De la baschetbalista somaleză Aisha amenințată cu moartea de islamiști extremiști pentru că femeile nu au ce căuta în sport, la skaterițe din India, de la rapperița Queen Latifah la bikerițe din Marrakesh, artistul Saddo ne plimbă prin colțurile lumii cu seria lui de ilustrații și murale, Strong Women. Toate femeile reprezentate de artist au în comun faptul că demontează stereotipuri, îndeletnicindu-se cu activități asociate preponderent cu masculinitatea (ulterior mi-a spus că și festivalurile de murale continuă să aibă un raport de gen disproporționat). Am vorbit cu Saddo despre sursele lui de inspirație și documentare, despre ce înseamnă o femeie puternică pentru el și cum ar vrea să continue această serie. Mi-a povestit un pic și despre un alt proiect de-al lui din prezent, cu și despre rapperi.
Saddo, unul dintre cei mai activi și interesanți artiști vizuali din România și co-fondator al colectivului de artă stradală The Playground, se inspiră de obicei din cărți, articole, muzică, artiști precum Matisse sau Grayson Perry, dar și din spațiul cultural în care lucrează. În afară de murale și ilustrații, Saddo experimentează și cu tapiseriile, pentru seria lui cu rapperi. Dacă locuiești în București, probabil că ai observat acum vreo trei-patru ani muralul lui Saddo de pe strada Arthur Verona, realizat în timpul celei de-a zecea ediției Street Delivery, iar acum poți să-i mai vezi lucrările la Palatul Universul sau pe-un perete al Facultății de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Artistul a participat la expoziții și festivaluri de artă stradală de peste tot, printre care și în Bangkok, Las Vegas, Viena și Rabat.
Vara asta Saddo a fost la Brescia, unde a pictat un mural cu o fotbalistă din echipa feminină locală pe o clădire dintr-un cartier mărginaș, Lamarmora. „A fost super mișto pentru comunitatea locală, pentru copiii de la școală, pentru bătrânii de la cămin, să primească un pic de atenție, vibrații bune și un sentiment că nu sunt ignorați sau marginalizati, așa, ca zonă sau importanță în cadrul orașului”, mi-a scris Saddo într-un mail.
Spune-mi câte ceva despre show-ul din Brescia.
E de fapt un festival de murale, Link, organizat de colectivul True Quality, niște băieți artiști, grafferi și arhitecți. Pe parcursul anului, au fost invitați trei artiști în Brescia, Vera Bugatti, 108 și cu mine, care au pictat pereți prin oraș, iar spre finalul anului o sa fie și o expoziție cu niște lucrări de la fiecare artist, într-o fostă biserică convertită într-un spațiu expozițional.
Am decis să continui seria cu femei începută anul trecut cu încă trei lucrări, iar muralul pe care tocmai l-am terminat face parte din serie, e bazat pe o schiță mai veche și reprezintă o fotbalistă din echipa de fotbal feminin local, Brescia Calcio Femminile.
Mi se pare că, dacă vorbești de fotbal sau despre persoane cărora le place sau joacă fotbal, e o chestie din asta super masculină, ca berea și micii, ceea ce de fapt nu e. Din câte am înțeles, a existat o perioadă în care echipa de fotbal feminină a Bresciei avea chiar rezultate mai bune decât echipa de bărbați. Din motivul ăsta am vrut sa pictez o fotbalistă mare, raw, colțuroasă, puternică.
Ce înseamnă pentru tine o femeie puternică?
Nu cred că am o definiție sau o viziune generală. În cazul acestei serii, sunt exemple destul de specifice de persoane care, în anumite contexte nefavorabile sau chiar super adverse și opresive, continua să facă totuși fix ce vor și ce le place, și ies dintr-un clișeu sau tipar impus de bărbați, religie, cultură.
Femeile din ilustrațiile tale au roluri sociale atât pozitive, cât și negative — de exemplu, Elisabeta Bathory, aristocrata maghiară din secolul al XVI-lea, cunoscută pentru crimele ei sângeroase. Ce mesaj vrei să transmiți cu asta?
Nu știu dacă doresc să transmit neapărat un mesaj, dar mi se părea cool să explorez și o zonă mai negativă. De obicei, violența, crimele, omuciderile în serie vin din partea bărbaților, iar femeilor li se impune o imagine sau conduită super calmă, pașnică. Dacă o femeie se manifestă într-un mod mai violent, e mai dur judecată decât un bărbat. Dacă un bărbat e furios sau violent, e acceptabil pentru că e în natura lui, dar dacă o femeie face asta, nu mai e feminină.
Dar există și destul de multe femei criminale în serie și, din câte am înțeles, Bathory este cea care a avut cele mai multe victime. În plus, eram într-o perioadă de Game of Thrones și mi s-a părut o schimbare mișto — de la o estetică mai contemporană, urbană, să merg într-o zonă cu elemente medievale, instrumente de tortură, cranii etc. Mi s-a părut tare că într-o istorie dominată de bărbați, regi, conducători militari, super violenți și cruzi, Elisabeta Bathory iese în evidență cumva prin setea ei de sânge și prin faptul că e femeie, deși aparent omora tot femei. În ilustrația mea, care nu e și nici nu încearcă să fie foarte precisă istoric, am facut-o tăiând un cap de bărbat pentru că așa avea mai mult sens.
Ai în minte și alte femei pe care ai vrea să le incluzi în serie pe viitor?
Da, mi s-a părut tare când Serena Williams, după ce i s-a interzis să poarte acel catsuit la Roland Garros pentru că cică era indecent, a jucat într-un tutu conceput de designerul american Virgil Abloh. Mi-ar plăcea să ilustrez asta. Sau o altă tipă, Phoenix, care e prima femeie wrestler purtătoare de hijab. Probabil o să mai văd sau o să mai citesc chestii care o să mă inspire.
Care sunt legăturile dintre seria Strong Women și cele pe care le-ai făcut în trecut?
Nu știu, nu cred să existe niște legături foarte directe, decât că e un subiect puternic și bogat, iar felul în care abordez de obicei un subiect este cel al unui ilustrator, mai degrabă decât o abordare de artist. La fel am făcut și pentru seria mea în lucru despre rapperi, care, din nou, mi se pare un subiect care îmi e apropiat, și e foarte, foarte bogat și plin de contraste, de idei, de elemente vizuale super cool, pe care îmi place să le mixez.
Ce te determină să alegi anumite personaje și cum te documentezi când faci un portret?
Vreau să fie o idee destul de simplă și puternică, gen Death, Hip Hop, Women, Cars. După, pentru fiecare piesă din serie în parte, e nevoie să fie atrăgătoare nu doar conceptual, dar și vizual, să vină cu un bagaj de elemente, simboluri, referințe pop contemporane, pattern-uri, trimiteri la istorie sau artă mai clasică. De exemplu, în seria cu rapperi sunt mulți pe care-i ascult și I love them, dar nu mi se par foarte atrăgători ca imagine sau detalii, și de asta nu i-am inclus încă în serie. Nu pot să zic că mă documentez super, super amănunțit, am impresia că nu aș mai avea timp să lucrez cât vreau, dar fac o minimă documentare.
Uneori îmi vin ideile direct din surse gen cărți, articole sau muzică, video-uri, și nu prea mai e nevoie de o documentare specifică, că am totul chiar acolo, doar trebuie să mixez detalii, aluzii, referințe. Pentru seria de rapperi, de exemplu, acum citesc autobiografia rapperului Gucci Mane și lucrez la un proiect de tapiserie care-l are ca personaj central.
Cum îți ajustezi muralele la spațiu și la context?
Îmi ajustez muralele uneori în funcție de temă, dacă există, sau în funcție de elemente din cultura locală care mi se par atrăgătoare sau care au oarecare legătură cu gusturile și subiectele mele. Spre exemplu, în Viena, festivalul la care am participat avea o tema generală, și anume cifra 5. Mă inspir sau iau chestii din ce am la îndemână. Atunci citeam A șasea extincție, de Elizabeth Kolbert, și am ilustrat cele cinci mari extincții din istoria Pământului. În Rabat, am încercat să iau elemente vizuale, din cultura locală, forme pe care le-am văzut pictate pe uși de garaje, pattern-uri de pe genți fake Louis Vuitton. În Seattle, tema era mișcarea, iar forma clădirii pe care am pictat m-a inspirat să pictez o femeie skater. Tocmai atunci începusem să lucrez la seria cu Strong Women și una din piese era cu o femeie din India care se dă cu placa. Deci, nu știu, aș vrea să zic că e aleatoriu, dar nu e, e oarecum un combo între chestii locale și influențele și preocupările mele din momentul respectiv.
