Recomandări / Timp Liber

Scena9 recomandă: săptămâna 18 - 24 martie

De Scena9

Publicat pe 18 martie 2019

E cald, e bine și încă ne bucurăm de One World Romania - se anunță o săptămână plină cu documentare excelente și câteva retrospective de neratat. În caz că te-ai hotărât să iei Bucureștiul la pas în serile de primăvară care vin, îți recomandăm și câteva expoziții, concerte, lansări & fotografie. 

O retrospectivă Avi Mograbi, de la Ionuț 

Avi Mograbi la One World Romania 12, 20-24 martie, ARCUB, Point, Cinema Elvira Popescu

Nu rata această retrospectivă dedicată unuia dintre cei mai importanți documentariști contemporani. Avi Mograbi (n. 1956) este o figură iconoclastă și un regizor care reușește mereu să fie surprinzător & provocator (și chiar amuzant), mai ales prin felul în care investighează relația israelienilor cu populația palestiniană, și teme ca ocupația și migrația. Mograbi nu crede în documentarul de tipul „musca pe perete”, în care regizorul e doar un observator detașat și obiectiv. „Nu există așa ceva ca o cameră transparentă și nu vreau să fac parte din șarada asta. Sunt aici, iar prezența mea influențează ceea ce fac oamenii pe care îi filmez”, spunea Mograbi într-un interviu. Săptămâna asta vor fi proiectate patru filme ale lui, iar după ultima proiecție  - Răzbună-mi unul dintre ochi / Nekam Achat Mishtey Eynay (duminică, 24 martie, ora 13:00, ARCUB)  va avea loc un masterclass cu Avi Mograbi.
Această ediție OWR are în program trei retrospective gândite în jurul unor mari cineaști: Ruth Beckermann, Avi Mograbi și Michel Khleifi.

O expoziție despre peisaj, de la Ioana

Peisaj, București, Galeria Posibilă (str. Popa Petre nr. 6), joi, 21 martie, de la ora 19

Hai joi la vernisajul unei expoziții Fotogalerie Wien la București. O să vezi imagini ale artiștilor austrieci Thomas Albdorf, Robert Bodnar, Guschelbauer Markus, Michael Höpfner, Claudia Rohrauer și Lea Titz, toate centrate în jurul ideeii de peisaj. Cum se schimbă el prin intervenția umană, fie că vorbim de modificări provocate de ciclurile agricole sau de acte artistice? Cum explorăm peisajele cu noile tehnologii, care ne permit să explorăm și exploatăm mai mult ca oricând lumina, rotația pământului și fenomenele metro. Cum se reflectă peisajul în media, în creații artistice, în observații personale – și cum diferă toate aceste experiențe mediate de cele directe, fizice? Expoziția va putea fi vizitată de pe 22 martie până pe 4 mai, de joi până sâmbătă, între orele 17 și 21.

Muzică de suflet, de la Venera

Taraful Ionel Tudorache și Ligia Keșișian, Apollo 111 barul, 22 martie, orele 22:00

În perioada comunistă, lăutăria era muzica părinților și bunicilor noștri. La nunți, botezuri sau înmormântări, îi unea pe participanți în bucuriile și tristețile universale ale omului. Acum, mulți dintre veteranii acelei perioade simt că românii generațiilor postdecembriste i-au înlocuit cu artiștii manelelor, un fenomen mai actual, în care tinerii se regăsesc mai ușor. Acordeonistul Ionel Tudorache poartă cu el un fragment din istoria noastră, din care fac parte lăutari ca Gabi Luncă, Romica Puceanu sau Tony Iordache, alături de care a încins inimile pe scenele autohtone în urmă cu câteva decenii. Mergeți să-l ascultați și să vă-ncingeți ca pe vremuri, vineri, 22 martie, la barul Apollo 111, alături de curatoarea evenimentului Balkanik Festival, Ligia Keșișian, care va fi Dj.

Realitate pe hârtie, de la Andra

Lansare Bogdan Gîrbovan. Categorii, Cărturești Modul, miercuri, 20 martie, de la ora 18

Stăm așa împrăștiați pe ecrane, încât adunarea gândurilor pe hârtie, indiferent de forma lor, devine un exercițiu din ce în ce mai rar. Tocmai de-asta, o carte ca asta - un album cu și despre fotografia lui Bogdan Gîrbovan - e un eveniment. Pe Bogdan îl cunoașteți (sau e timpul s-o faceți) din proiecte în care aduce laolaltă introspecția, miza documentară și uneltele conceptuale: în seria „Veșminte” se uită la relație dintre putere-roluri-uniforme; „10/1” e o serie de variațiuni pe aceeași temă - cum arată un spațiu identic, o garsonieră să zicem, intrat pe mâinile unor personaje diferite?; împreună cu Michele Bressan (tovarăș de aventură în multe proiecte), a mers la hoteluri de două stele de pe litoralul românesc și a săpat pământul după rămășițe ale războiului etc. Cartea în sine, care adună nu doar fotografii, ci și texte ale unor colegi artiști, curatori, jurnaliști (printre care și un bătrân interviu al meu), trebuie să fie un obiect de artă, fiindcă e pusă pe picioare de Galeria Posibilă, care are deja o familie numeroasă de cărți una și-una.

Foto main: Galeria Posibilă

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK