Arte / Timp Liber

Scena9 recomandă: săptămâna 20-26 noiembrie

De Scena9

Publicat pe 20 noiembrie 2017

Un ghid cu păsări, o dezbatere despre condiția artistului, o carte nouă de poezie și una de filosofie feministă, o întâlnire cu John Freeman, încă o carte nouă de poezie - sunt doar câteva dintre lucrurile de făcut săptămâna asta în București. Lor li se adaugă aniversarea a 17 ani de Cărturești și deschiderea noului sezon expozițional de la MNAC. Suficient cât să fim ocupați în fiecare zi.

Un ghid despre păsări și o dezbatere despre condiția artistului, de la Luiza

Lansarea „Ghidului pentru identificarea păsărilor”, Dialogue (Hristo Botev, 1), marți, 21 noiembrie, ora 18.30

Mi se pare important să nu uităm, printre modificările catastrofale ale codului fiscal și sabia lui Damocles atârnând deasupra legilor justiției, că nu locuim singuri pe planeta asta. De pildă, mai sunt păsările. Societatea Ornitologică din România lansează marți a II-a ediție a unui ghid care te-ajută să recunoști păsările din Europa și zona mediteraneană. La ce-ți folosește asta? La nimic, ca mai toate lucrurile cu adevărat importante. Ne vedem acolo.

Intersecțiile de miercuri: Elena Vlădăreanu, Ioana Păun, Roman Tolici, Târgul de carte Gaudeamus / Romexpo, Stand BRD, miercuri, 22 noiembrie, ora 18.00

Intersecțiile de miercuri pun de data asta în discuție condiția artistului în România lui 2017 și invită trei artiști contemporani importanți de la noi: scriitoarea Elena Vlădăreanu (tocmai își lansează o carte nouă de poezie), regizoarea Ioana Păun și pictorul Roman Tolici - cum trăiesc, din ce trăiesc, cum lucrează? Cum se împart între burse, premii, rezidențe și muncă/artă? Câteva întrebări care ar trebui să ne preocupe și pe noi, umili consumatori ai artei acestor oameni.

Două cărți noi, de la Ioana

Lansare de carte: Bani. Muncă. Timp liber, de Elena Vlădăreanu, Târgul de Carte Gaudeamus, București, sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 17

Bani. Muncă. Timp liber. este volumul cel mai direct al Elenei Vlădăreanu, cel mai apropiat de ideea de manifest. Un manifest artistic, un manifest feminist şi feminin conceput pe mai multe voci care livrează împreună, în forţă, mesajul. Misiunea volumului este să opereze o extragere brutală din fetișismul artei pentru artă”, spune Mihai Iovănel. Iar Svetlana Cârstean zice că Elena Vlădăreanu „dă voce tuturor vocilor care şoptesc pe la colţuri, dar nu vorbesc despre propria condiţie, dă o voce, în mod radical, frustrării, furiei şi fricilor unor artişti care nu mai au timp să se ocupe de arta lor, fiind confiscaţi de ştiinţa supravieţuirii, captivi în ecuaţia bani/muncă/timp liber.”

Eu pot să spun mult mai puțin (și cu siguranță mai puțin elegant decât cei citați mai sus): de fiecare dată când am citit-o sau ascultat-o pe Elena Vlădăreanu, am auzit o voce pe care mi-aș fi dorit-o pentru mine. Am auzit un glas asumat feminin, deloc jenat de propria condiție, mereu forând drept înainte, pe un drum care duce spre – nu sunt sigură? Egalitate? Libertate? Respect? În fine. Las aici un fragment din poemul România. fin de siècle, primul din volumul europa. zece cântece funerare (Editura Cartea Românească, 2005), de Elena Vlădăreanu. Poate știe el să spună mai bine decât mine.

„sînt zile în care
oricare dintre noi
poate fi inconsecvent şi meschin.
hotărîrea de a nu muri
de a rezista
am luat-o şi noi
copiii mizeriei
vinovaţi de a ne fi născut
între două secole
între o coadă la carne
şi una la ouă
de crăciun nouă ni s-au arătat
oameni făcuţi zob în direct
am crescut în burta cîinelui
care în noaptea aia
s-a îndopat cu creier proaspăt
astăzi aflăm că oameni
în care am crezut
au mers de bunăvoie
şi şi-au dat prietenii pe mîna securităţii
trădarea vrea să devină modelul nostru
ne dă lecţii de bună purtare:
nu faceţi sex nu vă drogaţi
nu scrieţi cuvinte porcoase
fiţi metafizici
nu vă sinucideţi
nu vă ucideţi părinţii

aşteptăm cuminţi
ca viaţa noastră
să ia drumul hîrtiei”

O propunere de corpo-etică feministă - Ovidiu Anemțoiacei, Târgul de Carte Gaudeamus, București, sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 18.30

Când filosoafa feministă Luce Irigaray îți recomandă cartea, trebuie că ai făcut ceva bine. Despre Propunerea de corpo-etică feministă a lui Ovidiu Anemțoaicei (Editura TracusArte, 2017), Irigaray scrie: „În loc de a face din diferența între femei și bărbați un motiv de dezbateri inutile și de simple aserțiuni sociologice, el încearcă să elucideze problematica identității sexuate masculine și a modului în care aceasta poate să se localizeze în relație cu identitatea sexuată feminină și cu aspectul său matern. Astfel, el oferă o contribuție valoroasă la dezvoltarea nu doar a identității bărbatului, ci și a relațiilor între bărbați și femei la nivel individual și colectiv.” Intuiesc o perspectivă psihanalitică aici, dar nu mă lansez în prea multe presupuneri și speculații – l-am auzit pe Anemțoaicei vorbind la evenimente feministe și știu că acoperă o gamă mult mai diversă ideologică și filosofică decât cea inspirată din tata Freud (fie ea și-n versiunile aduse la zi). Să auzim Propunerea, deci – și să o dezbatem în cercuri cât mai puțin nișate și exclusiviste.

Poezie x 2 + o carte necesară despre viitorul scrisului, de la Andra

John Freeman de vorbă cu Marius Chivu, Mezanin, București, 23 noiembrie, ora 19

John Freeman e un scriitor destul de neobișnuit - nu-și economisește tot timpul doar pentru cărțile lui de autor, ci e mereu împărțit între tot soiul de proiecte, printre care unul în care conectează mereu autori de prin toate colțurile lumii, pe care îi face să se întâlnească în volume colective. Dintre antologiile astea Freeman’s, construite în jurul unor teme importante, pe care prozele scurte scrise de autorii invitați le întorc pe toate fețele, în română a apărut până acum la Black Button Books cea care cuprinde Cele mai bune texte despre familie. O lectură cât se poate de importantă, mai ales acum, când în spațiul public global se polemizează acerb pe marginea întrebării Ce înseamnă azi familia? Joia asta, Freeman vine la București să-și lanseze cea mai recentă antologie, a cărei temă este Viitorul scrisului (unde semnează, printre alții, Mariana Enriquez, Elaine Castillo și Marius Chivu), dar și primul volum de poezie, proaspăt publicat vara asta. Ambele cărți sunt aduse în limba română tot de Black Button Books, care vă invită să intrați în „laboratorul” Freeman, într-o discuție cu Marius Chivu, poezie, jurnalism și alte specii în continuă transformare.

Lansarea volumului de poezie „Sinele îmbunătățit, o soluție?”, de Sebastian Big, Romexpo, 24 noiembrie, ora 16

Printre toate lansările din hărmălaia de la Târgul de carte Gaudeamus, croiți-vă drum vineri până la standul Editurii Fractalia. Fiindcă acolo îl veți găsi după-amiază pe Sebastian Big, pregătit să-și lanseze volumul de poezie „Sinele îmbunătățit, o soluție?”, dar și colecția „Energii regenerabile”. Încă nu știu prea multe despre volum, dar știu că nu va fi o lansare ca oricare alta, ci mai degrabă o întâlnire în zona crepusculară a dialogului. Adică fix acolo unde ar trebui să ne ducă poezia.

O mobilizare de cartier și un atelier de desen, de la Vlad

532 pentru Bucureștii Noi, Școala Gimnazială 179, București, sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 10.00

Urmăresc de ceva vreme inițiativele civice de cartier, mobilizate tot mai des pentru cauze care, pe marea hartă a problemelor Bucureștiului, par mărunțișuri: amenajarea unui spațiu verde sau a grădinii din fața blocului, crearea de treceri de pietoni, împotrivirea în fața ridicării unei statui peste o bucată de parc. Toate sunt însă ieșiri din amorțeala ultimelor decenii, în care oamenii au fost mult mai preocupați de cum să-și decoreze sufrageria decât de comunitatea din care fac parte. Unii ajung, prin inițiativele de acum, să-și cunoască vecinii și să descopere că sunt deranjați de aceleași probleme și că pot face front comun pentru a le rezolva.

Timp de șase luni, Grupul de Inițiativă Civică Bucureștii Noi le-a cerut locuitorilor să răspundă unui chestionar cu privire la cele mai arzătoare nevoi. 532 dintre ei au spus, între altele, cum ar vedea viitorul Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu și clădirea fostului Teatru Masca. Sâmbătă, reprezentanții Grupului de Inițiativă organizează o dezbatere pe marginea acestor răspunsuri, la care au invitat și consilieri locali, oameni din primăria generală și din cea de sector sau poliția locală.  

Atelier de desen: curs pentru adulți, Asociația Culturală Imaginabil, București, începând de joi, 23 noiembrie, ora 19.30, până pe 19 decembrie

În copilărie și adolescență îmi trebuia doar o coală de hârtie și-un creion ca să-mi găsesc liniștea, în zilele cu frământări sau cu vreme proastă. Mult mai târziu am aflat că există terapie prin desen, că și oamenii mari au nevoie de linii și de culoare. Tocmai am găsit cursul ăsta pentru adulți și-l las aici, poate vă vine gândul bun să încercați. Organizatorii spun că-i vor purta pe participanți printre detalii legate de compoziție și simbolistică, perspective și subiecte și că-i vor ajuta să realizeze propriile lucrări.

20 noiembrie 2017, Publicat în Arte /

Text de

  • Scena9Scena9

    Conștiința colectivă de pe Scena9


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK