişte bani în contul unei companii din Cluj, aceasta le dădea înapoi o sumă de opt ori mai mare decât banii investiţi? Compania se numea Caritas şi a lansat una dintre cele mai mari ţepe din istoria României. Un nou spectacol în regia lui David Schwartz, realizat împreună cu echipa Reactor din Cluj, documentează acest caz, pornind de la scandalul mediatic generat de schema piramidală şi de la mărturiile persoanelor direct implicate în poveste. “Plasând totul în sfera posibilului și a miracolului, spectacolul aduce în scenă povestea jocului Caritas și a fenomenului care a luat amploare în jurul acestuia în anii ’90. Treptat, e dezvăluită dimensiunea politică și socială care a stat în spatele acestui circuit, fără de care nu ar fi putut ajunge la asemenea proporții.” Intrarea este liberă, iar rezervările se fac aici.
Foto main: Imagine din spectacolul "Miracolul de la Cluj", luată de aici.
