Fiind interesat de mărturiile fotografice din timpul Holocaustului din România, am căutat prin arhive, timp de mai mulți ani, fotografiile din timpul exhumării evreilor din Sărmaș care au căzut victime ale masacrului de la Cămărașu, comis de jandarmi maghiari în septembrie 1944.

 

Știam că aceste fotografii există din mai multe surse. Matatias Carp, autorul Cărții negre, și-a început activitatea publicistică de reconstituire a istoriei Holocaustului cu o broșură întitulată Sărmaș. Una din cele mai oribile crime fasciste, publicată în 1945. Un exemplar al broșurii se află în Biblioteca Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” (CSIER-WF) și poartă dedicația olografă, datată 21.04.1945, a lui Matatias Carp pentru F. Brunea-Fox, alt cronicar de seamă al lumii evreiești, căruia îi transmite această „fărâmă de durere evreiască”. Broșura reproduce și 21 de fotografii, dintre care 13 sunt de la exhumarea victimelor, din 22 februarie 1945, la care a participat și Carp, ca delegat al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești din România. Atunci au fost scoase la iveală rămășițele a 146 de trupuri care au fost reînhumate într-un cimitir amenajat ad-hoc la baza dealului din localitatea clujeană Cămărașu, unde au fost găsite la indicația unor martori oculari. Restul fotografiilor reprezintă portrete ale victimelor și case evreiești din Sărmaș, pe care se vede desenată steaua galbenă, menită a le deosebi de casele creștine. 

Copii după toate fotografiile cuprinse în broșura despre Sărmaș publicată de Carp se găsesc în Fototeca CSIER-WF, acolo unde se află și fotografii inedite, dar mai puțin relevante de la exhumare. Totuși, calitatea copiilor martor din Fototecă este mai slabă decât aceea a imaginilor publicate în broșură, ceea ce indica faptul că o copie mai bună se găsește în altă parte. Fotografiile au mai fost reproduse în câteva publicații maghiare și occidentale.

***

Iată, pe scurt, și ce s-a întâmplat la Sărmaș, în septembrie 1944. 

După 23 august 1944, când România a abandonat alianța cu Germania nazistă și Ungaria horthistă, s-a produs un atac maghiar la sud de granița stabilită prin Arbitrajul de la Viena, din 30 august 1940. Printre locurile ocupate s-au aflat și Sărmaș (sau Sărmașu), o mică localitate în județul Mureș, situată în Câmpia Transilvaniei, aflată la jumătatea distanței dintre Târgu Mureș și Cluj, precum și satul Sărmășel, din proximitate. În timpul războiului, Sărmaș și Sărmășel aveau o consistentă populație maghiară, reprezentând cam jumătate din cei 4.000 de locuitori. Acolo trăiau și 200 de evrei. 

În timpul regimului Ion Antonescu, al cărui antisemitism oficial era mai agresiv decât cel din Ungaria lui Miklos Horthy, evreii din Sărmașu au fost deposedați de proprietăți, maltratați, persecutați, deportați temporar, dar au supraviețuit. În martie 1944, ca urmare a ezitărilor lui Miklos Horthy, Germania nazistă a ocupat Ungaria și a demarat în forță implementarea Soluției Finale, cu ajutorul forțelor de ordine horthyste, în teritoriile aflate sub controlul Budapestei, inclusiv în Transilvania de Nord. Evreii din Sărmașu și Sărmășel, aflați între granițele României, au rămas nevătămați până în septembrie 1944. 

După atacul maghiar din septembrie 1944, situația s-a schimbat dramatic. Evreii și intelectuali români au intenționat să plece din localitate înainte de intrarea autorităților maghiare, dar o parte au fost întorși din drum de autoritățile române, care au dat asigurări că regiunea va rămâme sub controlul autorităților române. Totuși, armata maghiară a înaintat. La intrarea trupelor maghiare, pe 5 septembrie 1944, în Sărmașu se mai găseau 126 de evrei.

Localitatea a fost ocupată la începutul lunii septembrie 1944 de armata ungară (Honved), apoi de jandarmi, dintre cei care participaseră, în prima parte a anului 1944, la deportarea evreilor la Auschwitz. A fost formată și o Gardă Națională, din localnici. 

Evreii au fost forțați să poarte steaua galbenă. Pe 11 septembrie 1944, toți evreii din Sărmaș au fost strânși și închiși într-un șopron transformat în „ghetou”. Acolo erau închiși și prizonieri de război români, locul devenind aglomerat, mizer, insuportabil. Locuințele evreilor reținuți au fost prădate de locuitorii maghiari ai localității. Pe 14 septembrie, evreii în vârstă din ghetou au fost forțați să danseze și au fost umiliți în văzul jandarmilor și membrilor Gărzii Naționale. Fiica unuia dintre liderii evrei locali a fost violată în grup. 

Pe 15 septembrie, în preajma anului nou evreiesc, 20 de bărbați evrei au fost duși la câțiva kilometri de localitate, să sape două gropi comune. 

Pe 16 septembrie 1944, evreii din ghetou au fost urcați în căruțe ale localnicilor, au fost trecuți prin Sărmășel și au fost duși la locul unde fuseseră săpate gropile comune, pe dealul Șoscut, în raza localității Cămărașu. Seara au ajuns camioane cu jandarmi maghiari și o limuzină cu un ofițer. Evreii au fost împărțiți în două grupuri și au fost mânați spre gropile comune, în noaptea de 16/17 septembrie, după ora 2.00. Întâi au fost dezbrăcați și loviți cu lopeți, topoare și baionete, apoi au fost împușcați. 

Doi localnici, Ion Mocean și Ion Aluaș, au asistat la masacru, ascunși într-un lan de porumb din zonă, și au depus mărturie în ancheta postbelică de la Tribunalul Poporului Cluj. În Hotărârea nr. 9 din 28 iunie 1946, au fost condamnați mai mulți reprezentanți din rândul autorităților maghiare, în uniformă sau civili, care au participat la atrocități în Transilvania în intervalul 1940-1944, inclusiv la masacrul de la Sărmaș. O parte dintre cei condamnați apucaseră să fugă în Ungaria și au rămas nepedepsiți. Anchetă a continuat în anii ’50 și s-a soldat cu noi condamnări. 

Documentația procesului a fost secretizată imediat de Securitate, iar cartea lui Matatias Carp a fost trecută la fondul secret al bibliotecilor, astfel că această tragedie nu a fost cunoscută în detaliu pe parcursul perioadei comuniste. Povestea a fost redescoperită în anii ’80 de istoricul Nicolas M. Nagy-Talavera, care a mers în zona Sărmaș și a cules mărturii de istorie orală, sub supravegherea atentă a Securității. Cartea sa, Fascismul în Ungaria și România, și broșura lui Matatias Carp au rămas principalele surse pe tema acestui masacru.

***

Încercările repetate de a găsi fotografiile în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și în alte arhive nu s-au soldat cu rezultate. În toamna anului 2019 misterul a fost lămurit: abia atunci documentele Tribunalului Poporului privitoare la masacrul de la Cămărașu au fost declasificate de Serviciul Român de Informații și transferate la CNSAS, unde, în prezent, sunt disponibile pentru consultare la sala de lectură. 

În dosarul care cuprinde documentația anchetei și procesului de la Tribunalul Poporului, din 1946, și a anchetelor/proceselor ulterioare (cota ACNSAS, fond Penal, dosar P 137547), într-un volum sunt lipite pe mai multe pagini 18 exemplare clare ale fotografiilor din timpul exhumării. Pe toate se poate vedea semnătura olografă cu stiloul a lui Matatias Carp, la fel ca în câteva din fotografiile incluse în broșura despre Sărmaș, care au fost ștanțate cu margini mai largi, semn că aceste fotografii i-au aparținut cronicarului evreu, au fost reproduse în broșură și apoi au fost date spre utilizare Tribunalului Poporului. Câteva din fotografiile din dosarul P 137547 sunt inedite – nu sunt incluse nici în broșura Sărmaș, nici în alte publicații – și nu se găsesc nici în Fototeca CSIER-WF. Le reproducem aici pe toate cele găsite în dosar, pentru a putea face comparații și studiu pe ele. 

În decembrie 2019, în cadrul unui proiect comun al CSIER-WF cu Televiziunea Română, ne-am deplasat la Sărmaș pentru a filma locurile tragediei. Am găsit în bună stare cimitirul construit la baza dealului Șoscut, unde au fost reînhumate victimele. Cimitirul, care în forma cunoscută astăzi a fost amenajat cu sprijinul American Jewish Joint Distribution Committee, a fost locul mai multor ceremonii comemorative, atât în perioada comunistă, cât și după. 

 

Spre surpriza noastră, am găsit încă un martor ocular al masacrului, cel care era poziționat cel mai bine pentru a observa ce se întâmpla pe dealul Șoscut. Este vorba de Ion Mocean (n. 1928), fiul lui Ion Mocean (n. 1906), care a depus mărturie la Tribunalul Poporului. Spre deosebire de tatăl său, care a văzut ce s-a întâmplat de la casa de la baza dealului, fiul, cel cu care am înregistrat video o mărturie detaliată, se afla la o stână de pe deal, din marginea pădurii, undeva la același nivel cu locul masacrului. Crima s-a întâmplat noaptea, dar jandarmii maghiari au folosit felinare și, astfel, Ion Mocean a putut distinge, cu groază, scenele atrocităților. 

Din cercetarea de teren a ieșit un film documentar, Sărmaș ’44, realizat de Adrian Cioflâncă și Teodora Drăgoi, care a fost prezentat de către Televiziunea Română și a făcut obiectul unor evenimente la Institutul Cultural Român din New York și la cel din Tel Aviv, în 2020.