Nu ne-a fost ușor să încropim o listă de recomandări pentru săptămâna asta pe jumătate liberă de la jumătatea lui august, și tocmai de aceea credem că selecția de mai jos ar putea fi de folos pentru cei ca noi, rămași încă prin orașe.
Un performance incomod și un teaser de festival, de la Ionuț Dulămiță
Noi împotriva noastră, MNAC, București, sâmbătă și duminică, 19-20 august, ora 20.30
Un performance care e fixat în următorul context: „Războaiele, invaziile, linșajele, violențele presupun un noi și un voi, în care inamicul este mereu cel rău. Ceilalți, fie că este vorba despre musulmani, gay, anti-gay, mineri, familiști, pensionari, capitaliști, romi, americani, cocalari, bugetari, săraci, politicieni, you name it, rămân mereu în lumea lor. Între lumea noastră și lumea lor există mereu o luptă. Ce se întâmplă când noi avem nevoie de voi?”.
Și care, timp de o oră, îi pune pe participanți față în față cu Celălalt - un necunoscut despre care nu știu nimic în afară de faptul că e inamicul lor. Prin intermediul unor căști audio și ghidat de instrucțiuni, fiecare participant va intra alături de un străin într-o poveste de război, „un one-on-one care apasă limitele și curiozitatea de a merge în lumea celuilalt și a o transforma, despre încredere și auto-protecție, despre dușmani și aliați, despre instincte, contradicții și radicalism.” Fiecare performance este prevăzut pentru doi participanți.
Experimentul face parte din ciclul „NOI ÎMPOTRIVA”, conceput ca o serie de date-uri artistice care explorează ideea de tandem, în toate formele sale, și se înscrie în Programul de Arte Performative curatoriat de Ioana Păun. Rezervări aici.
Avanpremieră Dockstation Music Documentary Film Festival, DESCHIS Gastrobar, București, joi, 17 august, ora 19.30
Un preview al celei de-a doua ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, care va avea loc în septembrie. Joia asta veți putea vedea, pe post de teaser, documentarul Bowie: The Man Who Changed the World (2016), în regia Soniei Anderson - o incursiune în viața unuia dintre cei mai creativi și influenți artiști ai tuturor timpurilor, presărată cu mărturii ale oamenilor care au lucrat îndeaproape cu el și cu interviuri de arhivă cu Bowie. Proiecția este însoțită de un DJ Set inspirat și influențat de muzica lui. Intrarea este liberă.
Un fim în mansardă și un festival în Herăstrău, de la Vlad Odobescu
Filmul din mansardă - Orfeu Negro, Lente (Arcului), București, luni, 14 august, ora 20.30
Filmul regizat de Marcel Camus transpune mitul lui Orfeu și Euridice în anii ‘50, în decorul carnavalului de la Rio de Janeiro. Realizat ca un spectacol vizual în Technicolor și abundent în Bossa Nova, Orfeu Negro scoate cinematografia de artă din cadrele sale clasice.
Seria de filme din mansarda Lente e compusă din povești care-și propun să-i scoată pe bucureșteni din stresul zilei de luni, bazată - cel puțin în parte - pe recomandările publicului.
Bucharest GreenSounds Festival 2017, Parcul Herăstrău, București, 18-20 august
De-a lungul a trei zile, două scene din Parcul Herăstrău vor fi ocupate pe rând de trupe de trip hop, raeggae, hip hop, rock alternativ sau jazz. Vor cânta acolo britanicii de la Morcheeba, italianul Alborosie, Jazzanova și trupe românești, între care Subcarpați, Pixels, The Mono Jacks sau Greetings Sugar. Pe lângă spațiul pentru muzică, festivalul include și unul dedicat mâncării și un bazar urban.
Un documentar despre viața în urma dezastrului, de la Andra Matzal
Avanpremiera documentarului Fukushima Mon Amour, Cinema Elvira Popescu, București, miercuri, 16 august, ora 20.30
Au trecut 6 ani de la accidentul nuclear de la Fukushima, dar consecințele lui sunt în continuare sub lupă. În ultima lună, Fukushima a fost subiectul câtorva știri, după ce mai multe mașini dintre cele parcate în fața centralei în ziua accidentului, și considerate contaminate, au fost date dispărute, și după ce anunțul făcut de proprietarul centralei, cum că deșeurile toxice ar urma să fie aruncate în ocean, a generat un nou val de panică. Ba chiar acum 4 zile, muncitorii au descoperit în zonă o bombă neexplodată din cel de-Al Doilea Război Mondial. Deși cele mai multe materiale de presă acoperă subiecte legate de siguranță, poveștile oamenilor rămași printre ruinele de la Fukushima mai ies din când în când la suprafață, iar una dintre ele e cea din Fukushima Mon Amour, documentarul care va intra săptămâna asta în cinematografele din România. Filmul urmărește prietenia dintre regizoarea germană Doris Dorries și ultima gheișă rămasă în zonă, o bătrână japoneză care vrea să ajungă la fosta ei casă, dincolo de zona de excludere. Documentarul nu-i doar o istoria aproprierii dintre două femei cu istorii foarte diferite, ci și o cronică a urmărilor pe care un asemenea dezastru le are pentru oamenii din zonă, nevoiți să-și ia viețile de la capăt.
Foto: Wikimedia Commons