Antologia de poezie Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului, alcătuită de Claudiu Komartin, e un obiect impecabil și o ocazie excelentă de a descoperi o generație preponderent pierdută de voci lirice.
Această antologie apare cu 70 de ani întârziere, dar nu cu 70 de ani prea târziu. Ea cuprinde 20 de poeți care au debutat în perioada dintre începutul anilor 40 și sfârșitul lui 1947, când comunismul se instalează oficial. În antologie intră poeți bine cunoscuți (Geo Dumitrescu, Ion Caraion), câțiva așa și-așa (Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Margareta Dorian, Ben Corlaciu, Alexandru Lungu), câțiva cunoscuți în alte ipostaze decât cea de poet (Mihnea Gheorghiu, Iordan Chimet, plus Ovidiu Râureanu, autor oarecare de literatură SF), în fine, câțiva aproape anonimi (C.T. Lituon, Elena Diaconu ș.a.). Împreună au format o generație extrem de promițătoare. Dar potențialul acesteia a fost în mare parte irosit din cauza circumstanțelor istorice (războiul și cenzura, apoi comunismul și cenzura).
Antologia poate fi citită acum în mai multe feluri.
1. Din perspectiva prezentului
Acest mod de lectură – să-i zicem „estetic” – poate sări peste partea de context și trece direct la texte, lăsând sau nu la o parte ampla prefață a lui Claudiu Komartin (de altfel un excelent și palpitant capitol de istorie literară). Pornind de la poeții familiari, zonele albe ale antologiei pot fi explorate și cartografiate. Fiecare va descoperi pe cont propriu în antologie poezii preferate și poeți despre care va dori să afle mai multe.
În trecere, pot fi observate asemănările dintre Geo Dumitrescu și Marius Ianuș sau, în plan mai general, dintre gruparea literară organizată de Dumitrescu în jurul efemerei publicații „Albatros” (șapte numere între 10 martie şi 15 iunie 1941) și generația douămiistă. Îi apropie revolta împotriva sistemului, dar și o ironie amară, un pic nihilistă, produsă de conștiința că această revoltă nu are mari șanse de a fi eficientă.
2. Din perspectivă anecdotică
Această lectură va începe cu prefața lui Komartin și va continua eventual cu volume precum Viața ca o pradă, autobiografia lui Marin Preda care surprinde chiar această perioadă acoperită de antologie. Preda a fost prieten cu Geo Dumitrescu și a trimis chiar versuri la „Albatros”. I s-a răspuns la „Poșta redacției” în felul următor: „Scrieți mai explicit. Păstrăm De capul ei”. Filmul Moromeții II conține vreo două scene agățate pasager de acest context.
Perioada este extrem de spectaculoasă. Război, fascism și privațiuni până la 23 august 1944, apoi război (până în mai 1945), pace, privațiuni, comunism și demascare a fasciștilor. Biografiile sunt și ele spectaculoase. Majoritatea celor incluși în antologie au fost antifasciști, unii chiar comuniști. Sergiu Filerot a fost condamnat la moarte sub Ion Antonescu pentru că publicase un volum de poezii respins de cenzură. Mihnea Gheorghiu a fost agent britanic de intelligence în timpul războiul, ajungând apoi mare ștab în comunism (dar și după 1989 și-a păstrat până la moarte poziția de șef al cinematografiei). Pe de altă parte, Ion Caraion începuse cu poezii „verzi” în publicațiile legionare; reorientat între timp, Caraion va scrie în publicațiile comuniste după august 1944 și îi va demasca violent pe fasciști până când va intra și el în pușcărie.
Relațiile dintre poeții incluși în Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine n-au fost neapărat idilice. Geo Dumitrescu și Caraion, pe de o parte, și Constant Tonegaru, pe de altă parte, s-au urât cu patimă și s-au insultat/demascat reciproc în presă. E posibil ca Tonegaru să fi ajuns pe lista neagră și în pușcărie și ca urmare a faptului că în presa comunistă, unde scriau Caraion și Dumitrescu, ajunsese deja să fie identificat ca dușman.
Nu sunt singurele biografii spectaculoase. Ben. Corlaciu, de pildă, publică în 1946 un roman gay, Moartea lângă cer (1946), din 1948 o dă pe realism socialist, apoi este exclus și trăiește ca figurant la Teatrul Tineretului, este reabilitat în cele din urmă, dar în 1975 decide să rămână în Franța, iar în 1976 face greva foamei pentru a-și reîntregi familia.
Mihai Crama, după debutul în 1947, își pierde urma ca poet vreme de douăzeci de ani, activând în tot acest timp ca avocat.
Despre alții nu se știe mai nimic. Ce s-a întâmplat între timp cu Elena Diaconu? Mister.
3. Din perspectivă ideologică
Este fascinant de observat, citindu-i pe cei 20 de poeți antologați de Komartin, cât de mult își pune amprenta realitatea în care trăiesc asupra poeziei lor. De fapt, această poezie are două coordonate mari și tari: pe de o parte atitudinea antirăzboinică (imaginea sârmei ghimpate este omniprezentă, fiind coroborată cu peisaje apocaliptice și cu o atitudine de revoltă împotriva sistemului autoritar care împinsese și ținuse România în război); de cealaltă parte dorința la fel de omniprezentă de a evada de realitate în circumstanțe exotice (imagini cu mările Sudului, Cape Town, iubite mulatre etc.). Acest din urmă detaliu are o explicație nu doar psihologică (nevoia poeților de a compensa lipsurile materiale în care trăiau, orizontul închis de „sârmă ghimpată”, printr-o serie de aventuri à la Robert Louis Stevenson), ci și una istorică: al Doilea Război Mondial a fost un fenomen global, lățit în mai toate zonele geografice, iar presa (inclusiv cea română) acoperea pe larg evoluția fronturilor, din Africa până în Japonia. Mai săreai peste o masă, mai citeai ceva despre mările Sudului, mai scriai o poezie...
Indiferent însă de felul cum veți alege să citiți această antologie (impecabil îngrijită de Claudiu Komartin și frumoasă inclusiv ca obiect fizic), ea reprezintă un eveniment. Și începutul redescoperirii generației războiului.
Cântecul emigranților
de Iordan Chimet
luminile se pierd în zare
noaptea se hrănește cu noi
și ca un nou cântec de dragoste
oceanul murmură în depărtare
lângă catarg, negrul missouri
cântă un cântec de dragoste, negru,
când mama sa îl lasă să se joace cu îngerii
sau se rostogolește în paradis
catargurile: cântecul acesta pe care îl știm și noi, cântecul acesta neuita
niciodată nu ne vom mai revedea
copilăria, casa, grădina,
stăm acum în mijlocul oceanului
și ne gândim departe
emigranții: departe, spre locul visat când vom ajunge oare?
nimic în mijlocul apelor,
decât o umbră mare cu lumini: vaporul
pe balustradă emigranții cântă în cor
și femeile suspină din când în când
peștii: vor mai trece, iarăși vor mai trece aceasta e însăși viața
o mamă își plânge copilul:
desigur voi uita și voi muri
seara asta știu că ești aici
parcă te văd venind acum
un pește de lângă vapor: mă supără la urechi jelania, ar trebui să cânte ceva mai vesel
vom sosi în curând, vom sosi
și apele vor curge nepăsătoare
nu te teme, draga mea
și lasă-mă să-ți privesc ochii aprinși
emigranții: vom uita oare vreodată călătoria aceasta nimenea din noi n-o știe
pământul e pe aproape, strigă unul
poate vom muri, dacă-l vom vedea
luna se lovește târziu de vapor
și toți așteptăm îngândurați în noapte
eu: dă-mi mâna, dă-mi mâna și lasă vom izbândi împreună.
Ev Mediu
de Elena Diaconu
Nimic nu mi se pare mai tentant
Decât să iubesc un marchiz.
Să-l gâdil în perucă
și rând pe rând, exasperant,
să-mi sară un fir de la ciorap
să-mi ofere o roză
și s-o presez cu-o lacrimă
într-un volum de Pittigrilli.
Să-l însoțesc în șort
prin sala cavalerilor cu armuri
și sub pantofii de lac cu pompon
să simt cum îl ustură două bătături.
Să-i ofer vălul transparent și-nflorat
Să-i șoptesc așa, blazat:
„– Dă-mi o țigară Dorobanț!”
L-aș însoți în luptele de onoare
și lângă castel într-un șanț
să-mi citească dintr-un cast și frez manuscris.
Am admira luna,
mi-ar săruta mâna și eu m-aș gândi cu regret
la străbunii din portrete și ca la un curcubeu
la banda violet a mașinii de scris.
Dar, evident, l-aș iubi pătimaș.
L-aș purta cu avionul de cursă militară
și, într-o seară,
i-aș spune franc:
„ – Mă mărit cu-n șef de gară!”
Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului, ediție alcătuită de Claudiu Komartin, fotografii de Andrei Păcuraru, Editura Cartier, 2018
